KorAP: Find »[drukola/base=senzație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...103 104 105 ...904 >

22,588 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

torceau lin în urma mea. Apoi ajungeam la un fel de trecătoare, unde adesea ne abăteam de la pârtie și exploram niște pereți uriași, verticali, unde zăpada stătea prinsă de stâncă ca un văl de lumină. Exista o porțiune pe care aveai senzația de coborâre în abis, pârtia nu se mai vedea, era ascunsă de un perete uriaș și gheboșat de stâncă. În fapt, nu părea să fie niciun pericol, căci, imediat sub acest perete monstruos, pârtia oficială se deschidea larg și lin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
știu ce-ar putea căuta într-un club de gimnastică. Mersul pe bârnă a fost întotdeauna surprinzător de ușor pentru mine. Ca și cum o forță inexplicabilă mă ținea suspendată în aer. Numai pe bârnă și în visele mele din copilărie aveam senzația că zbor. Căci nu te poți lăsa aici cu toată greutatea, trebuie cumva să te propulsezi în aer, nici eu nu prea-mi dau seama cum, călcătura trebuie să-ți fie ușoară și agilă, imponderabilă. Ăsta ar fi secretul mersului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
clipă. Trebuie să iau ce am de luat fără ca tu să vezi. Mă întorc ascultător la dorințele îngerului. Aud doar o zbatere metalică de aripă, apoi lumina se stinge. Stau perplex în beznă pentru câteva clipe. Pentru prima dată am senzația stranie că văd foarte clar în întuneric, ca pisicile. Mă îndrept spre pat, nu mai am nicio senzație în abdomen, nici la baie nu mai am nevoie să merg. A doua zi, scormonesc, în urma îngerului, în coșul de rufe murdare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Aud doar o zbatere metalică de aripă, apoi lumina se stinge. Stau perplex în beznă pentru câteva clipe. Pentru prima dată am senzația stranie că văd foarte clar în întuneric, ca pisicile. Mă îndrept spre pat, nu mai am nicio senzație în abdomen, nici la baie nu mai am nevoie să merg. A doua zi, scormonesc, în urma îngerului, în coșul de rufe murdare. Nu pare să lipsească nimic. Numai că hainele mele murdare poartă un parfum ușor de busuioc și par

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
acum este cu mine sau, mai exact, îl simt cum își face loc între noi! îmi spune ea, în timp ce mâinile mele alunecau timid peste sânii ei mâțești, ostracizați sub peretele rugos și strâmt al uniformei. Îmi amintesc, de altfel, că senzația era îndeajuns de anemică și nedefinită, nu știu dacă din cauza El-urilor noastre, sau a stofei rigide și groase ce camufla orice urmă de senzualitate a trupului ei încă nedecis, inform, dar deja ușor contorsionat în neputințele firii. Deci, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ce sunt, în fapt, un șir de posturi discrete, atât de rapide pentru ochiul leneș al țestoasei, devin continue, esențializate la statuar sau punct. Tot așa cum noi nu suntem capabili să percepem unda. Ea trece pe lângă noi nu ca o senzație, ci ca o amintire, numai pentru că pretindem că știm atâtea despre ea. Unda se mișcă într-un timp cuantic, subtil, de o discretitudine infinit mai mare decât ne putem noi imagina, drept care o percepem în domeniul continuului și al permanenței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
sau ignorăm cu mintea? Întrebarea e de ce le ignorăm sau refuzăm să le vedem? Dacă am ști motivul, de bună seamă că le-am și vedea. Nu m-am ridicat să spun ce văd în tablou. Nu știu de ce aveam senzația că nu am dreptul să deconspir sau să trădez acea parte din tablou ce mi se adresa numai mie, pentru că mi-a plăcut mult acel tablou. Am discutat cu mama și ea a fost de acord că am procedat corect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
să înceapă? Îi vor ajunge trei luni să-i cunoască pe cei mai prodigioși dintre ei? Numai de n-ar avea dureri insuportabile. Observase că merge din ce în ce mai greu în ultima vreme. Mersul ei agil, zvelt, de odinioară, se alterase, avea senzația că bate pasul pe loc. Poate era doar o iluzie determinată de starea de oboseală și lipsa de energie. S-a hotărât să facă gimnastică și câteva exerciții yoga de dimineață, așa cum i-a sugerat Damiel. Atâta vreme cât mai putea încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
