6,695 matches
-
nimeni nu-și făcuse tema de "thème", adică de retroversiune, cum se numea în epocă traducerea din limbajul denumit matern spre orice străineză), textul din Preda (sau Zaharia Stancu, nu-mi mai amintesc) era plin de neaoșisme a căror echivalență presupus ideală era probabil cunoscută doar de "frații Nucă". Aceștia erau una dintre legendele anului. De la cel mai mare (mai în vârstă decât noi cu vreo cinci ani, fost învățător la țară) am aflat că învățau împreună în cămin, respectând porția
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
lacanuțele avizoare iar eu aș traduce: numai că...), cuvântul "élationnel" după care am creat calcul românesc, nu este înregistrat în dicționare (cel puțin în cele adunate sub umbrela Centrului Național de Resurse Textuale și Lexicale), după cum nu găsim acolo nici presupusul punct de plecare ("élation"). Pe pânza Internetului (am tradus literal "toile" din franceză, care înseamnă și rețea, prin analogie cu pânza de păianjen), suntem imediat trimiși la termenul englezesc "elation" tradus de Concise Oxford Lingua English Romanian Dictionary prin "bună
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
dă prin trimiterea la sinonime, mult mai mult, ești copleșit de dificultatea alegerii 78. Fiecare dintre ele proiectează o nuanță (uneori chiar o accepție distinctă) asupra semnificației stării trăite (reconstituite scriptic) de redactorul notei însem(i)nate de LP. Narcisismul presupus al personajului interferează cu cel al cititorului, care-și arogă (prin alegere) rolul de instaurator de sens. Dar lucrurile se complică dacă ne aducem aminte că am pornit de la "românizarea" unui adjectiv "franțuzesc" (l-am găsit la un autor care
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
o construcție fără cusur. Efectele stilistice, desele enjambements de relatări și comentarii, inventarierea realului în adevărate cascade mnemonice, reacreditarea simultană a unor episoade disparate în timp și spațiu, ieșirea subită din planul depoziției în direct și cuplarea la un prezent presupus a se derula în absența naratorului, risipa energetică a senzorului-inchizitor, unanimist și intermitent în funcție de intensitatea și momentul trăirii, surescitarea expresionistă a depozițiilor până în pragul vertijului, toate aceste mărci ale narației postmoderne se regăsesc în Manualul inchizitorilor, roman ce confirmă definitiv
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ca el, stăpânul exigent al propriei puteri simbolice. Monologul interior, doldora de revoltă teoretică fără plecare, ilustrează o tipologie a potențialului la condițional optativ, împietrită în inacțiune, indecizie, resemnare pe fond discordant. Mecanismul om-marionetă (Jonathan Noel) se speriase de eventualele, presupusele turbulențe prevestite de porumbel, cu care era inapt să se confrunte. Ca să nu mai vorbim de o totală schimbare a vieții. Condamnat pe viață la confortul amniotic al odăii sale în care se internase, încredințat că își oferise maximum de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
culpabilitate, solitudine și resemnare, despre fertilizarea in vitro, eutanasie sau dispariția de cadavre nerevendicate și menite traficului de organe, despre operația, recoltarea și traficul de ovule căreia i se supusese și Luminița pentru a face rost de bani, despre un presupus ambasador român homosexual la Vatican (unul din cele mai reușite personaje ale lui Dan Stanca, alături de protagonistul Edgar Nour, fiu al lui Septimiu Nour, fost deținut politic și martor mărturisitor al unui miracol de vindecare sâvârșit de monseniorul Ghica prin
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nu știe și o totalitate care include adîncurile naturii. El reprezintă avîntul cel mai puternic și inevitabil al ființei, și anume cel al autorealizării. Este un erou Înzestrat cu toate puterile instinctuale naturale În timp ce conștiința este prinsă constant Într-un presupus se poate altfel. Impulsul și compulsiunea autorealizării este legitate a naturii și de aceea are o putere de neînfrînt, chiar dacă Începutul este improbabil. Puterea se exteriorizează În minunile copilului erou, mai tîrziu În athla, În lucrările figurii sclavului (tipul Hercule
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
în mod logic sunt, cu toate acestea, gândite de el ca existând și constituie subiectul misticismului său. Totalitatea care rezultă din ierarhia noastră nu va fi doar logic de neexprimat, ci o ficțiune, nimic altceva decât o iluzie, și astfel presupusa sferă a misticului va fi abolită“, scria Russell.4 O asemenea apreciere, chiar dacă lasă neatinsă o mare parte a conținutului cărții, o afectează totuși pe aceea căreia Wittgenstein îi atribuia cea mai mare însemnătate. Mai târziu, un alt filozof, cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
