11,560 matches
-
Și-atunci, ce s-a mai întâmplat?” / „Nănașul - lupul - a intrat În casă-ndată! Vezi matale? / E chiar cumătrul dumitale!” „Cine? Tocmai cumătrul meu, / Cel care s-a jurat mereu Pe părul său că niciodat’ / Copiii nu-mi va fi speriat?” „Mămucă, vezi și pe pereți, / Cum i-a băgat lupu-n sperieți!” - Răspunse iedul. „Am văzut / Ce necaz mare mi-a făcut” - Îi zise capra - „Ce să fac? / Lasă că am să-i vin de hac! Dacă sunt văduvă - vezi bine
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
Mă topesc!” „Da’ arzi și mori, că bine știu / Că nu ești bun, nici când ești viu! Așa am să îl vindec eu, / De sperieturi, pe iedul meu. Cu mult păr eu l-am afumat: / Așa de tare l-ai speriat! Dihanie, ți-aduci aminte / Cum mi-ai jurat mai înainte, Pe părul tău? Mi te-ai jurat, / Dar iezii tot mi i-ai mâncat!” „Mă ustură inima-n mine! Fă dară un pustiu de bine Și scapă-mă! Nu-ți
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
gândește, totodată, la coincidențe, e un ins logic. Dilema, uneori, este mai greu de suportat decât chiar pericolul... Stațiunea, deocamdată, se pregătește să petreacă. Mai sunt câteva zile. Castelanul e ceva abstract, până acum: un fel de stafie care nu sperie pe nimeni. Chiar dacă bătrânii știu că bunicul acestuia, supranumit Profetul, prevăzuse mai toate necazurile ce s-au abătut apoi, vreme de un secol, asupra Stațiunii; fiul său, tatăl Castelanului invizibil, a fost, la rândul lui, un vrăjitor. Aduna ploile, oprea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
un braț de postav, de care o fi, Îi ceru imperios unui negustor care Își expunea stofele pe o bancă, undeva În zonă. Omul se zori să Îi ofere o bucată de postav stacojie care Încă mai mirosea a vopsea, speriat de tonul său imperios și de veșmintele sale. Parcă nu se aștepta nici la plată, dar Dante i-o azvârli grăbit pe bancă, Îndepărtându-se. De cum dădu colțul, poetul Își lepădă bereta și o Înfășură grijuliu În bucata de postav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
uitat spre el intrigat, cu un Început de tulburare: vorbea serios ori se juca de-a Lupul cel Rău și Scufița Roșie cu mine? Ce naiba erau prostiile astea și unde vroia să ajungă, În fond? Să mă impresioneze, să mă sperie, să mă facă să renunț? Nu Înțelegeam: dacă se răzgândise, n-avea decât să mi-o trântească de la obraz, nu să-mi livreze nebuloase infantile În chip de misterele Parisului și alte suspansuri ridicole. Am fost tentat să rostesc toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
au un aer ireal... nu cred că niște răpitori ordinari vorbesc ca-n aula Academiei, nu vă supărați... - Aici greșești profund. Răpitori... da, Într-un fel... În nici un caz Însă ordinari. Așa mi s-au părut și mie atunci, eram speriat, uimit, suspicios, mi-era greu să evaluez lucid situația, oricât mă străduiam să-mi păstrez cumpătul... Crede-mă, nu plonjezi În fiecare zi din sala de curs de la universitate Într-un bastion concentraționar azvârlit undeva În necunoscut. Uite, mă obligi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
petrece nu o dată În istorie. Un incident, o Întâmplare, un fapt imprevizibil survine Într-o desfășurare logică de evenimente și o dinamitează, o Întrerupe, ba chiar Îi schimbă integral sensul. Parcă istoria - pornită, cum spuneam, pe calea cea bună - se sperie de propria perspectivă și se oprește timorată din drum. Uneori, face pași mari Înapoi. Tot sau aproape tot ce se câștigase ori măcar se prefigura ca posibil câștig se spulberă inexplicabil. Repet și accentuez: inexplicabil și nejustificat. Desigur, și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și a dovedit cu prisosință că o poate face. Cu el, istoria pare Înscrisă ferm pe acel făgaș pozitiv și generos al evoluției despre care vorbeam la Început. Și tocmai acum, ca și când, pe neașteptate, ceva sau cineva s-ar fi speriat de binele ce va să vină, se produce nenorocirea: În timpul unui banchet, Alexandru se simte rău, acuză dureri violente de spate și, după 10-12 zile de suferință, moare. Boală misterioasă? Malarie? Otravă? Moarte naturală? Crimă politică sau pasională? Răzbunarea postumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
