5,679 matches
-
el nu putea Încă ști așa ceva. Stătea pe șanț, cu tâmplele În palme, și prin fața lui, pe drum, Începură să se perinde tot felul de oameni, ființe și lucruri. Mai Întâi veni armăsarul Canafas, purtându-l pe viitorul Primar În spinare și trăgând după el praștia cea mare a lui Titel Meșteru. Până atunci, Cap de Șobolan urlase din toți rărunchii și zgâlțâise deasupra capului o ploscă: „Vaina caput! Vaina caput!”. Când ajunseră În dreptul lui Enin, părea că se ciorovăiește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Întoarce-te!” mi-a poruncit când am ajuns În fața lui și eu am făcut Întocmai. Apoi, scurt, mi-a tras șapca pe ochi și mi-a proptit un vârf de pantof chiar În noadă. M-a curentat pe toată șira spinării durerea și mi-a explodat În creieri. Oricât m-am străduit să le opresc, din ochi au țâșnit lacrimi. Norocul meu că nu se vedeau din pricina șepcii. Am scos-o de pe cap și am rotit-o În așa fel Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de cauciuc și ne-o azvârlea. Nu izbutisem niciodată să deslușim ce Îndruga bătrânul: mormăia numai, supărat și agresiv. Mi-a venit și mie rândul de câteva ori să sar gardul după minge și, mai fraier fiind, am gustat cu spinarea tăria și suplețea nuielelor de sânger și de corn. Ca să salveze mingea de la tăiere și nu pe mine de la legiuita bătaie, băieții ceilalți Îi strigau: „Lasă-l bre, În pace, că ăsta e băiatu’ lu’ Director și te spune la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la fereală ca un limbric pe maț? Parazitule, vino imediat și pune mâna pe muncă!». Ai avut, ce-i drept, tăria de caracter de a nu-i da ascultare și ai rămas demn, În mijlocul canalului, plin de lipitori, dar cu spinarea dreaptă și privirea hotărâtă să-l Înfrunte pe zbir...”); Foiște și-a amintit și de școala cu o singură Încăpere, ridicată În satul din Baltă al rudarilor, pe vremea când Dunărea nu fusese Încă Îndiguită, unde se ducea o dată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ne bagă la chiaburi și c-o să putrezim În pușcării. Și unu’ ca ăsta, domnule, vine acuma de se alege consilier În democrație. Eu așa ceva nu pot să rabd. Ne-am vorbit câțiva oameni de nădejde să-i măsurăm nițel spinarea și să-i pocim cumva nasu-ăla, că prea Îl ține pe sus și nici măcar nu răspunde la bună ziua... ». L-am sfătuit, desigur, pe cetățeanul cel Însetat de dreptate să nu recurgă la asemenea metode radicale și să aibă Încredere În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sfârșit, ei au fost felicitați În mod ostentativ de către public, s-au Îmbarcat În liniște În remorcă și duși au fost, fără să li se clintească măcar un fir de păr. Nimănui nu-i trecuse prin cap să folosească pe spinările și bucile lor bâtele ascunse În troscotul din preajma stadionului și șurubelnițele bine ascuțite și dosite În adânci buzunare. Totuși, În ciuda acestui dezastru, domnul Primar a ținut să Îi asigure pe cei de față că, În scurt timp, În următoarele șase-șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe Dracu să-și facă de cap cu pământenii. Ectoraș ținuse minte, de parcă fusese el Însuși de față, cum vânzătorul de covrigi și bragă care se plimbase cu un coș de nuiele În mâini și cu bidonul de metal În spinare și care strigase de se auzea până unde se sfârșeau peroanele „Luați covrigii, luați de-un pol, calzi și dubli, domnilor!” zăcea după bombardament pe spate, cu ochii deschiși larg, cu o bucată de fier căzută din acoperiș Înfiptă-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căpătaseră aproape cu toții aripi și Învățaseră să zboare, legănați de zefiruri blânde, feriți de vreme rea și cu belșug de rai pe ogoare. Visul, Însă, apucase să se urâțească și, În cele din urmă, să pomeniseră iarăși fără aripi În spinări și cu tălpile În noroiul gras al ulițelor. În acea rătăcire a firii, nea Mitu Păcătosul - căruia, de la Întâmplarea cu aripile, i se spusese și Necredinciosul - nu putuse cu nici un chip să creadă În visul În care ceilalți se lăsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
