3,728 matches
-
oprit să respir. Gâfâiam. Petru plecase, pesemne, de mult. Lumina galbenă a becului se împletea cu cenușiul zorilor. Ușa camerei noastre era deschisă, vedeam clar scaunul încărcat de hârtii prăfuite și sofaua goală. Simțeam în aer un pustiu, adăugându-se pustiului din mine. „Zenobia“, strigam, „unde ești ?“. Mă cuprinsese panica, deși mai speram, vag, să fie o joacă de-a ei, să se fi ascuns, în glumă... Am ieșit pe coridor. Fereastra cea mare dinspre terasă era deschisă. Am trecut prin
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
că nici n-o știu... De data asta am să te întreb ceva simplu, ceva care se poate spune...“. „Atunci întreabă-mă, poți să mă întrebi, n-ai decât, nu te oprește nimeni, nu-i așa ? Uite, întreabă-mă despre pustiul Kalahari, de exemplu, sau despre ce dorești, dar ține seama că eu nu știu nimic, ce să știu ? și, chiar dacă am știut vreodată ceva, fii sigur că am uitat.“ „N-are a face, domnule Sima“, am spus, „dumneata ești bătrân
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ea l-a salvat alăptându-l zilnic cu laptele ei incestuos...“. Mă așteptam ca gluma mea suficient de tâmpită s-o readucă pe Maria acolo unde ne aflam, dar ea părea că nu mă aude, stătea în fața mea ca un pustiu. „Mă duc acasă“, a repetat. „Mă duc să mă mărit...“ Cuvintele îi ieșeau din gură ca niște cuțite aruncate în ea însăși, dar mă zgâriau și pe mine în traiectoria lor smintită. Revanșa îmi șoptea că nu eu hotărâsem întâlnirea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
se ocupe și ultimul pogon de teren, iar planeta avea să fie supusă influenței benefice a energiei atomice. Și așa, peste milenii, oamenii aveau, în fine, să topească toate lumile înghețate, dar locuibile, ale sistemului solar și aveau să răcorească pustiurile arzătoare de pe Venus și Mercur. Bărbații care-și istoveau viețile pe "odraslele" mai puțin atrăgătoare ale Soarelui aveau să creeze facsimile rezonabile ale îndepărtatului Pământ verde de pe care veniseră. Aceasta era teoria. În zilele de trândăvie din anii de liceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
-o sub tălpi. Între îngâmfarea macedoneanului și încăpățânarea speriată a reginei abandonate, învingătoare e turma de mercenari și soldați, de valeți și oameni de curte, adunați sub arcadele loggiei albe, care strălucește în lumina necruțătoare și pe sub care se vede pustiul unui cer sec de deasupra nisipurilor. Învăță chiar atunci, pe loc, că în lumi ca aceea culorile erau vii precum sângele proaspăt curs. În tablou, regăsi aceeași amiază pe care o vedea zi de zi stând culcat în mansardă. Sub
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
să plătească, să-și riște pielea și să tremure pe întuneric, agățat de un zid, cu un mort în cârcă. Cum de tată-său, bazari înstărit, care își uitase păcatul, acceptase una ca asta? Consemnul era să se întâlnească în pustiu, lângă dakhma-ul Manji, imediat după miezul nopții. Se înfioră de imaginea bătrânului înfășurat într-un giulgiu și cărat pe furiș, din răcoarea Tabrizului, în nisipuri. Se opri în plin vânt și ochii i se inundară de lacrimi. Sau poate că
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe caturile fiecărui acoperiș. Își mai amintește, în schimb, lumina curată din acel vis plin cu oameni-păsări și cu oameni- pisici care umblau liberi pe țiglele caselor. Kermanul însă era înspre sud, loc de piatră caldă, la fel ca Yazd. Pustiul deșertului Dasht-e Lut îi dădea coșmaruri de seară. La apus, se porneau furtunile de nisip, iar Pământul stătea pe-o coastă: oamenii vorbeau încă de cutremurul care trecuse de munți și făcuse o ruină din Arg-e Bam. Zartosht-ii din Yazd
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Ciobănașii după ele, Turme mândre și de oi, Ciobănașii din napoi Cu fluere și cimpoi, Mai avea de mă pricepi, Herghelii de cai sirepi Ce ca vijeliile Îi împleau câmpiile, Îi pășteau moșiile, Și de - a lungul râurilor S'așterneau pustiurilor, Și în valurile ierbii Pășteau ciutele și cerbii, Și prin munți pierduți în nouri Avea cârduri mari de bouri, Ș-avea munți, ș-avea păduri Și cetăți cu - ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai sbucium Când sunând voios din bucium, Chema țara la hotare De - alergau cu mic cu mare, De curgeau ca râurile Și - nnegrea pustiurile. Amar mie-ntr-un suspin Lacrimile vale-mi vin, Cu năframa de le șterg Ele tot mai tare merg. Și frumoasă mai eram Cum n-a mai fost neam de neam. De - aur mi-erau pletele 85 {EminescuOpVI 86} Și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
