3,995 matches
-
să ia urma trăsurii. Apoi a coborât într-o vâlcea luminată de soarele de aprilie și s-a așezat în iarbă, cu vesta împăturită sub cap. N-a stat cine știe cât și a auzit un foșnet în iarbă. S-a ridicat speriat și a rămas fără cuvinte. Era un pitic cât un popândău. Îl privea surâzător și cumva impertinent. - Mă bucur că mă vezi. Puțini ajung până aici cu privirea. - Până aici? Adică până unde? - Lasă, nu-ți bate capul. Bine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mâna în scorbură. N-a apucat să rostească întrebarea, că o groază l-a cuprins și imediat și-a simțit mâna atacată de colții monstrului. Și-a tras brațul, iar de el era încleștată o pisică sălbatică, din genul Felis, speriată, desigur, și ea. Zogru a făcut-o zob în două clipe, dar era atât de speriat că îi venea să plângă. S-a uitat în stânga și în dreapta, însă piticul Donțu nu mai era. Se cățărase iute în copac și de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
locul acela. Putea să plece undeva unde nimeni nu auzise de moartea fraților Futacu. Așa că, într-o dimineață, a plecat mai departe pe drumul care ducea la cetatea Târgoviște. În timpul acesta, spătarul și fiica lui ajunseseră la Șotânga. Inițial, prea speriați, nici nu comentaseră întâmplările de pe drum, dar după ce se instalaseră confortabil în casa lui Vașcu, spătarul îl chemase pe Ioniță și-i spusese aproape în șoaptă: - În fond, băiatul ăla ne-a salvat de la jaf și de la alte alea. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
încolăciți arunca o lumină argintie peste figurile colorate ale cărților. Apoi Xenopol s-a speriat. - O, nu, domnița mea, a început el, e ceva ce nu știu cum să-ți spun, parcă s-ar petrece acum. Fata îl privea nedumerită, curioasă și speriată puțin, fără să îndrăznească să întrebe. - E aici, în apropiere, o primejdie... - Ce primejdie? - Nu pot să spun că te amenință ceva, ci mai degrabă este o întâlnire. - O întâlnire? Cu cine? - Cu Moartea. Previziunea o înfiorase puțin, dar cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se rotească, apoi să intre într-un vârtej, plăcut mai întâi și îmbătător pe urmă. Era ca o roată, ca un mosor, ca un tirbușon, amețit și fără gânduri, iar când tocmai începuse să iasă deasupra pământului a auzit vuietul speriat al glolelor: tavaaaanul. Lovitura n-a fost prea puternică. Stătea lungit pe pământul umed și-i venea să râdă, apoi a intrat brusc în hohotul de râs al glolelor. Lanțurile au sărit deodată. Era din nou Zogru, încrezător în sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pivniță o văzuse pe Ghighina alergând pe aleea grădinii și începuse să urle și să dea ordine: - Hoața! Prindeți hoața! Să vină gărzile și s-o ducem în cetate! Doi servitori se iviseră pe lângă tufele de răsură. Fata, și mai speriată, o luase spre grajduri unde dăduse peste Ioniță. Acesta tocmai înhămase caii la o trăsurică veche pe care o luau fără știrea stăpânului, el și Talpă, ca să ajungă la o petrecere, în Târgoviște. Prea uluit, argatul se dăduse în lături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Pampu, apoi a privit-o să vadă dacă se clintește, iar Ghighița a deschis ochii ca un dop de șampanie și pe urmă gura, iar printre buzele plisate i s-a strecurat sufletul, ca o bilă minusculă de lumină fierbinte. Speriat și mâhnit, Zogru l-a lăsat pe Teodosie, care nu știa ce e cu el acolo, să se întoarcă la Snagov, și a mai stat câteva zile prin Coteni. Tenica murise demult, dar deja știa, căci de ani de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
grădină, dar de cum face câțiva pași se repede asupra lui o matahală neagră și nu mai poate să treacă gardul înapoi, e prins cu o mână de lemnul albicios, dar uluca se sfarâmă, lăsându-l în ghearele namilei; așa că Zogru, speriat, încercase și el să intervină: îl ridică pe Gligore și-l ajută să se prindă bine, dar nătărăul cade iarăși și privește îngrozit în sus, însă deasupra lui nu e nici un monstru, e aplecat un cap de femeie, este chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-l ferească de scandaluri, de buclucuri, de prietenii cartofori și bețivi. Dar în 1939, speriat de posibila izbucnire a războiului, Zogru se aventurase în mii de