2,970 matches
-
spun, măsurându-l întrebătoare. îmi plac furtunile, dar și arși țele. La fel cum îmi place să înot în largul mării, până hăt-departe, dincolo de geamandură. Lângă masa noastră s-au așezat doi tineri îndrăgostiți. Se țin de mână și șușotesc tandru, râzând pe înfundate. Parcă ar fi singuri în lume, nu mai văd nimic în jur. Eduard privește încordat pe geam - nu știu la ce se gândește. Mă străduiesc să-i aud gândurile, dar nu reușesc. în schimb, prind șușotelile tinerilor
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
încordat pe geam - nu știu la ce se gândește. Mă străduiesc să-i aud gândurile, dar nu reușesc. în schimb, prind șușotelile tinerilor îndrăgostiți, care își țin frunțile lipite deasupra măsuței de cofetărie. Mă simt stingherită să le aud șoaptele tandre, dar nu am încotro. Tocăm carnea și punem două cepe, susură ea languros. — Ba nu, iubito, murmură el, o ceapă ajunge pentru o cra tiță de sarmale! Mă încrunt fără să vreau. Chiar aud ce aud? — Eu puneam întotdeauna două
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
servieta în mâna dreaptă. îmi strâng buzele și-mi mut servieta în mâna stân gă. în ochii până atunci cercetători ai lui Eduard se aprinde brusc o lumină inexplicabilă și îl văd zâmbind altfel. E un zâm bet cald, aproape tandru. Ce i-o fi venit? Din senin mă cuprinde în brațe și mă sărută prelung pe gură. Este atât de surprinzător sărutul lui, încât nu mă pot împotrivi, chiar dacă aș vrea. (Dar nu vreau!) — Of, ochelaristo! îmi spune el, după
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o fe meie fără dorințe și de aceea gândea el pentru ea, imaginându-și ce i-ar plăcea lui dacă ar fi femeie. Și nu o femeie oarecare, ci doamna Ionescu. în noapte aceea, Clara avu grijă să fie mai tandră ca de obi cei cu soțul ei. Apoi îl urmări cu atenție adormind liniștit, cu simțul datoriei îndeplinite. Alunecă și ea încet în somn și visă că înota prin aer. Se des prindea cu picioarele de pământ într-un elan
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ea, sărmana că, uneori, Profesorul manifesta accese de dromomanie nevastă-sa îi strigă din urmă: Albert, Albert, nu te îndepărta. Mă tem să nu te întâlnești cu vreun animal sălbatec... Doar știi că fiarele astea ale pădurii nu sunt deloc tandre cu necunoscuții... Îl chemă insistent, cu glasu-i subțirel de fetiță, însă nu obținu nimic: nici măcar cetele de turiști și de turiste, care lărmuiau în proximitate, nu-i acordară atenție. Ea striga în continuare, dar Profesorul, fără să răspundă, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
urmele, fricos, rușinat și totuși fericit. Am plecat, am apucat s-o mai văd Întorcându-se pe o parte, zâmbind. I-am mulțumit În gând Încă o dată, am fost chiar tentat să mă Întorc și să-i sărut, recunoscător și tandru, obrazul. N-am mai căutat-o, nici n-am mai apucat, când am Încercat s-o fac, de pe mobil mi-a răspuns robotul rețelei. Am aflat apoi că plecase din țară, se pare că definitiv, În Noua Zeelandă. I-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
-i salvez pielea: - Ieși afară! Mi-a ieșit. Mârâit amenințător, greu, convingător. A ieșit Pârvu. Cristina a Închis ușa după el, s-a Întors În cameră, s-a așezat lângă mine pe scaun, complice, mi-a pus mâna pe umăr tandru, consolator. - Mă duc să fac cafea! Cătă, vezi ce-i cu fetele! Cătă e la baie, n-o aude, ies eu pe balcon, nu văd fetele, am Însă ocazia să urmăresc ultima parte a filmului serii: Celebrul animal se răzbună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
noptiera patului său. Cum revenise Marius la ea? Marcat, evident. Cât de mult? Habar nu avea. În timpul petrecut la masă, rememorase povestea anilor lor comuni. Obstacolele obișnuite ale începutului, fiorul transmis întregului corp atunci când degetele lor s-au învăluit în tandra îmbrățișare a ținerii de mână, primul sărut, intimitatea plină de poezie a serilor, diminețile fericite. Era trecutul însă, unul îndepărtat, deoarece cel apropiat, mult mai accentuat, din care se germina prezentul, această trambulină către viitor, nu aducea în memoria ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
