5,438 matches
-
lui Baltasar Deulofeu, alias Lazslo de Vicherny, de unde prezida activitățile Tenebrarium-ului și cultiva artele iubirii proaspăt sosite din Orient, printre aburi și uleiuri parfumate. Din acea splendoare Îndoielnică mai rămăseseră doar aburii și parfumurile, deși de altă natură. Jacinta Coronado zăcea prăbușită Într-un scaun din răchită, Înfășurată Într-un pled. — Doamna Coronado? am Întrebat ridicînd glasul, temîndu-mă că sărmana era surdă, țicnită sau amîndouă aceste lucruri. Bătrîna ne cercetă pe Îndelete, cu o anumită rezervă. Avea o privire nisipoasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
evident, mai lucidă decît o sugerau aparențele. Trupul se stingea, Însă mintea și sufletul Încă se mai mistuiau În acel puț de mizerie. M-am Întrebat cîți alții asemenea ei, asemenea bătrînelului licențios care ne arătase cum s-o găsim zăceau Împotmoliți acolo. Vine fiindcă te iubește mult pe dumneata, Jacinta. Fiindcă Își amintește cît de bine Îl Îngrijeai și Îl hrăneai cînd era flăcău. Ne-a povestit totul. Îți aduci aminte, Jacinta? Îți aduci aminte de vremea cînd te duceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nici unul nu se aventură să intre. — Probabil că s-a răspîndit vestea, zisei eu. Tata se mărgini să dea din cap. În toată dimineața nu-mi adresase nici un cuvînt, exprimîndu-se doar prin gesturi. Pagina cu știrea despre asasinarea Nuriei Monfort zăcea pe tejghea. La fiecare douăzeci de minute, se apropia și o recitea cu o expresie de nepătruns. Tot aduna mînie În sinea lui, de-a lungul Întregii zile, hermetic. — Oricît de mult ai citi o știre, o dată și Încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În dreptul strîmtorii În care se transformase strada Tallers și am cumpărat prima ediție a zilei, care Încă mai mirosea a tuș călduț. Am străbătut paginile În graba mare, pînă ce am dat de secțiunea cu anunțuri mortuare. Numele Nuriei Monfort zăcea sub o cruce de tipar și am simțit cum Îmi tremură privirea. M-am Îndepărtat cu ziarul Îndoit sub braț, căutînd Întunericul. Înmormîntarea era În acea după-amiază, la ora patru, În cimitirul Montjuïc. M-am Întors acasă făcînd un ocol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se multiplicau, unele pe fundalul celorlalte. Cetatea morților era o groapă de palate, un osuar de mausolee monumentale străjuite de armate de statui din piatră putrezită ce se scufundau În tină. Am respirat adînc și am pătruns În labirint. Mama zăcea Îngropată la vreo sută de metri de acea potecă flancată de galerii nesfîrșite ale morții și dezolării. La fiecare pas puteam simți frigul, golul și furia acelui loc, groaza tăcerii sale, a chipurilor prinse În vechi portrete abandonate În compania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fuseseră pentru un străin, ci pentru bărbatul pe care Îl iubise În tăcere vreme de cincisprezece ani: Julián Carax. 44 Am ajuns În piața San Felipe Neri odată cu căderea nopții. Banca unde o zărisem pentru Întîia oară pe Nuria Monfort zăcea sub un felinar, gol și tatuat cu briceagul, cu nume de Îndrăgostiți, Înjurături și promisiuni. Mi-am ridicat privirea spre ferestrele căminului Nuriei Monfort de la etajul al treilea și am zărit o luminiță arămie, șovăitoare. O lumînare. Am pătruns În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un preț excepțional, Însă că erau de calitatea Întîi. Cele neimprimate costau dublu, a argumentat el, și erau mai anoste. Pe hol era o masă de scris din lemn vechi, așezată cu fața spre panorama cu turnurile catedralei. Pe ea zăceau mașina Underwood pe care și-o cumpărase din avansul lui Cabestany și două teancuri de foi, unul În alb și celălalt scris pe ambele fețe. Julián Împărțea apartamentul cu un imens motan alb pe nume Kurtz. Felina mă privea bănuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
prăfoase de trepte Înclinate, Miquel a găsit-o pe Sophie Carax, Într-o cameră de la etajul al patrulea, băltind de umbre și de umezeală. Mama lui Julián stătea la fereastră, așezată pe marginea unui pat nenorocit pe care Încă mai zăceau două valize Închise ca niște coșciuge, pecetluind cei douăzeci și doi de ani petrecuți de ea la Barcelona. CÎnd a citit scrisoarea semnată de Penélope pe care Jorge Aldaya i-o predase lui Miquel, Sophie a vărsat lacrimi de furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
