5,064 matches
-
Îi aștepta cu motorul pornit. Unii s-au suit din mers, agățându-se de obloanele de metal care săltau și tremurau diavolește din pricina hârtoapelor și a lipsei suspensiilor, punându-și viața În pericol. Hoardele de retardați și bețivi s-au repezit, cu tractoarele lor care urlau Îngrozitor și pe care montaseră sirene ce țipau ca de sfârșitul lumii, În urmărirea alor noștri pe drumul forestier care leagă cele două localități. Cursa a fost de-a dreptul infernală, Însă urmăriții au profitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
scufunda mortal În apa și adâncul nămol ale Eleșteului. A doua zi dimineața, pe la zece, soarele a Început să-i ardă scăfârlia. S-a trezit, și-a adus aminte de meci și, mânat de aprige mustrări de conștiință, s-a repezit pe trei cărări spre teren. După cum bine se știe, nu avea decât să urce coasta și nimerea pe micul și cochetul nostru stadion, Îmbunătățit și Întreținut din ordinul expres al tânărului și dinamicului nostru primar. Singurul portar al echipei noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și Sfânta de pe Vale au protestat verbal În curtea primăriei Împotriva unui astfel de abuz; un descendent al faimoasei perechi de câini Icler și Talina a rupt lanțul care Îl lega Încă din a doua lună de viață, s-a repezit, feroce și Înfometat, la o oaie pe care a ucis-o și a târât-o sub pătul unde s-a ghiftuit cu ea două zile, după care a murit Împușcat, dar fericit că aflase În sfârșit ce Însemna să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
s-a rupt În zvâcnetul suprem de Împotrivire, când cuțitul pătrunsese, căutând beregata. În agonie, porcul o luase la goană, prin noroi, Îl ocolise pe cel care atunci se numea Ectoraș și zăcea căzut pe spate În nămol și se repezise spre via care Începea unde se sfârșea curtea. Fusese prins din urmă de vărul cel scund, Încălecat și lovit amarnic Între urechi cu un par smuls de lângă potecă. Murise, În cele din urmă, din pricina sângerării În șuvoaie, și nicidecum de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
rău de tot, pomenea În sudalmele lui de fotosinteză, angiosperme, hidrogen sulfurat, dendrite, axoni, monocotiledonate, turnesol, baze, acizi - semn clar că lecțiile de botanică și de chimie ale lui Jivinoiu-Directorul Îl impresionaseră peste măsură. Sărea de pe banca lui și se repezea spre cabina lui Ghiță care, prevăzător, știind ce-l așteaptă, se Încuiase Înăuntru. Slăbănogul izbea, turbat, cu piciorul În ușa care bubuia și dădea să sară din țâțâni. Îi striga celui ascuns dincolo de ea că nu e decât un nenorocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bună ziua, o luase tăcut și neguros către casa lui Foiște. În timp ce cobora coasta dinspre Dunăre a satului, mormăia În barbă vorbele grele pe care avea de gând să le azvârle nemernicului. Se răstise la tușa Tinca, mama poetului, și se repezise spre odaia În care sălășluia monstrul, odaie botezată birou de lucru, trudă, chin. Primul obiect de care dăduse cu ochii după ce Împinsese cu umărul ușa fusese vârful de pin proptit Într-un colț. În ramurile lui atârnau, legate cu firicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
profesorii se prefăcuseră În niște mogâldețe cenușii. Apoi izbucniseră chiotele și urletele de bucurie, copiii alergau care Încotro, ridicau mâinile, se tăvăleau, țipând, În mormanele de pănuși și chică și se ridicau de acolo ca niște Învingători, cu degetele răsfirate repezite spre cer. Profesorii nu mai izbutiseră să-i stăpânească pe elevi, dar nici nu se străduiseră cine știe ce. Se strânseseră la un loc și se arătau nerăbdători să se Întoarcă În sălile de clasă. În jurul lor, copiii nu se atingeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
umărul, și Învelitoarea de pe banchetele sparte. Pe ea, apoi, fără să știe, se așezase, proptind cu brațul sănătos pe cel frânt, În curtea plină de bălării a unui profesor bețiv, ca să privească, mai mult fascinat decât Înspăimântat, incendiul care Își repezea flăcările până la cer. După ce soldatul Cătănuță fusese Încătușat, cu tot brațul care Îi atârna, și zgomotele se potoliseră În curtea Îmburuienată, poetul și pictorul Marin Foiște găsise acea pânză pătată de sânge și plină de țărână. O ridicase, o scuturase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu modestie, dar nu uitase să strecoare, În treacăt, câteva vorbe despre pușca ilegală și cu putere mortală cu care Îl văzuse Înarmat pe zgubiliticul moștenitor. Directorul amânase tocmelile pentru ziua următoare, Îl condusese pe păgubit până la poartă, apoi se repezise spre casa surorii sale, se rățoise la nepot până acela scosese pușca din ascunzătoare, o făcuse praf, patul cel frumos Împodobit Îl pusese pe focul ce ardea sub niște pirostrii, Îndoise țeava, azvârlise mecanismele cât colo, confiscase capsele și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
