3,177 matches
-
nu ești mare lucru în ochii lor, deși din cărțile alea din bibliotecă, pe care nici măcar nu catadixesc să le șteargă de praf din când în când, trăiesc și își mai cumpără și rochii". "Ce vorbiți acolo? zise Matilda din sufragerie, cu acel fals protest al femeilor când aud că sânt vorbite de rău (consideră că nu sânt adevăruri cele auzite, ci simplu subiect monden de conversație). Ei, domnule Micu, cu o soție atât de fermecătoare ești așa misogin? Ion Micu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se mai termina... El ghicise și extrem, de curios și turburat așteptam să-și termine râsul acela care mi se părea cam neghiob în prelungirea lui exagerată și să-i întreb, dar intră Matilda si ne invită la masă... XIII Sufrageria noastră era alături de hol, de care era despărțită nu de uși sau de glasvanduri, ci de două arcade pe două coloane, ceea ce dădea apartamentului o oarecare somptuozitate și mai ales mult aer în casă. Cele trei odăi ale copilăriei și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de glasvanduri, ci de două arcade pe două coloane, ceea ce dădea apartamentului o oarecare somptuozitate și mai ales mult aer în casă. Cele trei odăi ale copilăriei și adolescenței mele erau mai mici luate împreună, decât holul casei Matildei. În sufragerie, un geam cu vitralii care dădea în curte, rămânea veșnic închis. Culorile lui, albastru viu și roșu intens, ingenios combinate, împreună cu cele două coloane, te trimiteau în evul mediu, senzație care se destrăma dacă îl deschideai. Arcadele se meschinizau, apartamentul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de apropiați de mine, au prins aceste minunate culori și le-au lăsat aici pe acest geam să le ghicim sufletul. Or fi murit, or mai fi trăind, cine știe? Musafirii mei simțiră și ei ceva și auzii exclamații: frumoasă sufragerie... da, da, frumoasă casă... da, plăcută, odihnitoare... Nu e nevoie să stai într-un palat ca să te simți bine... Da, dimpotrivă, eu ași avea senzația, oricum neplăcută, că din camerele goale ar putea să intre peste mine niște fantome... adică
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
om ideal, n-o să mai găsești altul. O să mă regreți!..." Și mă ridicai, intrai în oficiu și mă întorsei cu o sticlă de vin roșu, pe care o destupai cu un sentiment sărbătoresc. Posomorâtă, Matilda se duse și ea în sufragerie și aduse din vitrină două cupe de cristal violet de Boemia, pe care le umplui de îndată. Ciocnirăm și băurăm, eu cu sete, Matilda parcă în scârbă, dar nu pentru vin, ci pentru mine. "Tu, omul ideal?" îmi spuse. Da
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai spațioasă." "Să zicem, deși nu văd cum poate fi mai frumos un palat..." "Asta da, un palat are prea multe coridoare, cotloane, noaptea și mie mi-ar fi frică să dorm în el." Prelungirea holului era de fapt o sufragerie, în mijloc avea o masă dreptunghiulară cu colțurile larg rotunjite, cu scaune înalte de piele, puteau sta la ea peste douăzeci de persoane. În dreapta ea îmi arătă un ghișeu și alături un ascensor care, zise, aducea felurile de undeva de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
zise, aducea felurile de undeva de jos, din bucătărie. "Ăsta era scaunul meu, mă punea tata în capul mesei, duminica, să mă vadă toți musafirii. În celălalt capăt stătea el cu mama. Dar numai duminica. În timpul săptămânii mâncam în altă sufragerie, numai noi trei (o sufragerie mai mică, o s-o v-o arăt)..." Coborârăm și ea o luă înainte. Aprinse în salonul cu nișe o lumină și începurăm să urcăm treptele unei scări interioare, care ne duse într-un coridor larg
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de jos, din bucătărie. "Ăsta era scaunul meu, mă punea tata în capul mesei, duminica, să mă vadă toți musafirii. În celălalt capăt stătea el cu mama. Dar numai duminica. În timpul săptămânii mâncam în altă sufragerie, numai noi trei (o sufragerie mai mică, o s-o v-o arăt)..." Coborârăm și ea o luă înainte. Aprinse în salonul cu nișe o lumină și începurăm să urcăm treptele unei scări interioare, care ne duse într-un coridor larg, cu aceleași dalii roșietice ca
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
