30,538 matches
-
Gabrielescu, formând începând din acel moment comuna cu același nume. Cel mai probabil anuarul Socec din 1925 este o reproducere actualizată a unei ediții mai vechi.El surprinde deja un început de transformare capitalistă în societatea din comuna Bordei Verde, apărând pe lângă agricultori un număr semnificativ de persoane care se ocupau cu activități ne-agricole: „intelectualitatea sătească” (funcționari publici, învățători, preoți, medici, funcționari ai băncilor populare etc.), proprietari de exploatații agricole, meseriași și comercianți (croitori, dulgheri, fierari, cârciumari etc.) sau muncitori
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
dictatorial comunist și o ocupație sovietică. Teritoriul comunei avea să devină din nou câmp de luptă în perioada 26 - 28 august 1944, când trupele sovietice de sub comanda mareșalului Rodion Malinovski duc lupte grele cu trupele germane în retragere, care se apărau pe aliniamentul Buzău-Bordei Verde, ocazie cu care satul Filiu a fost bombardat puternic și distrus în mare proporție. Prin Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1307 din 02 octombrie 1948, „"se trece în patrimoniul comunei"” (naționalizează) „"moara, fosta proprietatea Mircea Nicorescu
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
l-a trimis pe Lorenzo în mai multe misiuni diplomatice importante, pe când era încă un copil. Începând cu 1464, când tatăl său îi urmează lui Cosimo de' Medici, Lorenzo primește diverse misiuni diplomatice. Una din acestea a constat în a apăra, în fața papei, legitimitatea lui Galeas-Maria Sforza că duce de Milano. În anul 1469, la vârsta de douăzeci de ani, Lorenzo își asumă rolul de lider de stat după moartea tatălui său. Cu toate ca Florența a înflorit sub domnia sa, Lorenzo a condus
Lorenzo de' Medici () [Corola-website/Science/301000_a_302329]
-
documentara a localității Bobota datează din anul 1213, fiind menționată sub denumirea de "villa Babud". În decursul anilor, apare în diverse documente și sub diferite denumiri: 1214 - "Villa Babud", 1262 - "Babuti", 1427 - "Bibotheleke", 1479 - "Babodtheleke", 1510 - "Bobatelek", 1750 - "Nagy Dersida", apărând pentru prima dată cu denumirea actuala în anul 1839. După cum se arătă în monografia Sălajului (1908) de D. Stoica și I.P. Lazăr, Bobota este unul din cele mai vechi sate românești din această parte a județului, locuitorii fiind în cursul
Bobota, Sălaj () [Corola-website/Science/301776_a_303105]
-
anul 60 î.e.n. Burebista trece prin Poarta Meseșană, consolidând puterea dacilor asupra acestei regiuni. Din această perioadă este datată și o așezare din perimetrul satului Marin. Ceva mai la nord se găsea cetatea Dacidava, pe Măgura Șimleului. Aceasta puteau să apere cea mai mare parte a Depresiunii Șimleului, situație în care așezările mai vechi de la Crasna, Ratin și Huseni puteau să se mențină ca localități agricole și comerciale, pe drumul spre Porolissum. Pe interfluvii erau construiți tumuli de incinerație. Au fost
Crasna, Sălaj () [Corola-website/Science/301787_a_303116]
-
timp în care o ramură a sa și-a luat numele de "„Csizér”" sau "„Chyzeri”", după cel al satului. Primul document care atestă Cizerul este datat 1219 și notează un număr de iobagi și locuitori din jurul cetății Crasna care își apărau proprietatea lor asupra pământului "„terra Cesar”" în urma cotropirii lui de către nobilul Altus Leonardus fiul lui Ponec. Acest conflict pare să fi generat disputele de proprietate cu Cetatea Valcău din secolul următor. În 1341 drepul de proprietate asupra "„satulului românesc Cizer
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
