2,703 matches
-
c] a crede în Dumnezeu nu era un aspect esențial al doctrinei. Distincția f]cut] de Toma între dreptul natural și cel divin recunoștea implicit acest lucru: de asemenea, autonomia dreptului natural a fost afirmat] și de c]tre iezuiții spanioli raționaliști (în special Francesco Suárez). Poziția lui Grotius nu era deci nou], dar era suficient de direct] pentru a capta atenția unui public mai larg: „Tot ceea ce am înf]țișat pan] aici s-ar putea întâmpla într-un anumit fel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dă-te jos, c-ai să cazi! Mai mult ca sigur că mă vedea numai pe mine. Deasupra Maternității l-am întrebat pe Pablo: Încotro? nu mergem la sediul Uniunii Artiștilor Plastici? (fusese deja programată la nouă o întîlnire cu spaniolul). Nuuu, mi-a răspuns Picasso, ferindu-se de o cioară care venea din sens opus, nu, mergem în Turnul Goliei. Aha! am zis. Și am coborît în curtea Goliei. Pe lîngă noi a trecut, închinîndu-se, Femeia cu pălăria - pește. Am
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dacă noi ne strîmbăm, se strîmbă și el, dacă noi rîdem, rîde și el. Ei, ce spui? 10 octombrie Mare pișicher Dali ăsta! Un fel de Păcală (nu demonstrase el că e român? că Traian, împăratul romanilor, dar și al spaniolilor, dar și împăratul românilor, se născuse spaniol, nu? și atunci el, Dali, spaniolul, care va să zică, nu era și rumân get-beget?), mare pișicher! Tocmai scăpase din ghearele morții, după arsura zdravănă, suferită cînd se juca cu chibriturile, singur, acasă, la Port Lligat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
el. Ei, ce spui? 10 octombrie Mare pișicher Dali ăsta! Un fel de Păcală (nu demonstrase el că e român? că Traian, împăratul romanilor, dar și al spaniolilor, dar și împăratul românilor, se născuse spaniol, nu? și atunci el, Dali, spaniolul, care va să zică, nu era și rumân get-beget?), mare pișicher! Tocmai scăpase din ghearele morții, după arsura zdravănă, suferită cînd se juca cu chibriturile, singur, acasă, la Port Lligat, în lipsa Galei, plecată la piață, deci numai ce scăpase ca prin minune doar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
amurg, ieșind în fascinanta flanare pe străzi, regăseam, de fiecare dată, pe treptele unei străvechi și superbe fîntîni ornamentale, același tandem de cloșarzi, făcîndu-și monetarul zilei. Nedezmințit consistent. Număratul banilor cerșiți se consuma într-o bunădispoziție debordantă. Doar în pînzele spaniolilor Murillo și Ribera mai văzusem așa ceva: amestec de sordid și de veselă demență. O singură dată am urmărit scena în care cei doi erau politicos (mde, politețe franțuzească!) îndemnați să-și părăsească locul deliciilor. Polițaii noștri n-au prea fost
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în... nobila... Ce vogă aveau, după '89, modelele! Cel mai agreat de acitiviștii eșaloanelor doi și trei ale CC-ului, convertiți, chiar sub gloanțele diversiunii din decembrie, la social-democrație, fiind cel suedez. (Cînd, dacă tot e vorba de modele, cel spaniol, prin soluția lui monarhică, ar fi fost naturalul, congenerul unei Românii care a devenit republică prin invazia tancurilor.) În mintea proaspătului dezertat de la Editura Științifică (marxistă) pentru a răspunde, vai, chemării destinului în aducerea țării pe noi trepte... de..., tentația
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de secol 20, stabilit din 1938 în Spania. Din jurnalul lui (în "Jurnalul literar" nr. 1-4, 2001), două din armele coptului curtezan. În compartimentul de tren Madrid-Paris: "Mă găsesc alături de o femeie tînără, foarte frumoasă. Mai sînt în compartiment un spaniol cu soția și un ofițer cu ticuri nervoase și vorbăreț. Amîndoi sînt cu ochii pironiți pe vecina mea. Le las cîmpul liber vreo două ore. Nu reușește nici unul din ei să capteze bunăvoința călătoarei.. Leg conversația eu, în spaniolă întîi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Amîndoi sînt cu ochii pironiți pe vecina mea. Le las cîmpul liber vreo două ore. Nu reușește nici unul din ei să capteze bunăvoința călătoarei.. Leg conversația eu, în spaniolă întîi, apoi în franțuzește. Manevră abilă care exclude concurența. Cei doi spanioli nu știu franțuzește. Ne împrietenim". Și așa mai departe. Deznodămîntul, pe peron, la Paris: "N-o întrebasem nici măcar cum o cheamă". Altă scenă. Într-o cafenea pe rue de Rivoli, același A.B. citește din Diderot. Acroșajul: ""Sînteți gentilă și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Și pe cele care condamnă... cruzimea granperului, dar și, compensatoriu, pe celelalte, de amară devoțiune. "Picasso, acest bunic interzis, pe care l-am văzut întotdeauna în espadrile, îmbrăcat cu un șorț vechi și cu un maieu de corp găurit, acest spaniol infinit mai anarhist decît comunist nu și-ar fi imaginat niciodată că, într-o zi dincolo de pictura sa numele lui va deveni o mașină de făcut bani." "Disprețuia toate vanitățile pe care le aduce cu ea bogăția (și ce bogat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