scaune albe de toaletă, iar pereții, pe unde erau liberi, erau tapisați în gri, ca și tavanul. De aici ea deschise o ușă și dădurăm într-un dormitor somptuos, cu un singur geam, dar și mai mare decât cel din sufragerie. Ea deschise o ușă din stânga și, fără să se oprească, văzui în treacăt baia (nu mă mai mirai cât era de mare, abia observai chiuvetele, oglinzile, faianța de un verde-stins) apoi ieșirăm pe un alt coridor... Ea chicoti... "Camera mea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se culcă târziu, o să le facă plăcere să te cunoască." Din curte urcarăm niște scări de ciment negru foarte curate și intrarăm într-un hol care avea lățimea casei, destul de mare, gândii, când ea aprinse lumina. În dreapta, o masă de sufragerie, stil nu știu care, frumoasă, cu motive intarsiate, scaune de piele cu spetează curbată, asemănătoare cu cele pe care le văzusem în spațioasa vilă, fotolii joase și masă de hol spre fereastra care da în stradă, iar alături, în stânga, o dormeză cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
planuri despre cât avea să stea la bord. Această decizie avea să fie discutată cu îndepărtatul său alter-ego. Ceea ce urmă fu un tur rapid printr-un dormitor cu o baie alăturată, apoi o încăpere mică, o combinație între birou și sufragerie - cel puțin aceasta era părerea tacită pe care și-o făcu despre locuință; ce făcea din această încăpere - birou, era ceva ce semăna cu un ecran de televizor și alte echipament electronic aflat fie pe un perete, fie pe rafturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
cum își deapănă micile filosofii de viață, încărcate de platitudini și naivități. Le încurajam planurile grandioase, ratate din start (pe Mihnea îl îndemnam să devină un al doilea Ottescu, iar lui Cezar îi sugeram să picteze fresce pe pereții din sufrageria părinților). Îi bibileam cu vorbe alese, stârnind pasiuni efemere și măgulind orgolii ridicole. Ne îmbrățișam, ochii ne străluceau de fericire și recunoștință. Dincolo de pupilă, rânjeam de la adăpostul marilor mele teritorii cerebrale. Pe stradă, îmi găseam plăceri extatice, ascunse după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
strada Vitejescu, colț cu Lânăriei, pândeau fantasmele plăcute și nocive ale copilăriei, segmente de vis, dorință și realitate care ne marchează viața cu delicatețe și violență: aleea cu piatră cubică, șerpuind prin grădină; trandafirii de doi metri, desfăcuți amenințător; răcoarea sufrageriei;; aburii castronului de griș din bucătărie; țigările „Papastratos“, pe care le pufăia bunica Aneta; bradul cu globuri bleumarin, prăbușit peste mine; Dacia 1100 a bunicului Vitalian, pătrată, cu roțile alea crăcănate caraghios în spate, de ziceai că o să cadă; fierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mult loc în propria noastră casă. În fiecare noapte, tovarășul Costea se întorcea pulbere de la uzină, forța ușa pe care, din motive doar de el știute, nu reușea s-o descuie cu cheia și începea să-și scurgă nevoile în sufragerie. Uneori cânta, alteori îl auzeam doar cum oftează. Apoi adormea, prăbușit peste cărțile tatei. Din pătuțul meu cu grilaj nu observam prea multe, dar mirosul de urină îl mai am și-acum în nări. Invazia s-a oprit brusc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bucătăriei, borcanele cu șerbet roz, castronul de griș cu lapte și cacao, aburii fugind pe geam („Mănâncă, altfel o să ajungi ca ei!“, mă certa maică-mea), boneta bunicii Aneta (să nu cadă vreun fir de păr în mâncare), tablourile din sufragerie (într-unul, o țigancă își dezvelea umărul), carnetul de contabil al bunicului Vitalian (mă amenința mereu cu el, când refuzam să dorm după-masa: „Te dau eu pe mâna Economiștilor!“), florile din vaza cu zimți de cristal (vara, gălbenele și margarete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
boala mea, și mi-l așeza între buze. Închideam ochii, și cred că-i închidea și ea. Timpul parcă trecea mai repede, nu se-auzeau decât trandafirii foșnind. Serile se mișcau și ele, dar altfel, potolite în lumina lăptoasă a sufrageriei. În jurul mesei se-adunau bunică-mea și prietenele ei de tabinet, toate pudrate, demne, cu părul flambat violet ca flacăra de aragaz. Încingeau partide grele, pe monede de cincizeci de bani. Și pe ele le iubeam, cu-o seriozitate care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un criminal ieșit la pensie. Creșteam de toate: de la cerceluși la kalanchoe și de la violete la regina nopții. Primăvara le schimbam pământul pe două straturi (nisip și turbă), iar în noiembrie le feream de ger, adunându-le pe pervaz, în sufragerie; de