4,963 matches
-
lui. Merse spre Cowcaddens, urcă treptele spre casa lui Drummond, deschise ușa și intră în bucătărie. Drummond și Janet Weir stăteau fiecare lîngă o latură a mașinii de gătit, privind o ladă pusă pe preșul din fața șemineului. Pisica roșcată era întinsă pe un geam pus peste ladă și se uita în jos la doi șoricei care mișunau printre cojile de cașcaval de la fundul ei. Drummond îi zise: — Salut, Duncan. Roșcatul se uită la televizorul ei. — Dar cum s-a întîmplat chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ferestre se vedeau copacii, aleile și pajiștile care urcau spre vilele din Park Terrace. O sobă cu gaz, o masă, o canapea și cîteva scaune erau așezate în jurul unui șemineu, la capătul atelierului. Celălalt capăt era ocupat de o pînză întinsă pe perete, iar pe ea erau primele fuse ale unei versiuni mărite a peisajului cu ecluzele din Blackhill. Mijlocul încăperii era plin de murdăria și gunoiul pe care-l fac doi tineri care folosesc o cameră cu nepăsare. Printre toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ca orice pictură. Cînd se urca spre platformă, aproape regreta că aceste tușe intense în formă de lacrimă îgalben ca de gălbenele și de Neapole, roșu indian și stacojiu, verde smarald și cele două nuanțe de albastru) nu pot fi întinse pe pereți cu toată suculența lor tropicală. Pentru a indica distanța și greutatea, trebuiau să fie amestecate între ele și cu alb, negru sau ocru. Cu toate astea, magia consta în faptul că perii ăștia de porc strînși de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
te bucuri că sîntem deosebiți? Ea făcu o grimasă și ieși spunînd: — E greu să strălucești fără să fii încurajat. Cînd reveni în salon, doctorii și asistentele plecaseră, iar paravanele fuseseră date la o parte, și Rima vorbea cu femeia întinsă în patul din colț. Veni lîngă ele, observînd un cap mic, chel și ridat ieșind din cuvertură. Mama stătea pe jumătate îngropată într-un morman de perne. Era puțină la trup și părul castaniu avea scîntei argintii; tinerețea și bătrînețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
CAPITOLUL 33. O zonă Coborîră minute în șir, între ziduri de ciment înguste, pe o scară metalică, în lumina verzui apoasă. Aerul deveni răcoros și, în cele din urmă, ajunseră într-un soi de peșteră cu tavan scund, care părea întinsă fără a fi vastă, căci pardoseala era acoperită cu țevi de toate dimensiunile, de la înălțimea unui om la grosimea unui deget, în timp ce plafonul era ascuns de cabluri și conducte de ventilare. Trecură printr-o ușă dintr-un stîlp de cărămidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
s-a umflat stomacul, iar haina e prea strîmtă. își desfăcu nasturii înnebunită și Lanark o privi surprins. Rochia îi stătuse înainte lejeră pe corp, dar acum stomacul îi era umflat, ajungîndu-i aproape de sîni, iar catifeaua de culoarea chihlimbarului era întinsă ca un balon. Ea se uită în jos, de parcă o izbise ceva și zise slab: — Dă-mi mîna. îi apăsă mîna de partea de jos a stomacului, privindu-l drept în față cu sălbăticie. Nu simt nimic, începu el, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se adresa unui grup, iar Lanark o prinse de mînecă pe Rima și o trase să asculte. — O autocisternă a lovit un transportor de la Algolagnics, zicea el, la intersecția cu Unthank. N-am văzut în viața mea așa ceva - circuite nervoase întinse pe drum ca niște nenorocite de mingi de fotbal explodate și țipete capabile să facă zob tot drumul. Consiliul a fost alertat, dar numai Dumnezeu știe cît o să le trebuie să se ocupe de mizeria asta. Zile - săptămîni, poate. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
scurtătură. Parapetul fusese înlocuit un zid acoperit de tufe. Ritchie-Smollet le dădu în lături, dezvăluind o gaură spre o zonă mai luminoasă și mai aerisită. Lanark o ajută pe Rima să treacă. Erau în curtea catedralei, unde pietrele funerare erau întinse la pămînt ca niște dale de trotuar. Pe ele erau dubițe și mașini, cu spatele la zidul înconjurător, iar Rima se prăbuși pe treapta unei macarale mobile. Ritchie-Smollet își vîrî mîinile în buzunarele pantalonilor și privi înainte cu un zîmbet satisfăcut. — Iat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o cameră mare, întunecată, pătrată și plină de praf, luminată de felinare de vînt așezate pe podea. O scară de fier stătea înclinată aproape de mijlocul încăperii, iar de-a lungul peretelui șase dintre membrii formației Lugworm Casanova stăteau și fumau întinși în saci de dormit. — închide-o, dom’le, că nu ne trece apa sub limbă. — Scuze, spuse Lanark, apoi închise ușa și traversă spre scară. Treptele ei erau reci și aspre de la rugină, și tremurau la fiecare pas. Cînd umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