magistral, de Editura Polirom dar și de alte case editoriale, îmi întrețin acum așa cum a făcut-o eroic altădată Univers un jubilant regim de lectură. Să fim lucizi: formidabilele strategii narative ale englezilor, americanilor (dar și, mai puțin, ale francezilor, spaniolilor, italienilor) înglobează situații extrem de paradoxale, unele în vecinătatea derapajelor psihice (aici, da, acești occidentali sînt postmoderniști!), dar... dar... capacitatea narativă ca atare e, fără exagerare, cea a unor Balzac, Dickens, Twain, Flaubert... M-au convins, irefutabil, în acest sens, nume
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
moartea a 200 de persoane și rănirea a mai mult de 1.500 de oameni. Cel mai groaznic atac terorist din Europa ultimei jumătăți de secol a lăsat continentul Într-o stare de șoc. La numai câteva zile după atac, spaniolii au votat Într-un scrutin la nivel național pentru Îndepărtarea de la putere a Partidului Popular de centru-dreapta, În favoarea Socialiștilor. Această decizie a luată În mare măsură din dorința de a-și exprima opoziția față de hotărârea Spaniei, cu un an Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
țel. Nu sunt Însă sigur cât de substanțial este visul european. Este angajamentul Europei pentru diversitate culturală și coexistența pașnică suficient de durabil pentru a rezista genului de atacuri teroriste pe care noi le-am trăit la 11 septembrie și spaniolii la 11 martie? Ar rămâne europenii credincioși principiilor includerii și dezvoltării durabile dacă economia mondială ar suferi o cădere serioasă și prelungită, poate chiar o depresiune globală? Ar avea europenii răbdare să continue cu o guvernare deschisă, pe nivele multiple
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
legume“. Conservatorismul englez este depistabil și în gastronomie, dar uneori el este explicabil prin restricțiile impuse de climatul britanic, nu prea îngăduitor cu legumele ori fructele care dau savoare bucătăriilor mediteraneene. Roșia, de pildă, a fost adusă din Peru de către spanioli (în secolul al XVI-lea), care, ca și italienii și francezii din Provence, au inclus-o în mod organic în gastronomia lor (gaspacho, supa rece andaluză, e un bun exemplu în acest sens). Aceeași roșie a ajuns și în Anglia
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
au fost introduse în cărțile italienești de bucate de la sfârșitul secolului al XVI-lea. În „Manuscrisul brâncovenesc“, vinetele apar prin filieră turcească, așa cum o arată și numele lor, „patlagene“, din turcescul patlican, în timp ce numele italienesc al vinetei este melanzana, din spaniolul berengena, care provine din arabă, din badinjan; anghinarea din Balcani a descins direct în paginile manuscrisului, numele provenind din grecescul ankinára, în timp ce italienii, care au primit o direct de la arabi, i-au păstrat și denumirea (carciofo, din arăbescul karciuf ). Scoicile
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
felurile de mâncare. Ce poate însemna această omisiune, dacă nu faptul că ele nu erau diferite de cele pe care oaspeții erau obișnuiți să le mănânce în Occident? Prin comparație, iată cu cât lux de amănunte este descrisă, de către un spaniol, alimentația turcilor de pe vremea lui Sinan Pașa, una în mod cert considerată exotică: „Mănâncă în fiecare zi pilaf fiert cu supă din carne de oaie și cu unt. Mai pun în el și stafide. Pilaful este însoțit de carnea de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Habsburgilor, care și-au închipuit c-ar putea crea un soi de cetățenie ce-ar mai putea îmblînzi cît de cît exploatarea națională; la rîndul lor și suedezii s-au situat printre refractari, manifestîndu-se în felul lor propriu; cît despre spanioli, aceștia sînt în căutarea unei noi soluții. În sfîrșit, avem suficiente motive să credem că de felul în care viitorul va evolua depinde resuscitarea sentimentelor noastre și a vechilor dispute. Nu pot încheia acest preambul înainte de a-i mulțumi lui
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
de ambițiile politice. În plus, lipsa unor dovezi care să susțină aceste prezumții lasă loc dezvoltării unei alte teorii: aceea a "resentimentului" unui popor față de un altul, generat de un traumatism istoric evident 88. Cu siguranță că astfel au simțit spaniolii confrun-tîndu-se cu invadatorii musulmani. Rușii, la fel, au dobîndit reflexul unității, solidarizîndu-se în fața cuceritorilor mongoli și tot așa francezii cel puțin aceia care erau aproape de englezi care în contextul Războiului de 100 de ani s-au comportat dintr-o dată în fața
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
