34,178 matches
-
Sascha, mă Întâmpină cu farmecul cu care m-am obișnuit, și se băgă la loc În pat. Fii bun și Închide ușa aia. Am procedat Întocmai, dând la o parte câteva articole de Îmbrăcăminte, apoi m-am așezat pe unicul scaun din Încăpere. Trecură câteva minute despre care n-am cine știe ce de spus. — Salut, Lakritz. Musafiri. În sfârșit, am reușit să trag capătul de jos al cearceafului. Anton mormăi doar, cu fața la perete. — Te deranjează dacă deschid fereastra? Neprimind nici un răspuns, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
câteva minute goale. Eram pe punctul de a da un șut În pat când, Într-un final, prietenul meu se Întoarse, se ridică și, scărpinându-și un picior cu celălalt, căscă satisfăcut. — Pantalonii, te rog. Obosit, indică cu bărbia spre scaunul pe care stăteam. M-am ridicat, ca să-i poată lua. După ce bătu pe genunchi și o pereche de șosete Întărite de murdărie și localiză și cămașa pe care am aruncat-o pe jos, se postă În fața unei chiuvete răblăgite, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de ras ruginit), câteva haine murdare aruncate de-a valma Într-un colț și o servietă Încuiată sub pat. Dar nici o poză pe pereți, nici un document ascuns Între saltea și rama patului. Și nicăieri vreun obiect personal - În afară de chestiile de sub scaun, unde am descoperit o pereche de cizme albe de femeie. Am presupus că prietenul meu le primise de la tatăl lui, deși nu eram sigur dacă d-l Lakritz mai trăia. Mi-l aminteam pe tatăl lui Anton ca pe-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ajutor. Câteva minute mai târziu, când credeam că-mi aduce o surpriză În dormitor, era prea târziu. Cel care a plasat trupul neînsuflețit pe pat cercetase camera cu gesturi grăbite și repezite - mai Întâi noptiera, apoi dulapul și la final scaunul Încărcat cu hainele mele. Am crezut că era Dora, căutându-și țigările. Dar putea fi chiar Anton, Încercând să găsească filmul. Chiar dacă după haine nu și-o fi dat seama că eram acolo, cleștișorii i-a recunoscut cu siguranță. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Împrăștiate În toate direcțiile - pahare, cărți, tacâmuri, haine, setul pentru ras... Chiar și planta uscată, pe care o țineam pe chiuveta din bucătărie fusese smulsă cu rădăcină cu tot. Am sărit peste valiza trântită pe jos. cu un picior de scaun Înăuntru, și am studiat ce mai rămăsese din reproducția fotomecanică ce-mi Înfrumuseța cândva viața (o lună strălucitoare, oglindită pe o suprafață de apă stătătoare). Contemplând dezastrul, mi-am dat seama c-ar fi bine să fac stânga-mprejur. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de curtoazie, ci o declarație de război. Și totuși, curiozitatea nu-mi dădea pace. În camera care-mi servea drept dormitor și cameră de zi În același timp, situația arăta și mai rău, dacă era cu putință. Așezându-mă pe scaunul cu trei picioare, am inspectat câmpul de luptă. Podeaua era acoperită de pagini rupte, stilouri stricate, umerașe Îndoite și un rând de fotografii făcute ferfeniță - inclusiv cea a tinerei În cămașă Înflorată și boa. Ici-colo, dintre epavele plutitoare, ca ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aproape sărindu-mi din piept, ci mai degrabă lin și făcându-mă să transpir, simțind Înțepătura clară a fricii. Apoi am traversat strada și am intrat În Hotelul Kreuzer. Toate arătau la fel cum Îmi aminteam: covoarele uzate, florile moarte, scaunele lucind din cauza murdăriei, grupate În jurul unei mese pe care erau niște prospecte Împrăștiate sub o formă aproximativă de evantai. Chiar și ghereta portarului, cu lambriul de stejar scorojit, era aceeași. Dar, În locul cheliei aplecate deasupra unei integrame, pe tejghea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
paiul. Avea mânecile suflecate și brațele pline de tatuaje, printre care unul cu un bărbat Întins, cu picioarele desfăcute larg. Trebuie să fi așteptat pe altcineva, pentru că deschisese ușa astfel Încât se vedea toată camera. Nici priveliștea nu mă Încuraja. În scaunul În care obișnuia să stea Dora, un bărbat cu vârsta neclară avea picioarele legate de picioarele din față ale scaunului, cu mâinile sucite la spate. În afară de un halat de medic și o glugă trasă pe cap, nu mai avea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Trebuie să fi așteptat pe altcineva, pentru că deschisese ușa astfel Încât se vedea toată camera. Nici priveliștea nu mă Încuraja. În scaunul În care obișnuia să stea Dora, un bărbat cu vârsta neclară avea picioarele legate de picioarele din față ale scaunului, cu mâinile sucite la spate. În afară de un halat de medic și o glugă trasă pe cap, nu mai avea nimic pe el. Pe pelvisul său palid era un tatuaj cu caractere subțiri, gotice, care spunea „Nur für Damen“. Pacientul, vizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
