26,209 matches
-
se adună, precum fluturii absorbiți de lumina lămpii, o parte dintre cei mai „stricți” dandy ai Parisului. În primul rând, contele Robert Montesquiou de Fezensac, „stăpânul suavelor miresme”, pe care Mallarmé Îl primește cu Încântare, fascinat de costumele sale gri, albastre sau verzi, după cum Îi e starea de spirit. Marelui poet i se datorează, În fapt, nașterea lui des Esseintes, deoarece el mediază Întâlnirea lui Montesquiou cu Huysmans, determinându-l pe acesta din urmă să Își compună celebrul personaj, În a
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
până la coate, cu barbă de țap, cu doi coți de postav roșu legați la gât, cu jăletcă galbănă à la républicaine, cu o manta leleachie, scurtă până la genunchi” și se preface că nu vede „cum Își punea colțuni de bumbac albastru peste colțunii de mătasă”1. Să fie oare vorba despre o retractare? Să fi intrat și Kogălniceanu În tabăra „tombaterelor”, după ce va fi susținut idealuri „bonjuriste”? Nici pe departe. Doar că, În această etapă, „mulți dintre aceia care pot părea
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
și cu mîinile Încleștate la ceafă”2. Înșirați pe pat unul lângă altul stau cei șase fii ai domnitorului, beizadelele, „rași la frunte, la tâmple și la ceafă, purtând pe creștetul capului un mititel fes roșu cu fundă de mătase albastră”3. Deloc mai breji se Înfățișează „boierii cei tineri”, printre care ne-am aștepta să bată un aer emancipat. În clipa În care Începe danțul (nimic de spus: la modă, ca În toată Evropa- „poloneză, parol, vals” și chiar „écossaise
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
nume aiuritoare: Terez Gogor, Alexandru Paloti, Colan, Lelio Tofan, Toni Burton, Costică Tavari, Fumurescu, Bolborescu, Forfanteron. Primul portretizat e un tânăr de 28 de ani, răsturnat leneș pe un pat, cu veșminte dintre cele mai ciudate: „Pantalon larg de flanelă albastră, cu bande de șnur galben zig-zag, cizme de casă de saftian auriu, căptușite Înântru cu blană albă de iepure și cu carâmbii Înconjurați pe dinafară de trei degete cu atlas roșu, o cămașă de flanelă roșie strânsă la gât cu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
prin extravaganța costumelor de catifea albă, prin buchetele de violete prinse În loc de cravată, el Își compune mai apoi un stil de o sobră eleganță: mantou gris perle, cu tăietură simplă, eșarfă albă. Semn distinctiv - un baston cu măciulie din porțelan albastru. Cu gesturi ample, bizare, cu o mustață impertinentă à la Whistler, cel care Își descrie apariția longilină cu umor („Sunt un iepure cu mantou”) rămâne În amintirea contemporanilor pentru arta conversației ieșită din comun, amestec ciudat de insolență și delicatețe
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
pentru arta conversației ieșită din comun, amestec ciudat de insolență și delicatețe, de efuziune și răceală studiată. Dar și pentru legendara sa locuință sau pentru nu mai puțin renumita grădină. Însuși Gallé, inventatorul stilului liberty, Îi ornează interioarele cu hortensii albastre, floarea preferată a contelui. Un subiect ceva mai delicat, pe care Robert de Montesquiou știe să-l protejeze cu discreție, este propria homosexualitate. Poate că aici se află explicația refuzului ferm (și destul de ciudat) de a-l Întâlni pe Oscar
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
din luna mai, oferit de președintele „Royal Automobil Club”-ului. Să-ți Încrucișezi pașii cu Barbey, bătrân regalist, să-l vezi pe Caran d’Ache În costum roz sau gălbui, pe Gide cu o capă neagră, pe Satie În serj albastru, pe Wilde În chip de François I Într-un tren american sau, În noiembrie 1895, În haine de ocnaș, la Clapham Jonction, pe Montesquiou ca un Ludovic al XV-lea, pe Lytton Strachey În redingotă, pe Schwob și Jaurès cu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
cu aerul lui de bătrân reînrolat, cu părul rar, roșcat și o mică mustață ofițerească răsucită ridicol, miop, cu lornion, purtând smokingul ca un crupier, vorbind peltic, Stravinski, foarte dandy, cu pantalonul său muștar, veston negru, cămașă albă cu guler albastru, botine galbene, bine ras, cu părul blond, lins, cu dinții stricați, miop, cu buzele groase”: așa Îi observă, plin de cruzime, Paul Morand. Să fii Alma Mahler și să te copleșească farmecul de netăgăduit al lui Ravel: „Era un Narcis
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