au ridicat împotriva colonizatorilor englezi sau francezi, exprimîndu-se în limba acestora. Nu atît regresul într-o societate pluriligvistică și pluri-religioasă cît, mai ales, neacceptarea unei suveranități străine, ce le rănea sentimentul național, a fost ceea ce a întreținut la cei mai mulți dintre spanioli voința de rezistență și speranța vie a eliberării. Același fapt a înscris această voință și această speranță într-un imaginar național avant la lettre. Rezistența spaniolă a fost promptă. În 711, Tariq debarcă pe coasta andaluză pentru ca în următorii douăzeci
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
În 718 însă, Pelayo, conducătorul unei bande, ridică stindardul revoltei, îi înfruntă pe arabi la Cavadonga în 722 și pune bazele unei redute creștine, Regatul Asturiei, înainte de a fi început luptele de recucerire în est, în direcția Barcelonei, reluată de spanioli în 801. Lupta pentru recucerire continua apoi de-a lungul următoarelor șapte secole înregistrînd perioade de acalmie alternante cu mari mișcări creștine marcate de căderea orașului Toledo, de victoria ireversibilă de la Las Navas de Tolosa (1212), de luarea Cordobei și
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Sevillei și, în sfîrșit, de dezmembrarea finală din 1492 a ultimului regat arab, Granada. Ceea ce interesează nu e această "cruciadă" prelungită pe parcursul a douăzeci și cinci de generații; important e procesul social, mental și politic pe care l-a declanșat în rîndul spaniolilor pe baza unei ideologii cu multiple fațete. În acest context, Spania încetează să mai apară ca o identitate vagă, uitată, dezmembrată, pe deasupra, de schisme religioase și de anarhie și se transformă treptat, în conștiința locuitorilor ei, într-o țară în
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
și se transformă treptat, în conștiința locuitorilor ei, într-o țară în indiviziune, ilegitim sustrasă de către necredincioși. Mai mult, chiar dacă porțiunea liberă a acestei țări se reducea doar la cîteva colțuri muntoase, Spania se simțea unitară în spirit, căci viziunea spaniolilor asupra ideii de național este mai puțin teritorială, etnică sau culturală și mai mult simbolică și politică. Spaniolii vor suverani spanioli, care să le semene și să împărtășească aceleași valori ca și ei. În 754 deja, un cronicar din Toledo
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
mult, chiar dacă porțiunea liberă a acestei țări se reducea doar la cîteva colțuri muntoase, Spania se simțea unitară în spirit, căci viziunea spaniolilor asupra ideii de național este mai puțin teritorială, etnică sau culturală și mai mult simbolică și politică. Spaniolii vor suverani spanioli, care să le semene și să împărtășească aceleași valori ca și ei. În 754 deja, un cronicar din Toledo plîngea "pierderea Spaniei"93, expresie repetată după aceea în mod constant. Primul dintre "opozanți", Pelayo, în cîteva decenii
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
de creștini, speranța în edificarea unui destin politic comun, eliberat de teroarea musulmană. Iată de ce Spania expresie în limba vulgară și nu în latină evocată neîncetat de către literații timpului apare ca o aluzie la vechea rană de care sufereau toți spaniolii. Către 880 cronica lui Abelda o declară "ocupată de către sarazini"94 în timp ce majoritatea non-musulmanilor supuși maurilor se identifică din ce în ce mai mult cu condiția de hispanici. Acest proces culminează în secolul al X-lea cînd Spania arabă abandonează acest nume iar atributul
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
ambiție exprimă tocmai concepția sa unificatoare raportată la un popor diversificat, unit sub egida sceptrului creștin și a cărui populație dominantă împărtășește aceeași credință. Se întrevede aici prefigurarea unui soi de federalism combinat cu logica medievală a suzeranității. În cazul spaniolilor avem de-a face cu o viziune asupra destinului unic al unui corp politic compozit, nefragmentat de către o feudalitate în stilul celui francez ci, dimpotrivă, sudat printr-un sistem de di-nastii înrudite, de guvernări descentralizate ce recunoșteau un centru spaniol
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
a rămas mult timp mult mai sensibilă la solidaritatea de castă transversală, dacît față de obligațiile prenaționale sau dinastice. În plus, acele argumente ce lipsesc de obicei pentru a lămuri starea de spirit a țăranilor și a populației urbane, în cazul spaniolilor sînt și mai greu de găsit. Examinarea specificităților sociale ale Spaniei medievale și ale celei de la începutul timpurilor moderne furnizează deja niște indicii. Mediul spaniol se singularizează într-un exod cronic al creștinilor și uneori al evreilor către teritoriile eliberate
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]