destul de târziu, primele menționări ale satului Jac datând din anul 1499, izvoarele istorice demonstrează că teritoriul acestei localități a fost locuit din vremuri imemoriale. Documentele istorice atestă pentru prima dată localitatea sub denumirea de "Sakfalva", apoi din anul 1850 satul apărând sub numele de "Saku", care până la urmă s-a transformat în numele actual "Jac". Satul este așezat la poalele dealului Pomet, deal pe care se găsește marele castru roman Porolissum. Pe linia de nord-vest a Daciei romane, se găsește una dintre
Jac, Sălaj () [Corola-website/Science/301804_a_303133]
-
domnească cu cele necesare unei mari curți. Clădirea orientată cu spatele spre Someșul ce curgea pe atunci în imediata apropiere a podișului, a servit de reședință-refugiu grofului și familiei sale. Construcția așezată strategic în această strâmtoare și care putea fi apărată cu ușurință de o mână de oameni, a devenit pentru câțiva ani reședința politică a nobilimii din Transilvania. 1437 Prima atestare documentară apare în actul Unio Trium Nationum din timpul răscoalei de la Bobâlna. La curtea grofului Banfy de la Căpâlna se
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
31 zilieri (jeleri), 1 intelectual și 15 aparținând altor categorii sociale. Dintre băieți 47 aveau vârsta între 1-12 ani și 26 între 13-17 ani. Comparativ cu celelalte sate din zonă, structura socială a populației din Lupoaia era mai complexă aici apărând și proprietari de teren dintre localnici. În 1837 în Lupoaia erau 52 de case în care trăiau 293 de locuitori, dintre aceștia 14 fiind proprietari de pământ(nemeși) iar restul de 279 nefiind proprietari, lucrau pământul nemeșilor. Începând cu a
Lupoaia, Sălaj () [Corola-website/Science/301807_a_303136]
-
Din 1959 prin contribuția familiilor de rudari s-a construit o școală nouă cu două Săli de clasă și o cameră pentru familia învățătorului. După 1970 numărul elevilor crescând, s-au infintat 4 clase primare (școală cu clasela I-VI) apărând primii învățători calificați. Totodată apare și o grupa de grădiniță care funcționează în fosta cameră de locuit a învățătorului. Explozia demogrfica în timpul regimului Ceaușescu a dus la creșterea populației școlare și la apariția în cadrul școlii a ciclului gimnzial (școală cu
Prundu, Teleorman () [Corola-website/Science/301827_a_303156]
-
sunt suficient documentate sau se bucură de o reprezentare mai slabă. Prima atestare documentară a așezării aflate pe locul actualului sat Banca datează din 18 iunie 1444, însă prima menționare documentară a numelui așezării, Banca, datează din 23 martie 1554, apărând într-un ispisoc emis de Alexandru Lăpușneanu prin care acesta a miluit “pe Coste paharnic și frații săi, Ion și Nistor, pe sora lor Sora, feciorii Magdei, sora lui Gherman, cu un sat, Colonești, pe Bârlad și cu moară în
Banca, Vaslui () [Corola-website/Science/301859_a_303188]
-
mult timp Ion aprodul moare așa că, neavând copii, frații săi Lupul și Marușca se prezintă din nou în fața judecății domnitorului pentru succesiune. În secolul XVI satul a dispărut ca așezare umană, dar a rămas ca toponim ce desemna o moșie, apărând în numeroase documente de vânzare-cumpărare sub numele: Scanțirești, Canțirești sau Cănțărești, pentru ca la începutul secolului al XIX-lea să fie reîntemeiat de "bejenari hrisovoliți" aduși de noul proprietar, spătarul Petrache Cazimir, din ținuturile Bucovinei de nord ocupate de austrieci și
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