înspăimântător al unei ocazii ratate. Îi vine să urle, să plângă, să blesteme și să se roage. "Dumnezeule mare! Ce mi se-ntâmplă? Revino-ți băiete!" Faptul că își mai aparținuseră fizic devine acum pentru ei o barieră, binecunoscutele gesturi tandre din trecut ale primei lor dăruiri totale se transformă în ceva abstract, impersonal parcă. Acolo unde trebuiau să fie certitudini, apare acum nesiguranța, teama că în patul mare, îmbrăcat în lenjerie de mătase albă, se vor întâlni doi străini într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Se așează în fața măsuței de toaletă. Aruncă prosopul pe pat și ridică brațele deasupra capului răsfirându-și părul castaniu. Își zărește în oglindă sânii frumoși, ascuțiți spre sfârcurile roz și gândindu-se la momentele divine când se înfioraseră sub mângâierile tandre ale lui Marius, chipul capătă o expresie plină de voluptate. Se piaptănă îndelung, aplică puțină pudră pe nas și rimel pe gene. Numai obrazul rămâne nefardat, oferind privirii puritatea lui naturală. Își trage cu eleganță ciorapii, apoi furoul de mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
promit că acum și totdeauna nimic nu mă va opri să îți fiu alături și împreună vom găsi puterea de a îndepărta răul zilelor nefericite trăite acolo, putând astfel să-ți regăsești sufletul. Mulțumesc, șoptește el și cu o însuflețire tandră duce la buze mâna micuță ce temură înfiorată. Ne vedem mâine, da? La zece. Bine? Abia aștept. Noapte bună. Ușa automobilului pocnește sec în urma lui. Vehiculul demarează și Marius petrece din priviri silueta întunecată până dispare după primul colț. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
glasul și asta să-mi confirme că ești bine sănătos. Of, am venit să te încurajez și uite ce fac, mă comport mai rău ca un copil, murmură ea cu ciudă, atingându-i obrazul cu mâna într-o mângâiere fină. Tandru, Marius își pune mâna pe a ei și o apasă pe obrazul său: Poate ca așa ne e scris, să iubim prin suferință. Dar, Doamne, câtă fericire poate fi lângă tine! Dacă ar exista pe lumea asta cineva care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Dumnezeu Viorel, în numele Tatălui și al Fiului și al sfântului Duh, Amin." Cella sărută cununa, apoi preotul cu nașa o așează peste voalul alb. Marius prinde mâna Smarandei și începe ușor să-i mângâie degetele, în timp ce o privește cu ochi tandri și mângâietori. Ea îi răspunde cu un surâs plin de promisiuni, la fel de luminos ca sticlirea în noapte a unui licurici. Palmele lor îmbrățișate se caută frenetic, pasional, mărturisesc reflexia pură a unui singur gând. "Sunt al tău, sunt a ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
-i privirea, înțepenită pe ea cu fixitatea celor obsedați de o idee, numai a lor, Smaranda simte un fior scurt și neplăcut iar degetele subțiri încep să-i tremure ușor ca niște lăstari tineri sub adierea vântului. Cu un gest tandru, Marius o lipește la piept și în brațele lui puternice secunda spaimei este uitată imediat. Spre dimineață, când a sosit timpul să se retragă, părăsesc petrecerea însoțiți de Cella și Viorel până la locul unde fusese parcată mașina lor. După o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
spune acesta cu un zâmbet discret pe fața rotundă și plină. Răspund amândoi salutului respectuos. Înainte să urce în mașină, Marius se întoarce brusc către ea. Smaranda? Da? Te iubesc. Știu. Corpurile lor s-au apropiat într-o îmbrățișare calmă, tandră. Și eu, dragul meu. Și eu. Mai mult decât îți poți tu imagina, murmură ea în timp ce privește nemișcată mașina care se depărtează, fără să înțeleagă de ce simte brusc că această imagine devine foarte importantă pentru ea. VI Pe faleza înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o îndepărtează totodată de el. Văzuse prea mulți camarazi pe moarte ca să nu recunoască simptomele. Dar plângi, Smaranda. De ce? Visam...că ești lângă mine... și plângeam de fericire. Ușurel, Marius își lasă capul pe umărul ei, acoperindu-i cu mângâieri tandre șuvițele scurte ale părului, odinioară coafat cochet, acum tăiat simplu. Își strecoară mâna sub pătura aspră și apucă degetele fetei, topite și fără vlagă sub atingerea lui. Sunt aici, lângă tine. Și nu voi mai pleca niciodată. Dar eu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
operate în flancul lucrării, pe urmele barelor de fier care-i fac armătură bronzului, ori a reziduurilor de pămînt și a lacunelor survenite în turnare -, pentru a fi închipuit mîna meșterului din vechime, amprenta ei viguroasă, cînd modela acut și tandru ochiul fiarei, pipăind traseul în serpentină al sprîncenei și semnul ce delimitează fossa orbitală -, pentru toată această prielnică aderență la un parcurs plăsmuitor și tehnologic, Anna Maria Carruba, care a avut de restaurat sculptura, și-a dobîndit drepturi solide și
