2,824 matches
-
românească, dar și prima carte franceză despre Mircea Eliade. în acest mod au apărut și alte cărți importante. Este mult, puțin? Este sticla pe jumătate plină sau pe jumătate goală? Cine poate decide definitiv în astfel de împrejurări atât de ambigue? Dar tot entuziasmul meu a fost ucis, strangulat. Intrasem conștient în gura lupului, animat de cele mai bune intenții. Am început deci să nu mai iubesc Hermeneutica lui Mircea Eliade. Cele ce s-au întâmplat în Franța m-au dezgustat
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
în adâncime a două cazuri-limită: 1. Colaboraționismul, considerat inevitabil, soluție necesară, de expedient, de supraviețuire, după unii chiar creator etc., de o evidentă și complexă ambiguitate. Ea a produs, la rândul său, o serie de alte relații nu mai puțin ambigue. Cazul Constantin Noica, emblematic și simbolic, pune în cea mai vie lumină atât drama, cât și amoralismul acestui proces. Analiza s-a dorit cât mai rece și obiectivă, lipsită de orice spirit partizan sau iconoclast. 2. Resemnarea istorică, pasivitatea, renunțarea
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
trebuiau să-l țină de brațe a putut călători adesea după eliberare. Este doar un singur exemplu pentru a defini o situație nu totdeauna nici bine cunoscută, nici bine înțeleasă. Cine mai poate invoca în astfel de situații atât de ambigue criterii tăioase, superradicale? în astfel de împrejurări, prin schimburi de cărți, vizite la Păltiniș și Cluj, discuții, corespondență (păstrată din păcate doar în parte, cea dintre 1976-1987, dosar nr. 23), s-a produs și apropierea mea de Constantin Noica. O
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
prin schimburi de cărți, vizite la Păltiniș și Cluj, discuții, corespondență (păstrată din păcate doar în parte, cea dintre 1976-1987, dosar nr. 23), s-a produs și apropierea mea de Constantin Noica. O relație și ea profund, iremediabil și inevitabil ambiguă, să recunoaștem. Nu este vina noastră. Pe de o parte, mă atrăgea și admiram sincer unele cărți și acțiunea sa culturală, paralelă și, implicit, de rezistență, la care voiam între onformism și libertate să particip. Pe de alta, discipol însă
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Poate fi pusă oricând și oriunde sub acuzație o astfel de mentalitate? Greu de spus. Evident, un preț a fost plătit. Dar el făcea parte din clauzele contractului (ulterior, N. Breban a întrebuințat, după cum vom arăta mai jos, aceeași formulă ambiguă), din regula jocului. Noica a putut publica. Mai mult, și-a salvat și o parte din manuscrisele confiscate la arestare: Zi fastă, notează el (la 30 IX 1968), mi s-a restituit ce s-a păstrat din Goethe 30. Inutil
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
în același timp, cu maximă rigoare, ce înseamnă colaboraționism cultural într-un regim totalitar. A colaborat întreaga cultură și literatură română, chiar și atunci când a continuat să funcționeze, cu regimul Ceaușescu? Constantin Noica a satisfăcut, în același timp, în condiții ambigue, echivoce este adevărat nevoia de absolut și de mare cultură a unui grup de tineri de valoare. A reprezentat pentru ei o stea polară, un model, un reper, o referință. Mulți s-au regăsit, moral și spiritual, în comportamentul înțeleptului
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de vedere al scriitorului (cu opțiuni adesea precis declarate), cât și al textului (care poate dezvălui tendințe independente de orientarea ideologică a autorului; cazul clasic al lui Balzac, scos în lumină de Engels). De fapt relația fundamentală politică literatură este ambiguă și chiar paradoxală. Ea constituie o adevărată coincidență de contrarii. Totul se petrece la nivelul angajamentului și al consecințelor sale. Iată cazul tipic, exemplar, al scriitorului care adoptă cu o desăvârșită bună credință o anume orientare politică. Situații frecvente, atât
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
va veni să ne salveze, să ne îndrume, să ne transmită mesaje de mântuire etc., etc. Această ideologie, care a bântuit și la noi între cele două războaie și pe care Constantin Noica a întreținut-o (cu rezultate și motivații ambigue și în felul său și în infernul culturii socialiste), o credem profund utopică, sterilă și moartă în esență. Personal nu aștept nici o revelație, nici un Mesia. Salvarea culturii noastre va veni dacă va veni vreodată dintr-o cu totul altă direcție
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
foarte rare, existente totuși). Toate sunt dovezi ale unor procese reale de conștiință. Faptul că ele rămân adesea obscure și nedemonstrabile obiectiv nu înseamnă că n-au existat niciodată sau că nu pot avea măcar o realitate potențială. Categorie profund ambiguă, în care licheaua patentă și senină coexistă indistinct cu conștiința nefericită. A împiedica această coabitare, tipică regimului totalitar, este însă practic imposibil. Dar a o ignora total, o lipsă evidentă de obiectivitate. Relațiile culturale externe Din rațiuni de pură propagandă
