3,598 matches
-
Lina se strecurase de lângă el și intrase în casă, lăsîndu-l singur, înspăimîntată să n-o fi văzut cineva. De atunci o chemase pe Aglaia, să stea cu ea până la întoarcerea lui Stere. 97 Bolintineanul venea în fiecare zi și se îmbăta de necaz. Abia îl scoteau ceilalți afară, îl suiau în faeton și-l urneau cu chiu, cu vai spre casă. pin asta i s-a tras lăptarului, pentru că 1-a mirosit negustorul când s-a întors. I-o fi șoptit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Chirică punea o mână pe coșciugul nevopsit și nu scotea un cuvânt sau o lacrimă până la groapă. Numai seara, după ce se termina totul, intra în cârciuma negustorului și cerea o litră de rachiu. O bea repede, pe nerăsuflate, ca să se îmbete. Pe urmă cădea cu capul pe masă, țeapăn. Lucrătorii își spuneau unul altuia: - Săracu Chirică, iar e necăjit... Și nu-l mai băgau în seamă. Ceferistul se trezea către miezul nopții, când auzea pe Lina punând drugii obloanelor. Pleca clătinîn-du-se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a luat muierea în brațe. - Asta-i ziua ta de nuntă, Sinefto! i-a zis. Copila râdea. Avea un obraz proaspăt și rumen în lumina dimineții. Vântul îi spulbera părul, și sufletul lui Nicu-Piele era ca vioara. Numai că se îmbătase și adormise pe drum. Se trezise tocmai a doua zi, fără un ban, țeapăn, într-un șanț. Gagica dusă a fost, n-a mai văzut-o decât peste vreo lună, să n-o mai cunoască, îmbrăcată ca o cocoană, la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a murit, știu cum stă mațele-n dumneata... - Nu mai spune! Ești doctor care vrea să zici? - Nu chiar doctor. Un fel de felcer... Coană Lino, mai dă-ne cfte-o gamoaie! Chirică zicea: - Vai de mine, dumneata vrei să mă-mbeți... Dar apuca cinzecul cu nădejde. - Și tot cu munile-astea mănînci? - Da cu care? - Păi nu ti-e scîrbă? - De ce să-mi fie scîrbă? Ehe, omu... - Nu-ți miroase a hoit? - Nu-mi miroase. Dumneata nu ai de unde să știi ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Fane ostenea. O dată se posomora. Îl apucau îngerii pierzării de ceafă. Schimba măsura: - Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul cinci! Nevasta cârciumarului îl cunoștea. Autopsierul era un bețiv liniștit. Nu spărgea nimic, nu făcea scandal dacă se îmbăta. Dar când i se năzărea a chef, începea să bea cu litra. Se uitau mușteriii ceilalți la el. - Cum e, nea Fane? întreba Ilie de alături. - Cum să fie? Beau, că mi s-a făcut scârbă de lumea asta! Să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
croitor aruncase cu vitriol în ochii unei neveste, altă dată un cizmar își călcase muierea în picioare pentru că dansase cu altul, dar câte nu se întîmplau... Cine mai sta să le facă socoteala? Veneau flămânzi, se ghiftuiau grăbiți și se îmbătau. Noaptea aceea de început de primăvară trecea totdeauna repede și nu putea s-o uite nimeni... Pe drum, Bozoncea își aduse aminte de tinerețea lui, pe la ce baluri umblase... Păi unde era petrecerea de la Gib, la Bragadiru, când se dădea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
te uitai în stânga, numai neveste. Mai treceau pe sub ochiul lui, care cunoștea, și câte o coardă, dar alea erau în treabă, nu puteai să te apropii, că se aflau cu țuțării lor, și Stăpânul le spusese să stea liniștiți. De îmbătat, însă, tot s-a-mbătat Gheorghe. Să ție paharul știa, nu-l certa nimeni. Îi plăcea gustul vinului, inima lui fierbinte, și 1-a îndemnat și pe Paraschiv: - Ia, mă, și bea, că ești cătrănit. - Nu sânt cătrănit... - În flăcările alea mari
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
două ori și a apucat hartanul. A mâncat ce-a mâncat, până 1-a găsit Aglaia. - Vin', că am rămas fără porc! a strigat cocoșată. Potaia fugise lăsând resturile. Vreo trei zile a stat ascuns. Șeful, de necaz, s-a îmbătat. -La pândit nemâncat. Ce să-i mai tihnească dumicatul? Degeaba trăgea nevasta de el: - Haide, omule, lasă, că n-oi muri dintr-atît! El, de loc, că numai Dumnezeu știuse cum strânsese banii să cumpere porcul. A patra dimineață, hop și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îndurat decât după ce-a rupt prăjina pe el. Aglaia ieșise din bordei și se ruga de bărbat să nu-l ucidă. Degeaba, sângele câinelui înroșise zăpada. - Ce făcui? scuipase gunoierul. Și, de necaz, a plecat la Stere să se îmbete. Altfel, nu făceau nici un rău jigodiile. Mai croiau vreun crac de pantalon, mai murea câte unul otrăvit, și cum venea februarie, dădea strechea în ei... Întâi le apuca un pârjol pe pisici, că sosise săptămâna brânzei. Nunțile pe acoperiș se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
