26,373 matches
-
făcând astfel rău poporului său, să-l atârni de copac înainte să moară. Pe baza mărturiei a doi martori, va fi dat la moarte, și ei înșiși să-l spânzure de copac. Dacă cineva a comis o crimă capitală și fuge la păgâni, blestemându-și poporul și pe fiii lui Israel, și pe el să-l spânzuri de copac până la moarte. Dar să nu lași trupurile lor să rămână atârnate de copac peste noapte; le vei îngropa chiar în acea zi
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
s-au reîntors în duminica următoare la un mormânt asemănător, dar greșit. Găsindu-l gol și înțelegând greșit cuvintele unui tânăr ce dorea să le ajute (care ar fi spus „Nu este aici, este acolo!”), femeile, înspăimântate și confuze, au fugit de acolo și le-au povestit ucenicilor strania întâmplare. Din această veste, ucenicii au tras concluzia că Isus trebuie să fi înviat din morți. Nu se explică însă cum puteau fie atât de inepți și creduli cei care l-au
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
a înviat cu trupul, lăsând în urmă mormântul gol, ci la faptul că i-am simțit prezența alături de mine. Am realizat că țelul pentru care a luptat nu e încă pierdut. Am simțit că Dumnezeu ne-a iertat pentru că am fugit și l-am lăsat pe Simon în plata lui”. Dacă ceilalți vor să-și păstreze amabilitatea, i-ar putea răspunde: „Bine, dragul meu, cred că ai stat prea mult la soare”. Sau: „Se pare că ai avut într-adevăr o
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
un Dumnezeu care a creat universul spațial, temporal și material și care îl revendică. În felul acesta, tot ce se întâmplă în universul real contează cu adevărat. Dacă cineva iese în stradă și-l acuză pe trezorierul bisericii că a fugit cu banii, oare i-am cere explicația: „Te referi în sens metaforic?”. Mai degrabă am vrea să știm dacă într-adevăr a fugit cu banii sau nu. Când învățăm să citim Scriptura e foarte important de știut, că atunci când ne
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
real contează cu adevărat. Dacă cineva iese în stradă și-l acuză pe trezorierul bisericii că a fugit cu banii, oare i-am cere explicația: „Te referi în sens metaforic?”. Mai degrabă am vrea să știm dacă într-adevăr a fugit cu banii sau nu. Când învățăm să citim Scriptura e foarte important de știut, că atunci când ne aflăm în fața unei parabole, trebuie să o tratăm ca o parabolă. „Adevărul” parabolei Fiului risipitor nu depinde de capacitatea noastră de a dovedi
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
i se topea pe cerul străveziu. Licărirea unui surâs îi lumina chipul... Puțin câte puțin, ne-am lăsat în voia acelei liniști. Aplecați peste balustradă, cu ochii larg deschiși, încercam să vedem cât mai mult cer. Balconul se legăna ușor, fugindu-ne de sub picioare, începând să plutească. Orizontul se apropia de noi ca și cum ne-am fi avântat spre el prin răsuflarea nopții. În zare am deslușit sclipirea aceea stinsă - ar fi zis că erau paietele unor valuri mici pe suprafața unui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acela pe care eram condamnat să-l cunosc dinainte mi-a părut dintr-o dată atât de absurd și de nedrept, mai ales în plină sărbătoare, în mijlocul luminilor Comediei-Franceze - încât am izbucnit în hohote de plâns și, împingându-mi scăunelul, am fugit în bucătărie. Niciodată nu plânsesem atât de mult. Îndepărtam cu furie mâinile surorii mele, care încerca să mă consoleze (îmi era așa de ciudă pe ea, care încă nu știa nimic!) Printre lacrimile mele, au răzbătut câteva strigăte disperate: - Totul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
siberian”, era unul dintre ultimele vestigii ale vieții lor de altădată. Adevărata foame, Albertine o știa prea bine, avea să vină primăvara... Nu mai era nici măcar un mănunchi de ierburi pe pereții din antreu, piața era pustie. În mai, au fugit din izba lor, fără să știe prea bine unde să se ducă. Mergeau pe un drum îmbibat încă de umezeala primăverii și se aplecau din când în când ca să culeagă mlădițe firave de măcriș. Un chiabur le-a primit ca
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a ațipit cât să aibă un vis rapid, îmbinări de sunete și de culori de odinioară... Cineva, strecurându-se spre ieșire, a trezit-o. Trenul era oprit în mijlocul câmpului. Aerul nopții nu era negru compact ca în orașul din care fugiseră. Întinderea câmpiei din fața dreptunghiului palid al ușii deschise păstra culoarea cenușie a nopților din nord. Când ochii i s-au obișnuit cu întunericul, a deslușit lângă calea ferată, în umbra unui tufiș, contururile unei izbe ațipite. Și, în față, în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
