2,898 matches
-
a identificat în acuzațiile aduse de oamenii lui Franco asemănări cu cele aduse chiar lui de oamenii primarului ieșean Gheorghe Nichita. Vitse a ținut să spună că nu a avut tupeul să se compare cu Lorca, dar că a rămas uimit cum în epoci diferite și în țări diferite, oameni diferiți sunt puși la zid din cauza unor acuzații asemănătoare și nefondate. Studentă la Actorie, în rolul principal „Ce părere aveți despre teatrul spaniol în general?“, îl întreabă un ziarist pe Lorca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
Peste drum se vedeau luminile din Teatrul La Mama, ceva mai devreme trecusem pe lângă Institutul de Teatru Lee Strasberg (cel la care de jumătate de secol se înghesuie vedetele să studieze actoria). Chiar și așa nu te aștepți să rămână uimită gazda lecturii și să întrebe în sală: „Nu cumva sunteți așa entuziaști pentru că sunteți români?“. Și din sală, jumătate dintre spectatori să ridice mâna spunând că sunt orice altceva decât români, dar că le plac poeziile invitaților din România. Distribuția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
amândouă. Și trebuie să le sui într-un avion, ca să ajung la destinație cu ele. Pe aeroport ninge din belșug. Mama mea se întâlnește cu o cunoștință. Un bărbat cu părul roșcat, parcă portocaliu, care o îmbrățișează sub ochii mei uimiți și o sărută lung, lipicios (se vede clar, ca sub o lupă, cum li se scurge saliva pe la colțurile buzelor!!!), o linge afectuos pe gură, pe pomeții obrajilor, încurajat de docilitatea ei, de răspunsul ei pătimaș... Eu reacționez violent, îi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
atâta transparență aproape epidermică în negru și atâta dantelărie a liniilor. Galliani s-a specializat pe portrete uriașe, migălite insidios, cu o delicatețe apăsată, virilă, dar diafană în același timp. Într-un album aflat la librăria Muzeului Querini-Stampalia, am rămas uimită în fața unui desen semnat Galliani, neexpus, dar fotografiat, care înfățișa un falus uriaș și erectil, sprijinit cu aplicație de manichiuristă de o mână cu unghiile lungi și lăcuite cochet. Nu era nimic libidinos, scabros ori necuvenit (sper să nu șochez
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
Zi-mi de iubirea lui, durerea. </em> Foc ce nu arde, o stea căzută din cer, trandafiri verzi și crini negri, o dragoste veșnică și-un colier făcut dintr-o rază de lună împletită și răsucită în trei. Gabrielle ascultă uimită un glas de bunic ce scrie cărți de aur, iar eu mă gândesc cum de-a ajuns iubirea veșnică-n muzeu... „Îndată zbură albina și iată că în curte intră, nu știu pe unde, o caleașcă frumoasă de cristal, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
orice pasaj, să-l reiei până li se face lehamite vecinilor, să pui stop când se ivește ceva neprevăzut și să-ți creezi atmosfera convenabilă - o țigară, o băutură, o femeie sau alt(cevăa... De vreo patru cincinale asist, deloc uimit, doar puțin sâcâit de lipsa resurselor pentru înnoirea „tehnicii din dotare“, la perfecționarea mijloacelor de redare audio-video. Am început, ca tot românul de rând, cu ascultarea Metronomului & By Request-ului de la Europa Liberă. Mi-am luat magnetofon (Maiakă înainte să cumpăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
De ți-e frică c-oi scăpa, Zăvorăște-ți curțile Și închide-ți porțile. Mai armează-ți slugile Și-ntărește-ți străjile; Pune, doamne, dorobanți, Mai mărunți și mai înalți, Unii tot cu pușcă plină, Alții cu sabie-n mână". Uimit, voievodul pune să se zăvorască porțile și dublează străjile. Apoi spune: "N-are pe unde scăpa, Că nu-i Ucigă-l Crucea". Atunci Roșul saltă sub pinteni și scoate foc pe nări; potcoavele fac brazdă pe pietre, ca un plugar
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
împărați și regi pieriseră deja. Purcelul, auzind aceasta, zice: "Eu îi fac podul". Și, punând râtul pe fereastră, o sparge și trimite din ochi niște raze care ajung până la palat și se preschimbă în podul minunat. Împăratul își trimite fiica, uimită să găsească la capătul celălalt al podului un soț atât de ciudat: un purcel. Ea se resemnează și bine face, căci în fiece seară porcul se transformă într-un prinț, care este făt-Frumos. Pielea de porc și-o arunca într-
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
