3,221 matches
-
Galium palustre). În etajul alpin pot fi văzute nenumărate păsări, așa cum sunt: ciocârlia urecheată (Eremophila alpestris), pasărea omătului (Plectrophenax nivalis), fâsa de munte (Anthus spinolleta), pietrarul (Oenanthe oenanthe), brumărița (Prunella collaris) și mierla de piatră. În zilele călduroase, pe pajiștile alpine se pot vedea vipera comună (Vipera berus), șoparla de munte (Lacerta vivipara) și numeroase specii de fluturi. În locurile umede de la obârsia râurilor, din circurile glaciare, trăiesc broasca de munte (Rana temporaria), salamandra (Salamandra salamandra) și tritonul (Triturus alpestris). Dintre
Munții Șureanu () [Corola-website/Science/306299_a_307628]
-
sunt o grupă muntoasă a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este vârful cu aceeași denumire Vârful Postăvarul (numit popular „Postăvaru”, fără "l"), având 1799 m. În Postăvaru există 30 de trasee alpine omologate cu grade diferite de dificultate. Munții Postăvarul fac parte din Carpații de Curbură, alcătuind împreună cu Masivul Piatra Mare grupul de Munți ai Bârsei. Sunt localizați între depresiunea intracarpatică a Brașovului, deasupra căreia se înalță cu peste 1.200 m
Masivul Postăvarul () [Corola-website/Science/306311_a_307640]
-
timpul derulat de la finele mezozoicului pînă în prezent. Ea se leagă intim de evenimentele care au generat cutarea depozitelor sedimentare acumulate în medial marin, exondarea treptată a catenelor și constituirea lanțului carpatic. Intr-un cuvînt, Munții Vrancei sînt creația orogenezei alpine, manifestată însă cu intensități temporale și spațiale diferite, punctate de faze de paroxism sau, dimpotrivă, de imobilitate relativă a scoarței. Data fiind apartenența la Carpații Orientali, caracteristicile dominante ale structurilor geologice și complexelor litologice sedimentare - proprii Munților Vrancei - se înscriu
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
folosindu-se apoi traseul turistic 7. Valoarea fitogeografică a rezervației constă în numărul mare de elemente alpino-carpatice, alpino-boreale și atlantice, cît și în existența speciilor endemice carpatice și dacice continentale. Dintre acestea, enumerăm trandafirul de munte (Rosa pendulina), izmișoara (Cilamintha alpina), curpenul de munte (Clematis alpina), sînziene de munte (Galium anisophyllum), ciuboțica ursului (Cortusa matthioli). Rezervația geologică și de peisaj cascada Putnei este cu mult mai restrînsă față de celelalte (aproximativ 10 ha) și cuprinde o porțiune a defileului rîului, dăltuit în
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
7. Valoarea fitogeografică a rezervației constă în numărul mare de elemente alpino-carpatice, alpino-boreale și atlantice, cît și în existența speciilor endemice carpatice și dacice continentale. Dintre acestea, enumerăm trandafirul de munte (Rosa pendulina), izmișoara (Cilamintha alpina), curpenul de munte (Clematis alpina), sînziene de munte (Galium anisophyllum), ciuboțica ursului (Cortusa matthioli). Rezervația geologică și de peisaj cascada Putnei este cu mult mai restrînsă față de celelalte (aproximativ 10 ha) și cuprinde o porțiune a defileului rîului, dăltuit în aval de satul Lepșa, în
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
uliginosum) și merișorul de munte (Vaciniurn vitisidaea). Jneapănul formează desișuri impenetrabile; tulpinile se încolăcesc, se întortocheată în așa fel, încît formează o țesătură deasă, ce acoperă fie stînca, fie grohotișurile. În Suhard trăiesc numeroase specii de animale caracteristice atît zonei alpine, dar mai ales pădurilor de rășinoase. Dintre mamifere — unele de importanță cinegetică — amintim: ursul (Ursus arctos), cerbul (Cervus elaphus montanus), căpriorul (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa); dintre răpitoare mai importante sînt: rîsul (Lynx lynx), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