expuneau spre vânzare becuri, pește oceanic congelat, brichete și țigări de contrabandă fuseseră imaginate de directorul Jivinoiu, pe vremea când autoritățile Își propuseseră să facă economii și desființaseră postul plătit de activist cultural și puseseră sarcinile muncii culturale obștești În spinarea directorului de școală. Jivinoiu Înțelesese să-și facă datoria cu prisosință și cu sacrificarea, așa cum era obișnuit de ani mulți, a vieții de familie. Pleca la slujbă dimineața și se Întorcea seara sau, când avea mai mult de lucru, noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
târâtoarelor strivite În palmă - era cu neputință să te cațeri În pom, cu o găleată atârnată de gât, fără să-ți proptești mâna În omizi - și cu măruntaiele lor mucioase. Ce-l supăra cel mai tare erau țepii otrăvitori din spinările lor, care se Înfigeau În piele și o bășicau. Ectoraș avea o urticarie dureroasă și care-l mânca mai ales În palme și pe dosul lor, pe brațe și chiar pe față și pe ceafă, căci, neatent, se ștersese de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
băț de corn Îndruma Înălțarea și lățirea ciupercii. Îl mișca ușurel de colo-colo și umflătura o lua și ea când la stânga, când la dreapta, făcând să se unduiască grădinile, casele, gardurile cu uluci ascuțite - precum țepii vineți și veninoși de pe spinarea unui balaur. Dacă Împungea țărâna Într-un anume fel, putea - din legănările Întregii clopotnițe - să Înșire melodioase dangăte de bronz În tonuri grave. Abia când Începea a se obișnui cu mânuirea toiagului spre Înrâurirea tuturor alor firii, ciuperca se spărgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
noapte o alcătuire pe care unii o recunoscură, În cele din urmă, mai mult după zgomote și mirosuri: În Întunericul aproape desăvârșit gonea nebunește un cal care târa după el un tun ce-și scârțâia fiarele prin hârtoape. Soldatul din spinarea calului zbiera cu bucurie „Vaina caput!” și lăsa În urmă miros de băutură. Încet, zgomotele se stinseră către apus, iar pe spumele căzute din botul calului pe un pietroi alunecă un om și-și sparse cotul. În miezul aproape Încremenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
popas pentru drumeții osteniți, vântul se repezea cu sălbăticie printre crengile Înghețate ale stejarului și se sfâșia cu șuierături ascuțite În cumpăna pe care o făcea să scârțâie și să trosnească. Omul se ghemui cu icneli și se lipi cu spinarea de partea ferită de vifor a ghizdurilor. Lângă el Înfipse În zăpadă, ca să-l aibă la Îndemână, toiagul. Se gândi să rămână așa câteva minute, ca să-și recapete suflul și puterile. Își mângâie prin șubă, aproape cu drag, pântecele nefiresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Cele cinci fete se buluciră pe ușa ce avea saci de plastic În loc de geamuri și se rânduiră după Înălțime. Iamandi luă din nou cuvântul: „După cum vedeți, nici una nu are Încălțări. Trandafiro, un pas Înainte! Nu are ce-și pune În spinare. Garoafo! Nu are broboadă și fusta e numai găuri. Tudoro! Nu pot s-o trimit la școală Înfofolită În pătură. Zavastro! Îi pică mucii până pe piept de bolnavă ce e. Paraschivo! Trage dracu’ de cămașa aia mai jos că ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un boier și ar huzuri toată ziua pe cuptor În timp ce alții ar produce pentru el plusvaloarea de care depinde bunăstarea lui!”. „Vorbești prostii!” Îl țintui Directorul și poetul Înțelese că trebuia să tacă. Până să se Întunece, Ectoraș cără În spinare până la casa lui Iamandi un sac plin cu Încălțări purtate și cu haine vechi, pe care cele cinci fete le ținură multă vreme de bun, ca să nu le vatăme. La școală veniră tot desculțe, Îmbrăcate În țoale Împrumutate de pe la vecini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de mult și‐a înmormântat singurul copil, un flăcău frumos, zdrobit de impetuozitatea unei mașini automobile. Moartea băiatului puse o pauză neagră simțirii; Coșbuc osteni deodată, ca un purtător de poveri, pe care un bloc de piatră îl izbește‐n spinare și‐l deznoadă. Nu mai era printre noi decât un pelerin. Se știe că Gheorghe Coșbuc a venit la noi din Ardeal, în munții căruia s‐a născut la 1866. A învățat carte în Năsăud și Cluj. A scris în
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
mare, 6 vine pe cărare, 7 el ne spune că-i frumos, 8 se prezintă bucuros, 9 dintre toți răsare, 10 - i fratele cel mare. Iar acum în rând vom trece Numere din zece-n zece, Câte un zero în spinare Toți vor trebui să care: 20 intră pe scenă De nimeni nu-i este jenă, 30 sare mânios: - De ce tu? Ia dă-te jos! 40 - nu-i de mirare, Care dintre noi e mare?! 50 - hei băieți, nu vă certați