orașul ăsta? întrebă Macfee eliberîndu-și brațul. Trecură pe lîngă o coadă lungă la ușa unui veceu public, apoi pe lîngă un zid cu afișe gigantice. Aici, zise el, și pășiră printr-un gol între două afișe ajungînd într-o zonă întinsă cu pietriș, plină de mașini parcate. Se opri lîngă una și deschise portiera. Lanark deschise portiera de cealaltă parte. Locul din față al mașinii se lăți și o tînără grăsuță cu o față slabă stătea în mijloc. — Intrați. Luați loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
loc printr-o spărtură și intrară pe pistă. Era prea îngustă pentru a putea fi numită pistă, fiind, de fapt, un spațiu triunghiular năpădit de iarbă pe vîrful unui deal înconjurat pe toate laturile de grădinile caselor. Pe iarbă era întinsă o prelată pătrată, și în jurul ei erau trei lumini electrice, iar în centrul prelatei, pe niște tălpi foarte late și picioare îndoite, stătea ceva care semăna cu o pasăre. Deși prea mare pentru a fi vultur, avea aceeași formă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și înalte. Vulturul-mașină părăsi rîul și luă avînt, într-o curbă largă, deasupra dealurilor care coborau spre sud, apoi spre est, apoi spre nord. Traversă peste clădirile din piatră curată care împrejumiau grădinile și unde se jucau copiii și erau întinse sfori cu rufe clătinîndu-se în vîntul slab. în orașul acesta domnea vacanța, pentru că aerul era transparent și terenurile de bowling și de tenis erau pline de jucători. Desfășurarea și frumusețea priveliștii, curățenia ei sub soare nu i se păreau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
inventat și motocicletele, și motocicletele există. — Astea-s vorbe... Vrei să ne plimbăm? Pot să ți-o arăt pe Rima, dacă vrei. Lanark oftă și spuse: — Bine, Sandy, haide. Se ridică în picioare cînd Alexander ieși din pîrîiaș. Hainele stăteau întinse pe o piatră plată și trebuiră să le scuture de furnicile roșii înainte de a se îmbrăca. — Bineînțeles că numele meu adevărat e Alexander. — Cum îți zice Rima? — Alex, dar numele meu adevărat este Alexander. — Mă voi strădui să-mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uși. împinse ușa și rămase clipind în lumină. Vocile se curmară, apoi cineva strigă: — Atenție! Uite-l că se întoarce! și urmă o explozie imensă de rîs. Galeria era mai goală decît și-o amintea. Majoritatea celor de-acolo erau întinși pe pernele de la etajul cel mai de jos, iar el se grăbi spre ei, privind în dreapta și stînga. își aminti că întîlnise o gură mică, zîmbitoare, cu buze subțiri, într-un luminiș de păr negru și strigă spre gura care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la poziția inițială, de neatins. Dar nu reuși. În timp ce se contorsiona cu disperare, deasupra lui se auzi declicul planșeului redevenit tavan. Cu toate acestea, nu se dădu bătut. Își luă avânt și sări cât de sus putu, dar degetele lui întinse în întuneric nu întâlniră decât vidul. De data aceasta își pregăti aterizarea și rămase în picioare, păstrându-și echilibrul. Era sigur că dacă există vreo cale de scăpare, trebuia s-o găsească cât mai repede, în minutele următoare. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
acolo unde credeți doar că vă aflați și așa mai departe... 4. Gândind că e momentul să intervină pentru a pune capăt unei situații care amenința să devină din ce în ce mai penibilă, domnul Sima se întoarse spre mortul acela sau spre păpușa întinsă pe masa de sub fereastra care dădea spre mlaștini și îi spuse încet: „Fii fără grijă, Dragoș, am să fac tot posibilul să te scap“, apoi i se adresă, cu glas tare, lui Iason : „Tinere, te rog să respecți casa în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aici, vă rog să recapitulați pe când eu, în așteptarea iernii, declamam ore în șir, iar Zenobia mă acompania bătând numai cu două degete într-o mică tobă făcută dintr-o bucată de piele găsită pe apă, uscată la vânt și întinsă peste un ciot de lemn scobit; ciudatele ei ritmuri aminteau clămpănitul berzelor care se pregăteau să plece spre sud. Despre ceilalți nu mai știam nimic, poate că Petru rătăcea prin mlaștini (ultima trestie dinspre nord spunea că îl zărise trecând