vizavi, madam’ Protase nu înceta să mi le laude. Mă asiguram că totul e-n regulă și, nerăbdător, reveneam pe calculator. După filmele de groază de pe ecran și din creier, sosea vremea acțiunii, momentul pe care îl așteptam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu sertare grele de lemn și mânere ovale, din alpaca. Ne-am așezat pe pat, cu grijă să nu strivim vreo pisică. Mihnea a scos vinul, noi am ales paharele: mari și-adânci. Dacă te uitai prin ele vedeai toată sufrageria, cu obiectele acoperite de cearșafuri: televizorul, radioul, scaunele, până și noptierele. Parcă se pregătea cineva să se mute. Mihnea mi-a observat mirarea. „Să nu se umple de praf.“ „Ca la țară...“, a zis Maria și nu greșea deloc. „Țăranul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în când, privea peste umăr. Apoi a aprins lumina și-am tropăit cu toții într-o cameră mare, albă, cu miros de cherestea. Maria s-a apucat să caute păienjeni, tânărul Lupu și-a sprijinit umbrela de perete. Putea fi orice, sufragerie, dormitor, depozit. Becul oricum lumina chior, atârna de-un fir din tavan, ca la țară. Pe jos, un parchet de lemn decolorat. Parchet era mult spus, lemnul nu fusese prelucrat, se strângeau nodurile din scânduri, nimeni nu le rașchetase. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-ți prin lucruri. Unul dintre ei m-a și luat de gât, și nu ca să-mi verifice ganglionii.“ „Asta crezi tu că ai văzut. În realitate, casa-i la locul ei, în picioare, bine mersi. Până și Brutus e-n sufragerie, doarme liniștit pe dulap.“ „Nu te cred.“, am protestat, „E-o imensă tâmpenie ce spui. Pe Brutus eu l-am dus cu mâna mea la «Hanul cu Tei».“ „Știi că am view-cam-uri instalate peste tot în casă?“, a zâmbit Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
casă?“, a zâmbit Mihnea. „Știu.“ „Și că filmează totul, în timp real?“ „Da.“ „Ia cască ochii-aici.“ Mi-a deschis un fișier și-a mărit imaginea. Obiectivul se mișca dintr-o parte în alta, dar camera era ușor de recunoscut: sufrageria lui Mihnea, noaptea. Inegalabilă, cu cearșafurile alea colosale peste fotolii. Jurai c-ai nimerit la reuniunea fantomelor. „E-ntreagă?“, s-a interesat el. „Pare.“, am convenit. „Acum, uite-aici.“ A apăsat pe-o altă tastă și imaginile s-au așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
l-a folosit.“, a explicat el. „Îngăduiți-mi să vă contrazic. Ați citit Jurnalul lui Sebastian?“ „Bineînțeles.“, i-a răspuns Maria. „Vă mai amintiți ce zice despre Camil?“ Până și eu îmi aminteam. Că era un megaloman, un strateg de sufragerie care alcătuia hărți de război și se visa-n locul ministrului, cu ele-n mână. Dar nici cu Sebastian nu mi-era rușine. Un ranchiunos: Eliade ratat, Camil grandoman, Eugen Ionescu scrântit, Noica aventurier. Toți îi miroseau urât. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iubita, silind-o să-și petreacă mai bine de doi ani din viață cu propriul lobotomist. Hărțuită sexual și trepanată psihic, fetița mea se hotărâse-ntr-o bună zi să evadeze și, eliberându-se din laboratorul de inginerie genetică al sufrageriei, luase calea domiciliului părintesc. Abia acum, jubilau pițipoancele, Adina-și făcuse dreptate. „Ironic, amicul...“, a mârâit Mihnea. „N-ai fi zis, dacă te luai după caligrafie. Cine-i Adina?“ „O iubită de-a lui din Pitar Moș.“, am improvizat. „Una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și le îneca într-o mică nevroză, de care mă feream, prefăcându-mă fie că n-o observ, fie că o respect. Când nu se mai putea, fugeam din casă. O găseam la întoarcere plângând, ascunsă în dormitor sau în sufragerie, în spatele unui fotoliu. Iarna, deșira unul din puloverele ei preferate, fir cu fir, ca Tonton. Acum chiar n-aveam unde să ies. „O să trecem și peste asta...“, am căutat s-o liniștesc. Uram scenele. Prietenii mei aruncau cu cărți, tigăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Spre deosebire de el, n-aveam nouă vieți, doar două, care nu se potriveau: una grăbită și mincinoasă, în care mimam că merg la serviciu, că-mi fac treaba bine și că mă integrez în decorul plin de chitanțe și bonuri al sufrageriei; alta moale și-adevărată, în care pierdeam vremea de dimineața până seara clocind singur la geam sau cu telecomanda în mână pe canapea. Mutai geamul în altă parte sau schimbai canalul și ieșea același lucru. Timpul trecea cu tot cu mine. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]