Numerele by Alin Gabriel Caras () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83644_a_84969]
-
În apropiere erau și alți vasali, dar Hanbei nu voia să-i lase să se ocupe de el în felul acesta. — Cu toții sunt oameni care vor călări alături de mine în luptă. Nu s-ar cădea să le cer să frece spinarea unui bolnav, explica el. În noaptea aceea, Oyu se sculă din nou, pentru a masa spatele fratelui ei. Ducându-se în bucătărie pentru a-i pregăti medicamentul, auzi dintr-o dată, un zgomot dincolo de ușă, de parcă cineva ar fi atins vechiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lângă maluri. Mori și Kuriyama se opriră speriați. Vedeau o siluetă stând între tulpini, pe malul opus. — Cine e? A doua surpriză fu altfel decât prima. Omul părea să fie un general inamic important, dar singurul său însoțitor ținea în spinare un copil mic. Nimic nu sugera că cei trei ar fi venit cu intenții ostile. Păreau doar să aștepte, în liniște, ca grupul lui Kanbei să se apropie. — Așteptați aici, ordonă Kanbei. Supunându-se ordinului, cei doi îl priviră atenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la o întâlnire secretă între inamici, într-un asemenea loc, imediat ar fi suspectat o conspirație; dar cei doi generali numai la asta nu se gândeau. — Copilul pe care, fără rușine, v-am cerut să-l ajutați, se află în spinarea omului de acolo. Mâine, când castelul va cădea, iar eu îmi voi afla sfârșitul pe câmpul de luptă, sper să nu râdeți de intensitatea iubirii părintești. E încă atât de nevinovat și de naiv. Era generalul inamic, comandantul Castelului Miki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
amintire plăcută pentru mine, cât timp voi mai fi în viață și vă voi servi, să vă fi spălat, măcar o dată, murdăria de pe piele. Toshimitsu își ridicase mânecile și începu să-și spele stăpânul pe spate. În timp ce-i era spălată spinarea, Mitsuhide lăsă capul în piept, mulțumit și tăcut. Reflecta profund la devotamentul lui Toshimitsu pentru el, apoi la relația dintre sine însuși și Nobunaga. „Ah, m-am înșelat,“ își spuse. În adâncul inimii, Mitsuhide se învinuia. Ce anume îl nemulțumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Urlând și împungând cu lăncile, oamenii traversară și, în curând, ajunseră să se agațe de acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți în fundul șanțului se zbăteau și se îmbrânceau ca peștii încercând să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic pentru oribila goană prin mocirlă. Dar, datorită distinsului lor serviciu nevăzut, în curând începură să răsune răcnete triumfale de pe culmea zidurilor Templului Honno: — Eu sunt primul! Ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
s-o ia la fugă. Dar, cu peste douăzeci de soldați în jurul lui, nici chiar acel vulpoi nu putea să scape. Ostașii îl trântiră la pământ și-l legară fedeleș, de abia se mai puteau mișca, apoi îl aruncară peste spinarea unui cal ca pe un sac. Bărbatul le arunca celor care îl capturaseră insulte și blesteme. Ofițerul îi astupă gura cu pământ. Biciuind burta calului, soldații porniră grăbiți cu prizonierul, spre tabăra lui Hideyoshi. În aceeași noapte, un ascet muntean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de mici curcubee. Hideyoshi sări deodată, scoțând un zgomot ca de cascadă. — Hei! Să vină cineva să mă spele pe spate! strigă el. Cei doi paji care așteptau afară intrară în fugă. Muncindu-se din răsputeri, începură să-i frece spinarea, de la ceafă până la tălpi. Deodată, Hideyoshi spuse, râzând: — Ciudat mai iese! Privind în jurul picioarelor, văzuse că jegul pe care i-l răzuiau pajii de pe trup semăna cu găinațul de păsări. Cum putea avea acel om o înfățișare atât de demnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi? O senzație stranie, comună tuturor, începu să se formeze din sentimentele de neîncredere, plutind pe briza ca de cerneală a serii și prin umbrele lămpilor, care pâlpâiau pe culoar. Era miezul verii, dar fiecare oaspete simțea fiori pe șira spinării. Hideyoshi așteptă ca Genba să termine, apoi râse sonor: — Nu, Senior Nepot, mă întreb de unde-ai auzit asta. Mă duci cu gândul la o amintire plăcută. Cu douăzeci de ani în urmă, maimuțoiul ăsta bătrân avea reputația de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]