30,538 matches
-
a dat ocazia sa explice atitudinea Germaniei, și guvernul american a refuzat să negocieze”. Era un ton de onestiate în discurs pentru că Zimmermann avusese timp să se gândeasca la impactul și efectele telegramei între timp, dar era hotărât să-și apere ideile originale. Oricum, el a dezvăluit și faptul că a fost informat greșit în legătură cu raportul de forțe dintre America și vecinul ei sudic, dar aceasta fusese greșeala Serviciului Secret German. Chiar dacă telegrama începea declarând că Germania era interesată în păstrarea
Telegrama Zimmermann () [Corola-website/Science/300565_a_301894]
-
în păstrarea neutralității Americii, în timp ce îi ataca navele, această confirmare a unei dușmănii sigure a produs o izbucnire a sentimentului antigerman. Wilson a răspuns acestei manifestări germane ostile către americani, cerând Congresului să armeze navele americane pentru a se putea apăra de posibile atacuri submarine germane. Câteva zile mai tarziu, pe 2 Aprilie 1917, Wilson a cerut Congresului să declare război Germaniei. Pe 6 Aprilie 1917, Congresul a adus S.U.A. în Primul Război Mondial. Submarine nemțești atacasera mai înainte nave americane
Telegrama Zimmermann () [Corola-website/Science/300565_a_301894]
-
o biserică de zid. În același timp a fost construită și actuala biserică romano-catolică. Populația din Ilia a fost și este în majoritate românească. În Evul Medui, Ștefan Bathory, a adus în Ilia secui și polonezi cu scopul de a apăra domeniul feudal împotriva invaziei turcești. Familii a căror nume au origine secuiasca în această zonă sunt: Crișan (Korasy), Oancea (Oandy), Balint, Colibaș, Negrilă. În documentele vremii, localitatea Ilia apare sub denumirea de orașul Ilia, 1750 (Conscripția Aron), iar în a
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
1949. Dacă Ilia a fost declarat oraș în documentele medievale, ar trebui să aibă și astăzi același statut mai ales că a avut un trecut istoric, presărat cu suferințe și jertfe ale românilor care au demonstrat că muncesc și își apără localitatea. Din punct de vedere documentar în anul 1350 este atestata sub numele de “târgul Ilia”. În Evul Mediu aici s-au realizat construcții cu rolul de a apăra teritoriul de invaziile turcești. În secolul al XV-lea Ștefan Bathory
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
și jertfe ale românilor care au demonstrat că muncesc și își apără localitatea. Din punct de vedere documentar în anul 1350 este atestata sub numele de “târgul Ilia”. În Evul Mediu aici s-au realizat construcții cu rolul de a apăra teritoriul de invaziile turcești. În secolul al XV-lea Ștefan Bathory, regele Poloniei, a construit aici un castel de inspirație renascentista în care s-a născut în 1580 Gabriel Bethlen, viitorul principe al Transilvaniei (1613-1629). Astăzi acest castel mai pot
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
loc. în 1930 la 220 loc. în 1966 și la 61 loc. în 1992. Satul este împărțit în următoarele zone: "Deal", "Groapă", "Devale". Terenurile aparținând acestui sat poartă următoarele denumiri: "Calea Beului", "Coasta", "Pădurice", "Ochiuri", "Rupturi", "Codona", "După Garduri", "Dâlma", "Apărat", "Lazuri", "Uric", "Recea", "Rât", "Lab", "Niergheș". Păduri: "Pădurea de după garduri", "Pădurea gropii", Pădurea Șardului", "Biher". Între satele Veța și Acățari există urme de drum roman.
Veța, Mureș () [Corola-website/Science/300598_a_301927]
-
în 1931 denumirea de "Văleni-Podgoria", pentru a le diferenția de Văleni-Dâmbovița. În 1950, comunele au fost transferate raionului Topoloveni și apoi (după 1952) raionului Găești din regiunea Argeș. În 1968, ele au trecut la județul Argeș și au fost comasate, apărând comuna Călinești în alcătuirea actuală. În comuna Călinești se găsesc patru monumente istorice de arhitectură de interes național: biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”-Drăghicești (1744, strămutată în 1988) din Călinești; Biserica de lemn „Sfântul Apostol Toma” și
Comuna Călinești, Argeș () [Corola-website/Science/300612_a_301941]
-
partea de N-V a Transilvaniei, care însuma 42.610 km și aproximativ 2,3 milioane locuitori 26. În aceste împrejurări țara a fost subordonată Germaniei și angrenată în războiul hitlerist antisovietic. Trebuie menționat că poporul român dorind să-și apere frontierele s-a opus Dictatului de la Viena, însă izolarea în care se afla în acel an România, nu făcea posibilă o rezistență armată. Conform prevederilor Dictatului, la începutul lunii septembrie, armatele horthyste au început să ocupe teritoriul din N-V
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