auzit Pețitori din răsărit Că eu stau să mă mărit, Iară cum m-am măritat, Multe neamuri s-au sculat, Casa doar ne-o vor strica Și pe noi ne-or depărta; Mii de limbi curgeau în râuri, Răsărite din pustiuri Și veneau adunături Răsărite din păduri, 86 {EminescuOpVI 87} Mai călări și mai pe jos Tot veneau în nour gros, Veneau roiuri, veneau turmă Și lăsau pustiu-n urmă, Veneau turmă, veneau vale Și surpau cetăți în cale; Geaba omul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe noi ne-or depărta; Mii de limbi curgeau în râuri, Răsărite din pustiuri Și veneau adunături Răsărite din păduri, 86 {EminescuOpVI 87} Mai călări și mai pe jos Tot veneau în nour gros, Veneau roiuri, veneau turmă Și lăsau pustiu-n urmă, Veneau turmă, veneau vale Și surpau cetăți în cale; Geaba omul meu da piept L-împingeau tot înderept. I-au înfrînt oștirile, I-au răpit măririle, Pustiit-au țările, I-au luat averile, I-a -nnegritu-i soarele, I-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vârfuri de păduri Mânăstiri cu - ntărituri; Vede târguri, vaduri, sate Pe câmpie presărate, Vede mândrele cetăți Stăpânind pustietăți, Vede turmele de oi Cu ciobanii dinapoi, Cu fluere și cimpoi, Iară ergheliile Petreceau câmpiile Și de-a lungul râurilor S-așterneau pustiurilor. Iară șoimul tinerel Pe asupra-i sboară el Și din gură-i cuvînta: Să trăiești Măria Ta! {EminescuOpVI 107} DRAGOȘ VODĂ CEL BĂTRÎN Dragoș Vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ramurile Să lovească geamurile? Iară tu de ce suspini Când privești peste grădini? Nu mai sta de tot ofta Și în gând nu mă mustra: Că atunci te voi uita Când nu s-or mai arăta Lângă mare râurile, Lângă drum pustiurile, Luna și cu soarele Și-n codru isvoarele. Vei ave de suspinat, Când vei ști că te-am uitat, Când vei sta ca să mă-ngropi Pe cărarea dintre plopi, Ș-atunci vântul o să bată Prin frunza de tei uscată, Scuturînd-o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ramurile Să lovească geamurile? Iară tu de ce suspini Când privești peste grădini? Nu mai sta de tot ofta Și în gând nu mă mustra: Că atunci te voi uita Când nu s-or mai arăta Lângă mare râurile, Lângă drum pustiurile, Luna și cu soarele Și-n codru isvoarele. Vei ave de suspinat, Când vei ști că te-am uitat, Când vei sta ca să mă-ngropi Pe cărarea dintre plopi, Ș-atunci vântul o să bată Prin frunza de tei uscată, Scuturînd-o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe cer trece Ori puica la apă rece. Puica-i naltă, apa-i rece Cine bea de dor îi trece. Pleacă puica de la mine - Cine-o să mă mai mângâie, Cu cine-o să mă mângâi Cu - astă casă în pustiu. Dragă de ești albineață Ce te ții așa măreață, Că și eu sunt albineț Nu mă țin așa măreț. Ucigă-te toaca, drace, Cum nu lași dragostea-n pace, Ci tot umbli ca s-o strici, 192 {EminescuOpVI 193} Ce
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
tăiem, Zi de vară pîn-în sară, Căci e zi de primăvară Și e lupta mai ușoară. Și de luptă s-apuca Cu foc mare se lupta, În săbii că se tăia, Viță din gura grăia: - Mândră, mândrulița mea, Descinge-ți pustiul brâu Și-mi ține murgul de frâu, Că-mi pune capul Codrean, Al meu și al tău dușman. Frunză verde Șoralea, Mândra din gură grăia: - Ba io nu ți L-oi ține, Dintre voi care-a răsbi De bărbat eu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cap de fată, oacheș și visător, ca o noapte de vară. Era fata Genarului. 321 {EminescuOpVI 322} - Bine-ai venit, Făt-Frumos - zise ea, sărind de la fereastră și deschizând porțile mărețului castel, unde ea locuia singură ca un geniu într-un pustiu - astă noapte mi se părea că vorbesc c-o stea, și steaua mi-a spus, că vii din partea împăratului ce mă iubește. În sala cea mare a castelului, în cenușa vetrei, veghia un motan cu șepte capete care când urla