două lespezi erau acoperite de un văl din pînze de păianjen, care s-a destrămat ca o mătase putrezită la flacăra lămpii. Marmura albă era brăzdată de lacrimi negre de umezeală ce parcă sîngerau din adînciturile lăsate de dalta gravorului. Zăceau una lîngă cealaltă, ca niște blesteme Înlănțuite. Penélope Aldaya David Aldaya 1902-1919 1919 11 De multe ori am stat și m-am gîndit la momentul acela de tăcere, Încercînd să-mi imaginez ce-o fi simțit Julián cînd a constatat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și am deschis ochii Într-o Încăpere Întunecată, străjuită de două lumînări istovite care pîlpîiau pe noptieră. Fermín, răpus În fotoliul din colț, sforăia cu furia unui om de trei ori mai mare. La picioarele lui, răsfirat În plînsul filelor, zăcea manuscrisul Nuriei Monfort. Durerea de cap se redusese la o palpitație lentă și călduță. M-am prelins pe furiș pînă la ușa Încăperii și am ieșit Într-o cămăruță cu balcon și cu o ușă ce părea să dea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am oprit o clipă, nemișcat, În Înaltul zidului. Noaptea se lăsa acum inexorabil. Zgomotul pașilor se stinse În bătaia vîntului. Am sărit de partea cealaltă și am pătruns În grădină. Bălăriile se congelaseră În lujere de cristal. Statuile Îngerilor doborîți zăceau acoperite cu giulgiuri de gheață. Suprafața fîntînii era Înghețată Într-o oglindă neagră și lucioasă din care se ridica doar brațul de piatră al Îngerului scufundat, ca o sabie din obsidian. Lacrimi de gheață Îi atîrnau de degetul arătător. MÎna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
felul de trucuri la care apelau reprezentantele sexului frumos pentru a ieși Într-un fel sau altul În evidență, Încât un leșin În plus sau unul În minus Îl lăsau rece. „Doriți cumva o pernă?” se adresă el femeii care zăcea nemișcată la picioarele patului, dar, cum era de așteptat, nu primi nici un răspuns. „Eu zic”, continuă el, „că nu ar fi rău să vă puneți asta sub cap, ca să nu vă treziți mâine cu gâtul Înțepenit și să fiți nevoită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mână În groapa ce se căsca sub el. De data aceasta, degetele sale dădură peste un obiect ale cărui dimensiuni se Întindeau de la un capăt la altul al patului. Noimann tresări, deschizând larg ochii, și atunci văzu că trupul său zăcea Întins pe o icoană... Primul gând care-i trecu prin minte era legat de Bikinski: „Nu cumva”, Își spuse el, „pictorul a trecut În lipsa mea pe-aci și și-a făcut mendrele?!” Icoanele, ce se aflau stivuite În dreapta sa, păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
văzu că femeia-șarpe stătea atârnată de gâtul lui, gata-gata să-l sufoce. Oliver Își Încleștă, la rându-i, cu toată forța degetele de grumazul ei, reușind astfel, În ultimul moment, să se salveze. Când se trezi de-a binelea, femeia zăcea moale, Întinsă În așternutul lui, astfel că Oliver se sperie și o băgă sub pat. Curând Însă femeia Își reveni și, stropșindu-se În fața lui, Îl făcu cu ou și cu oțeț, aruncând cu tot ce se afla la Îndemână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cot la cot cu el, i se ondula ca o mască În fața ochilor, În semn de reproș, având imprimată pe trăsături semnele unei profunde melancolii. Magistrul plecase de mult dintre cei vii, dar umbra sa mai stăruia la Corso. „Eu zac prosternat la statuia vergină pe malul piscinei secrete cu lotuși...” Noimann zăcuse Într-un havuz, Înconjurat de tăvi și pahare. Servise șampanie și stridii. Și creveți de mare. Pentru ce acest dezmăț? La ce bun atâta Îmbuibare? „În cupe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ochilor, În semn de reproș, având imprimată pe trăsături semnele unei profunde melancolii. Magistrul plecase de mult dintre cei vii, dar umbra sa mai stăruia la Corso. „Eu zac prosternat la statuia vergină pe malul piscinei secrete cu lotuși...” Noimann zăcuse Într-un havuz, Înconjurat de tăvi și pahare. Servise șampanie și stridii. Și creveți de mare. Pentru ce acest dezmăț? La ce bun atâta Îmbuibare? „În cupe de marmură - fum de rășină, oh globi oculari, globi de lumină... Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mintea lui bolnavă, odată cu aburii alcoolului ce pluteau peste creierii obosiți de atâtea nopți nedormite: „Și totuși Îți cer În secunda stelară treimea perechilor tale de buze; eu sunt cruciatul căzut dintr-o țară de peste tărâmuri de veacuri confuze...” Cruciatul zăcea prosternat la picioarele propriei sale statui vergine. În stânga lui era Întins trupul uns cu nămol fosforescent al lui Edward Satanovski. Iar În dreapta zăcea Lily Fundyfer, cu trupul acoperit de tatuaje. Aceasta fusese doar un vis sau realitate? Statuia „vergină” a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