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
caz chiar... personal). Dar, pe de altă parte, experiența arată că aceste sectoare economice independente sunt încă slabe. Ele nu au forța economică necesară, incapabile cel puțin deocamdată să absoarbă toate vocațiile culturale independente, cu adevărat creatoare. De unde o structură ambiguă latentă: o conștiință liberală, condiționată încă de o inevitabilă dependență etatistă, exercitată sub diferite forme. Proces dificil, abia la începutul său, cu rezultate încă incerte. De unde și lipsa de forță reală, practică, a culturii alternative în perioada post totalitară. Spectrul
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
proprii, ele se încadrau măcar în parte și în mod involuntar într-o anumită imagine externă, pe care nici o oficină culturală ministerială nu izbutea, nici pe departe, s-o propună cu aceeași eficacitate. Deci, încă o situație profund și inevitabil ambiguă: aceste reviste își realizau, în condiții extrem de dificile, doar vocația și programul inițial. Ele apăreau, totuși, în cadrul unui sistem contestabil și contestat. Deci, puteau fi considerate și ca propagandă. Cum, de altfel, au și fost uneori considerate în unele cercuri
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
convențional dar cu teme morale și expresivitate emoțională. Clinicianul poate interpreta aceste tendințe ca parte a structurii de bază a personalității clientului. Un al treilea test se bazează pe ideea că oamenii își proiectează grijile și dorințele pe un stimul ambiguu. Testul de completare al afirmațiilor a fost făcut pentru copii, adolescenți și adulți. Testul oferă o temă, o tulpină care este începutul propoziției, ca de exemplu "Mama mea este..." sau "Îmi doresc...". Individul este rugat să completeze propoziția. Acest test
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
T. (Thematic Apperception Test) al lui H. A. Murray (1950) solicită subiectului să interpreteze o imagine, alcătuind o poveste care să explice ce s-a întâmplat înainte și ce se va întâmpla după. Testul este format din 20 planșe cu imagini ambigue, neclare, pentru a provoca o stimulare nedeterminată. Răspunsurile sunt dictate de conflictele, experiențele, dorințele subiectului. Există și o formă pentru copii C.A.T. (Children's Apperception Test) în care figurile umane sunt înlocuite cu animale. În țara noastră T.
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
axa timpului metamorfoza idealului de stat național unitar în realitate. Împlinirea dezideratului a adus cu sine însă multiple transformări politice, sociale și economice la care noua structură statală trebuia să se adapteze. Bogăția acumulată în urma unirii era deci "un dar ambiguu și problematic"1, iar euforia momentului nu putea ignora dificultățile din noua organizare a societății românești, pentru a cărei gestiune experiența se dobândea din mers. Astfel, odată atins idealul național, evoluția statului român trebuia să urmeze calea unei modernizări rapide
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
de găunoase montări de „mare spectacol”, străine de orice nuanță de verosimilitate. Din repertoriul dramatic original, ignorându-l cu intenție pe V. Alecsandri, selectează doar piesa Răzvan și Vidra a lui B.P. Hasdeu. Față de actor, se situează pe o poziție ambiguă: când îi cere o febrilitate de posedat, în stare să răscolească mulțimea de spectatori, când, în spiritul lui Diderot, postulează că un interpret trebuie să evolueze cât mai detașat de personajul său, să aibă, cu alte cuvinte, „simțirea simțirii”. Oscilația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
care exclamă: ". Filmul nu prezintă moartea vrăjitoarei în mod explicit dar oferă suficient material pentru ca spectatorul să poată presupune că acest eveniment important a avut loc. Astfel de ipoteze și deducții intervin în The Wizard of Oz atunci când narațiunea este ambiguă sau implică elemente de mister care sunt procesate aproape automat pe baza schemelor cognitive. Jason Mittell arată, de asemenea, că primul episod din Lost ilustrează maniera specifică în care procesele cognitive pot funcționa în serialul de televiziune. În acest episod
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
avantaj enorm în distribuția mandatelor partidului dominant-hegemon, în multe cazuri cu o structură administrativă-clientelară care încearcă, oarecum, să supraviețuiască transformărilor în curs. Cu alte cuvinte, se poate observa absența oricărei justificări a regimului, mai ales din cauza unor valori cuprinzătoare și ambigue. Dacă au existat diverse forme de participare în timpul experienței autoritare, acestea sunt doar amintiri ale trecutului. Lipsesc și formele evidente de represiune exercitate de poliție, și, prin urmare, rolul aparatelor create pentru a îndeplini aceste atribuțiuni este scăzut, cu precădere
