3,716 matches
-
cineva (2); decan (2); director (2); d-lui (2); ce doriți (2); dumitale (2); Dvs. (2); educație (2); important (2); Măria Sa (2); noi (2); pronume de politețe (2); seriozitate (2); superior (2); tata (2); vîrstă (2); acela; aiurea; Alexandra-Elena-Eu; am îmbătrînit; ambițios; apreciere; ascultați; asistentă; atrăgătoare; ăla; bărbat; bătrînă; bătrînel; bine; bună; casier; ce persoană; ceas; cineva de respect; cinste; cîntați; curiozitate; demnitate; deșteaptă; deștept; dînsa; dînsul; domnișoară; dumnealor; dus; educat; eficient; ego; ei; excelență; formal; formalitate; geniu; gînd; inginer; Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
bătrînul Ene; blîndețe; bogat; bolnav; brînci; bun; bunei; bunic, tataie; bunici; bunicu; cadouri; cenușiu; ciomag; cireșe; curs; daci; darnic; delicatețe; des; durere; eu; familie; frică; Gheorghe; gîrbovit; Goriot; hobby; idei; ignoranță; Ilie; impotență; individ; Ion Roată; Ion; istorie; iubire, părinți; îmbătrînit; libidinos; mare; măr; Moș Nicolae; mustață; nas mare; neajutorat; neînțelegeri; nepăsare; neplăcere; neputincios; nu o să fim; om trecut prin viață; păr; peste 60 ani; plete; prost; ramolit; răbdător; sănătos; sărac; sărbătoare; sărbători; scaun; senil; senin; singurătate; străbuni; susținere; știrb; timp
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
fizic; fizicul; Florescu; foarte; foc; frumoasă; mai frumos deloc; gest; gîndac; gras, știrb; greoi; greșit; greu; gri; grîu; groapă; de prost gust; haină; hip-hop; ieșit din comun; iluzie; impresie; incorect; indiferență; inevitabil; inexpresiv; inferior; impropriu; insecte; Ionuț; iPhone; imposibil; izolare; îmbătrînit; încalcă; încheagă apa; îngrozit; înjurătură; înnorat; întotdeauna; întunecat; judecat; lacrimi; lapte; mai leagă o fișă; de lume; lup; maimuță; major; malformație; melc; meschin; miasmă; milă; mincinos; mine; moare; ca moartea; mohorît; monstruos; monștri; mort; nas; natură; neagreabil; neant; neatractiv; neatrăgător
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
de persoanele productive, de „cei utili”, aceste persoane se închid în certitudinea că nu mai servesc la nimic, se resemnează, devin acri și suferă din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Societatea are datoria de a ajuta persoanele în vârstă să îmbătrânească decent, adică uman. Terapia tradițională chineză își manifestă utilitatea tocmai în acest punct, prin puterea de a trezi corpul și Qi-ul mintal, dar și prin comunicarea pe care o permite. Suferința fizică Trebuie utilizate toate mijloacele posibile pentru a face
Manual de masaj tradițional chinez by Michel Deydier-Bastide () [Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
de la ASE. Toate problemele abordate în acest curs au menirea să vă învețe cum să învățați apropiindu-vă cu înțelepciune și interes de spiritul lor, chiar dacă instituțional, regulile jocului vieții economico-sociale și în acest domeniu se schimbă mereu, fie pentru că „îmbătrânesc” prea devreme, fie pentru că nu au fost niciodată tinere, fie, pur și simplu, pentru nevoia de a fi mereu în actualitate. Să sperăm, dragi studenți, că dacă alegerea pe care ați făcut-o pentru școala de Administrație și Management Public
Managementul achiziţiilor publice by Elvira NICA () [Corola-publishinghouse/Science/199_a_192]
-
