4,067 matches
-
de atâta înșelăciune. În fond, iubim ca să ne apărăm de vidul existenței, ca o reacțiune împotriva lui. Dimensiunea erotică a ființei noastre este o plinătate dureroasă care umple golul din noi și din afară de noi. Fără invazia vidului esențial, care roade sâmburele firii și năruie iluzia necesară ființării, dragostea ar fi un exercițiu ușor, un pretext plăcut, și nu o reacție misterioasă sau o zvârcolire crepusculară. Nimicul ce ne înconjoară suferă de prezența Erosului, care și el este o înșelăciune, atinsă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un nobil dezastru. Universul nu se înalță spre destrămarea ei? Întocmai ca gândurile, muzica se instalează în golurile vitale. Un sânge proaspăt și o carne rumenă rezistă ademenirilor vibrante, n-au spațiu pentru ele; boala însă le face loc. Pe măsură ce roade din viață, absolutul înaintează. Nu e revelator că-n infinitul muzicii și-n infinitul morții se topește totul în noi, că materia își pierde marginile, că ne sfărâmăm granițele pentru a oferi întinderi năpădirii sonore și mortale? Fiecare purtăm, în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
crea nimic fără o pornire tainică de a se distruge. A trăi, a te afla înlăuntrul existenței înseamnă a nu putea adăuga nimic vieții. Când însă ești în afară de ea, apucat pe o cale primejdiaosă, urmărit de scandalul neîntrerupt al fatalității, ros de mândria disperată a implacabilei ursiri, deschis primăvăratic prăbușirii, cu ochii țintuiți în crimă și în nebunie sau învinețiți de povara măreției - atunci încarci viața de tot ce-n tine n-a fost ea. Din chin se naște tot ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a-l anula, deși ideile plutesc pe luciul neființei. A trăi senzual în nimic... Când ai iubit prea pătimaș viața, ce-ai căutat printre gînduri? Spiritul e o eroare imensă de câte ori slăbiciunile acordă vieții prestigii de axiomă. Sânt o Sahară roasă de voluptăți, un sarcofag de trandafiri. Străzile pustii în marile orașe: parcă în fiece casă se spânzură cineva. ... Și apoi, inima mea - spânzurătoare pe măsura cine știe cărui diavol. Sfințenia e cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fără
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Atunci când ultimul burghez german, ghiftuit de bere și dolofan, își preumblă în creier harta lumii și, treaz sau turmentat, îi face Germaniei loc pe unde îi permite capriciul și fantezia, el este reprezentantul inconștient și mediocru al unui gând care roade și macină națiunea în substanța ei. Imperialismul s-a conceput nu numai în palate, ci și la răspântii. De ce să fim așa de nedrepți cu masele și să credem că ele n-au participat niciodată direct la istorie! Se repetă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lege ține de un complex de împrejurări care n-are nici o legătură cu etica. Este suficient să fi ajuns o singură dată să comanzi, ca dorința de putere să te facă virtual un dictator. Cine știe porunci permanent și este ros de obsesia puterii nu se poate prăbuși. Numai prin comandă te distanțezi de ceilalți oameni și te ridici cu adevărat peste ei. Fiecare dintre muritori se visează la un moment dat Napoleon, pentru ca să se mulțumească apoi o viață întreagă a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
grinda în odaie, crâșcau lemnele și pietrele, vântul lătra prin gardurile și ramurile ninse; ar fi vroit să doarmă, să viseze dar gerul îi îngheța pleoapele și-i painjinea ochii. Surtucul lui pe lângă acestea era mai mult urzeală decât bătătură, ros pe margini, fudul la coate, de râdea pare că și vântul în urma lui. Oamenii căscau ironic gura când îl vedeau... Și-n asemene momente, în lungile și friguroasele nopți de iarnă, crede cineva cumcă el, redus până la culmea mizeriei, devenea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cui ce-i aduce? Poezie - sărăcie! Dar în astă sară Dionis era vesel fără să știe de ce. La căpițelul de lumânare ce sta în gâtul garafei cu ochiul roș și bolnav, el deschise o carte veche legată cu piele și roasă de molii - un manuscript de zodii. El era un ateist superstițios - și Sunt mulți de aceștia. Inițialele acestei cărți cu buchii erau scrise ciudat cu cerneală roșie ca sângele, caractere slave de o evlavioasă, gheboasă, fantastică arătare. O astrologie mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iată toată schimbarea ce-o băgai de samă la el - destul însă ca ochii să mi se împle de lacrimi. Am stat mult acasă, într-o atonie monotonă și moartă, între grinzile casei găsisem o carte cu scoarțe de piele roase de molii, cu mărginile roșii -- în ea era niște povești {EminescuOpVII 204} manuscrise cu litere bătrâne, iară literele începătoare paleografate cu roșu... desigur vro reminiscință de-a preotului celui bătrân, ce murise de mulți ani. Cu cartea aceea în mână
