26,665 matches
-
constituit pornind de la literele "Sunagogè onomastikès ulès di alphabeton" sau "diaphorôn andrôn", „adunarea de material onomastic după alfabet”, sau „după diferiți oameni”, ceea ce ar putea să semnifice și „lexic alfabetic sau lexic biografic” sau cu "diaphorôn andrôn": „clasament după diferiți istorici sau diferiți autori”. În sfârșit, s-au evocat și, în greaca bizantină, „fortăreață”, „doagă / șanț lat cu apă”, și în latină "guida" sau "summa" („sumă”) și "sudarium" („giulgiu”) prin grecescul târziu "soudarion". Această compilație de compilații se prezintă ca o
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
din interior. În palat au fost găzduiți, de asemenea, împărații Henric al IV-lea, când a venit în 1094 la Veneția pentru a vedea relicvele Sfanțului Evanghelist Marcu, si Henric al V-lea în 1116, după o renovare, neconsemnată de istoricii timpului, ce a urmat după două incendii izbucnite în oraș în 1105. Prima renovare majoră în stil bizantin, coordonată probabil de Nicolò Barattiero, care ridicase coloanele sfinților Marcu și Teodor și realizase o formă primară a podului Rialto, are loc
Palatul Dogilor din Veneția () [Corola-website/Science/333578_a_334907]
-
nu trebuie să depindă de apartenența tribală. Spahic Omer a evidențiat că Ghaylăn și gânditorii qadariți au considerat că imăm-ul (liderul comunității) trebuia ales în urma consensului comunității (ummah). Spahic Omer a menționat în articolul său că Al Shahrastănī (unul dintre istoricii foarte importanți ai istoriei islamului) a descris gândirea teologică a lui Ghaylăn utilizând cuvintele: al-qadr, al-irjă, al-kharăj. Al-qadr se referă la libertatea omului, al-irjă se referă la ultima judecată a celor cu păcate grave, iar al-kharăj se referă la revolta
Ghaylān ibn Marwan al Dimashqi () [Corola-website/Science/333566_a_334895]
-
bin Safwan a trebuit să citească programul politic al lui Al-Hăret b. Sorayj susținătorilor acestuia. Se pare că Jahm bin Safwan a fost scrib al lui Al-Hăret b. Sorayj și că el a compus acest text al programului politic. Conform istoricului Mohammad ibn Jarir al-Tabari, Al-Hăret b. Sorayj a făcut negocieri cu guvernul omeiad și a propus o šură, un referendum al populației. Acesta nu s-a realizat, dar nu din cauză că Nasâr b. Sayyard a refuzat să accepte, dar din cauza altui
Jahm ibn Safwan () [Corola-website/Science/333589_a_334918]
-
atașat de fiul lui Salm. Al-Hăret b. Sorayj a susținut egalitatea dintre arabi și neofiți, adică iranieni și turci. Această concepție a fost receptată ca Murji’ism, așa reiese din poemul lui Nasâr b. Sayyard din anul 117, menționat de istoricul al-Tabari. Aceasta implică faptul că actul credinței al unui convertit îi dă acestuia toate beneficiile de care se bucură un musulman. Se consideră că Jahm ibn Safwan a dezvoltat definiția minimală pentru acest scop: Credința este deja obținută recunoscându-l
Jahm ibn Safwan () [Corola-website/Science/333589_a_334918]
-
de tată la o vârstă fragedă, Saadi a părăsit Șirazul pentru Bagdad în scopul obținerii unei educații mai bune. A studiat astfel la Colegiul Al-Nizamiyya (Bagdad) unde a aprofundat domenii precum: științele islamice, drept, guvernare, istorie, literatură arabă și teologie. Istoricii îi împart viața în trei perioade distincte. Prima parte (aproximativ douăzeci și cinci de ani) a fost dedicată educației și dezvoltării personale. Cea de a doua parte (aproximativ treizeci de ani) a constat îndeosebi în multiple călătorii, stimulate și de condițiile de
Saadi () [Corola-website/Science/333582_a_334911]
-
