28,109 matches
-
spune În finalul cărții supraviețuitorul, amintindu-și de cei de „acolo”, buni și mai ales răi, cu un „resentiment afectuos”. Nu ezită să rostească cuvântul „fericire”. „Da, asta am să le spun celor care mă mai Întreabă despre lagăr: despre fericirea În acele locuri. Dacă mă mai Întreabă vreodată. Și dacă nu uit.” Pentru cei care s-ar putea lăsa derutați de aceste citate, ele ar trebui completate cu un altul, edificator, dintr-un articol al autorului publicat În ultimii ani
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
carnavalescă a prezentului, unde nimic nu este perceptibil dacă nu este scandalos și nimic nu pare destul de scandalos pentru a fi memorabil, „tema” vieții și creației sale a devenit, Între timp, clișeu vandabil... Post-Holocaust, postcomunism, postmodernism se potențează, Însă, din fericire, reciproc În romanul lui Kertész, prin valoarea estetic-morală, prin tensiunea dintre tragedie și ludicul narațiunii care o animă. Realitatea ca premisă textuală joacă, Într-adevăr, pe multe planuri, În Liquidation: În piesa pe care o citește Keseru, În romanul al
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
sagace, orice distanțare critică față de eroul său, iar acesta apare ca o versiune „maturizată” tenebros a lui George Koves, personajul central În romanul Fără destin. George Koves supraviețuise și el, doar aparent, viața „pură și simplă” de la Auschwitz, inițiat În „fericirea”, ca și În „resentimentul afectuos” al existenței captive. La o altă vârstă a retroși introspecției, B. reformulează concluziile lui George Koves: „Principiul vieții este principiul răului”. Nu exclude, nici el, cu totul, posibilitatea binelui, dar contemporaneitatea Îi apare, și lui
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
casetele video cu filmele făcute după cele trei romane, pentru vizionarea de către studenți. Negocierile de până atunci, În această privință, se Încheiaseră confuz. Scrisoarea avea și un post-scriptum, nu mai puțin surprinzător. Tabucchi mă informa că citise În cursul verii Fericirea obligatorie (titlul Îl reproducea În propria traducere, Felicità obbligatoria, nu prin cel al ediției Feltrinelli, Un paradiso forzato). Enumera și cele patru nuvele din sumar, În românește. Cartea i se păruse, susținea, „magnifique et troublent”1. Așteptarea oaspetelui dobândise noi
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
colegiului, o doamnă de origine cehă (doctorandă la Columbia University În opera lui Kundera), care trăise mulți ani În Brazilia, iar În clasa despre Tabucchi trei colegi urmau să intermedieze, prin rotație, dialogul. Franceza mea avea să suplinească, Însă, din fericire, absențele. Încă În prima seară, când vinul și mâncarea bună ajutau convivialitatea, contactul cu Antonio se animase rapid. Ne simțeam, instantaneu, bine Împreună. * La sosirea oaspetelui la Bard, studenții dezbătuseră deja În clasă cărțile sale. Înaintea fiecărui curs, redactau o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Europa, dar poate nu În portugheză. L-am citit, de altfel, În traducere americană și Îmi amintesc de o carte apărută la Grove Press care se chema Octombrie, ora opt și de alta, nu mai știu editura, care avea titlul Fericirea obligatorie. În ceea ce privește mahmureala, acest Manea nu Îmi pare deloc diferit de Tabucchi din Marginea orizontului, dar el are, cel puțin, motive să fie astfel. După câte am Înțeles, fusese deportat, se pare, În copilărie, ca evreu. Din această experiență Într-
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cum îi spune Popa Aurel (Popicu), toți trei locatari, ani de zile, ai acestui sinistru loc de detenție, construit anume pentru a distruge ultimele urme ale „crimei secolului XX, reeducarea de la Pitești, Gherla, Canal,”, capodopera regimului comunist. Subsemnatul, am avut fericirea sau nefericirea de a fi trecut și eu prin acest loc damnat, ca deținut pedepsit, fiindcă, slujind Adevărului, am respins Diavolul întruchipat într-un anchetator zelos și crud, care îmi cerea o declarație mincinoasă și căruia, stricându-i astfel pasența
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
participă la ședințele cluburilor și îndeamnă pe toată lumea să se reeduce, adică să-și recunoască fiecare, crimele făcute și să înfiereze pe conducătorii legionari, căci ei i-au adus în eroarea de a complota împotriva ordinei socialiste, care a adus fericirea poporului român. Întrucât Nicolae Petrașcu nu este văzut și nici Crăciun nu a făcut măcar o aluzie la el, s-a întărit zvonul că el nu mai exista. Pentru a obține reabilitarea trebuie ca fiecare să-și recunoască toate, absolut