să pătrundă nici în cele mai însorite și limpezi zile. Toate lucrurile erau în ordine, la locul lor, numai că fiecare dintre ele purta un fel de aură, mai exact lumina stătea ca un cheag irizată în jurul lor, creând acea senzație de imponderabilitate, cu toate că poziția lor relativă era aparent neschimbată. Și camera ei i se dezvăluia dintr-o dată ca un fel de puzzle spațial în care lucrurile s-au depărtat ușor unele de altele, ca și cum o mână nevăzută le-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fereastră, căci mersul ei era foarte ușor, ca și cum ar fi călcat pe nori, mai mult ca o alunecare. A privit stupefiată dincolo de fereastră, unde nu exista nimic, absolut nimic, dincolo de acea lumină difuză de auroră, ce-i dădea o acută senzație de sufocare. Se simți cuprinsă de o spaimă îngrozitoare, să fii prizoniera propriei tale camere, singura în care-ți puteai găsi odinioară refugiul! S-a trezit brusc, de data aceasta cu visul foarte clar, stăruind ca o amenințare în mintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fiecare dată cu aceeași voluptate a începutului! Țestoasele. Lonely George Țestoasele fabuloase din Galapagos trăiesc mai bine de două sute de ani, numai pentru că timpul lor are o altă măsură. Toate activitățile și mișcările lor sunt atât de lente, încât dau senzația unei pelicule derulate cu încetinitorul. Mănâncă numai de trei ori într-o săptămână și sunt capabile să facă continuu dragoste pe durata a câtorva zile, ca și cum timpul lor în raport cu cel al nostru s-ar dilata. Ochiul lor înghețat te poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
carte, care mi-a captat iarăși privirea reluându-și verticalitatea, de data asta pe un raft greu accesibil. Întorc doar o clipă privirea de la carte pentru a-l interpela pe însoțitorul meu, ce-și face în sfârșit apariția, și am senzația că acum cartea e și mai sus, că va continua să urce pe rafturile superioare dacă nu o vom "găbui" (cum spunea autorul ei!) la timp. După încercările zadarnice ale amicului meu de a ajunge cartea, privim amândoi îndelung și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
printr-o vrajă; poate și din cauza căldurii pe care o degaja în combinație cu duna sau pentru că Hypnos îi venea în ajutor, înduioșat de dragostea bunicii. Afară, o lumină albă și difuză. Copilul meu încă doarme. Mă trezesc cu această senzație oribilă de răceală, de frig ce-mi paralizează spinarea, mă simt ca și cum port în cârcă un iceberg uriaș. E ceva prins de spatele meu, ceva inexplicabil. O spaimă neînțeleasă îmi cuprinde fiecare mădular. Nu mă pot mișca, îmi aud respirația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
vaporoase și volănite și sandale decoltate ca în adolescență. De altfel, nimic nu pare s-o fi schimbat în ani, disponibilitățile ei erotico-afective au rămas aceleași, cablate pe același bărbat. Inocența și-o manifesta la fel de strident și stânjenitor, încât lăsa senzația că e cea mai veselă și fericită ființă din lume. Veselia ei permanentă dădea impresia de un adânc atribut al firii, ce survenea chiar și în timpul stărilor prelungite de marasm. De altfel, Tanti Eugenia era cunoscută pentru trecerile ei rapide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Ultima dată când i-am văzut era iarnă. Fenomenul zăpezii în acel ținut cald era privit ca un miracol. Și în acea zi ningea cu fulgi pufoși și uriași cât pumnul. Ningea molatec, perfect vertical și greutatea fulgilor îți lăsa senzația că cerul coboară tot mai jos, peste tine și te strivește. De jos, din vale, pădurea părea o negură ce căpăta încet contururi albe. Terasa, luminată de o sursă nevăzută, aducea cu acele globuri de cristal din copilărie în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
executa operații spirituale pe tine, ele pot genera stări de amețeală sau leșin. În timp ce apa foarte rece a cascadei îți biciuiește trupul gol, nu resimți acel disconfort sau frigiditate pe care ți-o aduce un duș rece, ci, dimpotrivă, o senzație adâncă de penetrare și desfătare îți străbate tot trupul alături de o puternică experiență luminoasă. Mai ales la orele matinale, de multe ori, tubul sau conul de lumină ce învăluie cascada este dens ca o ceață sau mai degrabă o spumă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