acoperă perioada 1650-1730, atunci când pirateria se afla la apogeu în istoria sa maritimă. Epoca cuprinde trei etape: Factorii care au contribuit la amploarea pirateriei au fost: Termenul de "Epoca de Aur a Pirateriei" este doar o invenție a istoricilor, nefiind niciodată utilizat în perioada respectivă. Cea mai veche mențiune literară cunoscută a apărut în 1894, când un jurnalist englez, George Powell a scris despre ""ceea ce pare să fi fost epoca de aur a pirateriei până la ultimul deceniu al secolului
Epoca de aur a pirateriei () [Corola-website/Science/333761_a_335090]
-
cunoscută a apărut în 1894, când un jurnalist englez, George Powell a scris despre ""ceea ce pare să fi fost epoca de aur a pirateriei până la ultimul deceniu al secolului al XVII-lea"." O utilizare mai sistematică a fost introdusă de istoricul John Fiske care a scris: ""în niciun alt moment al istoriei nu a fost activitate mai mare a piraților decât a fost în secolele XVII-XVIII"." În 1951 Patrick Pringle a scris că ""epoca cea mai înfiorătoare a istoriei piraților a
Epoca de aur a pirateriei () [Corola-website/Science/333761_a_335090]
-
la maturitate. În 1631, Mumtaz Mahal în vârstă de 40 de ani a murit după nașterea celui de-al paisprezecelea copil al lor, prințesa Gauhara Begum. Cauza decesului a fost o hemoragie postnatală după un travaliu de treizeci de ore. Istoricii contemporani notează faptul că Prințesa Jahanara, în vârstă de 17 ani, a fost atât de tulburată de durerea mamei sale că a început să distribuie giuvaere săracilor, în speranța unei intervenții divine, iar Shah Jahan însuși a fost "paralizat de
Shah Jahan () [Corola-website/Science/333755_a_335084]
-
acela nesigur din punctul de vedere al autenticității - care s-a păstrat despre credințe, rituri și care relatează despre concepțiile vechilor beduini cu privire la fatalitate,viață și moarte rămâne poezia preislamică, sursă ce nu putea fi ocolită nici de istorici, nici de cercetătorii istoriei religiilor. Astfel, în "Hamăsa "- antologia compilată de Abū Tammăm (m. 846 ), una dintre cele mai cunoscute ( datorită admirabilei ediții Freytag) antologii de poezie preislamică - apar câteva sublinieri memorabile: pentru "al-Gatamăš al-Dabbī" ( secolul al VII-lea), istoria
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
de asemenea Marea Britanie avea interese în Kuweit. Pe lângă apărarea uzinelor de prelucrare a petrolului din Persia, comandamentul britanic a luat decizia să cucerească punctele petrolifere de pe teritoriul mesopotamiei otomane. Comandamentul armatei otomane n-a planificat vreo acțiune în regiunea dată. Istoricul militar britanic Liddell Hart scria: „Zone petroliere din apropierea golfului Persic avea o foarte mare importanță pentru alimentarea Marii Britanii cu petrol”. Conducerea Imperiului Otoman a luat drept primordial Frontul din Caucaz. Pe lângă luptelor cu trupele rusești din Caucaz se planifica prevenirea
Campania din Mesopotamia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333804_a_335133]
-
au fost mai mari de partea germană, dar atât germanii cât și britanicii nu ar fi putut rezista unei asemenea rate a pierderilor în cazul unei lupte de uzură, desfășurată pentru o lungă perioadă de timp și cu aceeași intensitate. Istoricul Alfred Price afirmă: Laurii victoriei pentru acțiunile zilei au mers la apărători. Obiectivul Luftwaffe a fost să elimine Fighter Command fără să sufere pierderi excesive în aceast proces, dar a eșuat în această încercare. Atacatorii au pierdut cinci echipaje ucise
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