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
creion. I le am dat, împreună cu bucata de carton care îmi ținea loc de masă când voiam să scriu. Apoi am stins lumina din cameră și de pe coridor și m-am ghemuit între sofa și perete, ca să n-o tulbur. Întinsă pe cearceaf, în întuneric, Zenobia a început să deseneze. După un timp (am notat, ca de obicei, durata jocului : primul desen - 1/2 oră, al doilea, ceva mai mult), mi-am dat seama că ea adormise. Atunci am ridicat binișor
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a mormăit : „Ce ai cu mine ? De ce ești împotriva mea ?...“. Poate vorbise Maria, dar vocea, groasă și brutală, nu era a ei. 14. Totul devenise idiot și comic, dar n aveam chef de râs. Îmi era milă de Maria, forma întinsă pe sofa putea să fie a ei sau a altcuiva, dar vocea, în orice caz, era a lui Iason. „De ce nu-mi răspunzi ?“, m-a întrebat. „Ești nebun“, am spus, „ce să am cu tine ? Aproape uitasem că exiști...“. O
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
au speriat și au întins-o. M-am ridicat de pe podea și am ieșit pe coridor. Acolo nu se afla nimeni, dar ușa odăii dumneavoastră era deschisă, iar dinăuntru se auzeau un fel de gemete, ca de agonie. Am intrat. Întinsă pe un maldăr de ziare zăcea bătrâna dumneavoastră mamă... «Mor !», mi-a comunicat ea, disperată. «Lăsați», i-am spus, «că nu se moare așa, cu una, cu două...». I-am dat medicamentul (a mai avut putere să mi-l arate
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zise Leej, felul în care faci lucrurile acestea, cum merge? Așa, deci! Ajunsese să se întrebe. Gosseyn zâmbi și dădu din cap. - Cam complicat, zise, și nu vreau să te ofensez, depășește cunoștințele voastre științifice. Se petrece cam așa: zona întinsă pe care noi o numim spațiu-timp este probabil o iluzie a simțurilor: adică poate să nu aibă nici o legătură cu ceea ce vedem, mirosim sau pipăim. Așa cum dumneata pari mai bine orientată, ca Prezicătoare, în conținutul spațiu-timp - adică mai bine orientată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
la Leej. Ajunse la timp. Contracția care o ținea în picioare dispărea. O prinse în brațe pentru a nu se prăbuși. În timp ce o transporta spre canapeaua din fața cupolei transparente, își reprezentă restul navei. Cu sutele, oamenii se prăvăleau. Dacă rămăseseră întinși în momentul critic, acum, erau complet moi, cu mușchii relaxați, ca și cum orice tensiune ar fi dispărut din trupurile lor. Inima lui Leej bătea. Se lăsase atât de moale în brațele sale încât crezuse că era moartă. Gosseyn se îndreptă, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
la poziția inițială, de neatins. Dar nu reuși. În timp ce se contorsiona cu disperare, deasupra lui se auzi declicul planșeului redevenit tavan. Cu toate acestea, nu se dădu bătut. Își luă avânt și sări cât de sus putu, dar degetele lui întinse în întuneric nu întâlniră decât vidul. De data aceasta își pregăti aterizarea și rămase în picioare, păstrându-și echilibrul. Era sigur că dacă există vreo cale de scăpare, trebuia s-o găsească cât mai repede, în minutele următoare. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
zguduitură puternică, iar nava se răsuci într-o rână și păru să se răstoarne. Grosvenor se pomeni trântit pe podea. Rămase o clipă locului, parcă amețit de izbitură, apoi spaima îl făcu să-și recapete cunoștința. Îi văzu pe ceilalți întinși pe jos în jurul lui. Unii gemeau de durere. Morton strigă un ordin, pe care Grosvenor nu-l putu înțelege. Căpitanul Leeth se ridică în picioare și începu să înjure: - Cine dracu' a pus în funcțiune reactoarele? Între timp, nava continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de nexialism, simțea că-i sporește neliniștea. Dacă un chimist putea fi stimulat atât de ușor să-l urască, la ce grad de ură vor fi ajuns ceilalți cincisprezece care-i invadaseră secția? Răsuflă ușurat când îi văzu pe toți întinși pe podea, în nesimțire. După ce făcu rost, în grabă, de două perechi de ochelari negri - una pentru el și alta pentru Korita - îndreptă un baraj de raze luminoase asupra pereților, tavanelor și podelelor. Imaginile se șterseră numaidecât. Grosvenor merse apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]