5,159 matches
-
sacristielor și a corurilor Îl Întristau, dar nu știa cum să le pună stavilă. Onorabilul Își făcu semnul crucii și Își aplecă genunchiul, privind altarul - iar polițiștii care Îl urmau Îl imitară. Antonio nu intrase niciodată În Sant’Agostino. Înălțimea tavanului Îl impresionă. Așa cum Îl impresionase și cerul albastru presărat cu stele care străluceau pe cupola din dreapta. Peste capelele laterale erau Întinse pânze Întunecate, iar În centru se Întindeau bănci lungi de culoare Închisă. Coloane, marmure prețioase și statui erau Împrăștiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
asta fusese până cu puțin timp În urmă. Zero ridică draperia care despărțea ringul de dans de casa de bilete, iar ochii Îi fură fulgerați de luminile Împrăștiate de o sferă acoperită de pătrățele mici de oglindă, care atârna de tavan, rotindu-se cu o lentoare hipnotică. Câteva clipe fu orbit de acele reflexe, dar apoi chipul tatălui său se ivi dintr-o pădure de fagi auriți de razele soarelui. Nu, nu visa: un proiector ascuns cine știe unde transmitea imagini În tehnicolor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Închege. O arsură și nimic altceva. Asta-i tot. — Deci Jonas nu-ți place. Păcat, spuse Miria. Ținea atât de mult să te cunoască. — Pe mine? se miră Valentina. Rămase nemișcată, așa cum Îi spusese Axel Rose, privind În oglinda din tavan elasticul chiloților tanga ancorat pe coapse și pastiluța aceea de inox de pe buric. Era super-șic. — Yuri zice că Jonas te-a observat al petrecerea Assiei. Zice că s-a pierdut cu totul. — Pentru mine? se miră Valentina. — De ce nu? râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
veni rândul să aleagă, Îl strigară cu voce tare, cerându-i să intre În echipa lor pentru a căuta comoara. Numele lui - „Ke-vin, Ke-vin!“ - făcea să răsune saloanele Palatului Lancillotti. Se Întorcea apoi din pereții plin de fresce și din tavanele pline de medalioane și cădea asupra lui ca o ploaie de aur. a șaptesprezecea oră Emma se apropie de oglindă. Când găsi Întrerupătorul, un șir de becuri albe o lumină fără milă. Răvășită. Palidă. În ultimul hal. E teribil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
atârnate și genunchi flexați dincolo de plasă, Într-o așteptare tensionată. Aruncă mingea, sări și o lovi cu toată puterea, cu palma deschisă. Mingea coboară neașteptat dincolo de linia de trei metri. Valentina se lansă cu pumnul Înainte - dar mingea țâșnește spre tavanul Înalt al sălii și se pierde În tribune. Punct pentru echipa galbenă. Șase amazoane hotărâte și teribil de agresive - o imagine feminină atât de amenințătoare și de neliniștitoare, Încât Antonio se simțea amețit. Fetele cu tricouri albe se adunară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aici de obicei? Unii au tot norocul din lume. Dar mama spune că putea să-mi fie și mai rău. Puteam să mă nasc În Africa și să mor de dizenterie Înainte de a Împlini cinci ani. Își Înclină capul. Pe tavanul salonului erau o mulțime de fresce - nu pricepu ce reprezentau, dar albastrul acelui cer părea să o Înalțe spre infinit. Balonașul se sparse: pe vârful degetului Îi rămase doar o substanță vâscoasă, ca saliva. Își șterse degetul de tocul ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era o pată de umezeală ca un fluture, ruginiu, care se Întindea În jurul candelabrului din salon - o infiltrare de apă de pe terasa de deasupra clădirii. Și praf. Grămăjoare de praf pe mochetă, ghirlande de praf ce atârnau la colțuri din tavan, un văl de praf acoperea măsuța și cele câteva bibelouri ce supraviețuiseră fugii lor - un Pinochio de lemn colorat, un bulgăre de sticlă cu zăpadă ce cădea peste statuia Madonei din Loreto, un pumn de monede de argint din cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
