3,927 matches
-
are, în limbile romanice, un prezent și un perfect, ambele perifrastice fiind alcătuite dintr-un auxiliar și dintr-o formă nominală a verbului de conjugat (infinitivul la prezent și participiul trecut la perfect). Auxiliarul este "a avea" în majoritatea limbilor romanice și "a vrea" în limba română și stă la imperfect. Astfel, de exemplu, fr. (je) chanterias, (tu) chanterais etc. sînt alcătuite din infinitivul chanter și -ais, care provin din lat. habebam, habebas etc. Această formație este similară cu a viitorului
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
stadii intermediare care arată că originea auxiliarului de condițional este verbul a vrea (care este, de altfel, folosit și pentru a realiza timpul viitor): (v)reaș cînta, (v)reai cînta etc. În cazul infinitivului prezent, se remarcă faptul că limbile romanice au dezvoltat substantivarea, fenomen rar în latină. Uneori, în aceste limbi, infinitivele au suferit conversiuni totale în substantive: rom. încăpere, it. piacere, fr. devoir, sp. pesar, pg. poder. Există și situații în care unele substantive din franceza veche se folosesc
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
piacere, fr. devoir, sp. pesar, pg. poder. Există și situații în care unele substantive din franceza veche se folosesc în franceza modernă numai ca substantive: loisir, plaisir. Spre deosebire de moduri, timpurile verbale s-au păstrat în mai mare măsură în limbile romanice, atît ca număr, cît și ca înțeles. Ca atare, forma verbală care exprimă din perspec-tiva aspectului acțiunea în curs de desfășurare, iar din perspec-tiva timpului simultaneitatea (măcar parțială) cu momentul vorbirii este prezentul, care continuă a fi folosit în limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
atît ca număr, cît și ca înțeles. Ca atare, forma verbală care exprimă din perspec-tiva aspectului acțiunea în curs de desfășurare, iar din perspec-tiva timpului simultaneitatea (măcar parțială) cu momentul vorbirii este prezentul, care continuă a fi folosit în limbile romanice cu aceleași valori din latină. Insistența asupra caracterului durativ al acțiunii, redată în limbi precum româna și franceza prin mijloace perifrastice, a fost gramaticalizată în italiană, spaniolă și portugheză, prin construcții cu anumite verbe, it. stare, sp., pg. estar: rom
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
deși unele au suferit schimbări importante. Latina avea un timp prezent, două timpuri viitoare și trei timpuri trecute, dar, în faza tîrzie a aspectului popular, s-a mai creat o formă de trecut, perfectul compus, care s-a transmis limbilor romanice și are la bază folosirea ca auxiliar a verbului habere, cu descendenții lui romanici. În portugheză însă, verbul ter (< lat. tenere), care a primit semnificația "a avea, a poseda", a devenit auxiliar pen-tru perfectul compus (și a altor timpuri compuse
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și trei timpuri trecute, dar, în faza tîrzie a aspectului popular, s-a mai creat o formă de trecut, perfectul compus, care s-a transmis limbilor romanice și are la bază folosirea ca auxiliar a verbului habere, cu descendenții lui romanici. În portugheză însă, verbul ter (< lat. tenere), care a primit semnificația "a avea, a poseda", a devenit auxiliar pen-tru perfectul compus (și a altor timpuri compuse, de altfel). Italiana și franceza, la fel ca germana, neerlandeza și alte limbi germanice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germana, neerlandeza și alte limbi germanice, uzează și de auxiliarul "a fi" pentru realizarea perfectului compus, în cazul verbelor intranzitive și al celor reflexive: it. Sono tutti partiti.; fr. Ils sont tous partis. Acest timp a rămas însă în limbile romanice un concurent al perfectului simplu (care se continuă din latină), între ele existînd diferențe în ceea ce privește nivelurile limbii, căci în italiană, franceză și română, perfectul simplu este un timp al limbii literare scrise (al narațiunii) care exprimă, la fel ca perfectul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cîntasem, văzusem etc., continuatoare ale formelor latinești în -esemus), dar în franceză și în italiană a luat naștere o formă nouă, compusă, după modelul perfectului compus, dar cu auxiliarul la imperfect. Ca atare, din perspectiva mai mult ca perfectului, limbile romanice rele-vă trei tipuri, dintre care spaniola și portugheza îl reprezintă pe cel mai apropiat latinei, iar franceza și italiana pe cel mai îndepărtat de latină și mai apropiat de unele limbi germanice (precum germana și neerlandeza), în vreme ce româna repre-zintă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
puțin șase posibilități de a reda acest timp, toate analitice: cantare habeo, habeo cantare, habeo ad cantare, volo cantare, debeo cantare, venio ad cantare. Dintre acestea, cea mai răspîndită era formula cantare habeo, din care a rezultat viitorul în limbile romanice occidentale, dar printr-o modificare importantă a formei auxiliarului și prin aglutinarea lui la infinitivul verbului de conjugat, încît a căpătat aspectul unei desinențe: it. canterò, fr. (je) chanterai, sp. cantaré, pg. canterei. În latina răsăriteană (folosită în vecinătatea limbii