timpul?“, „Ce este binele?“, întrebările care abundă în cărțile de filozofie, vor înceta să fie pentru noi întrebări importante. Odată cu aceasta, toate acele confuzii, dileme, încurcături și controverse pe care le provoacă încercările persistente ale filozofilor de a găsi răspunsul presupus corect la asemenea întrebări vor dispărea. Căci în viața curentă, în activitățile obișnuite ale oamenilor, folosirea cuvintelor este clară. Nu există motive pentru a pune întrebări de tipul „Ce este cutare?“, acele întrebări despre care se crede că ar conferi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
adecvată scopului. Toți știm cât de bine funcționează exprimări de acest fel. Avem totuși tendința de a trece cu vederea ceea ce stă în fața ochilor noștri. Iată de ce reamintirea și descrierea unor lucruri familiare capătă o mare însemnătate. Discutând cu un presupus interlocutor care crede că noțiunile care nu sunt delimitate prin contururi nete ar fi în general puțin folositoare, Wittgenstein scrie: „Dar este oare lipsit de sens să se spună «Stai pe-aici»? Închipuiește-ți că eu aș sta cu cineva într-
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Altfel spus, să obțină, pe această cale, clarificări conceptuale care ne îngăduie „să vedem mai bine“ într un domeniu care este accesibil privirii tuturor oamenilor. Acest demers se sprijină pe formularea și critica ideii „limbajului privat“. Este vorba de un presupus limbaj pe care Wittgenstein îl prezintă astfel, în § 243 al Cercetărilor, referindu-se la o situație în care activitatea oamenilor ar fi însoțită de monologuri, de o convorbire cu ei înșiși: „Dar ne-am putea închipui și un alt limbaj
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să sublinieze convergențe între gândirea autorului Tractatus-ului și pozițiile Cercului de la Viena.74 Cei care îl așază pe Wittgenstein, în peisajul de ansamblu al gândirii epocii, aproape de Russell și de „filozofia analizei logice“ în genere, în primul rând pe temeiul presupusei sale orientări antimetafizice, trec cu vederea delimitări care sunt lipsite de orice echivoc. În tinerețe, Wittgenstein l-a apreciat pe Russell ca logician. Dar deja în perioada discuțiilor lor asupra Tractatus-ului i-a fost clar cât de ireconciliabile sunt pozițiile
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Cântec naiv). Proiectat într-o lene legendară, poetul recurge la stupefiantele ficțiunii", observa, referindu-se la volumul de debut al lui Emil Brumaru, Valeriu Cristea. Letargia, toropeala, cufundarea într-un dolce far niente nu înseamnă, firește, nici afazie, nici inconștiență. Presupusa inactivitate fizică pe care și-o cultivă perfect lucid eul liric îi permite să întârzie, vizual, olfactiv sau tactil, asupra fiecărui element din proximitatea sa. Pe măsură ce el pare a se adânci în lene, obiectele și ființele care îl înconjoară se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
florentini și cu Eugenio Montale au început să se deterioreze și pentru prima oara Quasimodo a afirmat despre mediul literar toscan, care îi susținuse primii pași editoriali, că era aspru și crud.238 Polemică din jurul volumului Oboi scufundat, legată de presupusele preluări din ungarettianul Portul înmormântat, menționată și într-un capitol anterior, a adăugat o angoasa suplimentară și l-a îndemnat să adopte atitudine defensivă firească, uneori caracterizată de agresivitate verbală. Protestul lui Quasimodo i-a atins pe cei care scriau
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
să o aibă tradusă și eu i-aș oferi o traducere, dacă ea consideră că i-aș putea-o da eu.443 Sunt cuvinte dictate de firea impulsiva a tânărului dornic de recunoaștere din partea comunității filologilor italieni. În ciuda acestor afirmații, presupusa lacuna nu a fost singurul motiv care l-a determinat pe Leopardi să aleagă textul homeric. La acea vreme era binecunoscută în Italia opinia de factură romantică a doamnei de Staël despre Homer poet al unei lumi simple, sincere, fericite
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poeții greci, preferați după cum se știe și de Leopardi, s-au reunit în volumul intitulat anume Lirici greci Poeți greci, publicat în anii patruzeci. Din pricina inexactității echivalentelor traductologice, variantele lui Quasimodo s-au confruntat cu numeroase contestări din partea lumii academice. Presupusele greșeli proveneau pe de o parte dintr-o cunoaștere mai puțin aprofundata (decât cea a lui Leopardi, cu siguranta) a idiomurilor din vechime, pe de altă parte, din dorința lui de a reînnoi limbajul de lemn al traducerilor din clasici
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
inter textualității: "teoreticienii intertextualității insistă, însă, ceea ce comparatiștii nu fac întotdeauna, asupra impactului structural al textelor angrenate în jocul intertextual, asupra activității de asimilare și de transformare a unui text prin altul (altele)" (ibidem, 20). În ceea ce privește opera eminesciană, unei influențe presupuse îi este preferat parale lismul cert. Va fi vorba despre un fenomen de paralelism complex, cu planuri multiple și întrețeseri complicate, determinate de simili tudini tematice, izvoare comune, elemente psi hice similare. Reținerea manifestată față de ideea de influență este pertinentă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
