3,258 matches
-
au petrecut prea bine, am impresia. ― Cam așa ceva. (Ea scuipă.) O să-ți povestim. ― Mai târziu. După hipersomn. Când om fi departe de lumea asta. Vasquez dădu din cap. Ea era singura care nu se uita la navetă. Ochii ei întunecați străpungeau împrejurimile fără încetare. Lângă ea. Ripley o ținea pe Newt de mână. Hudson și Hicks duceau trupul lui Gorman. ― Opriți-vă, le ordonă Ferro. Lăsați-mi un pic de loc. Doar n-o să mă pun pe capul vostru. (Branșă microfonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
construcției. Detectorul lui Vasquez era tăcut. ― Tot nimic. Cred că pe mine mă captezi. Vocea lui Hudson parcă se frânse. ― Nu, nu! Nu ești tu, au intrat. În refugiul nostru. Ei sunt aici! ― Calm, Hudson, făcu Ripley care încerca să străpungă tenebrele culoarului. Vasquez, ar trebui să confirmi. Operatoarea criblorului desenă un arc de cerc cu detectorul și cu arma. Mișcarea se sfârși exact în spatele ei și aparatul emise un bip strident. ― Mi-e că Hudson are dreptate. Ripley și Hicks
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
parte pentru a evita acul monstrului care se înfipse în peretele metalic, la doar două degete de obrazul ei. Goli încărcătorul armei în forma care se zbătea și o dădu gata cu lovituri de picior. Un jet de acid îi străpunse pantalonii și arse piciorul smulgându-i un geamăt de durere. Gorman era în tunel; se opri și o privi pe Ripley. ― Sunt chiar în spatele meu. Pleacă. Se priviră o clipă, apoi femeia o porni în fugă prin culoar, trăgând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
alt strgăt, ricoșând de pereții pasajului strâmt. ― Mamăăă! Ripley porni din nou prin tunel. N-avea decât să spere că se-ndrepta în direcția cea bună. Din cauza rapidității coborârii își pierduse simțul orientării. Încă o chemare sfâșietoare a lui Newt străpunse aerul. Mai slab? Nu-și dădea seama. Se întoarse. Panica se amplifica. Fascicolul lanternei lumina doar câteva pete de arsuri și umiditate. Vedea în fiecare protuberanță falii întredeschise șiroind de umori vâscoase. Cea mai neînsemnată cavitate era o gură căscată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Era acid. Un obiect tăios și lucitor țâșni din pieptul său, improș-când-o pe Ripley cu fluidul intern, lăptos al androidului. Ghimpele uneia dintre aceste creaturi, care fiind atât de gros nu putea aparține decât reginei lor, se înfipsese în spatele său străpungându-l. Bishop se zvârcolea emițând niște sunete mecanice fără sens și se agăță de acul imens care-l ridica încet. Regina se ascunsese într-unui din lăcașurile trenului de aterizare. Plăcile care închideau de obicei acest compartiment fuseseră îndoite sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
concentrarea i se risipi și părea să nu-l m-ai intereseze nimic. — Oricînd. Trec eu pe la sora mea pînă-n prînz și ți-l las mîine... Sora lui - ca femeie... N-am perceput pînă acum rezonanța cuvintelor, dar parcă mă străpunse ceva, ca un obiect ascuțit... Oare era sulița ce ieșea prin deschizătura perdelei lămîiatice ? Mă simțeam țintuit la zid ca o insectă oarecare... o bucățică de hîrtie prinsă cu un ac de perdea... Dar oare ce naiba? Iar i-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sau nu fratele adevărat, dacă nu cumva e cineva care i se substituie. Am regretat de Îndată ce am scăpat vorbele acestea, dar era prea tîrziu. Balonul se foi În scaunul ce pîrÎi sub greutatea lui și fără pic de jenă mă străpunse cu privirile-i fulgerătoare. — Substituire de persoană, eh? Ar fi o chestie să existe unul care să se servească de numele lui. Înseamnă că și clienta Îți alunecă printre degete, nu? — A! Dacă stau și mă gîndesc bine, e posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
nu putea fi atins cu mîna, În netransparența lui nu se deosebea cu nimic de zidul de beton... Nu fi dezamăgit... Nu exista Încă nici o dovadă că nu-i și ea complice... Deodată, fără absolut nici un motiv, urechile Îmi fură străpunse de strigătele neputincioase ale fetelor din albia rîului, iar din halcile de carne, tăiate bucățele, se prelingea un lichid negru, asemănător cu o lună mică Învăluită În ceață... Trecînd prin fața bibliotecii, lăsă haina pe un colț de masă și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
