17,708 matches
-
cu toată căldura din suflet... Cu scârțâit de roți și leagăn de arcuri, trăsura Înainta pe ulița Muzelor, devenită sub „bolșăvici” - vorba cercetașului Toaibă - strada Neculai și nu Nicolae Bălcescu. La capăt de drum, birjarul a oprit calul și a rostit, ca pentru el: ― Am ajuns cu bine. Să fie ceasul cel bun, acum, când Îl aduceți acasă pe băiat, și să vă trăiască... ― Vă mulțumim - a răspuns Gruia, făcând plata drumului... Gruia a coborât cu repeziciune, ajutând-o și pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
profesorului. ― L-am invitat pe Petrică să vină mâine la orele douăzeci. Ce părere ai? E bine? ― Cred că da. ― Dacă-i așa, atunci s-o luăm cătinel către casă. Ne vedem la contravizită. ― Rămâneți cu bine, domnule profesor - a rostit Gruia ridicându-se. ― La revedere și cele bune celor dragi... Pe la orele nouăsprezece, Petrică a pornit către Spiridonie. Și-a luat o rezervă de timp ca să nu Întârzie la Întâlnire... Când a ajuns la poarta spitalului, s-a trezit luat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
unui vagon, se ițea capul cu plete albe al cercetașului. Alături a apărut și chipul zâmbitor al mamei Maranda. A alergat În Întâmpinarea lor. Dintr-un salt, a urcat În vagon. ― Bine ați venit! Vă sărut mâinile - a reușit să rostească Gruia, pierzându-se În Îmbrățișarea celor doi... ― Bine te-am găsit, dragul nostru - au răspuns amândoi Într-un glas. După ce s-au privit a cercetare reciprocă, tata Toader a luat comanda: ― Mâna pe armi și bagaje și coborârea, că pleacă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Cam așa, Toadere: „Ce ați aflat, Petrache băiete?” Asistat și ajutat de Undiță, i-am prezentat situația constatată la fața locului. Pe măsură ce afla ce am făcut, chipul lui Toader se lumina și mă privea cu alți ochi. La sfârșit, a rostit un „bravo, flăcăii moșului!” Și, În „mărinimia” lui, mi-a așezat o mână pe umăr... ― Am făcut eu asta? - s-a mirat tata Toader pe ton șugubăț. ― Ai făcut-o, Toadere, dar să știi că eu m-am simțit tare
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
putea face ceva În plus cu mijloacele noastre, era binevenit. „Cât timp avem la dispoziție, domnule căpitan?” - am Întrebat eu. „Această noapte, mâine ziua Întreagă și prima parte din noaptea ce urmează. Mult noroc, copii!” „Să trăiți, domnule căpitan” - am rostit În cor... Rămași singuri, ne-am strâns unul În altul precum puii de găină când se trezesc fără cloșcă... ― Dacă tot ai pomenit că ați rămas singuri și speriați, ca să prindeți curaj, puneți mâna pe ulcelele celea și pe câte
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a Întrebat: „A șto? TÎ balnoi?”... ― Om grijuliu, ce mai Încolo și-ncoace - a apreciat momentul Elena. ― Nici nu mi-am dat seama când Păpădie i-a pus pumnalul la beregată și automatul În coaste. „Vaniaaa...” a mai reușit să rostească rusul, ca și cum ar fi fost ștrangulat. „Unde-s cei trei ostași?” - l-a Întrebat Păpădie În șoaptă. „Vot tam!” - a răspuns individul, arătând cu capul În stânga lui. Am pornit ca fulgerat În acea direcție. Acoperiți complet cu omăt, căpitanul și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
că ați nimerit ca țiganul vinerea la stână... Așa că, poarta hanului nostru va scârțâi mai veselă ca de obicei. După al doilea cântat al cocoșilor, Petrică și soția lui Își conduceau musafirii... Tata Toader l-a Îmbrățișat prelung pe Petrică, rostind apoi cuvinte de aducere aminte: ― Uite-te tu ce noapte! Tare seamănă cu noaptea ceea când am stat cocoțați pe o margine de acoperiș, În satul ceala, până ne-o trecut os prin os. Tocmai atunci și-o găsit rusnacii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și-a scos mănușile chirurgicale și s-a spălat pe mâini, a venit În fața lui Gruia, ― Vă urmez până În pânzele albe, domnule doctor - a vorbit cu ton de șagă doctorul Vatră, cel care de obicei nu glumea. ― Să mergem! - a rostit Gruia, dându-i Întâietate. Când au ajuns la cabinetul profesorului, s au oprit. La bătaia În ușă, profesorul a răspuns, ca de obicei: ― Poftiți, vă rog! Au intrat. Înainte ca doctorul Vatră să salute, profesorul l-a Întâmpinat: ― Nu știu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