servicii de specialitate. Încă de la reînființare, satul nu a fost sistematizat dar în ultimii 3 ani toate ulițele au fost pietruite și îmbrăcate cu balast stabilizat prin efortul primăriei Ștefan cel Mare și cu ajutorul CJ Vaslui. Casele vechi au dispărut apărând altele noi, multe cu zidărie din cărămidă. Electrificarea satului s-a realizat în perioada 1960-1963 cu contribuția bănească majoritară a locuitorilor. Prima școală s-a înființat în anul 1900 prin strădania regretatului preot Constantin I. Manoilescu(1877-1952) cel care a
Mărășeni, Vaslui () [Corola-website/Science/301892_a_303221]
-
pe teritoriul ei au apărut comunele suburbane ale Focșaniului: Vânători, Mândreștii Munteni și Mândreștii Moldoveni. În 1950, comunele au fost arondate raionului Focșani din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și (după 1956) din regiunea Galați, între timp apărând și comuna Vânători. În 1968, comuna a trecut la județul Vrancea, și i s-au arondat și satele comunei Mircești, desființată. Trei obiective din comuna Vânători sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monumente de interes local
Comuna Vânători, Vrancea () [Corola-website/Science/301910_a_303239]
-
împărțit pe Valea Lotrului ori în Țara Lovistei, revenind ulterior pe vechea vatră a satului. În vremea fanarioților, oamenii au fost nevoiți să-și formeze ceata de haiduci în frunte cu Radu Grădinărescu și fiul său Tudor, spre a-și apăra bunurile din gospodării de potere. Cele două războaie mondiale care au trecut peste România au înghițit și vieți de săteni de aici, unii dintre ei, recunoscuți ca și eroi (Alexandru Prunescu,decorat postmortem în 1916 cu medalia “ Bărbăție și Credința
Balota, Vâlcea () [Corola-website/Science/301977_a_303306]
-
părțile de munți înalți, ca o cetate. În trecut în Ținutul Loviștea nu se putea pătrunde decât pe două căi: pe la sud-est, de la Sălătruc din Județul Argeș prin Comuna Perișani și de la nord-est prin trecătoarea Turnu Roșu- Câineni, dacă se apărau aceste porți, Loviștea era ca o cetate de necucerit. Dovada materială de vechimea locuitorilor din Țara Loviștei o formează descoperirea de la “Cula lui Duroi”, o peșteră strâmtă de dimensiuni reduse unde, în anul 1935, ca urmarea unor săpături, au fost
Comuna Boișoara, Vâlcea () [Corola-website/Science/301989_a_303318]
-
în natură sau plata cu munca a bunurilor. Între cele două războaie, exista în fiecare sat câte un magazin, denumit boltă, și câte-o cârciumă, unde se vindeau băuturi alcoolice. Negoțul s-a intensificat după războaiele mondiale, cel particular dispărând - apărând cel cooperatist și de stat. Loviștea fiind populată din timpuri străvechi, locuitorii ei au acumulat de-a lungul secolelor credințe, datini, obiceiuri care au format un adevărat tezaur folcloric. Ocupația de bază fiind păstoritul o dată cu ea au fost transmise de la
Comuna Boișoara, Vâlcea () [Corola-website/Science/301989_a_303318]
-
îi plăcea vânătoarea, a petrecut mult timp acolo și a moștenit zona ca reședință a văduvei, după moartea soțului ei, Ferdinand al II-lea. În perioada 1638-1643, ea a construit un palat alături de conacil Katterburg, prima menționare a numelui "Schönbrunn" apărând în 1642 pe o factură. Originile orangeriei Schönbrunn par să provină tot din timpul Eleonorei Gonzaga. Palatul a fost distrus în 1683 de către turci. Împăratul Leopold I i-a cerut arhitectului Johann Bernhard Fischer von Erlach să îl ridice din
Palatul Schönbrunn () [Corola-website/Science/296755_a_298084]
-
reforme strategice. Acesta considera că Statul-Major nu trebuie să se mulțumească cu o strategia defensivă pe linia Maginot. Totuși, nici unul, nici altul nu au fost ascultați. Pornind de la ideile Generalului Fuller și ale criticului militar britanic Liddel Hart, de Gaulle apără concepția unui război de mișcare și de ofensivă dotată cu soldați profesionali, sprijiniți de tehnica blindată grea (tancuri, tunuri, etc.). De Gaulle face prima sa conferință la Sorbona în primăvara anului 1934, sub egida cercului Fustel-de-coulage “Acțiunii Franceze”. De inspirații