aur? Cum să uităm mănușile arămii ale lordului Seymour, cele galben-pai ale lui Beauvoir, roz și bej ale lui Baudelaire, cele de mușchetar, În culori pastelate ale contelui d’Orsay (câte șase perechi pe zi!), mănușile „furioase”, cele roșii sau albastre ale lui Théophile Gautier, mănușile crem ale lui Eugène Sue, cele gri ale lui Wilde? Dar Încălțările! Chiar dacă moda tocurilor roșii a trecut de mult, rămâne Încă loc destul pentru excentricii care țin neapărat să fie altfel din creștet până În
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
A rebours. Iar În realitate, reconstituit de amintirile prietenilor, apartamentul lui Eugène Sue arată nu mai puțin impresionant: vechi vitralii colorate, mobile și bibelouri scumpe din belșug, arbuști exotici exhalând arome Îmbătătoare. Sau grădina contelui de Montesquiou, sufocată de hortensii albastre, compusă și Îngrijită ca o operă de artă, În mijlocul căreia se dădeau recitaluri de poezie. Sau interioarele de-o eleganță simplă, de un alb imaculat, ale lui Drieu La Rochelle. Într-un asemenea spațiu se desfășoară Întregul spectacol al fiecărui
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
reprezintă fragmentele uniforme ale aceleiași mase, segmentele aceluiași cerc, aceeași unealtă cu mânerul diferit. Toți aceștia se culcă și se scoală o dată cu soarele; pentru unii, cântatul cocoșului; pentru altul, goarna; pentru acesta, un pantalon de piele, doi coți de postav albastru și niște cizme; pentru ceilalți, primele zdrențe care le cad sub mână; pentru toți, cea mai ordinară mâncare: strădaniile lor se Îndreaptă cu egală măsură, În fiecare anotimp, spre aceleași lucruri, indiferent dacă bat piatra sau oamenii, culeg fasole sau
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
jura. Ce știu Însă e că pe când povestea, privirea lui, făcându-se și mai adâncă, se ațintea asupra nelipsitelor inele, lung și cu duioșie, ca și cum acele pietre ar fi cuprins taina vieții lui, oglindindu-i În ghiața lor limpede și albastră toate gândurile și amintirile”. Această „foarte scurtă clipă” când s-a lăsat ispitit de ceea ce este omenesc ne lasă să Întrezărim, ca sub o subită lumină de fulger, fondul de disperare din care e plămădită Încrederea În sine a personajului
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Valle-Inclán) există tocmai În Remember, circumscrisă prin masca lui Aubrey de Vere, cu sulemeniri de o rară și aleasă extravaganță, cu palori de heruvim, sub fard conturându-se stigmatele nealterate Încă ale decadenței: „Pudra cu care Își văruise obrazul era albastră, buzele și nările și le spoise cu o vopsea violetă, părul și-l poleise, presărându-l cu o pulbere de aur, iar ochilor le trăsese jur-Împrejur largi cearcăne negre-vinete ce-i dădeau o Înfățișare de cântăreață sau de dănțuitoare”1
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
spoise cu o vopsea violetă, părul și-l poleise, presărându-l cu o pulbere de aur, iar ochilor le trăsese jur-Împrejur largi cearcăne negre-vinete ce-i dădeau o Înfățișare de cântăreață sau de dănțuitoare”1. Înveșmântat fără cusur, În frac albastru sub mantia de seară, cu „orchideea la cheutoare”, Aubrey de Vere, prin superbia lui vestimentară, descinde ca dandy din stirpea lui Baudelaire și nu, așa cum sugerează naratorul, din aceea a lui Brummell (care pretindea o asemenea simplicitate vestimentară, Încât dandy
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
total nesănătoasă, pentru dumneavoastră, așa, ca om, dar mai ales pentru cariera pe care o aveți în față. O carieră și o voce care ar putea juca un rol important, dacă ați spune și altele decât de inimă roz ori albastră. Altele, care ne frământă cu adevărat în anii aceștia. Pentru că, vedeți dum- neavoastră, domnule Vasile, vreți ori nu vreți, oamenii ca noi reprezintă vocile tinere ale acestui neam pierdut și aiurit de însăși natura lui bolnăvicioasă. Și trebuie să ne
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
al adevărului din texte. Mi-a spus că șansoneta franceză își are originea în cântecele trubadurilor și truverilor, iar eu i-am explicat că romanța noastră își are originea în doină și i-am cântat și o doină de inimă albastră. Trubadurii, îmi spunea, aveau cântece de chef. I-am spus că noi avem cântece de pahar sau de petrecere și i-a plăcut nespus de mult asemănarea. Dar nu a fost numai schimbul de experiențe și istoria tipurilor de șansonete
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
boltă când apare luna sau Aprinde o țigară, amestecate cu cântece în franceză, italiană sau chiar și în germană, de parcă deodată te-ai fi teleportat la Paris, Milano sau Berlin. Aprinde o țigare, Și-n fumul care zboară-n nori albaștri ca un vis, Cufundă-te-n uitare Și lasă gândului cărare de abis. În fumul de țigare Durerilor găsește tainicul liman Găsește-o nouă zare Și dorului alean În fumul de țigare, Ce se pierde în van. Iar Cristi pufăia