viață... de nesfîrșita concurență și tocmeală, de toate situațiile critice În care te aflai, de toate strădaniile tale de a te menține la suprafață... Așa-i?... La urma urmei, eu n-am fost decît pretextul. Brusc, o durere ascuțită Îmi străpunse ochiul stîng, de parca mi-ar fi Înfipt cineva un cui. Era locul molarului, bineînțeles. Ar fi trebuit să-mi Îngrijesc caria la vreme, și nu să ajung la abces și apoi la extracție. — Și vrei să spui că nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de sîrmă, iar cauciucurile ca o bandă adezivă pe punctul de a fi sfîșiată. Eram cu totul absorbit de zgomot, dar nu auzeam nimic, ca și cînd eram Învăluit În cea mai profundă liniște... Nu vedeam decît drumul asfaltat care străpungea, parcă, cerul... Nu, acesta nu era drum, ci o fișie de timp curgător... pe care nu o vedeam, dar o simțeam. Nu-mi venea să cred că În fața mea se afla bariera unde se Încasează taxe. Că nu-mi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Nici n-am apucat să cobor bine din mașină, că soarele a și intrat În nori de parcă-l măturase cineva. Cu toate acestea, Încă era cald În cabina telefonică și, poate pentru că era arareori folosită, un miros de mucegai Îmi străpunse nările. — Te rog să mă scuzi că n-am venit mai devreme. Cu atît mai bine. Am plîns pînă am obosit. Tocmai m-am mai liniștit și eu. Răgușeala din voce era cea obișnuită și mi s-a părut extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pistol... se pare că soțul meu a făcut-o. Indiferența totală și Încordarea care păreau că o sfîșie Își găsiseră lăcaș În una și aceeași expresie. Durerea ce-i măcina inima, pe cînd Încerca să-și Înăbușe lacrimile, m-a străpuns și pe mine. Se pare că nu mai era rîndul meu să mă simt indispus. — Îți faci prea multe probleme. Un obiect ca acesta poate constitui o dovadă. — Puneți-l deoparte, imediat! Vă rog. Nu pot să sufăr jucăriile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
că nu pot spera să mă inviți la cununie. — Ce-ai de gînd să faci? Dacă vrei să mergi la studio, grăbește-te, căci timpul zboară. S-a schimbat melodia și momentul de liniște pînă a Început alta mi-a străpuns urechile și ultimele cuvinte ale fetei au aruncat o umbră asupra Întregului bar precum aripile unei păsări uriașe. Cei doi bărbați de la masa de la intrare au privit Înspre noi, surprinși. Următoarea melodie era interpretată la chitară și atmosfera din jurul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
eu la fel, o acompaniam... Undeva, mai Încolo, s-a trîntit cu putere un grilaj de fier, răsunînd printre ramificațiile de conducte și ajungînd, În cele din urmă, la urechea mea ca un oftat din rărunchii pămîntului. Un lătrat sinistru străpungea, anemic, eterul. Cum de puteau cu toții să Înceteze să mai existe? N-aveam cum să nu-mi dau seama că mă urmărea cineva. Afară totul era alb și deși obiectele nu-și redobîndiseră Încă culorile, era suficientă lumină pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
simțit o durere prea vie. Mi-am pierdut cunoștința și am fost scos afară. LÎngă mașină, parcată undeva În față, am mai primit niște șuturi În ceafă și În coapse. O durere vie explodă precum focurile de artificii și-mi străpunse inima. Poate chiar datorită ei mi-am recăpătat cunoștința. Cineva deschise ușa mașinii și alți doi, sprijinindu-mă din părți, m-au vîrÎt Înăuntru. Picioarele Îmi erau Încolăcite sub tabloul de bord și ușa se trînti cu violență. Erau experți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cobora în vale. De fiecare dată era singur. După câtva timp, fie că era frumos sau urât, soare torid, ploaie și vânt, începuse să aibă ca tovarăș nedespărțit o imensă umbrelă neagră pe care nu o deschidea niciodată. Acele ruginite străpungeau impudic țesătura neutilizatului obiect de care era ne-despărțit Justin. Fizionomia lui se schimba de la o întâlnire întâmplătoare la alta în așa măsură încât peste numai un an, Omul cu Umbre-la devenise un bătrân adus de spate care abia mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
satele îndepărtate de civilizație răspândite în imensitatea siberiană, chiar și acolo există câțiva medici și mai ales multe doftoroaice și "șamani". Într-o zi am găsit într-o legăturică, rătăcită ca din întâmplare printre "plocoane", o imensă cioară gâtuită și străpunsă cu o andrea. Altă dată, într-o putinică ce o bănuiam, cu bucurie, plină cu brânză am găsit doi șoareci morți... Am cerut sfatul lui Axel, căci oameni la necaz continuau să mă caute, iar eu nu știam să îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