în sudul Alpilor domină o climă mediteraneană. Clima în Elveția diferă mult de al o regiune geografică la alta. Astfel Elveția se poate împărți în patru zone climatice: In principiu domnește în zona centrală și a munților jurasici și regiunea alpină o climă asemănătoare, diferențe mai mari climatice fiind în regiunea de sud a Elveției. Pe când în regiunea centrală și alpină precipitațiile medii sunt cca. 2000 mm/an în Walis (valea Rhôn-ului) sunt numai 550 mm/an fiind zona cea mai
Geografia Elveției () [Corola-website/Science/306335_a_307664]
-
Elveția se poate împărți în patru zone climatice: In principiu domnește în zona centrală și a munților jurasici și regiunea alpină o climă asemănătoare, diferențe mai mari climatice fiind în regiunea de sud a Elveției. Pe când în regiunea centrală și alpină precipitațiile medii sunt cca. 2000 mm/an în Walis (valea Rhôn-ului) sunt numai 550 mm/an fiind zona cea mai uscată. Cantitatea de precipitații vara, cu excepția Valea Rhôn-ului, este dublă în comparație cu iarna.Temperatura depinde mult de altitudinea locului, având spre
Geografia Elveției () [Corola-website/Science/306335_a_307664]
-
permanente se poate aminti Föhnul un vânt călduț (nu bate în regiunea munților jurasici), iar Bise este un vânt rece care nu bate de obicei în sudul Elveției. Pădurile ocupă o suprafață de 30 % din suprafața Elveției, astfel în zona alpină domină rășinoasele (piceacaee ca: bradul, molidul, zada (larix), pinul (pinus cembra)), pădurile jucând în munți un rol important de reducere a formării lavinelor și inundațiilor.La altitudinea de sub 1000 de m cresc pădurile de foioase în amestecate, iar în Tessin
Geografia Elveției () [Corola-website/Science/306335_a_307664]
-
celelalte naționalități 10,5% dintre care lopoveni, ucrainieni, turci și tătari. Sub raport ecologic, Dobrogea de Nord constituie capătul vestic al unei catene ce se extinde spre est până în Asia Centrală, catena cu deformări în ciclurile orogenetice assyntic, caledonian, hercinic și alpin timpuriu. Datorită evenimentelor geologice îndelungate, în Podișul Dobrogei de Nord sunt patru compartimente structurale majore alcătuite din roci cristaline mezo și anchimetamorfice, roci magmatice intrusive și extrusive (granițe, diorite, sienite, riolite, bazalte) și roci sedimentare paleozoice și mezozoice. Dobrogea de
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
localitatea Fântână Mare (0,30 ha). Dealul Pietrosul de la Agighiol (167 m, 9,70 ha). E situat la nord de lacul Razim și reprezintă unul dintre celebrele puncte fosiliere din țară, incluzând o bogată fauna de amoniți triasici, specifici domeniului alpin. Alcătuit exclusiv din calcare, cenușii și negre, dealul adăpostește peste 100 de specii de amoniți, cefalopode, conodonte și brahiopode. Fauna de cefalopode are afinități cu cea din restul domeniului alpin european, dezvoltată în aceeași faciesuri și în Himalaya, dovedind unitatea
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
țară, incluzând o bogată fauna de amoniți triasici, specifici domeniului alpin. Alcătuit exclusiv din calcare, cenușii și negre, dealul adăpostește peste 100 de specii de amoniți, cefalopode, conodonte și brahiopode. Fauna de cefalopode are afinități cu cea din restul domeniului alpin european, dezvoltată în aceeași faciesuri și în Himalaya, dovedind unitatea paleogeografica a întregului domeniu. Cu resturile sale de fauna devoniana, reprezintă singurul punct din România care conține fosile paleozoice. Acestea se găsesc în șisturile argiloase, transformate în filite și în
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