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în uz și formula habeo ad cantare din care a rezultat v. rom. am a cînta, de unde, prin înlocuirea infinitivului cu conjunctivul, a rezultat am să cînt. Cele patru timpuri ale conjunctivului latin s-au transmis numai în parte limbilor romanice, fiecare dintre aceste limbi organizînd acest mod într-o manieră proprie, uneori prin inovații ce nu mai reflectă o relație directă cu stările originare. Trecerea de la caracterul preponderent sintetic al limbii latine la caracterul preponderent analitic al limbilor romanice a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbilor romanice, fiecare dintre aceste limbi organizînd acest mod într-o manieră proprie, uneori prin inovații ce nu mai reflectă o relație directă cu stările originare. Trecerea de la caracterul preponderent sintetic al limbii latine la caracterul preponderent analitic al limbilor romanice a atras în cazul flexiunii verbale creșterea numărului și frecvenței verbelor auxiliare, căci în vreme ce, în latina clasică, exista un singur auxiliar, esse, cu care se construiau nuanțele de perfect ale diatezei pasive (indicativ perfect amatus sum, mai mult ca perfect
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și de faptul că limba engleză are trăsături deosebite, în primul rînd, un sistem gramatical simplificat și foarte clar. În același timp, engleza are un vocabular extrem de bogat, dar nu prin conservarea fondului germanic, ci prin receptarea elementelor latine și romanice, încît vocabularul ei este de peste 60% cu origine latino-roma-nică. Formată pe teritoriul insulelor britanice din nord-vestul european, engleza este limbă oficială unică sau alături de alte limbi în state ale lumii de pe toate continentele, dintre care cele mai mari sînt Marea Britanie
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Asia, Africa și Oceanul Pacific. Devenită limbă a diplomației, a științei și a multor domenii tehnice, engleza furnizează celorlalte limbi de pe glob cuvinte (de specialitate) din diferite domenii, cuvinte care însă, de obicei au la bază elemente vechi grecești, latine sau romanice (îndeosebi franceze). Teritoriul pe care s-a format limba engleză a fost locuit de triburi celtice, pentru ca, din secolul I î.Hr., să devină aproape patru secole provincie romană (Britania) și, prin urmare, să fie introdusă limba latină. După retragerea romană
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
engleza s-a revoluționat în întregime, încît reprezintă un aspect particular al limbilor germanice, apropiindu-se, din punct de vedere tipologic, mai mult de franceză decît de acestea. De altfel, la rîndul ei, franceza însăși este divergentă în raport cu celelalte limbi romanice, fiindcă, datorită amestecului cu ele-mentul germanic, cunoaște schimbări care o îndepărtează mult și de latină, dar și de celelalte limbi romanice. Particularități ale gramaticii limbilor germanice Desigur, cele mai multe dintre fenomenele care se întîl-nesc în gramatica limbilor romanice caracterizează și gramatica
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mai mult de franceză decît de acestea. De altfel, la rîndul ei, franceza însăși este divergentă în raport cu celelalte limbi romanice, fiindcă, datorită amestecului cu ele-mentul germanic, cunoaște schimbări care o îndepărtează mult și de latină, dar și de celelalte limbi romanice. Particularități ale gramaticii limbilor germanice Desigur, cele mai multe dintre fenomenele care se întîl-nesc în gramatica limbilor romanice caracterizează și gramatica limbilor germanice, fenomen explicabil prin originea înde-părtată comună a celor două grupuri de limbi. Limbile germanice au însă la nivel gramatical
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în raport cu celelalte limbi romanice, fiindcă, datorită amestecului cu ele-mentul germanic, cunoaște schimbări care o îndepărtează mult și de latină, dar și de celelalte limbi romanice. Particularități ale gramaticii limbilor germanice Desigur, cele mai multe dintre fenomenele care se întîl-nesc în gramatica limbilor romanice caracterizează și gramatica limbilor germanice, fenomen explicabil prin originea înde-părtată comună a celor două grupuri de limbi. Limbile germanice au însă la nivel gramatical și aspecte care în limbile romanice nu sînt specifice, precum alternanțele fonetice, care apar cu destulă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Desigur, cele mai multe dintre fenomenele care se întîl-nesc în gramatica limbilor romanice caracterizează și gramatica limbilor germanice, fenomen explicabil prin originea înde-părtată comună a celor două grupuri de limbi. Limbile germanice au însă la nivel gramatical și aspecte care în limbile romanice nu sînt specifice, precum alternanțele fonetice, care apar cu destulă frecvență în română, rar în portugheză și în italiană (la sfîrșit de cuvînt), dar nu se întîlnesc și în celelalte limbi, încît nu au statut caracterizator, reprezentînd mai degra-bă excepții
