2,817 matches
-
își aruncă sabia și coiful și, păstrîndu-și numai arcul și un cuțit, se afundă în pădurea de cedri. Nu știa ce se petrecuse în Sodoma și Gomorra, nici nu putea ști că, în noaptea în care cei doi oameni ciudați poposiseră la Lot, Marele Preot se strecurase cu oamenii de credință spre țărmul mării. Sus, pe podișul Baalbek, Auta, Uh și celălalt străin găsiră altă priveliște neașteptată: oameni numeroși lucrau în jurul unui tura larg, ce se alcătuia din lespezi uriașe de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
însă prințul era hotărât să plece, prințesa rosti: "Sunt aici supușii mei ce au are nevoie de ajutorul tău", însă prințul își închipui că fata lui și ea poate îl vrea alături. Și nu fu chip ca prințul să mai poposească pe acolo. Lupul, pe care prințul vru să-l lase un timp să ajute prințesa să-și pună la punct treburile regatului, suflă peste prințesă, și ea dispăru, cu împărăția sa cu tot. Ea fusese o nălucă pusă să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
sfârșit, din sala extaziată primirăm o ploaie de aplauze care ne acoperiră. Fusesem apreciați. După spectacol, Angi mă luă în brațe și făcu cu mine mai multe piruete. Și greși din pupici (din ploaia de pupici) un sărut pe gură. Poposi o clipă pe buze, parcă nevrând să accepte că a greșit. Când îmi dădu drumul, îmi sărută ambele mâini. Și atunci fu el cel ce mă evită toată noapte. Însă când mă duse acasă, deși tăcu, se uită la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
întâlniră în oraș. Nu mai era nimeni în inima lui, așa cum nu mai era nimeni în viața mea. Și când porniserăm numai noi doi la drum spre Emilian și vila lui din Pirinei eram foarte mândră. Îmi plăcea că atunci când poposeam la câte un local și ceream meniul toată lumea ne credea soț și soție. Eu, cu machiajul corespunzător, puteam părea chiar mai în vârstă, iar cum Angi era tânăr, ziceai că ne stă foarte bine împreună. Și îmi mai plăcea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Era de o statură medie, puțin slăbuț, fata alungita, fruntea înalta, parul blond, poate puțin peste 30 de ani. Pe culoarul trenului însă am putut vorbi mai pe îndelete. Venea din estul Europei și pleca acasă la Kiev. Totuși va poposi în drumul de întoarcere la Iași. Lucra în construcții. M-au impresionat ținuta sa destul de elegantă și îngrijită, felul sau casual de a se purta, și mi-a plăcut și damful de alcool pe care îl simțeam când îmi vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
se avânta pe strada Polonă, segmentând Bulevardul Carol, depășindu-l și inundând maidanele din prejurul spitalului Colțea, alcătuind acolo Marea baltă de la Carvasara sau Balta Vămii. Cotlon de apă din care gârlița, culcând la pământ mirosurile iuți ale buruienilor, evada, poposind pe ulicioara Sfinților, scăpa în Pescăria Veche (mai târziu strada General Florescu), lingând, ca pe acadele, fundațiile hanului Berevoiești (niște căsoaie țestoase, amarnice, fără multă carte, prăvălite ca din ceruri ori smulse cu echipajele de catâri de prin pietrăriile altor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-i mai călcau în picioare așternutul, mormântul. La două zile după ce l-au luat în vizor, s-au lăsat și asupra lui, cu vizitele, poterele medicale, ce până atunci, cu seninătate, îl ignoraseră. Un diagnostician, medic primar, Dragaulea Cornel, ce poposea pe la Mociornița din an în paște, i-a testat reflexele fiziologice, atingîndu-i lojile amigdaliene c-o apăsătoare de limbă, i-a ciupit un pliu tegumentar, i-a zgândărit globii oculari, l-a ciocănit, i-a vânturat creierii cu penseta și-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ori fără vreo garderobă mai acătării. Unele, mironosițe, prin vrăji, pentru a nu-și denatura ambientele în care se obișnuiseră să-și miște grațiile, își târau după dânsele până și șemineurile. Dar tot în patul de licean nedumirit al Sinistratului poposeau. 352 DANIEL BĂNULESCU - Tocmai asta și venisem să vă spun. Că asta e arta!.. Și că eu, de artă dintr-asta, n-am nevoie la casa mea! N-am fost nici prea mirat. (Și habar n-am de ce.) Că-n
