3,167 matches
-
împodobită cu poza lui Shirley Temple. Ar trebui să se impună o lege strictă națiunii noastre înainte de a se autodistruge. Statele Unite au nevoie de teologie și geometrie, de bun-simț și decență. Impresia mea este că ne clătinam pe marginea unui abis. — Ignatius, mâine va trebui să merg la Casa de Credite. Nu vreau să avem de-a face cu cămătarii aceia, mamă. Ignatius căuta pe dibuite în borcanul în care țineau prăjituri. Până la urmă o să ivească ceva. — Ignatius, scumpule, ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
simpli și ignoranți, trebuie să recunosc că s-au descurcat foarte bine. Când demonstrația ajunsese la culme, am aruncat pe fereastră toate lucrările — necorectate, bineînțeles — drept în capul studenților. Colegiul era prea mic ca să accepte acest act de dispreț împotriva abisului învățământului superior contemporan. — Ignatius! Asta nu mi-ai spus-o niciodată. — N-am vrut să te tulbur atunci. Le-am mai spus studenților că spre binele viitorului umanității, sper că sunt cu toții sterili. Ignatius își aranja pernele din jurul capului. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să fi făcut tu ceva trăsnăi la Levy Pants. — Superioritatea mea i-a deranjat. — Dă-ncoa ziaru’ ăla, Ignatius. S-aruncăm o privire la ofertele de serviciu. — Vorbești serios? tună Ignatius. Ai de gând să mă arunci din nou în abis? Se pare că ai jucat la popice toată mila pe care o aveai în suflet. Trebuie să petrec cel puțin o săptămână servit la pat, înainte de a redeveni eu însumi. Dacă tot ai pomenit de pat, ce s-a-ntâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
despre Partidul pentru Pace, cu atât eram mai îngrijorată. Se părea că, în Manhattan, Myrna nu prea avea cauze pentru care să lupte. — Te înțeleg, strigă Ignatius. Era o telegramă oribilă. O fantezie nebunească. De săptămâni întregi am căzut în abisurile deprimării. După toți acești ani în care am rămas alături de mama, acum a hotărât să se căsătorească și vrea să nu-i mai stau în cale. Trebuie să plecăm. Nu mai pot suporta casa aceasta nici o clipă. — Cum? Cine naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
taină, o nălucă despre care nu mai pomenești nicicînd. Atîția ani, Încît nici el nu mai era sigur dacă Într-adevăr văzuse atunci largul mării sau fusese doar orizontul cerului, Încît singura mare adevărată rămăsese pentru el acvamarinul din hărți, abisul se colorează cu o albăstreală intensă, iar adîncimile cu o nuanță mai Închisă. Cred că ăsta era și motivul pentru care ani de zile va refuza să meargă În concediu la mare, cînd toată lumea de la noi se ducea, fie prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o gură deschisă rotund, ca un pește, Încît Dionisie presimți În privirea camuflată, În gura ca de pește, o anume fățărnicie, o detașare voită, poate considerație, dacă nu doar o moțăială de lunatic. Căci astfel merg doar lunaticii, duși peste abisuri de mîna Atotțiitorului, de o cutezanță care nu vede hăurile, de o nesăbuință ce vine dintr-o credință ancestrală, de forța păgînă a trupului În care Încă mai dăinuie credințele străbunilor care se prosternau În fața lunii; mersul lor cu mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
jilavă, luminată de scînteieri vîscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i-ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adîncurile adîncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care-l purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îi sînt iertate păcatele? Poate tot așa, cîinele pe care-l duceau pe brațe, ca pe mielul Domnului, ca și băiatul ce-l strîngea la piept pe cîinele Kitmir, ca pe mielul jertfit, ca pe un idol păgîn, purtîndu-l peste abisuri și hăuri, ținîndu-l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii-n pămînt, neîncumetîndu-se nici el să se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața somnului, ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu putea avea deci o morală În sine. Poate doar următoarea sentință: Între Plenitudine și Aparența plenitudinii este greu să faci o demarcație netă din perspectivă morală. „ Nu i-a reușit nici chiar celui numit Maestru“, zicea Franckel. „Aplecîndu-se peste abis, nici el nu și-a putut Înfrîna mulțumirea deșartă de a Încerca să-l umple cu Sens.“ De aici ar putea rezulta o altă morală, care ne-ar putea sugera o Înțelepciune paremiologică, și anume că e periculos să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