oameni, încercând din răsputeri să-i influențeze pe politicieni, să-i liniștească pe cei speriați, să mențină o armonie care nu mai avea nici un motiv să nu se destrame. În acest an al agitației generale, abia prin vară și-a adus aminte de căpitanul Gică Stănescu, din neamul lui Iscru, într-o zi de iulie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la care cel îmbrâncit nu are dreptul să spună nimic. Cu cât este mai insistent, cu atât respingerea lui este mai violentă. Această nouă înfrângere l-a epuizat și i-a smuls speranțele. Aproape că s-a târât până la Ancuța, speriat și stors. Femeia stătea în scaunul de la birou ca o nuia ruptă și acoperită de morgoni, pe care Zogru a-nceput să-i adune reflex, unul câte unul, cu mâinile Ancuței. Andrei o privea uluit din pragul biroului. Se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a fost bietei ființe, Jocul șăgalnic cel din urmă. Dezastrul Un dezastru neașteptat, În Japonia, s-a-ntâmplat. Valuri mari i-au nimicit, Fără-a presimți nimic. Locuințe dărâmate, Străzi înghițite de ape, Câmpurile destrămate De ocean înghițite toate. Oamenii speriați țipau, Cât puteau ei, alergau. Cu ochii în lacrimi strigau, Moartea celor dragi vedeau. Neștiind ce se-ntâmplă Cu-a lor viață, cu-a lor trai, Ei erau luați de ape, Furați din colțul de rai. Și, în foarte puțin
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tur al salonașului în care mă aflam. Atenția mi-a fost furată de oglinda din colțul încăperii, ce lucea minunat în bătaia luminii. M-am îndreptat către ea, nevăzând pisica ce-și spăla blana și m-am împiedicat, dărâmând oglinda. Speriată, m-am ridicat, ținându-mă de brațul lovit în cădere. Mare mi-a fost mirarea să văd că oglinda era nevătămată, singurul aspect era faptul că nu mai reflecta realitatea. Proiecta imaginea unor oameni păroși, ce fugeau și țipau disperați
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acest nume. Am ales acest nume deoarece Edmund înseamnă protector, iar pădurea este refugiul meu. Cum mă plimbam liniștită prin pădure, am auzit un lup. M-am speriat bineînțeles, așa că m-am ascuns într-un tufiș foarte mare. Eram foarte speriată și aveam impresia că mă pot adânci și mai mult în tufiș, însă am preferat să nu fac zgomot. Am așteptat până a plecat lupul, după care am fugit acasă și mi-am deschis jurnalul ca să scriu în el cum
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-mi abandonez puținii prieteni pe care mi i-am făcut în Boston. Însă nu înțelegeam de ce au decis părinții mei să ne mutăm atât de departe. În acel moment, gândurile mele au fost spulberate de mama ce întrase în cameră, speriată parcă de atitudinea mea. S-a așezat pe pat, lângă mine, și cu lacrimi în ochi mi-a spus : Ella, nu este vina noastră că trebuie să ne mutăm, dar tatăl tău a primit scrisoare de la compania la care lucrează
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
am precizat încă unde se afla orășelul în care trăiau fără griji Violetta și bunica ei. Poate că nu era departe de lanțul muntos al Himalayei. Oricum, nu știu nimic despre aventurile fetei noastre, din momentul în care a părăsit speriată casa plină de confort și pace până când... a ajuns la poalele munților Himalaya. Violetta, nepricepută într-ale alpinismului, dar îndrăznind sănfrunte muntele, speriată de gândul posibilității de a-și pierde părinții, începe să escaladeze. E frig, gerul îi pătrunde în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
sandale roz care completau ținuta. Hmm, după câte îmi dau seama se pare că așteaptă pe cineva... Dar, n-a mai apucat să-și mai ridice privirea de la ceasul argintiu, deoarece, cu o viteză supraomeneas că, am alergat spre ea. Speriată, a scos un țipăt înăbușit, încercând să se desprindă din strânsoarea mea, dar oricât de mult s-ar fi zbătut n-ar fi reușit să scape. I-am ridicat capul și imediat mi-am înfipt colții în gâtul ei. Simțeam
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