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dispăruseră. — Sispy? spuneau oamenii din Phoenix. E vreun nume străin așa, mai ciudat? Atunci, Vultur-în-Zbor a renunțat la orice încercare de căutare metodică. A navigat pe mări, canale, râuri, lacuri, oceane și oriunde l-a purtat barca sa, întrebând oriunde poposea dacă știa cineva ceva despre neguțător sau despre sora lui. își dădea seama că era aproape inutil. Cei doi puteau fi oriunde pe glob. Poate că își luaseră alte nume. Poate că se înecaseră sau poate că muriseră de alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Acoperișurile de țiglă roșie, țuguiate și Îmblânzite de lumina soarelui, păreau o armată de ciuperci uriașe, ivite printre coroanele arborilor și cotropind Întinderea până departe. Îngerul se roti de câteva ori curios, după care, obosit și moleșit de căldura după-amiezii, poposi pe turla bisericii din preajma unei clădiri Înalte și, moțăind puțin, adormi grozav de repede. Fereastra i se Întunecă pentru câteva clipe, iar el știu că trecuse prin dreptul ei, În goană, Câinele Negru. Zâmbi cu subînțeles, Își plimbă mâna prin
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Încordată, mă apropii de bucătărie furișându-mă șerpuitor pe lângă pereți, privind iscoditor spre lucrurile care-mi afișaseră cu nonșalanță o răceală care m-a durut ca o trădare, Încercând să nu fiu surprins. O rază de lumină din soarele după-amiezii poposește o clipă pe umărul meu, aurindu-l majestuos. Strâng cu putere coada de lemn a ciocanului greoi, cu care Îmi voi deschide calea spre izbândă. A devenit arma mea deosebită, arma mea magică. Arma mea letală. Nu mai pot fi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cap: Îhî! Va băga mâna În buzunarul pantalonilor „buni cu cari merg la feti” și lua numai două „bumboani cu lapti”, mulțumea Întorcând spre Ionel ochii săi mari, cu gene lungi și interesați de cunoaștere și apoi cele două bomboane poposeau direct În guriță pentru a-și umfla obrăjorii ca moș Măguță din bantă, cel cu „primul”, lăutarul iubit de toată lumea și excelent imitat de bunicu’ Ghiorghi atunci când lucra la roată. Nimeni nu imita mai bine solo-urile baritonului-prim ca bunicu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și cântece de petrecere, iar când a ajuns la „Mă sui-i În Dealul Cernii” și la „Ilenuțo, fa” bunicu’ Ghiorghi a văzut-o așa dintr-o dată cu mult mai frumoasă și cu mult mai potrivită pentru Victor. Gândurile sale au poposit pe șesul ... și În poiana mare din pădure, locuri În care și el și Ilenuța lui Își cântau unul altuia cu trupurile și sufletele Înlănțuite de iubire și când dintr-o cauză greu de definit, dar ușor de bănuit ( vinul
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Bunica mea, Samaneh, sufletul-înger care mă veghează“. Dintr-odată, nici lui Omar nu i se mai păru că e Farah în acea unică fotografie rămasă, ci un înger timid și asexuat, cu bărbia înclinată spre umăr. Ca în ziua când poposise pe ogoarele lui Godun, câmpia îi părea un suspans continuu. Nici copacii și nici labirintul de iederă nu slăbiseră foarte mult din încordarea acestei întinderi. Vilele noii democrații, risipite aiurea, ca niște grăunțe scăpate dintr-un buzu nar rupt, aduseseră
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
voie să facă ce voiau. E adevărat că, în orice război, ordinea și dezordinea sunt complice. Ca să fim siguri că nu ne vom pomeni într-unul dintre acele locuri rău famate, trebuia să căutăm un han în preajma moscheii Karauiyinilor. Acolo poposesc neguțătorii bogați aflați în trecere. Deși prețul camerelor este mai ridicat decât în alte părți, aceste locuri nu sunt niciodată goale; clienții le năpădesc cu caravane întregi. În seara sosirii noastre, am avut parte de mult noroc din moment ce am reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pot rămâne alături de ea. Continuam să nu-i vorbesc, dar, ciudată senzație, mă temeam pentru ea, o învăluiam cu privirea într-o afecțiune neașteptată. Mi se părea că o pândește o primejdie. La jumătatea drumului dintre Fès și Meknès, am poposit pentru a înnopta într-un sat numit Rușinea. Imamul moscheii din locul cu pricina ne-a oferit găzduire în schimbul unei pomeni pentru orfanii de care se ocupa. Era un om fără prea mare știință de carte, dar foarte amabil, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai mult de trei mii, și ne încurajau să ne îngrijim de caligrafie spre a putea copia cărțile cele mai de preț, căci astfel, stăruiau ei, se răspândește știința. Când aveam un răgaz între două cursuri, mergeam până la locul unde poposeau hamalii. Dacă dădeam acolo peste Harun, ne duceam să bem un pahar de lapte prins sau mergeam să hoinărim prin Piața Miracolelor, unde curiozitatea noastră era rareori dezamăgită. Dacă Iscoditorul nu era acolo, fiind plecat cu vreo treabă, străbăteam piața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