oameni. Când emoția creației dispare, există riscul ca jocul vieții ca „întreg integrat” să devină rutină, să parcurgeți traseul ce a mai rămas mergând cu „lumânarea aprinsă la ambele capete”, irosind și ultima picătură de energie umană care ruginește și îmbătrânește comportamentele încremenite într-un proiect care face doar umbră și atât. Așadar, să descoperiți mereu ceea ce vă place să faceți ca oameni-specialiști, pentru a nu ajunge vreodată să faceți „umbră pământului degeaba!” Ceea ce cred și eu, ca și alți profesori
Managementul achiziţiilor publice by Elvira NICA () [Corola-publishinghouse/Science/199_a_192]
-
de viață, a devenit presantă și problema tratării cohortelor tot mai numeroase de vârstnici care își pun amprenta asupra societăților moderne. Vârsta a treia, ca provocare socială, pare să fie apanajul secolului XX, care a descoperit deodată complexitatea societăților ce îmbătrânesc. Societățile s-au confruntat cu problema creșterii numărului de vârstnici, au fost silite să-și schimbe stereotipurile și reprezentările despre aceste categorii sociale, au fost obligate să inventeze noi modele de abordare a acestei vârste, să schimbe legislațiile, să formeze
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
a instrucției primare și secundare e cu mult mai mare decât valoarea a mii de cunoștințe pe jumătate percepute, prinse din aer, nesigure și neclare” și care „introduc un haos în mintea copilului” și mențin această situație „chiar când omul îmbătrânește”. Cuvintele de mai sus au fost prilejuite de prezentarea unei cărți de geografie, activitatea de recenzent al manualelor școlare fiind onorată de Eminescu cu o deosebită competență profesională (pedagogică) și angajare cetățenească. El cerea cărții școlare să transmită nu numai
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Epictet, pe Seneca, în special pe Marc Aureliu („mai folositori la necaz decât Părinții Bisericii” Ă 515, 6 februarie 1975), dar corpul degradându-se este o obsesie greu de amânat. Constată, în scrisoarea din care tocmai am citat: „Ce mai îmbătrânește omul! Abia datele astea mă readuc la realitate, la evidența execrabilă a vârstei. Apoi vin la rând beteșugurile și umilințele inerente” (515, 6 februarie 1975). În altă scrisoare, din aceeași perioadă, citim: „Este, desigur, o nenorocire să mori tânăr; dar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
readuc la realitate, la evidența execrabilă a vârstei. Apoi vin la rând beteșugurile și umilințele inerente” (515, 6 februarie 1975). În altă scrisoare, din aceeași perioadă, citim: „Este, desigur, o nenorocire să mori tânăr; dar e mult mai rău să îmbătrânești cunoscând decăderea fizică, îngroșând rândurile acestor deșeuri grotești, din care n-a mai rămas decât numele” (445 Ă 14 decembrie 1973). De fapt, boala Ă semn al prezenței fizice în lume Ă este un dat fundamental al existenței cioraniene. Cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Doar că prezentul acesta, al explorării de sine, este și unul al denunțării falsului. Adevărata impostură aparținuse tinereții. La doar câteva rânduri după ce susține că înșelăciune este cuvântul care îi exprimă „filozofia”, Cioran constată cu nostalgie și dezamăgire: „Cu cât îmbătrânesc, cu atât îmi vine mai puțin să trișez. Vârsta anulează toate șansele farsorului ce-aș fi putut să fiu” (I, 331). Alteori, face o veritabilă poetică a jocului, a măștii. În afara ei, nimic nu are relevanță: „E plicticos orice om
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și sensul. Notează într-un loc: „Frica în fața vieții e la mine un dar, o moștenire de familie. Degeaba încerc să scap de străbuni; și degeaba îi resping și îi gonesc Ă ei se țin scai de mine. Cu cât îmbătrânesc, cu atât constat că ei sunt mai tari și că lupta mea contra lor e fără speranță. Originile mă trag înapoi, urmând desigur să mă înghită” (I, 120). În fine, să vedem alte contradicții: „un sihastru în plin Paris” (I