copii, femei, aceștia erau bătuți doar pentru simplul fapt că erau români. Un rol important pentru menținerea atmosferei de teroare l-au avut jandarmii, fideli exponenți ai politicii horthyste. Își băteau joc mai ales de bătrâni, care nu se puteau apăra. Mulți localnici erau acuzați pentru furt sau pentru comportament jignitor la adresa maghiarilor pe baze netemeinice. Calvarul la care au fost supuși locuitorii comunei, pe parcursul celor 4 ani de stăpânire maghiară, a luat sfârșit în toamna anului 1944. România a intrat
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
din deal, sat întins cam de la podul de peste Bucov până la ieșirea din sat spre Miroși. Până la 1600 nu există nici un document care să ateste existența acestui sat. Primele date sigure ne sunt furnizate de prin anul 1750, numele de Bucov apărând în 1853 pe Harta Statului Major Austriac, editată de Papazoglu și alții. La 1862 satul Bucov era format din următoarele cătune: -Cătunul Diaconești (Dicanești); -Cătunul Betegi (Adunați); -Cătunul Pistolești; -Cătunul Ciuculești; -Cătunul Răiculești; -Cătunul Porcărești (Purcărești); -Cătunul Băjenești. Cătunul Diaconești
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
două coline , din stânga și din dreapta râului Dâmbovnic , fiind cunoscut și astăzi sub denumirea de , Digul Brâncoveanu“. Acesta a fost construit pentru a putea fi amenajată o moară pe apă la extremitatea răsăriteană , pe unde curge apa râului și pentru a apăra vatra satului de eventualele viituri ale râului . Se presupune că , numai un domnitor gospodar cum a fost Constantin Brâncoveanu putea să clădească așa ceva , antrenând în această activitate , un numări impresionant de brațe de muncă . Înainte de Brâncoveanu , așezarea purta numele de
Comuna Slobozia, Argeș () [Corola-website/Science/300643_a_301972]
-
este consemnată comuna de Anuarul Socec din 1925, având atunci 1945 de locuitori, și reședința în satul Blaga, și făcând parte din plasa Găiceana a aceluiași județ. În 1931, satul Lărgășeni a fost transferat comunei vecine Corbița, în comuna Negulești apărând între timp și satele Căpotești, Dumbrava și Hazu-Moara Dediului. În 1950, comuna, care a luat și ea numele de "Blaga" după satul ei de reședință, a fost transferată raionului Răchitoasa din regiunea Bârlad și apoi (după 1956) raionului Adjud din
Comuna Dealu Morii, Bacău () [Corola-website/Science/300668_a_301997]
-
Între anii 1600-1700 datorită năvălirilor străine tot mai dese (turci, tătari) dar și pentru că era așezat la drumul ce lega Bacăul de Oituz, satul Berești se mută, în parte la gura râului Strâmba, unde era un cătun - gura Strâmbei, astfel apărând, pe la 1700 satul Berești-Strâmba. O altă parte a populației se retrage în zona de deal a satului Petrilești, pomenit în documentele citate mai sus, luând astfel ființă satul Enăchești, care nu este menționat în nici un document până în 1833. Se pare
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
Eva, Maria (foarte frecvent), Anica, Anișoara (Ana), Ilișca, Cristuța, Treja, Mălicuța. De la mijlocul sec. XX acestea au dispărut în cea mai mare parte (multe din ele au o formulare ungurească). După anii 1950-1960-1970 vechile nume de botez dispar cu totul, apărând altele „moderne" cu folosință în diferite părții ale țării: • Alina, Gabi, Doina, Eli, Neli, Simona, etc. • Daniel, Gabriel, Silviu, Dan, Sorin, s-a păstrat Neluțu, Marius. Astfel că deceniile de la mijlocul sec. XX, au adus odată cu instaurarea regimului comunist și
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Munții Poiana Ruscă la nord, constituiau bariere naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Teritoriul metropolei se întindea de la Tibiscum la Micia, până la intrarea Jiului în defileu, un teritoriu propice în care capitala s-a putut dezvolta în liniște, fiind apărată de castrele Tibiscum, Voislova, Micia și Bumbești. Cetatea, un patrulater format din blocuri de piatra masive ( de perete Dacian ) , a fost construită cu cinci terase , pe o suprafață de aproape 30.000 mp . Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care
Ulpia Traiana Sarmizegetusa () [Corola-website/Science/300719_a_302048]
-
lui Hadrian, iar în 119 d.C. o inscripție de mulțumire pentru Turbo. Cum din anul 166 popoarele "barbare" aflate la granița imperiului în frunte cu marcomanii și dacii liberi, atacă provincia, guvernatorii Daciei au luptat din greu ca s-o apere. La un moment dat apărarea cade, atacatorii invadează teritoriul provinciei, pustiesc regiunea auriferă și se îndreaptă spre Ulpia Traiana. Împăratul Marcus Aurelius salvează capitala și i se ridică și lui o inscripție pe la 172, în care i se mulțumește că
Ulpia Traiana Sarmizegetusa () [Corola-website/Science/300719_a_302048]
-
îi ridică lui Iulius Philippus o statuie cu inscripția "nostro divino domino". În anul 250, Decius a fost celebrat ca "restitutor Daciarum" de către Colonia Nova Apulensis, iar Ulpia Traiana i-a ridicat o statuie din bronz ca mulțumire că a apărat Dacia de goți și carpi. În ultimele două decenii ale dominației romane s-a resimțit criza prin care trecea imperiul și în Dacia și în metropola ei. Astfel că în timpul lui Gallienus (253-268), circulația monetară pe teritoriul Sarmizegetusei scade. Pe