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în decursul vremurilor. în primele zile ale anului 1937 (3 ianuarie) Nicolae Petrașcu se căsătorește cu aleasa sa, Livia Banea. Actul acesta sacru - căsătoria, nunta fiind una din cele 7 taine ale Bisericii lui Hristos - menit să-i aducă omului fericirea împlinirii și perpetuării sale în lume, i-o aduce lui Nicolae Petrașcu și în sens spiritual, soția lui având virtuțile unei soții ideale, așa cum reiese ea din baladele și basmele noastre populare, ca și din atâtea exemple istorice. Pentru că timpul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ei, ochelarii mi s-au stropit, de nu mai vedeam aproape nimic. Trecem pe aici, nu? am întrebat. — Da. A intrat drept în cascadă fără nici o altă explicație. N-aveam de ales, așa că am luat-o repede după el. Din fericire, apa nu era foarte mare în dreptul drumului pe care treceam noi. Cu toate astea, jetul de apă răsuna atât de puternic, încât aveam senzația că mă trântește la pământ. Deși bine echipat, mă udasem zdravăn. Când mă gândesc că va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se ajunge la extragerea amintirilor din oase, atunci se elimină tortura. Se ucide persoana care prezintă interes, se îndepărtează carnea, se spală oasele... și asta-i tot. Ți se oferă pe tavă toate informațiile de care ai nevoie. — Îngrozitor! — Din fericire sau din nefericire, știința nu a ajuns încă atât de departe. În faza în care se află cercetarea acum, informațiile se extrag din creier. Să nu exagerăm! Mie mi se pare totuna dacă se extrag din oase sau din creier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
necunoscut. — Tu te numeri printre cei pasionați de sex? — Nu pot spune că fac excese. — Eu habar n-am în ce categorie mă înscriu și de aceea vreau să încerc și-așa ceva. Nu prea știam ce să-i răspund. Din fericire, am ajuns la lift. Ușile s-au deschis imediat și fata a așteptat cuminte, ca un câine dresat, să intru. — Pe curând! zise ea. Ușile liftului s-au închis fără nici un sunet. M-am rezemat de un perete și-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dus să-i cumpăr înghețată. Nu se întorsese cu cărțile până am ajuns eu, așa că am așteptat-o în fața biroului ei cu înghețata în mâna stângă. Doi bătrâni care citeau ziare îmi aruncau din când în când priviri mirate. Din fericire, înghețata era bocnă, așa că mai avea până începea să se topească. M-aș fi simțit cumplit de prost dacă ar fi început să-mi picure la picioare. Pe biroul ei stătea deschisă, cu fața-n jos, o cărticică. Arăta ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am pricopsit și cu ceasul ăsta deșteptător. Eu nu mi-aș fi cumpărat în ruptul capului unul a cărui alarmă să nu tacă dacă nu apeși două butoane în același timp. Mi s-ar fi părut mult prea complicat. Din fericire, nu prea am probleme cu trezitul. Mă trezesc ușor. Când am dat cu ochii de el, l-am luat din reflex în poală, și am apăsat cele două butoane. Abia în clipa aceea mi-am dat seama că nu sunase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
băuturi își avea casa proprie, dar nu era nimeni acolo. Nici cumpărători, nici vânzător. Mi se părea logic. Nici un om normal nu venea să cumpere băutură dis-de-dimineață. Doar sticlele așteptau cuminți pe rafturi, arătând ca o pădurice bine îngrijită. Din fericire, în colțul acela erau o mulțime de afișe pe un singur perete. Câte unul pentru fiecare tip de băutură: coniac, vin, votcă. Câte trei pentru Scotch și Suntory. Două pentru sake și patru pentru bere. Chiar nu înțelegeam la ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Poate din pricina asta mi s-au părut țigările de mărimea unor creioane colorate. Privea cum arde țigara, fără să scoată un cuvânt. Îmi amintea de replica „Și-și privea țigara arzând“, din filmul lui Jean-Luc Godard. Nu știu dacă din fericire sau nu, dar asemenea filme nu mai sunt la modă. Când s-a adunat suficient de mult scrum în capătul țigării, l-a scuturat direct pe masă. Nici măcar o privire n-a aruncat scrumierei. — Cât despre ușă, începu el cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