un vampir (cum este cunoscut în zilele noastre) sau strigoi (care mi se pare cea mai bună denumire pentru mine). O mână caldă mi-a atins umărul. M-am întors imediat. În fața mea era o doamnă mai în vârstă, foarte speriată. La câțiva metri de aici, s-a întâmplat o nenorocire, o nenorocire foarte mare! Vă rog, ajutați-mă! Vă ajut, doar spuneți-mi unde trebuie să mergem! La doar cinci minute de plajă, pe șosea zăcea un trup neînsuflețit, o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nici putere să răspund. Am respins apelul. Mi-am trecut mâna prin păr făcându-l să se miște în valuri. Telefonul sună din nou. Am apăsat butonul verde și am dus telefonul la ureche: Alo? Mamă? vocea mea era mai speriată decât trebuia să fie. Miriam? Scumpo? Ești în regulă? Da, mamă! vocea îmi tremura. Ce s-a întâmplat? Cineva pe coastă a fost mușcat de rechin. Am vrut să văd dacă ești tu și...răsuflă ea ușurată...mă bucur că
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cea mai fierbinte din această primăvară. Cerul e mai puțin albastru decât de obicei; poate fi decolorat de ascuțișul razelor trimise de către soare. Niciun nor, oricât de mic, nu se încumetă să dea ochii cu soarele care dogorește nepăsător. La fel de speriat este și vântul. Nu are curajul necesar să și arate chipul răcoros nici măcar o clipă. Încearcă din când în când să adie ușor, dar nu are puterea să se lupte cu soarele, care este cu mult mai puternic decât el
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și într-o clipă așa a fost și el, iar sexul lui mă împungea. Arăta ca o Așerah fără chip! Era o idee caraghioasă și aș fi râs în gura mare dacă aș fi putut să respir. Dar eram prea speriată. M-am strecurat în pături și el s-a băgat repede lângă mine. Mi-a luat mâinile, m-a mângâiat pe obraz și apoi a fost deasupra mea. Mi-era frică. Dar mi-am amintit că mama îmi spusese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fântâna noastră, strălucitoare și rece atingând dinții mei de lapte. Și cu siguranță au existat brațe care m-au ridicat ori de câte ori m-am împiedicat, pentru că nu-mi amintesc nici un moment în copilăria mea în care să fi fost singură și speriată. Ca orice copil iubit, știam că sunt cea mai importantă ființă din viața mamei mele. Și, mai mult, nu doar din viața mamei mele, dar și din viețile celorlalte mame-mătuși. Deși își iubeau la nebunie fiii, eu eram cea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Mie mi se părea că poveștile femeilor erau mai drăguțe, dar Iosif le prefera pe cele ale tatălui nostru. Conversațiile noastre nu erau tot timpul așa de elevate. Împărțeam secretul sexului și al nașterii și râdeam între noi, un pic speriați, când ne gândeam că părinții noștri se purtau la un moment dat ca câinii în țărână. Îi bârfeam la nesfârșit pe frații noștri și urmăream cu atenție rivalitatea dintre Simon și Levi, care se putea transforma într-un scandal de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nesfârșită, nimeni n-a mâncat și nimeni n-a muncit. Seara, am căzut adormită în culcușul meu și am visat cum tata gemea și mamele mele suspinau. La revărsatul zorilor, m-am trezit și era liniște. Am sărit în picioare speriată, cu sentimentul precis că tata murise. Iar noi aveam să fim prinși de Esau și făcuți sclavi. Am început să plâng, dar Bilha a apărut de undeva și m-a luat în brațe. - Nu, nu, micuța mea, a zis ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu ajutorul unui pântec uriaș din care ieșiseră numai oameni cu părul roșu, femei și bărbați. Era o poveste lungă, misterioasă, plină de plante și animale necunoscute. Totul se desfășura într-un loc foarte rece, unde vântul scrâșnea de durere. Eram speriată, tremuram și mă simțeam foarte singură. Când s-a oprit, focul se stinsese și mai pâlpâia doar o singură lampă. Cei mici adormiseră în brațele mamelor și chiar câteva dintre femei moțăiau, cu capetele căzându-le pe piept. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pe tine. A fost o lungă tăcere înainte să continue: - E o mare cinste. Mi-a luat bărbia între mâinile el și a mai spus, cu multă blândețe: - O să fim din nou împreună la recolta grâului. N-am plâns. Eram speriată și furioasă, dar eram hotărâtă să nu plâng, așa că mi-am ținut gura strânsă, am respirat pe nas și n-am clipit. Așa am supraviețuit în timp ce mama se făcea tot mai mică și apoi dispărea la orizont. Nu-mi închipuisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]