prealabile a termenului „aici”. Ce știi, ce-ți imaginezi sau ce deducții ai făcut apropo de acest „aici”, unde ai parvenit cu sprijinul meu direct și neprecupețit? Avea domnul Howard talentul să Întoarcă orice răspuns Într-o Întrebare, ceva de speriat! Acum, deprinderea cu pricina mă ajuta Însă. Cu asta vrusesem să Încep, de fapt. - Știu că mă aflu la sediul Centrului de Monitorizare și Intervenție - o formulă numai bună pentru a acoperi activitatea unei organizații secrete, un fel de masonerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
portocală și o bucată de zahăr cubic constă În aceea că amândouă sunt rotunde. Cu excepția zahărului cubic, evident. - Trebuie să râd? Poftim: ha, ha. - Preferam să te amuzi sau măcar să nu mai faci figura asta de Înmormântare. Nu, zău, mă sperii... Mai devreme, când m-ai sunat, aveai altă stare de spirit. - Pentru că aveam o certitudine nefastă mai puțin. Între timp s-au schimbat destule, și nu În favoarea mea. - E chiar atât de grav că și Zoran caută comoara nibelungilor, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
găsisem de cuviință să Întreb provocator ce se poate Întâmpla cu aceia care nu se conformează: primesc un glonț În ceafă? Adică, hai, dom’le, nu mă lua pe mine cu chestii d-astea de intimidat puberii, că nu mă sperii. „Oh, nu, un glonț În frunte!”, replicase Magistrul sec, și din tentativa de a-i Împinge În derizoriu avertismentele se alesese praful, iar din moralul meu - pulberea. Repetasem În gând cuvintele acelea fioroase de nu știu câte ori, de fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
subterană mohorâtă și sinistră, din care nu va mai ieși niciodată la lumina soarelui. Dacă mai și ajunge aici În circumstanțe speciale, așa, ca tine, de exemplu -respectiv, mai mult nolens decât volens -, e firesc și de așteptat să se sperie și să trăiască sentimentul claustrării, să fie măcinat de neliniște și de dorința de a evada. Toate astea se știu; din acest motiv, tentativa ta de a părăsi Centrul În maniera În care ai făcut-o a fost privită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu mă mai țină Încordat atâta. Asta era, chipurile, problema cea mai presantă pentru mine, celeritatea reintrării În normal - stratagemă naivă, menită să Îndepărteze gândul lichefiat că ar putea să nu-și mai revină niciodată. Nu, pe bune, chiar eram speriat ca nu cumva, Doamne ferește... Înțelegeți ce vreau să spun... N-am idee cât timp a durat scena așteptării apăsătoare care Îmi șfichiuia nervii și Îmi amplifica neputința de a reacționa Într-o manieră corespunzătoare, habar n-am care ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Și a venit. Calmă, aproape senină, dar implacabilă și fără Îndurare. Amestecarea pistolului meu (mă rog, să spunem că era pistolul meu) În uciderea japonezului terorizat de metafizica orologiilor ar fi trebuit să mă Îngrijoreze măcar, dacă nu să mă sperie. La fel Însă ca În cazul pseudoasasinării doctorului Wagner, sentimentul nevinovăției Îmi dădea o stare de liniște vecină cu inconștiența. Nu mă temeam câtuși de puțin, cu toate că acum existau mai multe motive să intru În panică. Citisem la vremea cuvenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Moldova, da’ stați pe loc! Mâinile sus! Buimăcite, fețele bisericești ridicară mâinile. Se uitau tremurând la acel trup din care ieșea acel glas și nu vedeau bine: om să fie sau ucigă-l crucea mamii mă-sii, că prea îi speriase? Era om, și încă unul uriaș, cum nu mai văzuseră, cărunt, cu pieptul gros și lat, cu strașnici, negri ochi și buzdugan forjat. — Cine sunteți și unde mergeți? - bubui din nou glasul. — Călugări moldoveni suntem și, dacă nu îi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-mă și pe mine, grăi Parnasie fără să-l bage în seamă pe Stejeran - ce le trebuia lor pământ? — Era pământ bun? - se interesă Cancioc. — Pământ gras, pământ strămoșesc! - întări Parnasie. Pui un bob, din el răsare, așa, ceva de speriat! Dar de ce l-au luat, asta nu mai știu. Căzură pe gânduri. Povestea lui Parnasie îi tulburase. Chiar, ce le trebuia ălora pământ? — Fraților - șopti înfrigurat Cancioc - nu-i a bună. Să știți că acolo ni se pregătește ceva. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Metodiu, uitându-se în jur. Piei, drace! Domol, domol! - grăi din iarbă primul voinic, sculându-se în capul oaselor. Nu e necuratul, preacuvioase. — Bată-vă să vă bată - zise Metodiu, ținându-se cu mâna de piept - cum ne-ați mai speriat! Dar ce faceți acolo în șanț, oameni buni? Facem dreptate - zise primul voinic. Auzit-ai dumneata de frații Stănciulescu? — Auzit, de bună seamă - răspunse Metodiu. O țară întreagă le poartă frica. Ei, noi suntem - zise voinicul. Fiți buni și scoateți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