era un tatuaj cu caractere subțiri, gotice, care spunea „Nur für Damen“. Pacientul, vizibil suferind, respira greu. Pe brațul superior stâng Îi fusese aplicată o bandă de cauciuc de un țol. Gemând, Își rostogoli capul Înainte și-napoi pe marginea scaunului. Din păcate, din cauza glugii, nu-mi dădeam seama cine e. Pe tăblia canapelei era un tub bifurcat, o oglindă de buzunar, o seringă și ceva ce arăta ca o cameră de luat vederi pentru uz privat. Într-un colț fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-i dai unui asemenea organism un nume? Viermele acesta zvârcolind a fost ultimul lucru pe care mi-l aminteam. Când m-am trezit, dârdâiam de frig. Lumina nu mai era la fel de intensă și cineva Încerca să mă lege de un scaun. Capul Îmi zvâcnea, fiecare bucățică a corpului mă durea. — Închide-l, Alf. Urmează și el. Vocea, străină și estompată, venea dintr-un loc atât de Îndepărtat Încât, preț de o clipă, am crezut că-mi vorbește din sala de spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un „velocipedist“ pe numele de Bauer Îl folosea În situații intime. Asocierea dintre cele două lucruri era, de fapt, poezie pură! Sau dacă vocea ar lua În considerare legătura dintre pantoful fantastic de la muzeul din apropiere, frânele de la un anume scaun cu rotile și mânerul de la un bătător de covoare, folosită de o persoană cunoscută mie la aerisirea pernelor. Genial, genial. Dacă ar fi Înțeles veriga magică ce lega aceste obiecte care, aparent, n-aveau nici o legătură Între ele, am continuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
deranjat, Karp continuă distant. — Compatriotul dumneavoastră l-a primit pe Karp aici la hotel, chiar ieri. Se pare că a fost o reglare de conturi, ceva tipic pentru lumea interlopă. Când am cercetat camera, l-am găsit legat de un scaun. — Da, domnule Knisch. Legat, dezbrăcat, violat. Mort, de fapt. Probabil că acest Karp Își pierduse capul. Din fericire, pe dumneavoastră am apucat să vă salvăm. Dacă am fi ajuns c-o oră mai târziu, nu sunt sigur că ați mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ce-a putut să-mi ofere a fost niște cafea veche, cu un miros vag de boabe prăjite, și niște covrigei tari ca piatra. Urmă un mic dejun Întârziat, timp În care m-am străduit să-mi mențin echilibrul pe scaunul de birou cu trei picioare. În curând, apartamentul acesta nu va mai fi al meu. În câteva ore - acum e 9. 30 seara, conform ceasului deșteptător - va fi predat În mâinile bătătorite ale lui Frau Britz. Va aștepta probabil până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
filmul, dacă nu În spatele acestei femei? Fără prea multă tevatură, m-am apropiat de tablou. — Bună seara, domnule Knisch. Reproducția se prăvăli pe podea. Întorcându-mă, cu mâinile goale și aproape leșinat, cu greu am reușit să disting silueta din scaunul din dreapta ferestrei, de lângă lampadar. — Presupun că ăsta e obiectul pe care-l căutați. Persoana ridică ceva lucios care, În lumina Întreruptă a trenului care, de data aceasta, venea din direcția opusă, se văzu doar o fracțiune de secundă. În ciuda ropotului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-mi era greu să disting vocea. — De ce nu luați loc? Mi-am cântărit opțiunile. Când, Într-un final, mi-am dat seama că n-aveam nici una, mi-am pierdut și ultima picătură de Încredere și m-am prăbușit Într-un scaun, secătuit și dezumflat, simțind că nu mai am putere să mă mai ridic de acolo. Gata. Ultima șansă de a o ajuta pe Dora și de a-mi clarifica reputația tocmai dispăruse. O mână fantomatică se Întinse spre lampadar. Auzeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