perechilor tale de buze; eu sunt cruciatul căzut dintr-o țară de peste tărâmuri de veacuri confuze...” Cruciatul zăcea prosternat la picioarele propriei sale statui vergine. În stânga lui era Întins trupul uns cu nămol fosforescent al lui Edward Satanovski. Iar În dreapta zăcea Lily Fundyfer, cu trupul acoperit de tatuaje. Aceasta fusese doar un vis sau realitate? Statuia „vergină” a lui Noimann iradia o lumină verzuie În Întuneric. Cruciatul luptase cu o armată Întreagă de sticle și pahare, ce zăceau Împrăștiate la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Satanovski. Iar În dreapta zăcea Lily Fundyfer, cu trupul acoperit de tatuaje. Aceasta fusese doar un vis sau realitate? Statuia „vergină” a lui Noimann iradia o lumină verzuie În Întuneric. Cruciatul luptase cu o armată Întreagă de sticle și pahare, ce zăceau Împrăștiate la picioarele sale. Luptase cu scrumul și mucurile de țigară, cu cărțile de joc și zarurile... Luptase Înaintând prin nămolul propriei sale existențe, până ajunsese la un liman... Un liman confuz, unde timpul și spațiul zăceau sparte În bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și pahare, ce zăceau Împrăștiate la picioarele sale. Luptase cu scrumul și mucurile de țigară, cu cărțile de joc și zarurile... Luptase Înaintând prin nămolul propriei sale existențe, până ajunsese la un liman... Un liman confuz, unde timpul și spațiul zăceau sparte În bucăți, amestecându-se cu scrumul și amintirile unor Întâmplări care s-au desfășurat aievea sau În vis. Noimann-cruciatul se prosternase la picioarele unui alt Noimann, Învingătorul. Statuia vergină Îl reprezenta În chip de Napoleon. Un Napoleon tronând peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Întâmplări care s-au desfășurat aievea sau În vis. Noimann-cruciatul se prosternase la picioarele unui alt Noimann, Învingătorul. Statuia vergină Îl reprezenta În chip de Napoleon. Un Napoleon tronând peste munți de sticle golite și pahare. Sub picioarele lui Napoleon zăceau și Noimann, și Lily Fundyfer și inginerul Edward. Bărbia sa se mișca spasmodic În aerul stătut. A cui era Însă treimea de buze, ce-i apărea lui Noimann În chip de pentagon? La ce fel de buze făceau aluzie versurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ițea, străjuit de doi ochi imenși, chipul triunghiular al lui Lilith. Sânii ei ca doi saci orbi se rostogoleau spre el. Picioarele sale lungi cât zilele de post Îl Înfășau Într-un păienjeniș de gânduri negre, paralizându-i Încet-Încet voința... Zăcând Întins, la rându-i, cu mâinile sub cap, acompaniat de scrâșniturile de dinți și de urletele lui Oliver, care ba creșteau, ba scădeau În intensitate, inginerul Edward, sărind de la un subiect la altul, Începu să-i povestească tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mă privește”, mormăi inginerul, „prefer de cele mai multe ori să dorm pe-o suprafață tare, pe pământul gol sau pe o scândură negeluită, cu un bolovan sub cap, decât să mă folosesc de o saltea...” Simțindu-se, pesemne, ofensată, femeia care zăcea dezbrăcată Între ei, oprindu-se din chițcăit, spuse: „Ce bădărani!”. Afară, Oliver scoase un cârâit prelung. Înfipte adânc În solul umed, rădăcinile ce i se ițeau din tălpi Începură să amorțească. Oare nu era cazul ca masterandul să se miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
inginerul o tot Întreba, trecându-i bărbia peste sâni: „Acum Înțelegi?”. „Înțeleg, Înțeleg”, țipa aceasta, gata-gata să-și dea duhul de-atâta râs... Noimann nu știa cât timp durase toată această scenă. Ținea minte doar că, la un moment dat, zăcea lungit În dreapta femeii, simțind pe deasupra frunții o adiere rece. Apoi văzuse cum niște degete, mișcându-se lent, ca-n somn, Încercau să-i Închidă pleoapele. Apoi totul se stinsese și În sufletul lui năvălise bezna. Clipele cădeau peste trupul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mirosuri grele. Gemetele creșteau și scădeau din intensitate, Într-un ritm asurzitor. În cele din urmă, toate zgomotele Încetară. Înăuntru se instaură o liniște deplină. Nu se auzea nici un sunet. Doar bărbia lui Satanovski se vedea strălucind În Întuneric. Cât zăcu În starea asta, stomatologul nu-și putea da seama... Poate că a stat așa o noapte Întreagă. Poate că somnul său a fost unul scurt, după care a continuat agapa. Cert este că la un moment dat, Noimann simți mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]