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a celui mai detașat, mai desprins de toate, e o farsă pe lângă supremația celui mai modest hoit. Nu există înțelepciune deplină decât acolo unde orice strop de viață a fost lichidat” (III, 167). Să revenim, însă, la Nietzsche. Iată: „Pe măsură ce îmbătrânesc, mă situez tot mai la antipodul ideilor lui Nietzsche, sub toate aspectele. Tot mai puțin îmi plac gânditorii frenetici. Li-i prefer pe cei înțelepți și sceptici Ă «neinspirații» prin excelență, cei pe care nici o durere nu-i ațâță și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
III, 282). Firește, e vorba de orgolioșii care se instituie ca prezență. Or, acum, modelul e Buddha. Cu el se identifică Cioran, resorturile acestuia îl construiesc. „Să renunți la lume și să predici apoi renunțarea, fiindcă trebuie să suferi, să îmbătrânești și să mori Ă nu înseamnă să refuzi însăși condiția omului? Condiția în sine? Ce revoluționar, ce nihilist a țintit mai sus? ș...ț E într-adevăr o inspirație nemaivăzută să vrei să impui lumii renunțarea, să vrei de asemenea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
refugiat în Buddha. Numai că, se întreabă Cioran, „Buddha, pe care-l iubesc acum, n-a fost și el un mare orgolios, cel mai mare dintre toți? Să renunți la lume și să predici renunțarea, fiindcă trebuie să suferi, să îmbătrânești și să mori Ă nu înseamnă să refuzi însăși condiția omului? Condiția în sine?” (III, 282). În fond, e aceasta o mărturisire din momentele în care Cioran propăvăduiește anonimatul, retragerea din lume, cucerirea Indiferenței. Poate că afirmația cea mai elocventă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
obârșia este fiindcă, la urma urmei, e mai bine să fii român, adică nimic, decât un simulacru de ceva” (III, 335). Este și aici o împlinire în negativ. Cum își face un țel din înstrăinarea de sine, mărturisește: „Cu cât îmbătrânesc, cu atât mă simt mai român. Anii mă readuc la origini și mă cufund iarăși în ele. Iar străbunii mei, pe care i-am tot ponegrit, ce bine-i înțeleg acum, și câte «scuze» le găsesc!”. În fond, care erau
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ordini, ci ordinea după chipul și sufletul omului. Tu ai ales prima variantă și n-ai reușit nici ordinea, nici omul. Maria: Voi stați aici la taclale filosofice și Val nu mai vine. Și ăștia parcă au de gînd să îmbătrînească aici. Ar trebui să stați de vorbă cu ei... să vedeți... poate... vor ceva... Du-te la ei Mihai. Mihai: Nu mă duc la ei. Maria: Nu te du. Dar or să vină ei aici. Ai să vezi! Alex: Mă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spus că a pus înapoi un sfert de kilogram... El n: Ce să spun, mare recuperare! Da' hai s-o lăsăm ea și uită-te la tine! El 1: Ce e cu mine? El n: Tu nu vezi că ai îmbătrînit? Că ești jigărit, că arăți ca o sălbăticiune! Nici nu-ți mai vezi de treabă, nu citești, nu scriii... Mi-a spus nevastă-ta. El 1: Ba scriu. Chiar mai mult ca oricînd. El n: Dacă ea nu te vede
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
minunat, / Și-a sosit din răsărit / Un voinic frumos, leit. Iată lumea că-nflorește, / Pământul că-ntinerește. (s. n. ) / Cântă-n luncă turturele, / La ferestre-rândunele. Noi vă zicem să trăiți / Întru mulți ani fericiți; Ca pomii să înfloriți / Și să nu îmbătrâniți. Vă mai zicem sănătate / Că noi mergem mai departe."102 În credințele populare din Bucovina, pământul este jumătate femeie, jumătate bărbat, partea bărbătească a pământului fiind cea de deasupra, iar cea femeiască este partea dinlăuntrul pământului, cele două jumătăți fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