planurile, structura - păreau corpuri monstruoase, adormite. Fiecare lucru luase Înfățișări amenințătoare, neliniștitoare. Antonio se chinui să descopere conturul lui Kevin pe divan. Ecranul televizorului transmitea În Încăpere o lumină rece, albăstruie. Pe pereții goi, umbrele lor gesticulau, se ridicau spre tavan, se amestecau una cu alta, păreau că se devorează și se anulează, iar apoi se despărțeau. Diforme, exagerate, Înfiorătoare, dansau un dans mut și de neînțeles. Umbra mică a copilului. Umbra lui. Umbra pistolului. De umbrele acelea avu o teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cine știe unde. Marrakesh, București, Tampere - dacă erau zgomote scurte. Malindi, Jakarta, Samarcand - dacă erau mai lungi. Dar În noaptea asta Camilla nu spuse nimic. Aeroplanele plecară fără țintă și se pierdură - În el. Îi păru rău. Privi stelele false care traversau tavanul. Veneau de la o mașinărie infernală, cumpărată pentru a o hipnotiza și a o adormi, atunci când ea era Încă un bebeluș - dar de care Camilla nu mai voise să se despartă nici după ce crescuse. Ore În șir, roiuri de stele străluceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de la o mașinărie infernală, cumpărată pentru a o hipnotiza și a o adormi, atunci când ea era Încă un bebeluș - dar de care Camilla nu mai voise să se despartă nici după ce crescuse. Ore În șir, roiuri de stele străluceau pe tavanul alb, răsărind și apunând la nesfârșit. Ani de zile, Camilla adormise urmându-le traiectoriile luminoase. Dar În noaptea asta nici măcar stelele nu-i abătură gândurile. Începu iar. Și nu poți să-l suni acum? Nu, mititico, e aproape miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îngerului păzitor? — Nu m-am gândit niciodată. — Nu e Dumnezeu? Ba da, poate că așa e. Nu știu, comoară. Se lăsă tăcerea. Preț de câteva minute rămaseră amândoi nemișcați, Întinși unul lângă altul, În pătuțul Îngust, privind cavalcada stelelor de pe tavan. În afara aeroplanelor din burta lui nu se mai auzea nici un zgomot. Nici o mașină nu trecea pe strada Mangili, prin fața vilelor adormite. Nici un motor, dincolo de ferestrele Închise. Nici un aparat nu acționa deschiderea porții. Nimic. Maja nu se Întorcea acasă. Ce Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Aris. Dar nu era nici unul dintre ei. Când Îl scoase În sfârșit din buzunar, pe ecran apăruse numărul pe care Îl formase obsedant toată ziua aceea. Numărul particular al președintelui. — Da, spuse. Stelele continuau să răsară și să apună pe tavan. Un aeroplan decolă brutal și probabil că se prăbuși imediat după aceea, Într-o derizorie flatulență. — Elio, spunea președintele, scuză ora târzie, dar știu că m-ai căutat. Apoi veniră cuvintele atât de așteptate și atât de temute. Rostite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe aceeași galerie pe care veniseră? Ori s-au rătăcit? Acum, chiar dacă se Întorcea nu mai reușea să distingă vagoanele Însemnate de Zero. Și nu mai reușea să distingă nimic În față. Doar contururile nedefinite ale unei galerii Întunecate, un tavan neregulat și Îngust, un felinar palid, acolo În capăt - dar cine știe unde... — Ți-e teamă? o Întrebă Zero, strângându-i brațul cu putere. Maja Închise ochii și privi lumina Îndepărtată din capătul Întunericului și spuse: — Nu. Încet-Încet, În jurul lor orașul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu vor mai Însemna nimic. — A lăsat o scrisoare, spune agentul simplu, ivindu-se În salon. Vorbește Încet, de parcă n-ar vrea să-i trezească. Dar ei nu pot să se trezească. Nu mai sunt În camerele acestea goale, sub tavanul acesta jos - au plecat. Agentul simplu Îi Întinde un plic Închis, cu timbru de corespondență prioritară. Scrisoarea este adresată onorabilului avocat Elio Fioravanti, strada Mangili, Roma. Poate conține explicația acestui masacru. Dar, și mai probabil, sunt doar alte cuvinte fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
trecut o haită de câini prin beregată, însă imediat și-a zis că trebuie să fie un semn de la Elvira, și a-nceput să zâmbească. Zogru, îngrozit de presimțirea că Achile vrea să intre în dormitor, a plutit încet spre tavan și s-a lipit de el ca de un liman. Când s-a uitat din nou, bărbatul stătea în pragul dormitorului și privea drept în sus. - Cine ești și ce vrei de la mine? Achile încerca să fie prietenos și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Vencica a bătut la ușa din față. Achile și-a pus reflex prosopul pe cap și i-a strigat să intre, fără să-și ia ochii de pe Zogru. - Vino-ncoa, Vencico, vino și uită-te, uite, uită-te acolo pe tavan și spune-mi dacă vezi ce văd eu. Zogru știa prea bine că Vencica nu-l vede, așa că se repezise imediat spre gâtul ei. Nu știa exact ce să facă, dar acum era și mai aproape de Achile și era de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cameră se lăsase o liniște mare. Zogru încerca să se adune și se depărtase câțiva pași. Apoi spusese din nou cu vocea Vencicăi: - Am intrat în Vencica, să