perete. Rapid și cu îndemânare. După ce-a terminat cu camera de zi și cu dormitorul, Matahală a luat bucătăria la rând. Eu și Pitic ne-am mutat în camera de zi. Am reușit să îndreptăm canapeaua răsturnată, care, din fericire sau nu, nu era prea avariată. Ne-am așezat și ne-am uitat la Matahală. Era o canapea grozavă. O cumpărasem ieftin de la un prieten fotograf. Se specializase în fotografii pentru reclame, dar la un moment dat a luat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dulap pantaloni și cămăși care să i se potrivească. Eu eram cu vreo zece centimetri mai înalt, ea avea cu vreo zece kilograme mai mult decât mine. La ora aceea din noapte nu era deschis nici un magazin de îmbrăcăminte. Din fericire, i-a venit totuși haina militară kaki pe care o purtasem pe vremuri. Problema cea mai mare era cu pantofii ei cu toc. Mi-a spus că avea teniși și cizme de cauciuc la birou. — Teniși roz și cizme roz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a uitat ea prin carnețel, am luat rucsacul și am început să așez în el toate lucrurile de care aveam nevoie. Am băgat baterie nouă în lanternă. Pelerinele de ploaie și cizmele de cauciuc erau împrăștiate pe jos, dar, din fericire, nu pățiseră nimic. N-aveam cum să trecem prin cascadă fără pelerine. Ne udam leoarcă și muream de frig. I-am pus și tenișii roz în rucsac. Ceasul arăta aproape douăsprezece noaptea. Mai aveam fix douăsprezece ore la dispoziție până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
venea să mă ascund, dar n-aveam unde. N-o puteam lua nici îndărăt. Fata alerga înainte, spre sursa zgomotului infernal, și trebuia s-o urmez. N-aveam de ales, așa că nu-mi rămânea decât să merg până la capăt. Din fericire, drumul nu avea cotituri și nici n-am dat peste ceva de care să ne lovim. Era neted ca un teren de bowling. Înaintam fără obstacole în cale. Gâfâiam îngrozitor. Alergam ca nebunii spre un punct fatal în timp ce lumea subterană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
spuma“ de pe suflet de parcă ar fi dată deoparte intenționat. — Cum adică? — Am să-ți spun mai târziu. Mai întâi, despre suflet. Zici că în oraș nu există ură, ceartă, pretenții. Eu, dacă aș fi sănătoasă, aș bate din palme de fericire. E un vis frumos și îți doresc din toată inima să fii fericit. Dar dacă nu există ură, ceartă și răutăți, înseamnă că lipsesc și antonimele lor: dragoste, înțelegere, bucurie. Fericirea se naște doar din deziluzie și supărare. Speranța nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dacă aș fi sănătoasă, aș bate din palme de fericire. E un vis frumos și îți doresc din toată inima să fii fericit. Dar dacă nu există ură, ceartă și răutăți, înseamnă că lipsesc și antonimele lor: dragoste, înțelegere, bucurie. Fericirea se naște doar din deziluzie și supărare. Speranța nu are cum să se ivească fără disperarea provocată de pierdere sau de eșec. Așa ceva mi s-ar părea mie normal să se întâmple. Dar nu se întâmplă în Oraș. Apoi, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Până și un lucru nesemnificativ ca pleoapa își avea locul lui în traseul universului. Ordinea cosmică nu trecea cu vedere nici cel mai mic amănunt. Parcă începeam să-l înțeleg pe Aleoșa Karamazov. Vieții limitate i se acordă întotdeauna și fericire limitată. Voiam să cred că am reușit să ofer puțină fericire Profesorului, nepoatei sale durdulii și fetei de la bibliotecă. Nu știu dacă aveam dreptul să mai ofer ceva și altcuiva. Mai aveam puțin timp la dispoziție și mi-era teamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în traseul universului. Ordinea cosmică nu trecea cu vedere nici cel mai mic amănunt. Parcă începeam să-l înțeleg pe Aleoșa Karamazov. Vieții limitate i se acordă întotdeauna și fericire limitată. Voiam să cred că am reușit să ofer puțină fericire Profesorului, nepoatei sale durdulii și fetei de la bibliotecă. Nu știu dacă aveam dreptul să mai ofer ceva și altcuiva. Mai aveam puțin timp la dispoziție și mi-era teamă să nu apară totuși cineva care să-și dispute un pic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nepoatei sale durdulii și fetei de la bibliotecă. Nu știu dacă aveam dreptul să mai ofer ceva și altcuiva. Mai aveam puțin timp la dispoziție și mi-era teamă să nu apară totuși cineva care să-și dispute un pic de fericire. L-am adăugat pe listă pe taximetristul cu Police și muzica reggae. N-aveam nici un motiv să n-o fac. Ne-a primit în taxiul lui deși eram plini de noroi. Își merita și el fărâmița lui de fericire. Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]