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
părea să fi devenit adevăratul conducător al statului, nemaiconsiderând necesar să facă referință la general. La întoarcerea sa așteptată din România, în seara zilei de 18 mai, de Gaulle își decepționează chiar și pe cei care-i erau credincioși necondiționat, apărând depășit și nehotărât, fără acea vivacitate și eficacitate a reacțiilor care-l caracterizau de obicei. Se arată incapabil să aleagă în mod net între prudența lui Pompidou și fermitatea pe care o predica el însuși. Așteaptă seara zilei de 24
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
majoritatea zonei a fost folosită că suprafață agricolă. În apropierea castrului există și ruinele unei băi române. Pe langă castru, pe malul opus al râului Săcuieu se află o fortăreața, menționată pentru timp de mai multe secole că Sebesvár și apărând pe majoritatea harților Evului Mediu ale zonei. Bologa a fost atestata pentru prima oara documentar în 1304 că "Sebuswar", apoi apărând nominalizată cu diverse nume, cum ar fi "Sepuswar" din 1324, "Sebeswar" - 1329, "Sebeswar alio nomine Hunyadwar" - 1398, "Castrum regis
Bologa, Cluj () [Corola-website/Science/300321_a_301650]
-
malul opus al râului Săcuieu se află o fortăreața, menționată pentru timp de mai multe secole că Sebesvár și apărând pe majoritatea harților Evului Mediu ale zonei. Bologa a fost atestata pentru prima oara documentar în 1304 că "Sebuswar", apoi apărând nominalizată cu diverse nume, cum ar fi "Sepuswar" din 1324, "Sebeswar" - 1329, "Sebeswar alio nomine Hunyadwar" - 1398, "Castrum regis Sebeș" - 1393, "Castrum regis Hunyad" - 1397, "Sebeș Varallya" - "1760". Regele Sigismund de Luxemburg a donat Bologa împreună cu Cetatea Bran lui Mircea
Bologa, Cluj () [Corola-website/Science/300321_a_301650]
-
vine numele maghiar și românesc al satului), pe coama unui deal învecinat, cărora le-a fost încredințată paza și întreținerea drumului care străbătea Pădurea Feleacului dinspre Cluj spre Turda. Locuitorii satului românesc Feleacu ("villa olachorum Felek") aveau obligația de a apăra vechiul drum ce ducea spre Turda, de hoți și tâlhari. Devenind "possessio" a Clujului, ca urmare a unei donații făcute de regele Sigismund de Luxemburg, acest sat a fost scos de sub jurisdicția voievodului și a comitelui, fiind supus autorității judelui
Feleacu, Cluj () [Corola-website/Science/300328_a_301657]
-
Transilvania, România. Lungă cale a apelor începe de la izvoare. Aidoma, istoria neamului începe din pragul fiecărei case, a fiecărei așezări, fiind suma istoriei oamenilor și a locurilor din cuprinsul unui ținut și a strădaniilor lor comune de a promova și apăra valorile fundamentale ale identității, ale civilizației și progresului. Contribuția izvoarelor noastre istorice, a locuitorilor satelor comunei Chiuiești, adică - Huța, Măgoaja, Strâmbu, Huța, Valea Cășeiului, Valea lui Opriș și Dosul Bricii - la istoria neamului este remarcabilă. Aici, doar a fost timp
Huta, Cluj () [Corola-website/Science/300332_a_301661]
-
romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri. Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului subliniază prezența în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Castrul roman de la Gherla a apărat exploatările de sare de la Ocna Dej, Sic, Cojocna și Pata, castrul fiind poziționat între acestea. Primul document scris legat de localitatea Sic datează din 1291 și amintește de ""hospites nostri de Zek"". Localitatea s-a dezvoltat pozitiv în secolele XIV-XVI
Comuna Sic, Cluj () [Corola-website/Science/300355_a_301684]