autointituleze) care l-a exploatat la sânge. „Cea Mai Binevoitoare Instituție Financiară a Americii“, mi-l amintesc eu pe tata spunându-mi ritos când m-a dus pentru prima oară să-i văd pătrățelul în care își avea biroul și scaunul în încăperile uriașe ale Companiei Boston and Northeastern Life. Da, de față cu fiu-său vorbea cu mândrie despre „Companie“; n-avea nici un rost să se înjosească atacându-i în public - la urma urmei, ei îi dăduseră un salariu în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
respect? Cum vreau eu să arăt când o să fiu mare, slăbănog sau voinic, să ajung un om realizat sau un ratat, bărbat sau șoarece? Pur și simplu nu vreau să mănânc, răspund eu. La care, mama se așază pe un scaun lângă mine și pune mâna pe un cuțit lung, de tăiat pâine. Are lama din oțel inoxidabil, cu niște dinți mărunți, ca de ferăstrău. Cum vreau să fiu, slăbănog sau voinic, ce vreau să ajung, bărbat sau șoarece? De ce, doctore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de-o problemă urgentă, legată de sănătatea lui Heshie - la telefon nu poate intra în amănunte, fiindcă nici măcar doamna Portnoy nu știe cum stau lucrurile de-adevăratelea. În parc, a tras-o pe blonduța uscățivă cu năframă pe cap pe scaunul de lângă șofer și, după ce a ridicat geamurile mașinii, i-a spus că fecioru-său suferă de-o boală incurabilă, o boală despre care sărmanul băiat nu știe nimic. Asta e situația lui, are sânge stricat în vine, acu’, tu fă cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
autobuzul de New Jersey, în care mi-am luat în mâini nu numai pula, ci întreaga viață, dacă stăm să ne gândim. Pasagerii ațipiseră deja în marea lor majoritate încă înainte de-a ieși din Tunelul Lincoln - inclusiv fata de pe scaunul de lângă mine, cu fusta ei de postav scoțian, de ale cărei pliuri începusem să-mi frec cracii pantalonilor mei reiați - și, până să-ncepem urcușul spre autostrada Pulaski, o țineam deja strâns, în pumn. Ținând cont de satisfacțiile deosebite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
meu - plec de-acasă spre curtea școlii, fluierând, cu o mănușă de baseball în mână și, când nu mă vede nimeni (ceea ce, de fapt, nu-mi prea vine să cred), sar pe platforma autobuzului 14 gol și rămân ghemuit pe scaun cât ține drumul. Îți imaginezi lumea adunată în fața varieteului într-o duminică dimineața. Centrul Newark-ului e la fel de pustiu, inert și lipsit de orice urmă de viață ca Sahara, cu excepția mulțimii adunate în față la Empire, care aduce cu echipajul debarcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
orice urmă de viață ca Sahara, cu excepția mulțimii adunate în față la Empire, care aduce cu echipajul debarcat de pe un vapor lovit de scorbut. Am înnebunit de vreau să intru acolo? Dumnzeu știe cu ce boală mă pot pricopsi de pe scaunele alea! — Intră totuși, dă-o-n mă-sa de boală, mă îmboldește maniacul care vorbește în microfonul pantalonilor mei bufanți, nu-nțelegi ce-o să vezi acolo, înăuntru? Zambilica unei femei. — O zambilică? — Da, toată, fierbinte și umedă, gata de măciuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
baie în bucătărie, cu pantalonii pe vine și cu Newark News în mână, deschis la pagina de decese. — Ce s-a mai în tâmplat, dom’le? Ea scoate un țipăt ascuțit (ăsta-i răspunsul ei) și arată cu degetul sub scaunul meu. — Ce-i asta, musiu, vreun banc tâmpit, de licean? mă ia tata la trei păzește - ce caută chestia aia neagră, de plastic, pe dușumeaua din bucătărie? Nu-i din plastic, zic eu izbucnind în hohote de plâns. E chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-ntărește se face mai mare. — Ei, hai, că n-o să-mi pierd toată noaptea, îți dai seama. Eu, blajin: — O, nu cred c-o să-ți ia toată noaptea... Întinde-te! Bubbles, nu din cale-afară de mulțumită, se mută pe un scaun, iar eu mă întind pe canapea - și mă trezesc dintr-o dată înșfăcat, și e ca și cum sărmanul meu miel ar fi nimerit în vreo mașinărie. Tortura începe în forță, ca să folosesc un eufemism. Însă e ca și cum ai încerca să iei la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
această suferință și tulburare. Și, o, Doamne, îmi zic eu în timp ce apa rece îmi șiroiește pe față, cum o să le explic alor mei orbirea mea? Maică-mea își petrece, practic, jumătate din viață vârâtă în fundul meu, să-mi verifice consistența scaunelor - cum aș putea ascunde faptul că mi-am pierdut vederea? — Cioc, cioc, cioc, eu sunt, mamă - acest câine cumsecade m-a ajutat să ajung acasă cu bastonul. — Un câine? În casa mea? Dă-l afară imediat, până nu apucă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]