frumos Împodobit Îl pusese pe focul ce ardea sub niște pirostrii, Îndoise țeava, azvârlise mecanismele cât colo, confiscase capsele și, cu un ciocan, le bubuise pe toate, iar tuburile turtite de alamă roșiatică le aruncase Împreună cu alicele În hazna. Se repezise acasă, cotrobăise În fundul prăfuit și plin de lucruri inutile al unui dulap din magazie și scosese - spre adânca deznădejde și presimțire a morții Încercate de sufletul tremurător al lui Ectoraș - câteva cartușe vechi și adevărate de vânătoare, cu partea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lipitori și se bălăcea cu chiote chiar lângă cea care-l chemase, Întărâtându-l și râzând de el. Zbenguiala băiatului se curmase scurt atunci când, pentru câteva secunde, ochii Își proptiseră privirile În pieptul pe care femeia cea tânără Îl ridicase, repezindu-și mâinile către cer, deasupra apei. Băiatul apucase să vadă sânii mari, negri, rotunzi și grei, Împungând aerul cu sfârcurile uriașe, țanțoșe, Întărâtate de mângâierea și răcoarea bălții. Apele ei i se păruseră dintr-odată prea calde, Înfierbântate din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tată-său - se chinuia să spargă, cu un baros și câteva pene de fier, niște buturugi vânoase și mustăcioase de plopi scoși din rădăcină de pe malul Dunării. De prin scorburile lor ieșea câte un șarpe negru și amețit, care se repezea, după câteva clipe de rătutire, o Întindea grăbit, ca și cum ar fi știut drumul de când venise pe lume, către hățișurile Văii. „De parcă n-ar fi fost și așa destulă șerpăraie pe acolo”, se pomeni gândind primarul. „Numai ăștia lipseau...” Însă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
scorojiseră și-și pierduseră culorile și contururile, iar oamenii se Închinau la ele, neștiind pe cine sau ce Înfățișa fiecare, dar fiind Încredințați că erau icoane sfințite. Când Florea Cucu ajunsese la locul de popas pentru drumeții osteniți, vântul se repezea cu sălbăticie printre crengile Înghețate ale stejarului și se sfâșia cu șuierături ascuțite În cumpăna pe care o făcea să scârțâie și să trosnească. Omul se ghemui cu icneli și se lipi cu spinarea de partea ferită de vifor a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bicicleta sprijinită de gardul lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu și se avântase Într-o cabină a umblătorii din curtea școlii. Pe când Își deșerta pripita burtă, a băgat de seamă, printre scândurile ușii, că unul taman Îi fura bicicleta. Se repezise afară cu nădragii În vine, dar hoțul apucase să Îndepărteze binișor, călare pe prada sa. Însă acea nenorocire n-avea să fie ultima: odată cu zvâcnetul avântării În urmărirea hoțului, banii din buzunarul de la spate alunecaseră și căzuseră chiar În adâncurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de albine Întărâtate izbucniră din cutiile lor. „Luminile!” zbieră Directorul către omul de la volan. „Stinge repede luminile!” Însă acela, asurzit de zgomotul de porc târât spre locul de tăiere pe care-l scotea motorul Încins, nu auzi nimic. Albinele se repeziseră spre faruri și spre cabina luminată. Motorul Încetă să se tânguie, iar tractoristul se azvârli de pe scaunul său și o luă la goană printre copaci, tăvălindu-se din când În când prin iarba Înaltă, ridicându-se apoi și Începându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
resturi putrede și zdrențuite, lipite de cap. A doua zi, armăsarul așteptă să apară căruța Încărcată cu saci de cânepă În care se aflau Înghesuite pâini mari, negre și rotunde. Când porțile grele de fier fură date În lături, se repezi și el, Într-un trap țanțos, pe lângă căruța cu pâine. La vederea arătării, unul dintre soldați rămase cu gura căscată, iar celălalt pipăi piedica armei, Însă nu apucă să armeze sau să scoată vreo vorbă și se mulțumi să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