topire. Observații disparate indică retragerea ghețarilor începând din anul 1800. Măsurători regulate au fost făcute începând din anul 1950 de către Serviciul Mondial de Urmărire a Ghețarilor ( -WGMS) și de Centrul Național de Date pentru Zăpadă și Gheață ( - NSIDC). Retragerea ghețarilor alpini, în special în vestul Americii de Nord, în Groenlanda, Asia, Alpi, Indonezia, Africa (Kilimandjaro) și în America de Sud a fost folosită de IPCC în raportul său din 2001 drept probă a încălzirii globale. Cazul particular al zăpezilor de pe Kilimandjaro, care a fost inițial
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]
-
neolitică zona a fost relativ dens populată. În anul 58 î.Hr. elveții au încercat să se sustragă presiunii triburilor migratoare germanice prin mutarea în Galia, dar au fost învinși la Lawrenceburg de către armatele lui Iulius Cezar și trimiși înapoi. Regiunea alpină a fost integrată în Imperiul Roman și a fost larg romanizată în cursul secolelor următoare. Centrul administrației romane a fost la Aventicum. Primii episcopi creștini au apărut în secolul al IV-lea. Odată cu căderea Imperiului Roman de Apus au intrat
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
merula"), fluturașul de stâncă ("Tichodroma muraria"), mierla de apă ("Cinclus cinclus"), salamandra carpatica ("Triturus montandoni"), buhai de baltă cu burtă galbenă ("Bombina veriegata"), tritonul cu creasta ("Triturus cristatus"), vipera ("Vipera berus"), șopârla de ziduri ("Podarcis muralis"), croitorul de fag ("Rosalia alpina"), gândacul de apă ("Rhysodes sulcatus"), apolonul negru (un fluture din specia "Parnassius mnemosyne"), cosașul transilvan ("Pholidoptera transsylvanica"). Stațiunea Poiana Brașov (în sezonul rece) pune la dispoziția turiștilor un domeniu schiabil alcătuit din părții cu toate gradele de dificultate. Turism Hărți
Poiana Brașov () [Corola-website/Science/299984_a_301313]
-
râuri (Ulmenion minoris); Păduri dacice de fag ("Symphyto-Fagion"); Pajiști montane de "Nardus" bogate în specii pe substraturi silicioase; Pajiști de altitudine joasă ("Alopecurus pratensis Sanguisorba officinalis"); Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Fânețe montane; Vegetație lemnoasă cu "Salix eleagnos" de-a lungul râurilor montane și habitat cu Vegetație lemnoasă cu "Myricaria germanica" de-a lungul râurilor montane. Fauna sitului este una bogată și variată în specii (mamifere, reptile, amfibieni, pești, păsări); dintre
Parcul Natural Vânători-Neamț () [Corola-website/Science/313064_a_314393]
-
Dunăre, fiind despărțit de Jură Șvaba prin Nördlinger Ries, regiune presărată cu cratere cauzate de meteoriți. Denumirea de „Alb” a fost preluată din denumirea latină de odinioară a lui „Monte Albuș” (Muntele Alb). Pe când în limba celților denumirea înseamnă „pășune alpina”. Frankenalb cum mai este denumit muntele este continuarea din punct de vedere geologic a munților Jură din Elveția și a Schwäbische Alb. Lanțul Jură se mărginește cu marginea de est a regiunii Nördlinger Ries până la cursul lui Main la Lichtenfels
Jura Franconiană () [Corola-website/Science/313175_a_314504]
-
încercați ca Anatoli Boukreev, Christian Kuntner și Ian Clough. Bilanțul escaladărilor până la data de 31 decembrie 2005 a fost: 142 de alpiniști au urcat pe Annapurna. din care 58 au murit în timpul escaladării, șansele de a reuși urcarea unei expediiții alpine pe munte depinde într-un raport de două treimi de lavine. Din această cauză agențiile care organizează expediții de escaladare evită Annapurna. Munții Annapurna sunt situați în sudul masivului Himalaya,spre vest Annapurna este despărțit prin Valea Kali Gandaki de
Annapurna () [Corola-website/Science/313216_a_314545]
-
este un templu rotund, cu o statuie a zeiței Venus realizată pe baza unui tablou de Antoine Watteau (The Embarkation for Cythera). Grădina castelului ocupă o suprafață de aproximativ 50 de hectare (125 acri) și este perfect integrată în peisajul alpin înconjurător. În parc se află mai multe clădiri cu aspecte diferite. Grota lui Venus "Grota lui Venus" a fost construită din ordinul lui Ludovic al II-lea din 15 decembrie 1875, fiind finalizată în 1877. Grota a fost construită din