uneori declarată, a omului de lumea cosmică, anadiploza "pentru mine" singularizează destinul, suferința rămânând neîmpărtășită: "Pădure, verde pădure, / Frumos cântă cucu-n tine,, / Da nu cântă pentru mine. Pentru mine de-ar cânta, / Ți s-ar scutura frunza, / Ț-ar îmbătrâni fața / Cum o-mbătrânit a mea / De dor și de jale grea..."121 Pentru a îmblânzi povara vieții, comparația cu trăinicia codrului ilustrează, prin intermediul imaginilor binare contrastante, dualitatea trecere / permanență: "De-aș trăi ca plopu-n vale, / Nu m-ar mânca-atâta
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-i vedea ce-a rămânea: / Numai forma și țărna."169; Dragostea merge pe apă / Nu se teme că se-neacă; Urâtu stă pe uscat / Și strigă că s-o-necat."170; De-ar fi dragostea ca noru / N-ar mai îmbătrâni omu; / Dragostea nu-i călătoare / Te usucă pe picioare."171 Uneori, însă, destinul cosmic, jinduit de ființa umană, stă sub semnul posibilului (propoziții condiționale, verbe la condițional optativ), prezentificarea acestuia /verbe la indicativ prezent trăiesc, mi-e dor) anulând puterea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tot nu le-ar găsi toate. / Inimă de putregai, / Cu cuțit am să te tai / Să văd veninu ce-l ai; / Cu acu de te-aș străpunge, / Tot n-ar curge pic de sânge. / Când din tine iese doru, / Atunci îmbătrânește omu / Și dă capu la albit, / Și fața la-mbătrânit."179 Natura, ca refugiu existențial, tămăduiește și dezleagă firea umană din chingile sortirii. Repetițiile, care pun în prim plan legătura de sânge dintre om și natură, se transformă într-o unealtă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ursitorul meu, de Dumnezeu dat, cu coada să-l lovești, la mine să-l pornești..."202. În poezia populară, viața omului este pusă în paralel cu viața cosmosului, trăind aceeași soartă: "Trage boii și ghicește / Codrul de ce-ngălbenește, / Omul de ce-mbătrânește? Codrul de zăpadă grea, / Omul de inimă rea; Codrul de zăpadă multă, / Omul de inimă ruptă."203 Tânjind la veșnicia naturii, omul percepe antitetic pulsațiile lăuntrice ale universului: "Fost-am tinerel ca mlada / Dar amu-s bătrân ca tata; Fost
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
universului: "Fost-am tinerel ca mlada / Dar amu-s bătrân ca tata; Fost-am tânăr ca un brad / Dar amu îs om uitat. Pe drum merg, pe drum mă duc, / Bătrânețele m-ajung."204; "Pământ negru mă hrănește, / Urâtul mă-mbătrânește; / Pământ negru m-a hrănit, / Urâtul m-a-mbătrânit, / Că urâtul n-are leac / Decât pânză și toiag."205 Pentru omul tradițional, soarta se plămădește în taina creației, "cântul" devenind dalta cu care se șlefuiește destinul uman: "Eu nu cânt că știu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Da mie mi-o dat amaru; / La toți le-o dat cât o vrut, / Da eu parte n-am avut, / Numai de-amar și urât; / Tot cât o fost pe pământ, / Numai mie-mi s-o venit, / De asta-am îmbătrânit."227 O altă modalitate de potențare a tonalității meditative este reprezentată de utilizarea întrebărilor retorice, conclusive, care reiau întreaga încărcătură semantică, sugerată de metafora inițială care cumulează semnificațiile textuale: "Frunză verde ca bobu, / Mândră floare-i norocu, / Da nu crește
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]