l-am avut și... Îl am. Și care este prezent aici În clinică”. ― Ce minune! - a exclamat Despina. ― Am făcut ochii mari. Profesorul a ieșit din cabinet și, În scurtă vreme, s-a Întors cu... ― Cu cine? - a răsunat Întrebarea rostită În cor. ― Cu... Cu omul care abia și-a Încheiat povestea... Toate privirile s-au Îndreptat spre Nicu, cu pecetea Întrebării În ele: „Chiar așa a fost?” Nicu a răspuns cu glas vibrat și privirea Înrourată: ― Așa a fost, dragilor
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de primul secretar al Comitetului Județean de partid? Ei bine, acolo ne ducem. Primind acest răspuns neașteptat, securistul a rămas cu gura căscată. Cu acestea spuse, profesorul și Gruia au pornit să coboare scările. Securistul a rămas și mai năuc, rostind din capul scărilor un „bine” prelung... Când au ajuns la intrarea pe ulița Muzelor, Despina s-a desprins dintr-un loc umbros al uliței. ― Ce-i, tati? De ce ești atât de misterios? ― Nu-i nici un mister, Despi. Nu voiam să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
grijă. Să trăiți, domnule profesor. În drum spre cabinet, profesorul l-a făcut atent pe nenea Mitru, care tocmai se Întorcea cu o brancardă goală de la sala de operații, să vină la el. ― Îndată, domnule profesor... ― Sărut mâna, doamnî... - a rostit țigăncușa când a intrat În cabinetul surorii șefe. ― Cum te cheamă pe tine - a Întrebat-o sora. ― Stanca mă cheamî. Stăncuța... ― Hai cu mine, Stăncuțo. Trebuie să te pregătesc pentru operație... Stăncuța a făcu ochii mari. ― Așă di răpidi? ― Nu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de cetățean care a înțeles să renunțe de bunăvoie la pământ... Iar noi aici, în sat, avem nevoie de un om cu experiență în cooperație ca dumneavoastră... Ne-ați fi de mare ajutor, dacă ați veni să lucrați la sfat... Rostind aceste cuvinte, vicepreședintele își strivi restul țigării în scrumiera improvizată, așteptând un răspuns. Stelian își trecu o mână prin păr, ezitând. Nu prea am avut timp să iau o hotărâre în privința asta, răspunse el prudent. De când a murit Elvira, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-mă, c-am greșit!" Că eu pe Siminică l-am avut la suflet, dar acum gata, mi l-am scos, s-a isprăvit!!... Bine, bine, Grigore, fă cum crezi... Eu nu vreau să mă amestec în daraverile tale de familie..., rosti Stelian conciliant și dornic să pună capăt discuției pe această temă. Țăranul se înmuie puțin și se săltă de pe scaun, ca să dea noroc cu cuscrul său. Deh, făcu el cu glas pios, sănătate pentru noi și pe cuscra Dumnezeu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
venit pe-aici și nu l-a învățat să cânte bine la găidulcă... Uite-așa mi-a zis Culae! sfârși fata pe un ton plin de convingere. Vorbele ei fură din nou urmate de tăcere. Hm, într-adevăr foarte ciudat! rosti Stelian, negăsind pentru moment ceva mai bun de spus. În fața lui, de cealaltă parte a mesei, Mitică al lui Caloianu tăcea tulburat. Apoi limba i se dezlegă și țăranul îi destăinui că în ultima vreme Culae al său avusese iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
neanunțată provocă stupoare, iar în salon se așternu liniștea. Fostul colonel închise ușa și se opri în mijlocul încăperii. Da, aveți dreptate să mă judecați cu asprime, vorbi el cu un glas de om chinuit. Am greșit... Vă cer iertare!... Fiule..., rosti Mișu Leibovici, dând să se ridice de pe scaun. Aronică se apropie de fratele său, Levi și îi întinse mâna. Levi îl privi lung și rămase neclintit pe scaunul său. Ii zise fără să ridice glasul, dar ferm și neînduplecat: Tinerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
personal!... În încăpere se coborî tăcerea și Nando Rossi își puse cu băgare de seamă prețiosul document de partid înapoi în mapă. În această liniște pioasă, glasul lui Ticu căpătă involuntar ceva din verva mucalită cu care actorul Tănase își rostea cupletele lui umoristice pe vremuri: Fii serios, dom'le!... Că n-o să apuci tu să le spui ăstora nici trei vorbe și-o să zbori pe scări în jos, de n-o să te vezi!... Crezi că se sinchisește Ghiță-Jeg de Togliatti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
asta și ai o răspundere!... Ceaușescu dădu să protesteze, dar se reținu. Profesorul Constantinescu, după ce-i ascultase pe colegii săi de partid și de conducere, măsurându-i cu un aer academic prin lentilele rotunde și verzui ale ochelarilor săi, își rosti laconic punctul său de vedere: Poate că tovarășul Maurer are dreptate. Să nu judecăm lucrurile pripit. Să ne mai gândim. Gheorghiu-Dej încuviință liniștit, privindu-l pe profesor cu un zâmbet abia vizibil în colțul buzelor: Eu înțeleg bine lucrurile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