Castelul Linderhof () [Corola-website/Science/314512_a_315841]
-
mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică). La nivelul ierburilor vegetează mai multe rarități floristice; printre care: verigariu (" Rhamnus saxatilis ssp. tinctorius"), albăstriță ("Centaurea rocheliana"), frăsinel ("Dictamnus albus"), cimbrișor ("Thymus longicaulis") sau "Danthonia alpina"; o specie din familia Poaceae. Reportaj
Pădurea Bejan () [Corola-website/Science/314570_a_315899]
-
ridicarea nivelului general de cunoștințe. 1962: sunt realizate primele filme subacvatice românești "Scoicile nu au vorbit niciodată" de către regizorul Sergiu Nicolaescu, care cu acest prilej devine și primul operator subacvatic din România și documentarul lui Ion Bostan "Păstrăvii din lacurile alpine". 1964: apare în România cartea "Sportul subacvatic" scrisă de Mihai Lefterescu. Lucrarea este prima de acest gen care s-a tipărit la noi și în care sunt abordate multiple aspecte atât ale scufundării libere (în apnee) cât și ale scufundării
Scufundare () [Corola-website/Science/313579_a_314908]
-
a ducelui de Aosta se afla două divizii de infanterie: Divizia a 40-a "Cacciatori d'Africa" (Vânătorii Africani) și cea de-a 65 "Granatieri di Savoia". Italienii aveau la dispoziție și un batalion de elită de vânători de munte ("alpini"), unul de infanterie cu mobilitate sporită ("bersaglieri"), trupe paramilitare fasciste „Cămășile Negre” ("Camice Nere"), milițieni ("Milizia Volontaria per la Sicurezza Nazionale") și alte unități mai mici. Cea mai mare parte a trupelor italiene din Africa de Est (aproximativ 70%) era
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
ducele de Aosta a trimis divizia de grenadieri „Savoia” să apere Kerenul. Alături de grenadieri mai erau prezenți și trei brigăzi coloniale. Divizia de grenadieri avea în rândurile sale un batalion de infanterie mobilă ("bersaglieri") și uul de vânători de munte ("alpini"). Atacul organizat de generalul locotenent Platt din Sudan pentru cucerirea Eritreei nu putea să înceapă decât după sosirea întăririlor din Egipt. Platt s-a mulțumit până la sosirea întăririlor să hărțuiasă pozițiile italienilor. Sosirea unei divizii australiene în Egipt i-a
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
muntelui, / Sub crucița bradului”; „Pă cel vârvuț de muncei / Mărgu-și trei păcurărei”. Trei păcurari, împreună cu o turmă de oi, urcă (primăvara) pe vârful unui munte, în scopul de a-și amenaja stâna de vară. De remarcat aspectul luxuriant al vegetației alpine („la iarba până-n jerunte”). Aceasta este o formulă menită să sesizeze (sau să sugereze) debutul anului pastoral, respectiv momentul imediat următor "Măsurișului" / "Ruptului Sterpelor", când are loc însâmbrirea proprietarilor de oi. Privită în ansamblu, pe toată desfășurarea epicului, versiunea-colind a
Motivul urcării și coborârii oilor de la munte în „Miorița” () [Corola-website/Science/314200_a_315529]
-
de pe munte, spre câmpie, spre Dunăre, pentru iernat, pe vremea marilor procesiuni de transhumanță post-medievale. Astfel, sintagmele de genul „Pă plăiuțul dealului”, vor deveni „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai”. Muntele nu este numai spațiul pășunilor alpine, prielnic păstoritului pe timpul verii, căci el este încărcat de o sacralitate ancestrală, statornicită anterior pătrunderii creștinismului în România. Romulus Vulcănescu (1987) este de părere că marii pontifi ai populației geto-dace organizau anual, la solstiții și echinocțiuri, „procesiuni în masă pe
Motivul urcării și coborârii oilor de la munte în „Miorița” () [Corola-website/Science/314200_a_315529]