Ulpia Traiana Sarmizegetusa () [Corola-website/Science/300719_a_302048]
-
decenii ale dominației romane s-a resimțit criza prin care trecea imperiul și în Dacia și în metropola ei. Astfel că în timpul lui Gallienus (253-268), circulația monetară pe teritoriul Sarmizegetusei scade. Pe fondul atacurilor "barbare" și lipsa soluțiilor de a apăra Dacia, împăratul Aurelian a hotărât retragerea peste Dunăre a armatei și funcționarilor, care au fost urmați și de proprietarii de pământ și de sclavi, dar nu de marea masă a populației. Orașul a continuat să supraviețuiască cu o populație împuținată
Ulpia Traiana Sarmizegetusa () [Corola-website/Science/300719_a_302048]
-
fost stârnit de către locuitorii satului Cașen atunci când la tronul țării s-a urcat domnitorul Constantin Ipsilanti. Aceștia au arătat și noului domnitor hrisoavele ce le dețin de la domnitorii din urmă cerând libertate în fața Mănăstirii asemeni satelor răzeșești. Mănăstirea s-a apărat din nou cu cele două hrisoave ale sale. Rezultatul celui de al doilea proces a fost doar puțin mai favorabil sătenilor din Cașen, ei rămânând supuși Mănăstirii. Singura schimbare pe care a îngăduit-o domitorul Constantin Ipsilanti a fost vânzarea
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
Corabia sub conducerea prințului moștenitor Ferdinand I. Oastea română a suferit mult de holeră și tifos. Pentru că armata română avea misiunea de a aduce pace, principele Ferdinand a ordonat acesteia să nu producă jafuri și urgii. A urmărit să fie apărată viața și avutul norodului din satele bulgare. În acest război, comuna Cașin a pierdut doar un singur soldat, „Cimpoia Gh. Ion”, mort de holeră pe malul bulgăresc al Dunării. Toți ceilalți în număr de 47 s-au întors acasă la
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
cu doi stâlpi de lemn. Coșul sobei, scos din podul casei, este ridicat numai de o palmă de la podea având deasupra cabalaică - două cărămizi puse în picioare și rezemate una de alta, lăsând loc pentru ieșirea fumului din pod. Fumul apără lemnăria podului de putrezire, astfel acest sistem a fost și încă mai este folosit. În dreapta tindei se găsește a treia și cea din urmă încăpere, de obicei fără sobă și cu una sau două ferestre fixe. Toate încăperile sunt lipite
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
Fiind întotdeauna pregătit pentru a afirma aspirația sa la libertate, Adams și-a menținut independența politică și și-a oferit serviciile oricui avea probleme. Cazul cel mai dramatic a apărut în 1770 când John Adams și Josiah Quincy i-au apărat pe soldații britanici acuzați de crimă în . Deoarece a preluat acest caz, Adams a fost atacat de ziarele patriotice dar în particular a fost felicitat pentru că a câștigat acest caz în favoarea libertății. Din mai 1770 Adams a devenit reprezentantul orașului
John Adams () [Corola-website/Science/300726_a_302055]
-
crearea unei forțe navale care să concureze supremația Angliei pe mare. În comitet și Congres el a pus bazele principiilor de politică externă și a ajutat la scrierea rezoluțiilor din 10 mai 1776 care declarau America independentă; de asemenea, a apărat Declarația de Independență în timpul dezbaterilor din Congres. În calitate de președinte al Comitetului pentru Război și Armament timp de un an (1776-1777), Adams a încercat să echipeze armata. Important pentru cauza revoluționară a fost și corespondența extinsă precum și scrierile publicate. Lucrarile sale
John Adams () [Corola-website/Science/300726_a_302055]
-
-i alunga pe bolșevici. Timp de 10 zile (23 ianuarie - 1 februarie 1919) s-au dat lupte între răsculați și trupele regale române, trupele române reocupând Hotinul la 1 februarie 1919, iar bolșevicii au fost capturați, judecați și închiși (fiind apărați de către socialistul francez Henri Barbusse, care a dus o campanie publică pentru eliberarea lor). În prezent, ucrainenii susțin că s-ar fi efectuat represalii contra localnicilor ucraineni care sprijiniseră revolta, iar după ce Răscoala de la Hotin ar fi fost înăbușită de
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
precum și oameni liberi. Nu se cunoaște precis care a fost întinderea Bisocii în primele două secole de după atestarea ei, dar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în lucrarea generală a lui F.C. Bouer, acesta notează că Bisseika aparținea județului Buzău, apărând ca un cătun părăsit, iar pe harta de la 1700 a străbunicului lui Constantin Cantacuzino, în poziția actuală a satului nu era trecută nicio așezare. Localitatea apare abia în harta austiacă a lui Spicht Olwist din anii 1790-1791, cu denumirea de
Bisoca, Buzău () [Corola-website/Science/300794_a_302123]