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
prostia În care eșuează repede marea Înscenare totalitară s-au dovedit, cât de reconfortant!, refuzate de Frumusețe. Cu firesc dezgust și justificată spaimă, refuzate. Cele două excelente volume memorialistice ale prietenului său de-o viață, Nicolae Balotă, autentifică În Caietul albastru fascinanta forță „negativă” a frumuseții ca pavăză contra degradării, ca reacție dezgustată, ireconciliabilă, chiar dacă și candidă, aeriană, luminoasă, mozartiană, adolescentină, contra mediocrității agresive, a prolificelor ei tertipuri și toxine. Un oricât de lung citat nu pare prea lung: „Marii profeți
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
au căutat sacrul În sfera politicului (sau În cel mai bun caz În sfera unei științe a religiei). Și, ceea ce este mai rău, au crezut că l-au găsit. S-au Închinat Fiarei” (notă din 28 ianuarie 1955, În Caietul albastru, vol. 1, p. 227). Un ispirat cavaler al euforionismului a fost Nego, sinteză, cum el Însuși scria, Între „spiritul grec, apolinic și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit”. Un minoritar, nu doar erotic, ci un ales, Întruchipând ardenta
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
era din liniște ciuruită de goarne. Se chema Costache Morțun. O casă cu cerdac larg, primitor, Împrejmuită de scânduri și, În față, o livadă.” Când Își Întâmpină prietenul, glasul lui Blecher părea că vine de departe... „Clătinat, ca și privirea albastră, mătăsoasă, din orbitele Înfundate. Sub cuvertură, genunchii Împietriți În unghi ascuțit - o scândură frântă - și scursoarea abceselor care colectau În pungi purulente, lunecate sub șalele Împăturite În vată. Palid ca paiul, frumos și sfâșietor ca o statuie vie a durerii
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
fixație» al suferințelor). Și asta nu cu un sentiment de milă ori caritate, ci ca unica reacțiune «onorabilă» În fața imensei stupidități a durerii fizice”, Îi scrie Blecher lui Miron Grindea. Lacrimi pentru sine nu și-a Îngăduit Blecher; privirea sa albastră se umezea doar când vorbea despre părinți, Îngrijorat că ei s-ar putea considera vinovați de existența sa frântă, ca autori ai unei vieți blestemate, În afara normalității. Pe strada Costache Morțun, nr. 4, patul pe rotile era adus uneori pe
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
plecării suprimasem orice Întâlnire. Afară de una, la care nu puteam renunța. Mi-am așteptat musafirul În holul de la parter, lângă lift. A apărut la 11 și 20. Un bărbat scund și slab, părul rar, blond, zâmbetul timid. Obrazul palid, ochii albaștri, mereu umezi. Uniforma albastră era, ca de obicei, mototolită, mâinile Îi tremurau ușor. Se clătina sub greutatea genții grele. A Început să scoată teancurile, le-a așezat pe calorifer. L-am lăsat să-și Împartă marfa, să-și termine treaba
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Afară de una, la care nu puteam renunța. Mi-am așteptat musafirul În holul de la parter, lângă lift. A apărut la 11 și 20. Un bărbat scund și slab, părul rar, blond, zâmbetul timid. Obrazul palid, ochii albaștri, mereu umezi. Uniforma albastră era, ca de obicei, mototolită, mâinile Îi tremurau ușor. Se clătina sub greutatea genții grele. A Început să scoată teancurile, le-a așezat pe calorifer. L-am lăsat să-și Împartă marfa, să-și termine treaba. Când se pregătea să
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
tinere doamne din Berlin. * Pândesc la fereastră apariția micuței mașini galbene. Apare, invariabil, În jurul orei zece. Parchează chiar În fața casei În care locuiesc. Din ea coboară un domn suplu, mereu În aceleași haine. Pantaloni gri, haină bleumarin, cămașă bleu, cravată albastră. Părul bogat, tuns corect, ochelari. Mișcările reținute au o anumită eleganță și vioiciune. Îl văd cum se oprește În fața vreunei bătrâne sau unui tânăr care Îl Întreabă, probabil, mereu același lucru. Nu se grăbește, stă de vorbă, chiar când Îl
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Cu mai mulți ani În urmă, cursul meu intitulat Dunărea - o călătorie europeană debuta prin dezbaterea volumului său, devenit celebru În toată lumea, dedicat fluviului care, tânjind spre mare, străbătea și conecta țări și istorii, unind Vestul cu Estul Europei. Dunărea albastră Își Încheie și astăzi traseul În Marea Neagră, la al cărei țărm depusesem, ani de-a rândul, omagiile mele juvenile. În aventura mea inginerească mă ocupasem, cândva, ca „cercetător științific”, de studiul calității fluviului, puternic poluat pe parcursul său final, românesc... Cursul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]