conotații al seriei intaratextuale a cromaticii.Vom urmări desenul constelației intratextuale (S5) care unește seria intratextuală a lui înalt/adânc (alta,-um,-us) cu seria intratextuală a culorilor. (S5a) Părea că deasupra mai sunt o mie de ceruri, părea că presupusa lor ființă transpare prin albastra-i adâncime... (s.n.) Cine știe gândi Dionis dacă în cartea asta nu e semnul ce-i în stare de a transpune în adâncimile (s.n.) sufletești, în lumi care se formează aievea așa cum le dorești, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cald și cu dispozitive electrice care să prevină riscul îngropării de viu. Eisenbrand, un inventator din Baltimore, a construit un asemenea sicriu, avînd toate cele necesare traiului, inclusiv o sonerie care să-i poată alerta pe vecinii sau pe amicii presupusului răposat. Sicriul a fost expus în 1843 în orașul New York" (p.19). Pe acest fond cultural, autorul aventurilor lui Arthur Gordon Pym își începe propria investigație estetică asupra morții. Grotescul capătă pentru el valențe burlești, iar morbiditatea dezvăluie, subtil, un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
În această ecuație jamesiană se întîlnesc, simbolic, trei entități ale relației artistice: scriitorul (personificat de Vereker), textul (sugerat de personajul principal, în dubla lui variantă de conștiință reflectoare și, totodată, aparțină-toare a narațiunii) și cititorul (ascuns în lectorul neștiut, însă presupus, al întregii șarade). Din interacțiunea lor, iese universul epic, cu inconsecvențele și contradicțiile sale. Nu se ivește totuși, să recunoaștem, și mult-rîvnitul "adevăr absolut", pentru care mulți, în text, sînt pregătiți să plătească și cu viața. De aici, morala imediată
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
povestea mai departe, către debutul istoriei Tudorilor. Personaj central devine aici Lady Margaret Beaufort, mama lui Henric al VII-lea și bunica celebrului Henric al VIII-lea. Margaret e fiica Ducelui de Somerset, John Beaufort (decăzut din drepturi pentru o presupusă trădare chiar înainte de nașterea fetei sale, posibil sinucigaș, deși cronicile se contrazic în această privință, unele susținînd că ar fi murit, bolnav, în exil) și, ca orfană paternă, se va regăsi sub diverse "protectorate" masculine, din elita societății engleze a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nu-și mai recunoaște propria cultură. "Țara" (Irlanda) sucombă gradual. Spiritul ei genuin se descompune precum efigiile roase de timp, de pe vechile monede. Caracterul (tradițional) irlandez a ajuns o poveste, dacă nu, pur și simplu, o utopie. Bătrînele cronici ale presupuselor vitejii medievale s-au erodat, de-a lungul derulării unei istorii nespectaculoase, ajungînd indistincte. Poetul nu mai vrea să le descifreze, preferînd lăsarea lor în uitare. Poemul amintit sugerează, discret, această perfidă sucombare: N-avem prerii/pe care să feliem
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
infaibilitatea Castaliei și se lasă, treptat, măcinat de erezii. Bunăoară, el nu reușește să înțeleagă moralitatea deciziei intelectualilor de elită de a trăi izolați de iureșul lumii, într-un "turn de fildeș", și de a nu se implica în universul presupus mediocru al semenilor lor. Pentru a amplifica dilema ontologică a lui Knecht, Hesse (ori, mai corect spus, cronicarul vieții lui Joseph, un membru al Ordinului, care reconstituie povestea eroului, sofisticat, academic, cu toate atributele istoricului neutru și impersonal) folosește un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
idee majoră pe care insistă Călinescu și, ulterior, Cărtarescu, în al său studiu despre postmodernism enunțat mai sus, se referă, însă, la atenția specială acordată de către acesta limbajului, care unește, astfel, cele două paradigme literare (modernitatea și postmodernitatea), atenuând puțin presupusa divergență, esteticul devenind canon pentru întreaga modernitate. Deconstrucția canonului structural sau, cu alte cuvinte, desființarea elementelor de prozodie "clasică", unanim recunoscută și acceptată, în favoarea versului alb, a unei rime, măsuri și ritm neregulate constituie o avangardă în lumea literară șaizecistă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fost învățată,/ Dar, Doamne, îmi făgăduiești/ Că în tăcerea aceasta/ Îmi vei păstra memorate cuvintele,/ Că păsările vor mai ști să se întoarcă,/ Și frunzele vor mai găsi/ Crengile de pe care căzură,/ Că totul va mai putea să învie?/" (Psalm) Presupusul dialog cu divinitatea este, de fapt, o tăcere reflexivă, vocea interioară, devenită și ea mută, fiind supusă, în permanență, degradării trecerii timpului. Din nou, cu ascendență în lirica blagiană 87, a cărei influență este "statornică"88, poezia Anei Blandiana, "reflexivă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]