libertățile, prietenul meu, chiulangiul, nu profita deloc de ea. Pașka, cum îi zicea toată lumea, ducea viața mujicilor bizari care păstrează în ei, până la moarte, o parte din copilărie, ceea ce contrastează foarte mult cu fizicul lor sălbatic și viril. Cu îndârjire, fug de oraș, de societate, de confort, se contopesc cu pădurea și, adesea, acolo își sfârșesc zilele ca vânători sau ca vagabonzi. Pașka aducea în clasă miros de pește, de zăpadă și, în timpul moinei, miros de lut. Înota în noroi zile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-i înapoiez mamei ceasul? Locuiește la doi pași, lângă fântână. Mă întorc, jur!” Șiretlicul acela copilăresc a înmuiat până și inimile sălbatice ale soldățimii. Au izbucnit în râs, șmecheria părea prea naivă. Ofițerul, râzând în hohote, a rostit: „Du-te, fugi! Salvează-te, derbedeu mic!” Și continuau să râdă încărcându-și puștile. Deodată, vocile le-au amuțit. Copilul a reapărut și, mergând lângă perete, alături de cei mari, a exclamat: „Iată-mă!” De-a lungul istorisirii mele, Pașka parcă abia mă urmărise
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
m-am întors în cameră, am scos pagina de ziar... Mi s-a părut că suprafața pozei a fremătat, asemenea celei în culori umede și vii a unei decalcomanii. Perspectiva ei plată a început brusc să se adâncească, să-mi fugă din fața ochilor. Astfel, în copilărie, contemplam două imagini identice care pluteau încet una spre cealaltă, înainte de a se contopi într-una singură, stereoscopică. Fotografia cu cele trei cochete se deschidea înaintea mea, mă învăluia puțin câte puțin, mă lăsa să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de obicei. Probabil că istorisirea mea îi interesa în mod deosebit. Am vorbit (rezumând romanul bietului Spivalski, acuzat de toate păcatele capitale și ucis la Paris) despre cei doi îndrăgostiți care petrecuseră o noapte lungă într-un tren aproape gol, fugind prin imperiul muribund al țarilor. A doua zi, se despărțeau pentru totdeauna... Auditorii mei aparțineau de data aceasta celor trei caste - fii de proletari, viitori ingineri, intelighenția. Evocam îmbrățișările pătimașe în adâncul unui compartiment, noaptea, în trenul care zbura pe lângă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o înfruntare. Dar mulțimea are un curaj foarte specific. I-a răspuns un mârâit indignat. Pentru a liniști spiritele, am precizat pe un ton conciliant: - Ba nu, nu sunt scorneli, Pașka! E un roman autobiografic. Tipul acela, după revoluție, a fugit într-adevăr din Rusia cu iubita lui și, apoi, la Paris, a fost asasinat... - Și atunci de ce nu le povestești despre ceea ce s-a întâmplat la gară, hm? Am rămas cu gura căscată. Acum îmi aminteam că îi spusesem deja
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
piramide de bușteni în putrefacție. Pașka și-a ascuns undițele și plasele sub unul dintre buștenii mâncați de carii și a început să sară dintr-o barcă în alta. Mai erau un debarcader părăsit, câteva pasarele pe pontoane, care ne fugeau suplu de sub picioare. De altfel, urmându-l pe Pașka, nu mi-am dat seama în ce moment lăsasem uscatul pomenindu-ne pe insula plutitoare de ambarcațiuni părăsite. M-am agățat de o balustradă ruptă, am sărit pe un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tunica în dezordine. Apuca șoldurile femeii și le trăgea spre el, ca și cum ar fi vrut să se înfunde în grămada aceea de carne, pe care o împingea în același tip, scuturându-și violent tot corpul. Barca a început să ne fugă de sub picioare. Un vas care mergea în sus, pe Volga, își trimitea valurile pe șenalul nostru. Unul dintre ele a reușit să mă dezechilibreze. Evitând căderea, am făcut un pas la stânga, pomenindu-mă din nou lângă primul hublou. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fluviu mare, în acea timidă ivire a zorilor, pe scândurile ude ale unei plute. Iar pe mal se precizau încet contururile portului. Ea nu m-a așteptat. Fără să mă privească, a început să sară dintr-o barcă într-alta. Fugea de acolo - cu grația sperioasă a unei balerine după o ieșire la rampă. Urmăream fuga aceea săltată, cu respirația tăiată. În orice moment, putea să alunece pe lemnul ud, să fie trădată de o pasarelă dezagregată, să se scufunde între