descrie toate câte sunt și toate câte suntem. Ciudat, romanul Repetenții își găsește locul ... în romanul Repetenții, de pe la jumătate încolo. Inventarul copilăriei, școlilor, profesorilor, străzilor, destine de teatru, profilul Brăilei și al arhitecturii sale, duhorile, câinii, cărăbușii, morți sau vii, senzațiile Brăilei și când nu-i mai ajung, trece la ruși, fasciști, Jupiter, cosmosul întreg. Pe post de respirație, fișe tehnice, drezine pantograf, motoare Diesel, ambreiaje, cutii de viteză, sisteme de frânare. Scheme, formule matematice, de rezistența materialelor, beton armat, mersul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și în viață, nu poate fi decât certitudinea ecuației rezolvate, după șirul interminabil de calcule și soluții adiacente, urmând mult așteptatul congruent care încheia un ciclu, graficul existenței putând urca sau coborî. Principalul: onoarea lui fusese șifonată, granițele zdrobite și senzația de învingător spulberată cu acel gest de teatru desuet și de paradă: Acum lasă-mă, ai avut ce ai vrut, du-te! Era momentul crucial când metamorfoza atingea culmile disimulării. Fața palidă, alungită, pleoapele căzute peste ochii fără viață, capotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ca luptă, dragostea ca izbândă, dragostea ca incompetență la viață, la moarte, cu teama supremă de suprem. Iată și reversul: Bucuria dragostei de a distruge prin dragoste. Oare Mama nu face la fel, nu ea mă apără, dar de ce am senzația că sunt paralizată în întregime la apariția ei, încât și ideea de Mamă îmi inoculează frica de Mamă, nu mai pot să respir. Dacă această infirmitate ar fi fost o frază simplă, nu i-ar mai fi fost frică. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
era văzută, cineva se interesa de ea, înseamnă că Mioara Alimentară nu era o amintire a altor ființe, cărți sau lucruri, era o ființă cercetată, analizată, discutată, era o dimensiune a timpului celor interesați de ea, dar de ce aveam, Mitică, senzația că eram inventată de ei, mulțimea de ochi care mă privea se uita la mine ca la o creatură de la grădina zoologică, mi se ofereau tot felul de lucruri, dar nu știam ce să fac, tu cum ai fi reacționat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
pe podele, le adunam, le păstrez pentru tine chiar și pe cele strâmbe despre Mama, această greșeală a Creației, care respiră datorită simbiozei dintre mine și scop. Când vrei să faci rău, Dumnezeu te lasă în pace și îți oferă senzația nemuririi. Mama trebuia să își ducă până la capăt nemurirea de creator de destine. Aripile îi erau de ceară, ca ale legendarului Icar. Soarele dragostei din mine i le va topi și Mama se va prăbuși în uitare. Scârțâiau furcheții, șenilele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
străbătut stradă cu stradă, Mioara Alimentară le imprima în memoria aparatului foto, chiar și geamătul Pământului vâslit. Pot spune, Mitică, spațiul avea putere de seducție. Dacă timp nu există, îl inventăm, ceea ce făceam ieri, azi desfăceam, pentru a-mi crea senzația de trecere până în clipa supremă a întâlnirii cu tine. Așa cum Penelopa deșira țesătura din război în așteptarea lui Ulise. Și 20 de ani au trecut împărțiți în firele deșirate bătute cu furca, pânza se țesea pe sfert, apoi pe jumătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
cărți pe pereții acoperiți cu tapetul unor pagini solfegiate sau mâzgăliți cu crochiuri și studii ale unuia și aceluiași bărbat cu chipul lui Charles Bronson. În umbra unui gând, a unei neînțelegeri, a lehamitei de viață, a bucuriei uitării, a senzației neantului, a încruntării viitorului sau a nesiguranței neîmplinirii trecutului vâscos. După ce vizeta era închisă și Mioara își savura ceaiul ca desert după masa servită din bunătățile rămase de la clienți, în contul vieții (sau în numele ei), apăreau, unul câte unul, prietenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
un șobolanoid! strigă Grasu. Le arătă cum se telescopează, devenind un laț cu unicul scop de prindere a Regelui Șobolanilor, ai cărui supuși invadaseră orașul și îi rodeau cu hămeseala lor cosmică rădăcinile uitării, semnalele S.O.S din Iad, senzația de apucat a ciungilor, fantoma de picior a șchiopilor, lacrimile morților. Și ne-am unit eforturile și hotărârea și pasiunea și speranța. Grasu, care era căpitanul și inventatorul, strigă înfocat, arătând spre est, spre un tunel luminat de iazurile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
mine. Dar nu tot sufletul, Mioara! Mai erau și întrebări furate de la mine pe care ți le-ai însușit. Așa că nu știu cine pe cine a furat. Mai caută... Scrisoare în Mi galben V iața mea e făcută din așteptare, dacă am senzația că trăiesc un vis, nu cumva sufletul meu lipsă, mă visează? Și având suflet străin, trăiesc viața celuilalt? Dacă Lumea ca reprezentare este expresia finitului meu interior? Filosoful face referire la propriile însușiri, și nu la sinele altuia. Deci, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]