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fântână, privii mult în fața apei din fundul fântânei, apoi lăsai să cadă oala înăuntru, iar eu apucai spre munți la vale. Satul nostru [era] mai tot ars, pustiu, și numai cânii satului urlau pe ici, pe colo de foame, or rodeau câte - un schelet de vită moartă. Venii în bordei. Mă aruncai în brațele bătrânului meu tată, care mă crezuse mort. Am stat mult coprinși astfel, tatăl și fiul, ochii bătrânului meu se împluse de lacrimi și nu vorbea neci un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ia zi-mi, cam ce vânt te aduce pe la mine, Porfirie. Mă bucură că nu-s cel din urmă pe la care te abați, zise Vasile privind c-un fel de compătimire la arătarea saracă a bietului văr. Antiriul era cam ros la piept, ca [la] un cobzar, și nici coatele nu erau tocmai trainice. - Oi încărca... ce mi-i da, răspunse acesta umil și cam cu rușine, pîn-l-atîta am ajuns, vere. - Nu așa, nu așa, vere, ci-i lua tu ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din mulțime și-și afirmă în mod irezistibil pretenția la adevăr, împotriva căreia obiecțiile logice rămîn fără grai: un fel de credo quia absurdum"514. Ca orice altă masă, cea a evreilor rezistă cu atît mai puțin cu cît este roasă de amintiri neplăcute, acest virus periculos care lasă sufletul fără puteri. Cedează fără a crîcni și primește cu brațele deschise ceea ce mai întîi refuzase cu violență. Întregul popor trece de la credința în mai mulți zei, văzută acum ca greșită, la
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
-l răpune...” <footnote *** (1992), Omul de la fereastră - proză romanșă, Editura Univers, București, pp. 307-309. footnote> . În comuna Prundu, județul Argeș, la sfârșitul secolului XIX, gospodarul încă își amenința cu un topor pomii fructiferi, fiecărui copac spunându-i: „dacă nu dai roade anul acesta, te tai”, iar în balada Miorița se redă o conversație om-animal etc., toate acestea dovedind interacțiunea om-natură realizată în timp istoric, în care, natura este partener egal omului. Relația om-natură este redată în cercetarea contemporană sub sintagma cunoașterea
Abordarea entropică a valorificării resurselor naturale. De la principii la strategie by Florina Bran; Carmen Valentina Rădulescu; Gheorghe Manea; Ildikó Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/212_a_182]
-
nu-și amintește de Mihnea și baba și de efectele auditive de acolo? Blestemul, ca formă lirică (retorică), apare Încă din Florile Bosforului, Blestemul dervișului, anticipează teribilele imprecații din Basme, anticipează și o imaginație poetică mai pronunțat materială: „flămînzi, să roadeți iarba ce naște pe morminte!;... să vă mușcați și brațul, și mîna deșirată... pe orice-ți pune mîna, țărină să se facă...” Versurile arată o fantezie dezbărată Într-o oarecare măsură de prea dalbele modele literare. În Basme, Legende istorice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț În fior. Acolo floarea naște și moare-n primăvară, Acolo pere umbra În zilele de vară, Și toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii Cutrieră cu zgomot pustiele cîmpii. Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă necunoscut În lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ntinde ca gîtul unui struț
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un discurs patriotic, cu o mică notă profetică. În Grui SÎnger aflăm descrierea orei de mister și de groază, cu mijloacele lirice ale epocii: „E ora de mistere, de groază și de șoapte CÎnd trec fiori În aer și demoni roși În noapte; CÎnd umbra trădătoare așează pe sub maluri, Prin unghiurile casei, prin guri de văi, pe dealuri, Prin codri, prin ruine de veche monăstire, Pe naltele clopotniți, prin negre cimitire Fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute, Ce stau ca niște visuri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ostașii pretutindeni formați În dese grupe Frig boi Întregi, rup cărnuri ca lupii flămînziți, Desfundă largi antale, beu lacom fără cupe, Se ceartă, rîd În hohot și urlă răgușiți. Ca dînșii, cîni de lagăr la praznic luînd parte, Schelălăiesc sălbatic, rod oasele deoparte, În mijlocul orgiei turbate ce tot crește; Iar printre cîni