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
umlaut). Metafonia poate avea însă și o perspectivă diacronică, atunci cînd vizează situații precum it. uscio (lat. ostium) și biscia (lat. bestiam), în care s-a produs închiderea vocalei accentuate sub influența lui i următor. Ca atare, în cazul limbilor romanice, metafonia reprezintă o evoluție fonetică determinată de influența unei vocale care urmează (în special, i sau u), iar fenomenul este răspîndit în unele dialecte italiene, portugheze și spaniole. Gramatica limbii germane realizează distincția declinare tare declinare slabă în cazul substantivului
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a II-a și a III-a indicativ singular prezent și umlautul: ich fahre "eu merg", du fährst, er fährt; ich laufe "eu fug, alerg", du läufst, er läuft. Prin urmare, în vreme ce în gramatica limbii latine și a unor limbi romanice există declinarea întîi, a doua sau a treia la germanici există declinarea tare, slabă sau mixtă. Se poate apoi constata că, așa cum în latină repartizarea substantivelor în funcție de declinări era independentă de gen, același lucru se întîmplă la declinările din germană
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
declinarea tare cuprinde substantive masculine, feminine și neutre, declinarea slabă cuprinde substantive masculine și feminine, iar declinarea mixtă substantive masculine și neutre. În limbile germani-ce nu se constată însă tendința corepondenței dintre gen și declinare, ca în cazul unor limbi romanice, însă este mai pronunțată tendința pierderii declinărilor (limba engleză repre-zentînd exemplul cel mai clar), așa cum se întîmplă în aria romanică în cazul limbii franceze. Declinarea (sau manifestarea categoriei cazului pentru a marca funcțiile sintactice ale substantivelor și ale pronumelor) relevă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și neutre. În limbile germani-ce nu se constată însă tendința corepondenței dintre gen și declinare, ca în cazul unor limbi romanice, însă este mai pronunțată tendința pierderii declinărilor (limba engleză repre-zentînd exemplul cel mai clar), așa cum se întîmplă în aria romanică în cazul limbii franceze. Declinarea (sau manifestarea categoriei cazului pentru a marca funcțiile sintactice ale substantivelor și ale pronumelor) relevă, la limbile germanice, aceeași tendință spre analitism ca la romanici, încît doar islandeza a păstrat sistemul complet din limba-bază, iar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
repre-zentînd exemplul cel mai clar), așa cum se întîmplă în aria romanică în cazul limbii franceze. Declinarea (sau manifestarea categoriei cazului pentru a marca funcțiile sintactice ale substantivelor și ale pronumelor) relevă, la limbile germanice, aceeași tendință spre analitism ca la romanici, încît doar islandeza a păstrat sistemul complet din limba-bază, iar germana, deși are o flexiune bogată, cu patru cazuri, numărul desinențelor atașate substantivului sînt puține (la singular, genitivul masculin și neutru cu -s și, la plural, dativul feminin și neutru
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pentru a indica funcțiile, fără a recurge la procedee analitice, reprezentînd o situație deosebită în raport cu celelalte limbi germanice importante. Deseori, în germană, articolul hotărît se aglutinează cu prepozițiile (zu + dem = dem, zu + der = zur etc.), așa cum se întîmplă în limbile romanice occidentale. Prin urmare, dintre limbile germanice importante, doar germana are o declinare bogată, cu patru cazuri, celelalte, la fel ca idiomurile romanice, recurgînd la prepoziții pentru indicarea funcțiilor sintactice, la genitiv folosind însă și desinența -s, alături de exprimarea analitică, încît
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
articolul hotărît se aglutinează cu prepozițiile (zu + dem = dem, zu + der = zur etc.), așa cum se întîmplă în limbile romanice occidentale. Prin urmare, dintre limbile germanice importante, doar germana are o declinare bogată, cu patru cazuri, celelalte, la fel ca idiomurile romanice, recurgînd la prepoziții pentru indicarea funcțiilor sintactice, la genitiv folosind însă și desinența -s, alături de exprimarea analitică, încît există două posibilități de marcare a valorilor acestui caz, precum ideea de posesiune, de exemplu, în engleză: the friend's bicycle / the
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mult mai bogată: nom. ich, gen. meiner, dat. mir, acuz. mich, încît, chiar dacă se face abstracție de genitiv, care interferează cu pronumele și adjectivul posesiv, rămîn încă forme distincte pentru dativ și acuzativ, așa cum se prezintă situația, în grupul limbilor romanice, în română. În general însă, există un paralelism evident între limbile romanice și cele germanice la pronumele personale, atît din perspectiva conservatismului declinării, cît și din perspectiva statutului formelor, nominativul opunîndu-se formal, prin supletivism, cazurilor oblice, ale căror structuri fonematice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]