un om fără suflet. Eu nu mă văd așa... Cred că asta nu știe lumea despre mine: așa cum sunt. Hai în sicriul meu! Mihaela Michailov Stau cu moartea în față. Flirtează cu două sicrie. Le ridică brusc capacele. Se uită uimiți înăuntru. Se apropie în pielea aproape goală de spectatori. Tatonează moartea. Îi închid capacul. Zvâcnesc ca și cum ar fi două elastice umane care-și întind dorințele cât pot de mult. Tac minute în șir sau râd în hohote cu moartea la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
lucrează de câțiva ani în Italia și judecă țara cu ochiul străinului, Jeff in Puglia. (Astfel de bloguri ale expaților, prin perspectiva oferită, sunt o sursă excelentă de informare.) La începutul șederii lui în Italia, prin 2005, americanul Jeff povestește, uimit, că primarul din Brindisi fusese condamnat la închisoare pentru corupție, dar că după ispășirea pedepsei a fost reales în funcție. Prin februarie 2007 aflu de la el că primarul (același) este iarăși în închisoare - tot pentru corupție și luare de mită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
cap învăluit în mătase, conturul unui chip abia perceptibil. O voce articulează cu greu începuturi de cuvinte. După o vreme, femeia reușește să se ridice. Pe ecran, chipul se dezvăluie, e un alt eu; femeia se privește pe ea însăși, uimită. Ca în depresiile profunde, celălalt eu, parcă numai ochi, privește la eul zbuciumat, de carne, de pe scenă. Eul privitor, fie senin, fie îngrijorat, este permanent neputincios. Sub ochii tuturor, femeia se străduiește să se ridice pe vârfuri. Prăbușirile sunt violente
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
fac una. Nici cutie de rezonanță n-am atașat, în mod programatic. Dacă aș fi reprodus chitara știută, cum să-l fac praf pe Traian? Încă mai păstrez în memorie sunetul subțire scos de ciudățenie. Încă n-am uitat figura uimită a lui Traian, când m-a văzut cu chestia agățată de gât și sprijinită pe genunchi. Încă mai râd, el și Nicu, de mine, amintindu-și ostromentul. Iar eu acum realizez că, făcându-mi singur propria chitară, eram un punker
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
facem cu un taxi condus de un indian cu care însoțitorii noștri, Oana și Vlad, poligloți, conversează în tamil (această limbă dravidiană are statut oficial în statul indian Tamil Nadu, în insulele Andaman și Nicobar și în Pondicherry). Taximetristul râde uimit când Oana îi ghicește locul de proveniență din imensa Indie și religia din care face parte. Mai uimit rămâne la menționarea unor mâncăruri precum masala dosa, o clătită specifică sudului Indiei, sau a supei cunoscută sub numele de „rasam” acră
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
două lespezi uriașe de piatră, prea bine ancorate în pământ ca să fie doborâte și înghițite de balaurul negru ce șerpuia cu repeziciune la vale. Adunătura de oameni privea îngrozită, în timp ce o femeie țipa cu disperare, necontrolat. Tata își întoarse privirea uimită și resemnată, totodată, spre mine, fiindcă moșul cu barba lungă și toiagul în mână dispăruse, așa cum venise pe nesimțite. Moșul ăsta apare și dispare când nu trebuie, spuse cu ciudă tata. Să mergem spre casă, primejdiile se pare că au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
-l bucură într-un fel, încât păși prudent pe teren între sportivii ce-și aruncau, apatici, mingea unul la altul. Privi iar soarele arzător, apoi înaintă agale spre centru stadionului. Mingea nimeri din greșeală la picioarele lui. El se opri uimit câteva clipe, își ridică ochii spre tribune și-i trase un șut anemic în direcția porții. Balonul pluti în aerul cald de parcă era dezumflat și când atinse pământul se mai rostogoli fără rost câțiva metri. Un fotbalist alergă numaidecât, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
și văzută ăinclusiv cam tot ce există cu Viorica însăși), cu cărți citite și cu experiența a sute de interviuri cu unii dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, se ascunde același băiat de unsprezece ani, gata să se lase uimit. Imprimeurile cauciucate au dispărut, dar lumea deschisă în acel aprilie 1990 a rămas, poate, cea mai frumoasă pe care o cunosc. — Asta-i Carmen în viziunea lui Pier Luigi Pizzi. Îmi place, eram cam parșivă... Privesc uluit la cutiile care
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
exprimă nemulțumirea toți neîmpliniții din timpul domniei "odiosului" regim comunist, în timpul căruia a fost distrusă arhitectura orașelor și în special a Bucureștiului. Auzim același slogan: "Ceaușescu cu buldozerele lui", el este autorul acestei " nenorociri" după aprecierile unor pseudo-pricepuți. Am rămas uimit, când am citit că aceste acuzații nu aparțin unor persoane oarecare, ci unor profesori cu renume, unor arhitecți, doctoranți și academicieni precum Răzvan Teodorescu, Constantin Bălăceanu Stolnici, Gh. Leahu, Dinu Giurăscu și alții, care au lucrat și sprijinit proiectele arhitecților