putem vorbi. Mă crezi? - Sigur că te cred. Erai mai-nainte pe tavan. Achile vorbea încet, de parcă i-ar fi fost jenă să nu-l audă Vencica. - Uite, am să ies puțin ca să mă vezi iar, apoi am să intru din nou și-o să vorbim. Zogru a ieșit ușor, ca un pește care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cumpărase pe numele lui, cu banii aduși de prin străinătate. Nu le spusese nici fraților lui, știau doar el, maică-sa și Giulia. În garsoniera asta albă era un pat mare, ce ocupa toată camera, de pe care Giulia a privit tavanul fără bec, după ce s-a iubit întâia oară. Se simțea vinovată și totodată datoare să-i îndeplinească lui Cristi toate dorințele. Îi plăcea să meargă ori pe unde o ducea el, prin cârciumi sau pe la chefuri, unde se îmbăta toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe hârtie. Avea nevoie să stea cu cineva de vorbă, cu Giulia în mod special. Așa că a venit la ea. Zogru îl privea de pe bibliotecă, fâlfâindu-și alene aripioarele, pe lângă raftul lui Balzac. - Vasăzică aici stai! Bobo era stingerit de tavanul apăsător, de obiectele îngrămădite și de geamul deschis, dincolo de care se vedeau vecinii, stând la o masă pătrățoasă, în fața casei, sub becul aprins. Giulia și-a dat imediat seama și a strâns puțin fereastra, nu-i venea s-o închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
document, îmi pare rău că n-am putut să-l aduc, un document pe care apare aceeași imagine..., a intrat și Zogru, plutind destins pe deasupra capetelor ridicate spre ecranul pe care se oprise filmul cu un prim-plan al sigiliului. Tavanul înalt era aproape integral acoperit de fantome, cele mai multe ale unor intelectuali români. Și pe când își căuta un loc, cineva din sală spusese clar: E în Heraldica lui Cernovodeanu. Și urmase o mirare generală, ca un vuiet: Oooo! Andrei Ionescu își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de un val de apă. Mai întâi a stat nemișcat și după un timp s-a târât pe podea fără să privească în urmă. Cum s-a eliberat de pelicula care îl acoperise, a luat-o în sus, până aproape de tavan. Era din nou liber, iar sub el Giulia butona telecomanda televizorului. La picioarele ei se vedea o mogâldeață. Zogru s-a uitat mai bine și în prima clipă a crezut că murise: dedesubtul lui era tot el, prăbușit, cu aripile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sentiment de împlinire pe care nu-l mai trăise niciodată, înrudit întrucâtva cu cel pe care îl simțise când își atinsese prima oară coada, intrând în trupul lui Pampu. Cum stăteau astfel lipiți, arătau ca o inimă care atârna din tavanul casei. Apoi au început instantaneu să se rotească. Mai întâi ușor, ca într-o barcă, alunecând spre fereastra acoperită cu storuri lungi, s-au strecurat pe lângă Giulia, care privea acum știrile de la ora cinci, fericită și calmă, pregătită să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ascunsă în perete. El, curios, deschide ușa și auzi o voce răgușită care spunea: - Ursule, Ted, vino mai aproape, vino mai aproape! Ursul Ted se apropie de vocea misterioasă. Și peste câteva secunde se trezi într-o plasă atârnat deasupra tavanului. Mingea spartă îl duce spre imprimantă și îl puse la scanat. Copia urma să-i preia viața, iar Ted urma să își petreacă restul vieții închis cu imprimanta și mingea cea spartă. Prietenilor lui li se păru ciudat noul comportament
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
face legea aici în casă. Acum dormi, a șoptit ea și s-a întors pe partea cealaltă. M-am întins la loc, dar n-am mai putut închide ochii în acea noapte. În curând, prin ferestrele care ajungeau aproape până la tavan, a început să se strecoare lumină. Când razele răsăritului au umplut camera, am început să studiez pereții vopsiți în alb și am urmărit un păianjen țesându-și pânza într-un colț. Am văzut un terafim străin în nișele pereților și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
el rufăria de pat și pătura jegoasă, a luat și una din scânduri, cărându-le pe toate la ușă, eu m-am întors să iau și cealaltă scândură, și atunci, deasupra priciului, am observat o pagină de ziar lipită de tavan, la care trebuie să se fi uitat nea Vasile când stătea întins în patul său, am întins mâna și am rupt-o de-acolo, cu gândul s-o citesc, era un articol despre fosta exploatare și cât de minunate sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]