Roma Embleme și principii by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/8343_a_9668]
-
se amuzau copios de formulă!), un anume contratimp de afect e la vedere. Pe când candidadul se dă de ceasul morții să-l convingă pe alegător că el e cel mai bun, mai potrivit locului, momentului, postului prin urmare, energic dar tandru în fotografie, înconjurat de copilași bucălați sau de fermecători adolescenți, în ediție îmbunătățită, pe când jocul fotografiilor crește, de la cutia de chibrituri la panoul întins de-a latul unui bulevard, anonimul alegător se rezervă, tainic, într-un temeinic proprietar de mister
Așa e că n-am... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8375_a_9700]
-
a lumii terestre în absența zeilor. Eroii wagnerieni ne pot părea supuși voinței unui compozitor suveran, ce controlează toate aspectele operei sale, de la libret și muzică până la înscenare. Mai greu se observă delicatețea unui creator ce umanizează deitățile și glorifică tandru muritorii, empatia sa și grija pentru fiecare caracterizare, explicațiile pentru public venite sub forma leimotivelor pregnant expuse în momentele cheie, confortul indus de momentele de tutti, captarea atenției în cele camerale. Am înțeles încă o dată toate acestea prin extraordinara șansă
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
a rămâne acolo întins pentru totdeauna. Ceea ce și făceam, stând cu ochii spre cer, până ce adormeam. Mă trezeam copleșit de un adânc sentiment de regret: de ce m-am mai trezit? Dar moartea violentă, sinuciderea, la care ești împins de către oameni? Tandra nepăsare față de lume te poate stăpâni într-adevăr numai când te simți străin de propria-ți ființă, dar când, dimpotrivă, ai conștiința că ea este totul? Și știi cu certitudine că acest totul nu va mai fi liber niciodată? Închisoarea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
că ea este totul? Și știi cu certitudine că acest totul nu va mai fi liber niciodată? Închisoarea pe viață! Oricât m-ași strădui, mi-este cu neputință să-mi imaginez că, odată verdictul pronunțat, voi putea adresa lumii un tandru adio nepăsător. Am mai avut de a face cu anchetele și justiția și am mai fost condamnat, dar nu pe viață și nu fără speranța de a ieși curând. Nu fusese chiar curând, dar nici prea târziu ca să nu pot
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
detașare, secret pe care ea m-a făcut să-l pierd și să mă pierd) și când simt eu însumi, ca acel erou al lui Albert Camus, că e cu putință, în fața morții chiar dată de oameni, să câștigi o tandră nepăsare față de lume... Dar atunci nu râdeam, Petrică mi se părea bătrân și uzat în stările lui contradictorii, de la umilință și adorație față de Matilda, la perorație sceptică și misogină, tot împotriva ei, din motive care îmi scăpau, căci cele relatate
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o astfel de conformație a gurii și bărbiei în timp ce pe chipul fetei, deși totul semăna fizic cu tatăl, nu apărea în expresie decât comunul: o fată oarecare, nici frumoasă, nici urâtă, pe care însă poetul o învălui cu o privire tandră și îi transmise și ei din bogăția acestei tandreți, care îi fu întoarsă, și tatăl și fiica semănară cu adevărat câteva clipe, unul cu celălalt. Mă ridicasem în picioare, dar tatăl nu făcu nici un fel de prezentări. Că mama întreabă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ei totale de mine, parcă nici nu mai mă cunoștea, ea la ora aceea trebuia să se culce, parcă intra sub o narcoză și nu suporta nici cea mai ușoară mângâiere, chiar ideea că ași putea să-i spun ceva tandru o enerva dinainte; căci asemenea strigoilor, chiar de pe la ora aceea începeam eu să mă simt minunat și asta nu pentru că în timpul zilei ași fi fost apatic, ci pentru că seara aveam altă stare, atunci o iubeam cel mai mult și ași
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
strânse cărțile și începu o nouă pasență. Stăteam alături și citeam presa literară, când o auzii spunând, în timp ce mâinile ei mari mânuiau, cu ezitări, micile cartoane colorate cu însemne pe ele. "Ei, te-ai mai gîndit?" Tresării. Avea o voce tandră, învăluitoare, dar presimții ceva și inima îmi bătu mai tare. "La ce să mă gîndesc?" "Cum la ce?! Când ai de gând să pleci?" "După ce naști!" îi răspunsei continuând să răsfoiesc reviste, întru totul liniștit, ca și când de mult ași fi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]