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
-se mulțimii în engleză, cere o șurubelniță. Un mecanic apare îndată cu obiectul cerut. Bâzu sare din avion, îi arată placa de pe fuselaj și cele patru șuruburi. Din ce în ce mai curioși, oamenii se apropie. Placa este deșurubată, trapa degajată și, în ochii uimiți ai tuturor, apar două picioare. Bâzu face semn să fie trase, pentru ca proprietarul lor să poată ieși din fuselaj. Acestea fiind făcute, colonelul Gunn, într-o formă destul de bună, în ciuda unei călătorii efectuate într-o poziție atât de incomodă, își
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
insinuant-dulceag al acestor mesagere ale viermilor convocați la ultimul ospăț) - nu mai contenea cu mulțumirile la adresa celei care, zicea ea, îi oferea întâia adevărată vacanță în viață: „Să nu fac eu nimic, să nu muncesc nimic?“ - repeta copilărește, încântată și uimită, fiindcă maică mea îi interzisese orice activitate casnică, deși femeia era încă în putere: ajunsese ea, între timp, o strașnică gospodină și cu ajutorul soacrei ei, care, când voia, gătea minunat. Cu prilejul acestei vizite la Aiud, mi-a dat totuși
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
vede - nu știam în ce constă sărutul adevărat): niciodată nu mi-au rămas buzele atât de zdrențuite și uscate, dimineața. Oricât am insistat, nu s-a învoit la o copulație în toată regula, deși era și ea foarte excitată, admirând uimită dimensiunile sexului meu în erecție, cu care se juca fără să-i dea în minte să-l determine la orgasm. Trebuie să mărturisesc că psihic nu eram prea excitat și, cu toate că povestea asta a durat vreo trei nopți, nu muream
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
moartea aparentă. Și cel mai mult m-a șocat că nu simțeam nimic. Ochii mei vedeau frumusețea vegetației, copacii ciudați, floriile necunoscute, ruinele și clădirile antice. Vedeam belșugul din magazine și mulțimea de obiecte noi, dar nu simțeam nimic. Eram uimită. Nu mai aveam lacrimi, nici gânduri. Nu mai eram eu! Nu mai eram eu! Nu mai eram eu? Scrisoarea 5 Starea de nestare. Întrebarea permanentă: Răspuns: <citation author="unknown"> „Nu știu, dar nu mă pot întoarce!” </unknown> Am întâlnit o
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Nu înțelegeam de ce Leila renunțase la munca de la crescătoria de cai. Mi-a spus că a vrut să fie liberă, dar nu o înțelegeam. Fuma hașiș. Spunea că în țara ei era un obicei obișnuit și răspândit. Eu o priveam uimită cum își rulează cu dexteritate țigările. Am vrut să văd cum e, ce simți. Am fumat puțin și am început să râd imediat. Altceva nimic, doar o imensă poftă de râs. Leila mi-a explicat că e cea mai ușoară
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
văd... Pe sor-mea am adus-o, pe maică-mea, bunica, nu, mai am niște veri în țară, dar toți cei mai apropiați sunt cu mine! Ne-am luat rămas-bun. Am schimbat numere de telefon și atât. Eu am rămas uimită. N-ar trebui, am văzut cu ochii mei românce pensionate care vin și muncesc câteva luni. Dar bătrâne care să vină, să accepte să lase pentru totdeauna pământul lor n-am mai întâlnit. În cazul lor, nu se vor mai
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
și oricînd nu se poate împiedica să nu se comporte ca un centru : să observe și să judece realul ca și cum ar fi în centrul lui, să îl ordoneze, să îl unifice, să lucreze asupra realului ca din centrul său. Sînt uimită, de pildă, să descopăr cît de natural mi se pare ca cine știe ce preferință a mea, culturală, politică ori de comportament, să fie împărtășită de toată lumea sau măcar de o majoritate. într-un prim moment mă simt descumpănită de existența altor
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
ani în urmă, când, Sfântul Boniface, care a convertit germanii la creștinism, a trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar. Supărat de gestul acestora, Sf. Boniface a tăiat stejarul, iar în locul acestuia s-a înălțat un brăduț. Uimit, Sfântul a luat micul pom ca un semn de credință în puterea lui Dumnezeu. O alată legendă plasează originea bradului de Crăciun înaintea erei creștine, când copaci sau numai ramurile acestora erau folosite pentru ceremoniale. Egiptenii, de exemplu, își aduceau
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]