meu va dori să fie cu el. N-o spune, dar sunt sigur că și Seniorul Hanbei vrea să-l vadă pe tatăl meu, spuse cu eleganță Shojumaru și, luând o lance care părea mult prea mare pentru el, se repezi spre poalele colinelor. Hideyoshi porni în direcția opusă, mărind, treptat, pasul. Dintr-o colibă, se revărsa lumina unei lămpi. Era cea în care locuia Takenaka Hanbei și, chiar în acel moment, acoperișul începu să strălucească palid, în lumina lunii. Medicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un lemn putred. În mâinile sale slabe nu mai rămăsese nici un dram de putere pentru a-l susține. Căzu cu fața pe podea; o băltoacă de sânge se întinse pe rogojină, ca o petunie roșie desfăcându-și petalele. Hideyoshi se repezi înainte și cuprinse capul lui Hanbei, astfel că sângele care șiroia acum îi înroși poala și pieptul. — Hanbei! Hanbei! Mă lași singur? Pleci numai tu? Ce-am să mă fac pe câmpul de luptă, fără tine, de-acum încolo? strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vor da bătuți niciodată. — Ajunge. Încep să am și eu mâncărimi. — N-ați mai făcut baie de peste zece zile, nu-i așa, stăpâne? Sunt sigur că „inamicul“ v-a ocupat tot teritoriul, roiuri-roiuri! Destul, Sakichi! Spre încântarea pajilor, Hideyoshi se repezi spre ei, scuturându-se din tot trupul, ca dovadă că nu numai pe ei îi mâncau păduchii. Începură să râdă și să danseze cu toții. Chiar atunci, un soldat privi, din afara cortului, spre tinerii care râdeau veseli și spre vălătucii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
al porții, capetele pe care le luase. — Intră să beau, apoi voi ieși din nou! strigă un războinic. Și continuară tot așa. Odihnindu-se fiecare, câte un moment, la poarta din față sau la cea din spate, pentru a se repezi apoi îndărăt afară să-și taie brazdă prin inamici, oamenii repetară de șase ori același sistem de atacuri violente și retrageri, până se adunară patru sute treizeci și șapte de capete. La apropierea înserării, numărul apărătorilor se redusese vizibil, iar cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ridicară toți odată. Katsuyori își privi fiul, observându-i îndârjirea. — Ești gata? Taro făcu o plecăciune și se ridică, răspunzând: — Sunt gata să mor aici, lângă dumneata. — Atunci, ne luăm rămas bun. În timp ce tatăl și fiul păreau gata să se repeadă asupra inamicului, soția lui Katsuyori îi strigă din spate bărbatului ei: — Voi pleca înaintea voastră! Katsuyori rămase încremenit, țintuindu-și soția cu privirea. Ținând în mâini o sabie scurtă, femeia privi spre cer, apoi închise ochii. Avea fața albă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dușmani. Când alergă lângă ei să-i asiste, Sozo văzu un vasal al stăpânului său fugind în direcția opusă. — Trădătorule! strigă Sozi, alergând după el. Unde te duci? Și îl înjunghie în spate. Apoi, ștergându-și sabia de sânge, se repezi drept în mijlocul inamicilor. — Dați-mi un alt arc! Sozo, dă-mi alt arc! Katsuyori își rupsese deja de două ori coarda arcului, iar acum luă unul nou. Sozo stătea lângă stăpânul său, ferindu-l pe cât putea. După ce trase toate săgețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dorința de a-i strivi sub picioare. Porniră pe urmele lor, strigând: — Doborâți-i! — Până la steagurile lor! Prea târziu, comandantul călare al avangardei castelului zări, în față, tranșeea armatei Ukita. Văzând capcana, încercă să-și oprească oamenii, dar aceștia se repeziră înainte, neputând vedea pericolul. Cât ai clipi, din tranșee se stârni o salvă de gloanțe și fumul gros al prafului de pușcă. Atacanții se poticniră, căzând. — E o cursă! Nu cădeți în capcana dușmanului! Culcat! Culcat! striga comandantul. Să tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu toiagul în mână. Stând pe o movilă de pământ proaspăt, într-o zonă a stăvilarului care, în sfârșit, se terminase, privea cu ochi învăpăiați în jos, spre miile de muncitori. Când descoperea pe cineva încetinind cât de cât, se repezea la lucrător cu o viteză ciudată pentru un invalid, lovindu-l cu bastonul: — La muncă! De ce trândăvești? Muncitorii tremurau și lucrau frenetic, dar numai când îi supraveghea Kanbei. — Războinicul-demon șchiop se uită la noi! În sfârșit, Kanbei îi raportă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
plângeți când se termină. Fiecare trebuie să ia un pumn, astfel încât cei ce au mâini mari din naștere se pot socoti norocoși, iar cei cu mâini mici nu trebuie să lase nimic să le scape printre degete. Să nu vă repeziți și să pierdeți. Apoi, întoarceți-vă la lucru. Muncitorii nu mai avură nici o îndoială. Înțelegeau limpede ce voia să spună Kanbei, cu zâmbetele și glumele lui. Lucrătorii din primele rânduri se repeziră spre movila de monede. Ezitară puțin, parcă speriați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]