de istorie de la Palatul Victoria”, ziarul „Curentul” din 2 august 2002 a publicat declarația premierului Adrian Năstase "„Mareșalul Antonescu este o parte din istoria României, pe care România trebuie să o accepte sub ambele ei elemente, pozitive și negative".. Potrivit istoricului Michael Shafir, negaționismul, ascunderea crimelor din Holocaustul local au fost adoptate de aproape toate statele eliberate de comunism într-un fel de „globalizare a falsificării istoriei”. La sfârșitul lui iunie 2002, Academia Română a organizat un simpozion cu subiectul „Holocaustul și
Antisemitismul în România () [Corola-website/Science/333829_a_335158]
-
au petrecut crime de război...”". Delegații USA, Israelului și diferite delegații ale organizațiilor evreiești au cerut explicații suplimentare cu privire la modul scandalos în care oficialitățile române neagă evidențele istorice. În „Ziarul de Iași” din 23 iunie 2003, în editorialul "Salvarea fecioarei", istoricul Florea Ionicioaia notează: "...„Săptămâna trecută, în presa internațională, a apărut informația halucinantă potrivit căreia guvernul României ar nega Holocaustul, în varianta sa românească. Intervievat de BBC, ministrul culturii, Răzvan Theodorescu, confirma știrea și chiar mai mult își aroga paternitatea ideii
Antisemitismul în România () [Corola-website/Science/333829_a_335158]
-
impun o reacție adecvată, pentru a pune România în situația de a-și recunoaște faptele și responsabilitățile”. Avner Shalev, directorul lui Yad Vashem i-a trimis o scrisoare președintelui Iliescu în care i-a propus să desemneze o comisie de istorici "„care va putea să clarifice adevărul istoric și să publice faptele relevante cu privire la Holocaust în România.”" Reacția lui Iliescu a fost promptă: în mai puțin de trei luni, el a anunțat oficial numirea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România
Antisemitismul în România () [Corola-website/Science/333829_a_335158]
-
prelucrat; și acum plănuiesc să-i mai prelucrez odată. Înțelege și tu dacă poți.” Ultima variantă a romanului a fost publicată în foileton în ziarul național-liberal "Voința națională" din București, fiind prefațat în numărul din 2/15 decembrie 1903 de istoricul Vasile Pârvan într-un articol în care situa narațiunea sadoveniană între „romanele istorice cu subiecte naționale”, fiind de o valoare comparabilă cu scrierile istorice ale lui Walter Scott, Victor Hugo, Alessandro Manzoni și Gustave Flaubert și plasând romanul "Șoimii" pe
Șoimii (roman) () [Corola-website/Science/333819_a_335148]
-
lei, o sumă mică oferită de editor. Tirajul primei ediții a romanului s-a epuizat în câteva săptămâni, iar la începutul toamnei se tipărea deja o a doua ediție, autorul primind o gratificație de 300 de lei pentru realizarea corecturilor. Istoricul Nicolae Iorga a scris că anul 1904 „s-ar putea numi anul lui Sadoveanu”. Apariția romanului "Șoimii" și a celor trei volume de povestiri au trezit interesul și altor oameni de cultură români precum George Coșbuc, Titu Maiorescu, Ioan Kalinderu
Șoimii (roman) () [Corola-website/Science/333819_a_335148]
-
lirică într-un mod asemănător cu impresionismul artistic. Pasiunea pentru trecutul istoric și avântul patriotic din anii de tinerețe ale lui Sadoveanu erau bine-cunoscute, după cum afirma Nicolae Iorga care l-a cunoscut după ce a preluat direcția revistei "Sămănătorul" în 1905. Istoricul îl considera pe tânărul scriitor bine documentat, dar nedispus să primească sugestii: „Trecutul îl cunoștea neîndestulător și uniform marele scriitor care la douăzeci de ani era format așa de mult încât nu mai era dispus să învețe ca să se schimbe
Șoimii (roman) () [Corola-website/Science/333819_a_335148]
-
din fața înaintării germane, au ținut piept timp de două zile invadatorilor. Dat fiind faptul că bătălia a avut loc după mesajul mareșalului Philippe Pétain prin care acesta a cerut încetarea focului pe 17 iunie 1940, evenimentul este considerat de unii istorici unul dintre primele acte ale Rezistenței. În luna mai 1940, forțele terestre franceze, belgiene și Corpul Expediționar Britanic care luptau în Belgia, au fost încercuite de forțele germane, care executaseră o străpungere a frontului prin masivul împădurit Ardeni. Forțele încercuite