este cel care îi face să tremure pe țărani și pe oamenii orașelor. Curând, tot ținutul ăsta se va pleca la trecerea mea, iar tu vei povesti fiilor tăi într-o zi că șeriful șchiop era prietenul tău, că a poposit în casa ta și că a fost preocupat de soarta surorii tale. Însă atunci, eu nu-mi voi mai aminti. Tremuram amândoi, el de furie nerăbdătoare, eu de teamă. Mă simțeam amenințat, căci, dat fiind că-l cunoscusem înainte de perioada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
după un conducător de măgari care îmi oferi un animal falnic, împodobit cu o frumoasă cuvertură, și-mi lăsă și un slujitor care să aibă grijă de mine, în persoana unui băiețandru. Călare astfel pe măgar, am dat ocol orașului, poposind îndeosebi la celebra moschee Amr și la bazarul cu țesături, înainte de a mă îndrepta spre noul Cairo de unde m-am întors acasă cu capul zumzăind. De atunci înainte, plimbarea asta avea să fie zilnică, mai mult sau mai puțin lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se stinge la Locurile sfinte. O corabie cu pânze ne-a cules de pe malul african al fluviului, la jumătate de zi depărtare de Ghizeh, spre miazăzi. Aparținea unui bogat producător de ulei de susan, care-și ducea marfa spre Egiptul-de-Sus, poposind pentru o zi sau două în orice oraș cât de cât important. Așa se face că am vizitat rând pe rând Bani Sueif, el-Minia, apoi Manfalut, unde ni s-a alăturat un om în vârstă. Chiar în noaptea aceea, profitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu Giuseppe la drum, înconjurați de temuții războinici ai Cetelor Negre, deveniți cu acest prilej niște însoțitori deosebit de îndatoritori față de noi. După trei zile de mers, am ajuns la reședința lui Giovanni, un minunat castel numit Il Trebbio, unde am poposit o noapte. A doua zi devreme, am străbătut Florența. — Ești cu siguranță singurul Medici care nu cunoaște acest oraș! a exclamat condotierul. — Când m-am dus la Pavia cu Guicciardini, am fost pe punctul să ne oprim, dar nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
inconsistentă, cam anemică, dar nu cu totul absentă. Știam din experiența de reporter că puține lucruri fac mai multă plăcere intelectualilor din afara Capitalei ca dialogurile despre personalități ilustre ale istoriei ori ale culturii naționale care se născuseră, activaseră sau numai poposiseră Întâmplător pe meleagurile respective. La auzul unui astfel de nume, localnicii tresar Înfiorați de o plăcere subită, devin volubili și exuberanți, spun tot ce știu și Încă ceva pe deasupra despre acel cineva glorios și exemplar, cu un aplomb evocativ care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
căpătând mașinuța dorită, n-o ia din prima la smotocit: mai Întâi o admiră de la distanță, o așază pe masă, pe scaun, pe podea și sub ochii maică-sii, bucurându-se de existența ei, de faptul că a părăsit vitrina, poposindu-i, În sfârșit, În brațe. Îmi prelungisem așteptarea, inclusiv Încercând să-mi imaginez ce revelații voi afla Între acele coperte din piele, foarte dichisite, Închizându-se ca un fel de casetă prevăzută cu o mică Încuietoare-sigiliu. Venirea Evelinei Îmi Întrerupsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
barman tuciuriu, care purta o pălărie din rafie, țuguiată, cu o bentiță verde și cu fel de fel de etichete și timbre lipite de jur-împrejur. Barmanul nu era cubanez, era dom’ Costiță, de la „Cireșica“, detașat aici în interes de serviciu. Poposeam la „Havana“ pe calea spre casă, seara. Era prima haltă pe drumul spre stația tramvaiului, din capătul Căii, pe cheiul gârlei, în dreptul blocului unde Ester locuise în ultimul an de studenție. Intrasem de mai multe ori în acel bloc. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apa sfințită și se închină. " Desigur, acesta este un obicei catolic, dar e bine, draga mea, să-ți asiguri prieteni pretutindeni." " El este, fetițo! Puteai să juri că va veni și iată că nu te-ai înșelat." Ochii Melaniei Lupu poposiră cu satisfacție pe silueta bărbatului. Avea cam 35 de ani și părea extrem de degajat. " Siguranța! Asta am apreciat cel mai mult la un domn. Îmi place și cum e îmbrăcat. Nimic strident, totul de excelentă calitate, și spune tu, Melania
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]