tovărășia prietenilor. Sidonia se dezmeticise cu greu, perplexă, adevărul o sufoca, o orbea, îl respingea și căuta cu mâinile noi contururi. Abia târziu ea recunoscuse că luase puținătatea lui sufletească drept superioritate și dezgustul de viață drept blazon, că odată străpunse aceste false învelișuri, el nu mai rămânea decât o cutie de tablă, goală pe dinăuntru pentru ea... De aceea se înverșuna împotriva lui Ovidiu când îl vedea afișând același aer plictisit al tatălui său deși ea știa bine că picurase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spus Sidonia și, în rochia ei foarte simplă și sobră, îmbrăcată înadins, părea de-a dreptul copilăroasă. Au intrat pe poarta îngustă, scârțâia din balamale, poate se umflase de umezeală. Au pătruns în curte, stătuse ploaia, soarele se străduia să străpungă norii, mai era călduț încă, tot mai reușea să învioreze culorile pale ale vegetației din jur. Era multă pace, parcă-ți amintea de după amiezile când se terminau de udat micile grădini de zarzavat încropite pe lângă casă, când aerul încărcat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
divinității, pentru că flerul îi spusese că celelalte idei sunt mult mai greu de înțeles, așadar nu-i sunt la îndemână, pe urmă începu să-și arate picioarele umflate, cu circulația ștrangulată, cu locuri vineții, fierbinți, unde sângele părea gata să străpungă peretele sărăcit ca să țâșnească afară, să poată goni în voie. Sidonia a presupus că era ulcer varicos și câteva minute s-au consultat asupra diverselor modalități de tratament mai mult sau mai puțin științifice. Încântat, ieșit din acreala lui caracteristică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adânc și am rămas nemișcat, mângâind-o multă vreme. Când am simțit-o mai calmă, am început să mă mișc ușor, ușor, încercând să amân momentul culminant... În cele din urmă, brațele ei m-au cuprins strâns și vocea ei străpunse liniștea din jur cu cel mai dureros geamăt de orgasm pe care l-am auzit vreodată. După ce s-a sfârșit totul, am întrebat-o pe Naoko de ce nu se culcase cu Kizuki. N-ar fi trebuit să o întreb așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
lipea de gene. M-am ridicat din pat și m-am dus la fereastră. Am privit în zare și ochii mi s-au oprit pe catarg. Fără steagul național prins de el, parul acela arăta ca un os alb, uriaș, străpungând întunericul nopții. Oare ce făcea Naoko acum? mă întrebam. Cu siguranță dormea, dormea adânc în lumea aceea mică și ciudată a ei. M-am trezit că-i urez, în gând, să aibă somnul lin, fără vise chinuitoare. Capitolul al [aptelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
lângă pat, haina cea albă pe spătarul unui scaun, lucrurile de pe birou erau frumos aranjate, iar pe peretele din spatele acestuia atârna un calendar Snoopy. Am privit pe geam la magazinele de duzină de peste drum - toate aveau obloanele trase. Roțile tirurilor străpungeau liniștea nopții, din când în când, iar automatele din fața magazinului de băuturi erau parcă singurele semne în așteptarea zorilor. M-am întors în bucătărie, mi-am mai turnat niște coniac și am continuat să citesc Sub roți. Când am terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
localiză locul pe care părea să-l caute, luă un instrument alungit, ușor Îndoit, cu două inele În loc de mâner. Era probabil un clește chirurgical, pentru că Își vârî degetele În cele două inele, despărțind vârful. Închizând instrumentul, atinse scrotul cu vârful. Străpunse pielea cu o ușurință surprinzătoare. Apoi Împinse cu grijă vârful În sus și Într-o parte. Când trei sau patru centimetri dispărură sub piele, ținu instrumentul perfect nemișcat, palpând cu mâna liberă testiculul stâng. De Îndată ce se asigură că dăduse peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de puțin surprins. Atunci ascultă povestea ta... Nu vrei să afli care-ți va fi soarta? — Doar dacă e una fericită, a spus Micul Porumbel Rătăcit. Nu vreau s-o aflu dacă e tristă. Dintr-odată aerul nemișcat a fost străpuns de un zgomot de sticlă spartă. Hovhannes Stamboulian a tresărit În scaun, s-a oprit din scris și s-a Întors instinctiv spre fereastră cu urechile ciulite, Înghețând. Mult timp nu a auzit nimic altceva decât urletul vântului. Destul de ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]