și oameni pe iarbă stau căzute Femei, prada orgiei, cu mințile perdute...” Există, apoi, o dialectică a semnelor prevestitoare ca În epopeile homerice. Fatalitatea se anunță la Începutul poemului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tînăr și Înfierbințeala iute: „Căci, cu cît amorul La-nceput dă dorul Ș-aduce nevoi, Cu atît firește, În urmă-ndulcește Sufletul la doi. Și dacă nainte Vor fi fost cu cinste ’N ale lor urmări, Atunci vor aduce Și roadă prea dulce ’Ntr-ale lor cămări”. Noul Erotocrit este un roman de dragoste parabolic. Aventura (În spațiu mitic) merge, aici, mînă În mînă cu reflecția morală. Traducînd, parafrazînd, Pann știe să găsească tonul potrivit. SÎnt temele lui, chiar dacă tipologia și scenariul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
în suita sau în slujba episcopului. Pradă tristeții, simțea că se sufocă, drept care se tot perpelea. Ca și cum o groază de păianjeni s-ar fi apucat să țeasă o pânză dar fără să aibă idee de ce va ieși. Se împingeau violent, rodeau, țâșneau iuți pe firele întinse, se rostogoleau amețitor într-o prefăcută încleștare asemenea unui dans. Își duse mâna la stomac, îl ardea. Gata, hotărâse: Giandomenico o să plece, iar el va să rămână să ia în piept opintirile vieții. Așa își
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
altă parte, fugind de mirosul urât. Din pricina situației ce se crease, Abatele n-ar șovăi să-l dea pe mâna Inchiziției; acum în mânăstire nu mai e pic de liniște, biblioteca rămâne deschisă până târziu, cărțile pline de praf și roase de molii sunt scoase de pe rafturi și lavițe. Pare să se stârnit un vânt de primenire ce-ar putea deveni periculos și ar scăpa de sub control. Acel Campanella, atunci când stă de vorbă cu confrații, se face ascultat, nu-i scapă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și vinde carnea. S-a reclamat faptul ăsta poterei militare? Ăia nu văd și nu aud, dacă li se dă partea lor. Giandomenico îi mărturisi totul lui don Terentio. Știam totul, fiul meu drag, totul. Dumnezeu însă iartă când foamea roade măruntaiele. De la amvon, don Terentio, într-o dumunică dimineața, în timpul predicii, cu bunul simț și ironia dintotdeauna recomandă: Să li să scoată viperelor dinții veninoși, înainte de a le frige, și să se bage de seamă să nu se confunde animalele
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
marginea prăpăstiei și făcut să-și recunoască minciunile. Își schimbă mereu expresia, se eschivează, acuză, se zbuciumă chinuit de contradicții; cum e cu putință să stabilim dacă într-adevăr a căzut la sânul celei ce domnește peste infern și-i roade facultățile de a cugeta? Au votat în unanimitate și au hotărât să-l supună supliciului menit să-l facă să spună adevărul. A fost întemnițat la izolare într-o subterană zisă a crocodilului, un soi de gropniță înlăuntrul căreia, de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
măruntaiele pământului și care părea să fărâme lucrurile de jur împrejur: Galileo a fost prietenul meu și nu înțeleg să-mi repudiez prietenii. Și despre Galilei am scris o Apologie în 1616. Doar viperele mușcă dacă sunt salvate, doar viermii rod carnea celor ce-i găzduiesc. Galilei, în cartea lui, demonstrează lucruri exacte și adevărate și deci nu mi se poate cere, tocmai mie, să-l țintuiesc pe cruce, când eu, dimpotrivă, aș vrea să-l așez pe altar, fiindcă mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și nările oamenilor, din țevile mașinilor, din instalațiile de încălzire cu burlane răsucite în afară, din scânteile firelor electrice ori din jerbele de lumină care brăz dau întunericul. Totuși, lui Petrache i se făcu deodată frig. Își ridică gulerul scurtei roase în coate, își îndesă mâinile în buzunare și se strecură pe lângă ziduri. Abia în băcănie se mai întremă, așteptând, răbdător, să-i vină rândul. — Altfel ? întrebă dom’ Stănică, ștergând de grăsime cuțitul lung. Ce mai e nou ? Petrache dădu din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să mai zică... Ședea între ei, bine proptit pe scândurile care alcătuiau un fel de căruț cu rotile. În locul de unde ar fi trebuit să pornească picioarele, cracii pantalonilor erau făcuți sul și prinși cu cârlige, ca lemnul să nu-l roadă. Din umeri îi porneau un fel de degete încârligate, ca ghearele unei păsări. Nu erau de alt folos decât să strângă marginile umerilor, ca niște capete de sârmă lăsate să atârne după ce gura sacului fusese strâns legată. Neputând să mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]