căzură în genunchi. Sculați-vă, fiii mei - spuse cu glas domol, răgușit, Sima-Vodă. Nu genunchii, ci capetele să le plecați domnului vostru. — Ești dat dracului, Măria-Ta! - ciripi deodată papagalul zvâcnind din aripi. Ia uită-te cum i-ai mai speriat! — Taci, Alfred! - spuse la fel de domol Sima-Vodă. Nu-l luați în seamă, cuvioșiile voastre: e un papagal fără minte. M-a scăpat o dată de la moarte și de atunci e cam slobod la gură. Sculați-vă. Fără să-și poată lua ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un boier bine, ba chiar umbla zvonul că de când Vodă îi ținea nasul într-un borcan, nurii săi bărbătești sporiseră îngrijorător într-un Iași dominat de somnolența otomană. în spatele lui venea o femeie mărunțică, numai pielea și osul, aruncând priviri speriate în toate părțile, căci avea și de ce: în cinci ospețe pierduse trei soți, unul mai sănătos ca altul, și rămase cu șapte copii care se păruiau ziulica toată, întrucât foștii lor tați făceau parte din partide diferite. Când ajunse în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zise Metodiu. Nu zâmbi, străine, că nu-i de zâmbit - oftă hangiu. A avut două mame, fie-le țărâna ușoară! Câteodată Domnul, în nemăsurata sa lucrare, mai obosește și-atunci de sub mâna sa tremurătoare ies făpturi de care te-ai speria oarecum dacă Dânsul nu s-ar trezi brusc din visare și văzând ce ciudată alcătuire a scos, nu le-ar da o minunată înfățișare a chipului și a trupului. Mamele fetei mele erau două gemene de-aici, de la noi, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sf. Gheorghe” cu eșarfă și vreo trei nasturi. Lupul dracului, de flămând ce era, îl mâncase pe bietul Korolev cu uniformă cu tot! — Bună ziua! - spuse atunci pan Bijinski, ce intrase neobservat de nimeni. Jupânul Macek e acasă? — Pan Bijinski! - bâigui speriat Macek, sculându-se repede de la masa cazacilor. Ce onoare! Poftiți, poftiți, vă rog! Vai de mine, cum m-ați găsit... e atâta deranj... poftiți, luați loc... — Nu mulțumesc - spuse pan Bijinski. Stau în picioare. — Mă rog, cum doriți... - se plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
al intendentului castelului, pan Bijinski - dar pot să spun că ați vorbit in abstracto. Căsătoria este, finalmente, oricât am coti-o, un lucru concret, nu o lamentatio mentis - mai spuse pan Bijinski, scuturându-se de colb. — Vai, cum m-ai speriat! - bătu din palme doamna Potoțki și sări să acopere cu pătura gaura mare, neagră ce se căscase în pat. Așa e pan Bijinski - zise ea în chip de scuză către călugări. Nu suportă să apară pe ușă. Odată, pe când trăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-și veșmintele. Pe-aici altă dată au călcat pașii marelui Ovidiu. Pe aici nu cred să fi ajuns - răspunse spătarul. Mi se pare, după cum au început să mă doară șalele, că suntem mult mai sus de Chilia. — Ce vorbești?! - se sperie Barzovie-Vodă. Păi ce pământ am sărutat eu. — Ne lămurim noi îndată - zise spătarul, apucând înainte pe o cărăruie, ce se întrezărea prin stufăriș. Făcură semn de rămas bun și se depărtară de marinarii greci care, văzând că nu pot scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în colțul lor câțiva copii adormiseră iar alții nu prea. Nu ne rămâne decât să dormim! - șopti Barzovie-Vodă de lângă perete. — Ușor de zis - răspunse tot în șoaptă spătarul Vulture. Nu știu ce se-ntâmplă, dar am o trezie în mine... ceva de speriat. Tu stai bine, Cosette? Nu mă pot plânge - șopti țigăncușa. Am dormit în condiții și mai proaste. Dă, Doamne, să mă ia somnul - se rugă spătarul - că dacă mă ia la timp, mă leg să zugrăvesc toată mănăstirea Secu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
opresc. Nici cucoana Ilisafta nu-l observase prea bine pe dolofan, căci îl alăpta o doică și era al cincilea. însă acum evidența sărea în ochi de cum luai pânza ce-l apăra de muște de pe pătuc: Răducu era ceva de speriat. Nu-i lipsea nimic, nu era sucit, diform, avea și ochi, și nas, și gură, și urechi, și puțin păr, și piciorușe, și degețele. Și nici luate în sine părțile feței nu trădau vreun defect ori nu păreau să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]