soarta lui. Privi la țigancă. Numai pe ea să nu i-o fi luat cineva, s-o ducă prin pușcării, că moarte de om ar fi făcut... Chemă lăutarii la masă și-i puse să-i cânte la ureche. Se îmbătase. Zicea Zavaidoc: Păi, banii, banii i-aș blestema, Că nu-mi trebuie, oh, mama mea, Dar cine-i are, oh, Cine-i are, maica mea, Trăiește cu nepăsare, Griji n-are, oh, mama mea... Sandu a turnat în pahare, le-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nicule? Să ne mai dea un rând cu întărîtarea sa, că mi s-a făcut foame. Mâna lui puternică a ridicat paharul și -la izbit de podele: - Lăutarii! Să vie lăutarii! Țiganii erau doborâți de oboseală. De trei ori îi îmbătase până acum starostele și nu-i mai slăbea. Cucăiau și caramangiii, cu capetele pe masă, numai lui Bozoncea îi era bine. - Ia zi-mi, Mitică, p-ăla: Aolică, Gică, Gică! a poruncit. 300 Guristul a chemat pe ăilalți aproape și-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că am treabă în noaptea asta... Codoșul i-a simțit privirea pe el. Îi mirosise starostelui, nu mai era scăpare. Și-a dat groaza-n el. Tremura tot, cu privirile în pământ. Bozoncea îi turna pahar după pahar, să-l îmbete. - Ia, puișorule, ia cu mine... Mitică Ciolan cînta: Foaie verde și-un susai, Inimă de putregai, N-am un cuțit să te tai, Să văd fnuntru ce ai? Anghel a întins vioara și caramangiul i-a umplut-o cu poli
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ține de urât, ziceau. Pe la paisprezece ani erau galbeni și necrescuți. Mușca oftica din pieptul lor. Mai mureau, asta era viața. Dar aveau o zi a lor meșterii, sâmbăta, când puteau să petreacă, să risipească, să cânte și să se îmbete. Erau împărați! La patru lăsau mistriile, se spălau, își îmbrăcau cămășile peticite și se adunau sub schele, așteptând banii pe care-i împărțeau meșterii. Hârtiile albastre foșneau plăcut și miroseau bine. Le împătureau și le ascundeau în buzunare. Treceau pe la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
iar a golit cana de lut cu miros de vin până a început să simtă băutura în brațe și în picioare. A chemat lăutarii lângă el. Toată noaptea i-au cântat țambalagiii la ureche. Degeaba. N-a putut să se îmbete. Dimineața avea capul 328 limpede și inima criță. A urcat butoaiele în căruțe, s-a certat cu oamenii, că voiau să mai rămână. Pe drum, când coborau dealurile, și-a spus că de acum se duseseră tinerețele lui. Jos, în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
n-auziți? Descărcară apoi butoaiele și le puseră binișor pe pământ. Proptiră două grinzi groase cu capete de fier în zidul pivniței sub chepeng și începură să răstoarne poloboacele, ținute în frânghii. Vinul suna sub doage și mirosul lui proaspăt îmbată nările negustorului. Butoaiele acelea erau averea lui, sub cercurile de fier clipocea sângele său. Abia târziu, după ce mâncase cu oamenii, Stere își aduse aminte de cele întîmplate. Cântări galbenii și-i numără. Se pierduseră doi... Nu se mai clintea inima
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
banii de nu-i mai aveau. - Prindeți-i, ziceau oamenii legii, că știm noi ce să le facem! Prinde orbul, scoate-i ochii! Pungașii lucrau mînă-n mână cu comisarii. Nu le păsa. Se mai odihneau. Petreceau. De Crăciun s-au îmbătat la o petrecere cu zidarii din Filantropia. Spre ziuă, când băteau bidinăresele cu papucii lor roșii de catifea în cutiile viorilor, de drag ce le era, a plecat Sandu-Mînă-mică cu gazda, o aia cârnă și potcă. Bărbatul era mazgugur de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
numai pielea pe el. Era ușor și în coșciug. Îl ducea Paraschiv ca pe un fulg. Ăl bătrân plângea la capul lui: - Nu mai ești nici tu, Ciupitule, te-ai dus după Stăpînu, unde-o fi... 356 Iar s-au îmbătat, și codoșul și-a spus în gînd: Acum nu mai e de mine. Trebuie să plec. Să mă las de meserie. S-a spart gașca... Și 1-a luat pe Paraschiv după el, să mai vadă o dată locurile pe unde