blajinilor, va da de unele potriveli cu viața sa spirituală. Astfel Îi va Încolți gîndul de a-și depăna rătăcirile - de la anarhism și ateism pînă la adevărul credinței - ca apoi să vestească lumii iluminarea sa: civilizația contemporană se prăvălea În abisuri. Antichristul era la ușă, deja Își punea Însemnul său rușinos pe locuri ascunse: sub sînii femeilor și pe șalele bărbaților. În momentul În care Nilus Își Încheiase opusul biografic, Începură să apară foiletoanele mai sus-numitului Krușevan. Sămînța căzuse pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dintr-o dată un țipăt și s-a aruncat Într-o parte, prăvălindu-se de pe cal și, rostogolindu-se de două ori, a aterizat Într-un pâlc de buruieni, cam la un metru de buza prăpastiei. Calul s-a prăbușit În abis, cu un nechezat disperat. În câteva clipe Amory s-a aflat lângă Eleanor și a observat că ținea ochii deschiși. - Eleanor! a strigat el. Ea n-a răspuns, dar buzele i s-au mișcat și ochii i s-au umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
este cel care, „la vremea de apoi”, va distruge complet lumea prin potop de apă sau de foc. El este, ca în balada Antofiță a lui Vioară, stăpânul apelor (Vidros) fără de fund (în gr. „fără fund” = abyssos), stăpânul deci al abisului acvatic precosmogonic : Eu în Vidros m-am născut Și în Vidros am crescut, Nici eu nu i-am dat de fund, Că Vidros este adânc Cât din cer până-n pământ. Din punct de vedere funcțional, Iuda poate fi asemănat foarte
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Iunie 1922, orașul Daren, ținutul Goose Lake. Tatăl: John Laidlaw Craig. Mama: Grace Rosemary Somer s..." Se născuse. Memoria nu-i jucase feste. Lumea nu era complet cu capul în jos. Există un gol în memoria lui, dar nu un abis. Poziția lui fusese ca cea a cuiva care se balansează într-un picior pe marginea unei prăpăstii fără fund. Acum era ca a unui om care stă cu picioarele larg desfăcute, încălecând un șanț îngust, totuși adânc. Era adevărat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
râdem nițel când căutăm prea evident cinci motive pentru exil. Doar știi că omul este oaspete și călător pe acest pământ întunecat, ce fel de exil cu pașaport e acela? Provincia e placidă: și dacă are vârfuri în inteligență sau abisuri de prostie, ele sunt anihilate de masa mediocrilor ... Cât e lașitate, cât e comoditate, cât e iubire în faptul că ai rămas la Craiova? Iar începi? Tu nu ai rămas la Piatra Neamț? Ai făcut-o, oare, din comoditate? Crezi că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
avea dreptate: dacă te plimbi câteva ore prin București dai la tot pasul de oameni deștepți. E apanajul megalopolisurilor: crema inteligenței, ca și a prostiei, acolo se vede. Prin comparație, provincia e placidă: și dacă are vârfuri în inteligență sau abisuri de prostie ele sunt anihilate de masa mediocrilor, adică a celor practici care nu iubesc gratuitatea inteligenței sau senzualitatea balcanică a prostiei. Am o teorie: poți scrie, de pildă, poeme bune în provincie, dar nu și roman. În provincie, până
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Cât de neagră e viața? Cât de neagră e veșnicia? Cât de alb e albul de sub negrul de peste negru? Expresia "negru pe negru" s-ar putea traduce și astfel: scriere despre Indeterminat. A scrie înseamnă pentru mine sondare a unui abis, configurare fragmentară a ceva inepuizabil. Scriind, am impresia că apetitul morfogenetic are potențialul de a organiza total Indeterminatul. La sfîrșitul fiecărui poem, îmi dau seama că Indeterminatul se regrupează ca înainte de scrierea poemului. Ceva similar aruncării unei pietre într-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de ani. Dar va exista și va fi mult mai bine cunoscută în lume. Dacă, Doamne, ferește, nu dă iar peste noi vreo altă calamitate ideologică. Piatra Neamț Alba Iulia, 15 martie 2016 Marta PETREU Fiecare transcrie ceea ce îi iese din abisurile de necontrolat ale ființei Antologia ta de poezie se numește "Apocalipsa după Marta". Ce legătură există între Apocalipsă și Poezie? Titlul antologiei vine de la un poem pe care l-am scris în 1990 și pe care l-am publicat mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de căutarea revelației... Nu am nici un merit pentru asta, scriu ceea ce simt, mai bine-zis scriu ceea ce îmi este dictat...! Nu se scrie poezie cum ți-ai alege un model de pulover, nu? Fiecare scrie, adică transcrie, ceea ce îi iese din abisurile de necontrolat ale ființei. Spune-mi cam ce ți-a dat ție poezia pe lumea asta? Mi-a dat... revelația. A simți mai mult și a putea să spui, să formulezi foarte exact ceea ce ai simțit și ai cunoscut. Ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ar începe discursul tău în mijlocul nemuritorilor de la Academia Suedeză? Dacă aș lua Nobel cred că aș elogia limba română care mi-a dat rădăcini și limba franceză care mi-a dat aripi. Trăim vremuri nesigure, globalizarea e o punere în abis a individului, în favoarea masei umane largi, amorfe...! De ce îi e frică lui Matei Vișniec? Mi-e frică de o uniformizare stupidă a umanității, de o globalizare ca o nouă formă de îndoctrinare. Acum îmi dau seama cât de ușor era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Atâta ne vom tot naște, până ce o să-i plictisim și ni-l vor da 215 Aurel PANTEA Când scriu, nu mă interesează nici o altă prezență, în afară de acțiunea spirituală ce instaurează poemul 220 Marta PETREU Fiecare transcrie ceea ce îi iese din abisurile de necontrolat ale ființei 225 Luca PIȚU Profil. Luca Pițu și câinii academicieni comunitari 231 Luca Pițu anchetat de Adrian Alui Gheorghe 233 Ioan Es. POP Literatura poartă cu sine, în modul cel mai neostentativ și mai discret cu putință
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ocazionat de centenarul înființării liceului. Textul poeziei lui Iulian Vesper, fost elev aici în anii 20, E-o febră tinerețea..., destinat numărului festiv, nu este publicat. Va vedea lumina tiparului abia în 1997: „E-o febră tinerețea, un clocot în abis, / O frunte-ngândurată, ce după vis suspină, / Pornește pe o cale ce nu s-a mai deschis, / E fără greș în toate; în sine e deplină. // Cunoaște-nțelepciunea de a urzi ușor, / De a schimba obida în calmă bucurie, / De-
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
ne-a învățat să privim altfel lumea, acest om care ne-a deșteptat suspiciunea față de cuvinte, mese și scaune, față de fraze și discursuri, față de ziare și academii, față de gramatică, purgatorii și purgative, acest om care ne-a deschis ochii asupra abisului căscat în propoziții ca: „dormitorul meu are și el un pat cu pilotă verde...”, „am o fetiță, fetița mea locuiește cu mine...”, „n-am mâncat nimic toată ziua”, „da, darling...”, „există numere mai mari și altele mai mici...” ; acest om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
vis”ț pe când învățam să scriu, iar pe a doua chiar înainte de a mă însura cu mama ta” (LXXXIII, 2). Primul vis-viziune înfățișează un cataclism cosmic: cerul se desprinde și cade peste pământ, iar acesta din urmă se prăbușește în abis; munții se ciocnesc între ei, la fel dealurile și copacii. Urmează rugăciunea lui Enoh către Dumnezeu, pentru ca acesta să se îndure și să cruțe măcar o părticică din pământ. A doua viziune, cunoscută îndeobște sub numele de „apocalipsa cu bestiar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de lăcuste și omizi, cu grindină și trăsnete. Cu acest discurs amenințător se încheie viziunea. Mihail reintră în al cincilea cer, iar Baruh este depus de către înger pe malul fluviului Gel, reinserat în istorie, dar în același timp vindecat de abisurile ei absurde. Testamentul lui Abraham Una dintre cele mai tulburătoare scrieri intertestamentare îl are ca protagonist pe Abraham, modelul credinței nestrămutate din Vechiul Testament. Textul e construit după principiile mai mult sau mai puțin evidente ale unui gen literar apărut în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ar fi simțit puțin ciudat să jefuiască astfel în plină zi. Ochii căprui ai maimuței erau însă reci și nemiloși, cu marginile înroșite și ațintiți cu hotărâre asupra lor. Într-un acces de groază, cu inima prăbușindu-se într-un abis întunecat, Pinky urlă: — Fugi, fugi, fugi. Fugi, Ammaji. Lasă înghețata și fugi. Numai că Ammaji, căreia tocmai îi fusese înmânat un cornet zdravăn cu ciocolată de către băiatul de la Hungry Hop, alergă cu el în mână - nu că ar fi contat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]