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
și nu-i certa cu cuvântul, ca un părinte ce le era. Și pentr-acie poate în osândă mai pe urmă Antonie-vodă au cădzut.” Desfrânarea lui Alecu Ruset este confirmată și de un alineat din cronica lui Nicolae Costin, preluat de istoricul Radu Rosetti (1853-1926) (urmaș al familiei Ruset) în memoriile sale publicate în anii 1922-1927: „Iară când au fost veleatul 7186 (1678) au chemat împărăția pre feciorul lui Antonie-vodă, pre Alexandru-beizade, la Poartă, care era călăreț bun și curvar foarte; pre
Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă () [Corola-website/Science/333843_a_335172]
-
silă de lua fetele oamenilor cu sila, însă oameni proști. Libovnic era la băuturi și la alergături de cai, însă nu pâra pe nimeni la tată-său; de nu grăia de bine pe om, de rău nu-l grăia.” Potrivit istoricului, Alecu Ruset ar fi fost cunoscut sub porecla de „beizade Sărăcilă”. Deși cunoștea cronicile lui Ion Neculce și Nicolae Costin, iar memoriile lui Radu Rosetti fuseseră publicate anterior, Mihail Sadoveanu îl prezintă cu multă înțelegere pe Alecu Ruset în "Zodia
Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă () [Corola-website/Science/333843_a_335172]
-
susțineau că dețin controlul vechiului regat anglo-saxon, pentru a fi considerat primul rege al Angliei. Spre exemplu, Offa, regele de Mercia și Egbert, rege de Wessex, sunt uneori descriși ca regi ai Angliei de către scriitorii populari, însă nu și de către istorici. La sfârșitul secolului al VIII-lea, Offa a obținut o poziție dominantă în sudul Angliei, însă nu a supraviețuit, murind în 796. În 829, Egbert a cucerit Mercia, însă și-a pierdut curând controlul asupra ei. Spre sfârșitul secolului al
Lista monarhilor englezi () [Corola-website/Science/333036_a_334365]
-
pe atunci regiunea Danelaw. Fiul său, Eduard cel Bătrân a cucerit estul Danelaw, dar fiul lui Eduard, Athelstan a devenit primul rege care avea să se pronunțe asupra întregii Anglii, atunci când a cucerit Northumbria în 927, fiind considerat de unii istorici ca primul rege al Angliei. Principatului Țării Galilor a fost încorporat în Regatul Angliei sub Statutul Rhuddlan în 1284 și în 1301 regele Eduard I al Angliei l-a investit pe fiul său mai mare, viitorul rege Eduard al II-lea
Lista monarhilor englezi () [Corola-website/Science/333036_a_334365]
-
de Wessex e posibil să fi fost rege timp de patru săptămâni, în anul 924, între domnia tatălui său Eduard cel Bătrân și a fratelui său Athelstan, deși nu a fost încoronat. Totuși acest lucru nu este acceptat de către toți istoricii. De asemenea, nu este clar dacă Ethelweard a fost declarat rege al întregului regat sau doar în Wessex. Există dovezi că atunci când Eduard a murit, Ethelweard a fost declarat rege în Wessex și Athelstan în Mercia. Anglia a intrat sub
Lista monarhilor englezi () [Corola-website/Science/333036_a_334365]
-
-i aduce omagii. Cu toate acestea, la semnarea Tratatului de la Lamberth din 1217, Ludovic a recunoscut că el nu a fost niciodată regele legitim al Angliei. Casa de Plantagenet a început efectiv sub Henric al II-lea al Angliei, deși istoricii de astăzi se referă la Henric al II-lea și la fii săi ca fiind Angevini datorită vastului Imperiu continental. Istoricii încep linia Plantageneților de la Henric al III-lea, atunci când regii Plantagenet au devenit mai mult de natură englezească. Casele
Lista monarhilor englezi () [Corola-website/Science/333036_a_334365]