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
deveni triste, când o privire furișată spre cer i-ar împrumuta culoarea mâhnirilor, când n-ar exista ochi uscați în preajma mea și aș evolua pe bulevarde ca prin mărăcini, că urmele pașilor mei le-ar sorbi soarele spre a se îmbăta de durere, atunci aș avea dreptul și mândria să afirm viața. Orice aprobare ar avea de partea ei mărturia infinitului de suferință și orice bucurie sprijinul amărăciunilor. E urât și vulgar a scoate o afirmație întăritoare din ce nu e
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Obosit de individuație, aș vrea să mă odihnesc de mine. Și cum mi-aș prăfui inima în depărtări, ca din urmele de sânge să lingă șerpii însetați de otravă - și vipere încîrligîndu-se în creier și sugând idei după idei, târâtoare îmbătate de deznădejde! Prăbușiți-vă, tăriilor, nu veți avea ce mai turti! Căci aștrii se învîrt în univers ca ouă clocite, ale căror emanații toți trandafirii raiului nu le vor acoperi. Putea-voi să-mi sfărâm gândurile de propria mea umbră
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Aș vrea să pier în fiecare astru, să mă zdrobesc de fiece înălțime și-un adăpost mortuar s-alcătuiesc, în stele putrede, pentru un cadavru descompus în farmecul sferelor. Ce cântec s-a pogorât în carne și ce pierzanie sonoră îmbată fiece celulă, de nimeni nu l-ar mai opri, în avântul de murire? Este atât nedefinibil în acest cuvînt: zădărnicie - parcă mi l-ar fi șoptit Buddha într-un cabaret. O sinucidere face mai mult decât o ne-sinucidere. Sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Mozart la florile Paradisului visând alte ceruri. Orice deznădejde este un ultimatum lui Dumnezeu. Neurastenia-i la om ceea ce-i divinitatea la Dumnezeu. Gândurile o șterg din lume, iar simțurile o iau razna spre cer. Unde fuge mintea, de mă-mbăt de lipsa mea, de lipsa mea și-a lumii? Doamne! mic ești pentru dezastrul fiilor tăi! În tine nu-i loc să ne adăpostim groaza, căci tu n-ai loc de groaza ta! Și mă voi ascunde iarăși în inimă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
străfunduri: se roagă boala în oase. Viața nu merită să fie trăită decât pentru deliciile înflorite pe ruinele ei. Când găsești o anumită noblețe în tânguire, paradoxul e forma prin care inteligența înăbușă plânsul. Ce zori îmi vor trezi cugetul îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe fundul iadului și ochii privesc nemărmuriți spre lume. Când iubești viața cu patimă și scârbă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rar viziunea substanțială a nopții, a luminii, a gândului. Desprinzi atunci din toate restul absolut, ceea ce rămâne dintr-un lucru când el nu mai există pentru simțuri. Înțelegi taina ultimă a nopții, dar simțurile nu mai simt noaptea. Sau te îmbeți de muzică și nici un sunet nu mai mângâie urechea. Singurătatea necruțătoare a duhului descoperă neantul imaculat din temelia aparențelor, puritatea divină sau demonică de la baza tuturor alcătuirilor. Și atunci, înțelegi că rostul din urmă al duhului e îmbolnăvirea de infinit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar fi incomparabil mai bine să stea suspendați sub soare, într-o liniște senină și într-o tăcere admirabilă? Ce este de realizat, și de ce atâta sforțare și atât imperialism? Omul a pierdut simțul marilor tăceri, al marilor liniști ce îmbată ființa cu arome de eternitate. Deși conștiința este fructul unei deficiențe vitale, ea nu s-a determinat la fiecare om ca un element de inadaptabilitate, ci la unii a dezvoltat o exasperare a pornirilor vitale, o exagerare a imperialismului vital
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Japoniei, care totdeauna a reprezentat o cultură a grației, continuată în aceleași nuanțe în faza ei actuală de evoluție. Este, în tot cazul, reconfortant - pentru cine crede în întorsături și salturi istorice - exemplul unei țări pe care Occidentul o descoperise îmbătată de parfum de flori și pierdută în politețe și intimitate, pentru ca astăzi să le asocieze spiritul celui mai excesiv modernism, devenind în câteva decenii Prusia Orientului. Industrializarea, cu consecința ei, suprapopulația, a creat o adevărată răspântie a devenirii națiunilor. În fața
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]