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nisip. Charlotte l-a urmat, fără să se gândească, instinctiv - animalul era unica baliză în mijlocul unduirii nesfârșite a nisipurilor. Ca într-un vis (aerul liliachiu avea vacuitatea înșelătoare a viselor), a reușit să se apropie de animal. Saigak-ul nu a fugit. Charlotte, în lumina vagă a amurgului, a văzut pete negre pe nisip - sânge. Animalul s-a prăbușit, apoi, mișcând violent din cap, s-a smuls de pe jos, s-a legănat pe picioarele lungi, care tremurau, a făcut câteva salturi dezordonate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să spună zâmbetul meu. Dar marele furnicar trezit nu a părut să o intereseze. A vorbit numai când am ajuns în stepă: - Iarna trecută, mi-a spus ea în franceză, i-am dus medicamente Frosiei, băbuța aceea cumsecade, știi, care fuge întotdeauna prima de îndată ce apare Gavrilici... Era tare frig în ziua aceea. Am deschis cu multă greutate ușa izbei lor... Charlotte și-a continuat povestea, iar eu, cu o mirare crescândă, simțeam cum se impregnau cuvintele ei simple cu sunete, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a pădure umedă. Am început să cobor pe un bulevard pustiu. De altfel, toate străzile pe care le urmam coborau - parcă pentru a mă împinge tot mai adânc în megalopolisul opac. Rarele mașini care-mi ieșeau în cale păreau să fugă de el cu toată viteza, drept înainte. Un vagabond, când am trecut pe lângă el, s-a mișcat în carapacea lui de cartoane. A scos capul, vitrina din față l-a luminat. Era un african cu ochii grei de un fel
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care ar voi să se ascundă de Dumnezeu nu are unde și cum să facă acest lucru, căci Dumnezeu îl întâmpină pretutindeni, în spațiu și în timp: Unde să mă duc de la duhul tău/și de la fața ta, unde să fug? De mă voi șui la cer, acolo ești/și de mă voi coborî la iad, esti și acolo. De voi lua aripile zorilor și mă voi așeza la marginile mării, și acolo mâna ta mă va călăuzi/și mă va
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Amintiți-vă cât de mult vă distrați când vă prindea ploaia în copilărie! Când eram mică îmi plăcea tare mult să mă joc în ploaie. Mi-am învățat copiii un joc pe care îl jucam când eram mică. Îl numeam „fugind în vânt”. Obișnuiam să îl jucăm chiar înainte de furtună. Chiar și acum fug pe veranda din față ca să privesc cu vine furtuna. Cred că dragostea mea pentru natură se datorează faptului că am putut participa la schimbarea anotimpurilor. Învățați să
[Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
Când eram mică îmi plăcea tare mult să mă joc în ploaie. Mi-am învățat copiii un joc pe care îl jucam când eram mică. Îl numeam „fugind în vânt”. Obișnuiam să îl jucăm chiar înainte de furtună. Chiar și acum fug pe veranda din față ca să privesc cu vine furtuna. Cred că dragostea mea pentru natură se datorează faptului că am putut participa la schimbarea anotimpurilor. Învățați să vă bucurați de toate anotimpurile făcând plimbări pe durata întregului an. Sănătatea dvs.
[Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
a declarat că, atunci când soția lui a chemat o altă moașă, Dichtlin i-a spus că o să-i pară rău. S-a iscat o furtună cu fulgere și casa lui a fost atinsă. Altul declara că un bou care a fugit și a dărâmat gărduțul din fața casei lui Dichtlin a murit a doua zi (N. Cohn, 1976, apud A. Saunders, 1995, p. 113). În acest proces lent de acumulare a „statutului” de vrăjitoare, cel mai important factor este ansamblul reprezentărilor colective
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
p. 114) susțin că cele mai frecvente cauze „magice” care conduc la anularea stării normale sunt: a) pierderea sufletului: definit fie ca o anumită parte a persoanei care supraviețuiește morții, fie ca un spirit care protejează acea persoană, sufletul poate „fugi” În vis sau În timpul activităților cotidiene, mânat de un fel de intenții călătoare. Sau poate fi răpit de alte puteri, duhuri, vrăjitori, animale magice etc. Recuperarea sufletului implică o călătorie periculoasă, marcată de obstacole și lupte, călătorie care se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]