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cale de-o zi, iar când urla din câte șepte, s-auzea cale de șepte zile. Genarul, pierdut în sălbatecele sale vânători, se depărtase cale de-o zi. Făt-Frumos luă fata în brațe și punînd-o pe cal, sburau amândoi prin pustiul lungului mărei ca două abie văzute închegări ale văzduhului. Dar Genarul, om nalt și puternic, avea un cal năzdrăvan cu două inimi. Motanul din castel mieună dintr-un cap, iar calul Genarului necheză cu vocea lui de bronz. - Ce e
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Făt-Frumos și-l asvîrli în nourii cei negri și plini de furtună ai cerului. Apoi dispăru cu fată cu tot. Făt-Frumos ars de fulgere, - nu căzu din el decât o mână de cenușă în nisipul cel fierbinte și sec al pustiului. Dar din cenușa lui se făcu un isvor limpede ce curgea pe un nisip de diamant, pe lângă el arbori nalți, verzi, stufoși răspândeau o umbră răcorită și mirositoare. Dacă cineva ar fi priceput glasul isvorului, ar fi înțeles că jelea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
verzi, stufoși răspândeau o umbră răcorită și mirositoare. Dacă cineva ar fi priceput glasul isvorului, ar fi înțeles că jelea într-o lungă doină- - pe Ileana, împărăteasa cea bălaie a lui Făt-Frumos. Dar cine să înțeleagă glasul isvorului într-un pustiu, unde până - atunci nu călcase picior de om? Dar pe vremea aceea Domnul îmbla încă pe pământ. Într-o zi se vedeau doi oameni călătorind prin pustiu. Hainele și fața unuia strălucea ca alba lumină a soarelui; celălalt mai umilit
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cea bălaie a lui Făt-Frumos. Dar cine să înțeleagă glasul isvorului într-un pustiu, unde până - atunci nu călcase picior de om? Dar pe vremea aceea Domnul îmbla încă pe pământ. Într-o zi se vedeau doi oameni călătorind prin pustiu. Hainele și fața unuia strălucea ca alba lumină a soarelui; celălalt mai umilit, nu părea decât umbra celui luminat. Erau Domnul și Sf. Petrea. Picioarele lor înfierbîntate de nisipul pustiului, călcară atuncea în răcoarele și limpedele pârău ce curgea din
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pământ. Într-o zi se vedeau doi oameni călătorind prin pustiu. Hainele și fața unuia strălucea ca alba lumină a soarelui; celălalt mai umilit, nu părea decât umbra celui luminat. Erau Domnul și Sf. Petrea. Picioarele lor înfierbîntate de nisipul pustiului, călcară atuncea în răcoarele și limpedele pârău ce curgea din isvor. Pin cursul apei cu glesnele lor sfâșiau valurile până la umbritul lor isvor. Acolo Domnul bău din apă, și-și spălă fața sa cea sfântă și luminată și mînele sale
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
nimica - zise ea tristă și punând dosul mînei pe fruntea ei - am uitat tot. - Însă eu am auzit tot - zise el - Rămâi cu bine, fata mea; în curând ne vom vedea iar. El încalecă pe un cal și dispăru în pustiuri, 21* 323 {EminescuOpVI 324} În arșița cea dogoritoare a zilei... văzu aproape de pădure un țânțar svîrcolindu-se în nisipul cel fierbinte. - Făt-Frumos - zise țânțarul - ia-mă de mă du până-n pădure, că ți-oi prinde și eu bine. Sunt împăratul țânțarilor
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în nisipul cel fierbinte. - Făt-Frumos - zise țânțarul - ia-mă de mă du până-n pădure, că ți-oi prinde și eu bine. Sunt împăratul țânțarilor. Făt-Frumos îl duse până în pădurea, prin care era să treacă. Eșind din pădure trecu iar prin pustiu de-a lungul mărei și văzu un rac atât de ars de soare, încît nu mai avea nici putere să se mai întoarcă-napoi... - Făt-Frumos - zise el - aruncă-mă-n mare, că ți-oi prinde și eu bine. Sunt împăratul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dar apoi își strânse moara cea hârbuită de gură, ca să nu iasă prin ea veninul ce-i răscolea inima pestriță. - Hai, ia-ți-l - zise-n sfârșit. El se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere. Părea că fața pustiului se ia după urmele lui, și sbura ca un gând, ca o vijelie pintre volburele de năsip ce se ridicau în urmă-i. Într-o pădure îl aștepta fata fugită. El o urcă pe cal după dânsul și fugea mereu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]