frunte, pe care îl cunosc bine, un om cinstit și devotat cauzei muncitorești, pe care dumneavoastră îl țineți de cinci ani la închisoare, fără să i se fi probat vinovăția și fără să i se fi făcut proces... Vorbele răspicat rostite de Nando Rossi îl făcură pe profesorul Constantinescu să își plece capul stingherit, pe Alexandru Drăghici să se încrunte, iar pe Ceaușescu să sară în picioare de pe scaun, ca și cum i s-ar fi adus o insultă personală. Stai jos, Niculae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
speranță. Un lucru simplu și de bun simț, un gest tovărășesc și de omenie, răspunse. Eliberați-l pe Lucrețiu Pătrășcanu... N-are rost să vă încărcați conștiința cu un nevinovat!... Gheorghiu-Dej zâmbi și el la fel de amical, dar clătină din cap. Rosti neutru: Nu se poate!... Nu depinde de mine. Cazul lotului Pătrășcanu se află pe rol. Organele de anchetă fac cercetări, instrumentează cazul. E treaba lor. Eu nu mă amestec în treburile justiției populare. Tot ce pot să promit este că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
drumul!... Direcția Torino!... Lui Nando nu-i rămăsese decât să se supună. Fiatul său se urni din loc și prinse viteză. Dacă așa vă purtați voi cu un comunist, atunci îmi închipui cum vă purtați cu cei care nu sunt!... rosti el mai târziu, mai mult pentru sine. Ieșiseră din București și rulau cu viteză spre vestul țării. În minte îi veni amintirea expulzării sale din țară, în urmă cu trei ani. Ceva se schimbase, totuși, în România după moartea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cu lichior extra, de import, și să-l cinstească. Apoi vesel, roșu la față și guraliv ca întotdeauna, el se apucă să-i înșire verzi și uscate despre americani și despre rusnaci, despre Hrușciov (al cărui nume îl stâlcea dinadins, rostindu-l Hârciog) și despre Gheorghiu-Dej, despre chiaburi și despre colectivizare, despre Ana Pauker și despre o oarecare Leana lui Cosor, la care puteai să te duci când pofteai, dacă aveai o sticluță de coniac în buzunar, despre socrul lor, Grigore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Uluit, copilul rămase câteva clipe cu gura căscată, privind la grămada de bancnote colorate, verzi, roșii, albastre și portocalii, care ardeau sfârâind în sobă, apoi începu să se bocească cu lacrimi amare. Surprinsă de ieșirea soțului ei, Mariana se înroși, rostind câteva cuvinte drept scuză, în timp ce Grigore, la fel de surprins și el, se foi pe scaun și tuși stânjenit. Ia lasă, ginere, că n-o fi foc!... Niște bani vechi acolo, ce atâta vorbă... E-hei, pe timpuri ăștia micii stăteau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
răzbunarea cumplită a iernii în prag de primăvară. -He-he, domn Virgil, ai văzut?... chicoti bătrânul, îndesându-și bine pe scăfârlie căciula strămoșească, mițoasă și țuguiată ca o glugă de coceni. He-he-he!... Vine sfârșitul lumii! O mică ninsoare, nu e cine știe ce, rosti moale Virgil, ridicându-și gulerul paltonului, și-o porni, cu vântul în piept, spre secția financiară. La birou era cald și bine și, luându-se cu lucrul, uită de vremea de-afară. Spre seară, când se întoarse acasă, constată însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ăștia: Ialta ne mănâncă!... Nu știu ce mai așteaptă americanii ăștia, ca să vină să ne scoată din gura ursului... Poate o invitație specială?... Păi de vină sunt Roosvelt și cu Churchill, că s-au înțeles cu rușii, fără să-ntrebe pe nimeni, rosti calm Sever, așezându-se și el la masă. America și cu Europa de Vest nu trebuie să aștepte nici un fel de invitație de la noi... Ei, stai, frate, că le cam încurci, nu zici bine, se băgă și Norica în discuție. Din câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cine nu, trage ponoase! interveni Ticu. Tu, Severe, parcă nu ești membru de partid... Eu?... Membru de partid?! protestă jignit Sever. N-am fost și nici n-o să fiu!... Nu m-am băgat în viața mea-n politică... Nici eu, rosti conciliant Ticu. Dar uite că alții s-au băgat, ca porcii la troacă, Severe! Uite, Gogoașă, de exemplu. Ți-am mai povestit eu odată de el... Când a venit la noi, la frizerie, nici briciul nu știa bine să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]