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
acelor constituții care declară garantarea drepturilor și a alegerilor, fără a corespunde niciunei realități (măcar parțial democratice). Așadar, respectarea drepturilor civile și politice, și, în consecință, un anumit grad de competiție politică, sunt aspecte inexistente. Per ansamblu, realitatea complexă și ambiguă a regimurilor de tranziție poate fi mai bine înțeleasă odată cu analiza regimurilor autoritare și a altor regimuri nedemocratice din capitolul următor. Capitolul 2 Alternativele nedemocratice 1. Dimensiunile importante Analiza și definiția relativă a regimurilor nedemocratice sunt necesare pentru a lămuri
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
sau, mai bine spus, justificarea ideologică a regimului; a treia, gradul de participare și mobilizarea politică, care se referă la societatea politică; a patra, prezența și compoziția grupului care exercită puterea; în sfârșit, cea de-a cincea - prezența de norme ambigui și definite greșit -, evidențiază un aspect general al normelor și procedurilor proprii regimului autoritar. Dimensiunile cele mai importante (cu scopul de a aprofunda mai bine regimurile nedemocratice) sunt primele trei (a patra trebuie văzută în relație cu prima, în timp ce cea
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
și mase. Tipul de participare rezultat nu este nici autonom, nici spontan; el configurează, mai degrabă, forme de mobilizare ale grupurilor populare mai puțin organizate. Ideologia nu este precis formulată; ea se referă mai curând la valori, adesea vagi și ambigue, cu puternice deosebiri de la o țară la alta. Totuși, există două constante: accentul pus pe voința populară, îndreptată către dreptate și moralitate, și importanța raportului nemijlocit între popor și lider. Adesea, această ideologie este asociată valorilor progresului, dezvoltării, industrializării și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
regimului însuși. În aceste regimuri, militarii au un rol secundar și acceptă controlul elitelor naționaliste civile. Cu timpul, partidul se poate transforma într-o mașină birocratico-clientelară în care, odată impusă ideologia naționalistă, independența dispare, luând formele unui socialism cu caracteristici ambigui. Mobilizarea nu este efectiv menținută nici măcar în cazurile în care independența este obținută ca urmare unei lungi perioade de lupte, susținute de o mișcare de eliberare națională. Acest regim are o solidă articulare a structurilor politice locale și naționale, la
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
și partidul totalitar tind să se "autonomizeze" față de alte grupuri socio-economice care le sprijină și care, în bună măsură, le-au asigurat succesul în timpul instaurării. Aceste grupuri sunt reprezentate de instituții tradiționale, ca, de exemplu: monarhia, armata, biserica (în poziție ambiguă, de cooperare-conflict), de grupuri sociale diverse, printre care proprietarii de pământuri ("medii" și "mici"), marea industrie, dar și clasa mijlocie [De Felice, 1972]. Prezența acestor actori - și mai ales a Bisericii Catolice - menține partidul în contextul unui pluralism relativ limitat
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
radicalizare și polarizare apar odată cu slăbirea sau dispariția aripii moderate (în termeni de poziții parlamentare, partide de la nivel de masă). Politizarea puterilor neutre (chiar și în sensul și consimțirii acțiunilor desfășurate de grupurile paramilitare), absența unei intervenții militare directe, tactica ambiguă (legală și ilegală în același timp) a unei mișcări puternice de natură totalitară fac ca puterea să fie preluată de un partid anti-regim cu un lider carismatic. Succesul în crearea unui nou regim de către aceste mișcări-partide totalitare este o excepție
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
mai ales, pot apărea schimbări în conținutul ideilor politice și al cererilor prezentate. De asemenea, analiza cazurilor demonstrează importanța, în special în faza de tranziție, a actorilor: mai mult sau mai puțin constanți, aparținând elitelor sau maselor aflate în poziții ambigue și marginale în raport cu regimul. În cele din urmă, distincția dintre actorii instituționali și sociali relevanți politic (la fel ca și alte deosebiri, utile din punct de vedere analitic) nu poate depăși anumite bariere. Având propriile interese, armata și birocrația, de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
întâlnită (țările din America Latina). În schimb sunt mai dese situațiile în care coalițiile sunt mai puțin coerente, fluide, deficitare în privința resurselor sau în care se creează conflicte privind anumite interese din interiorul lor. Ulterior, acestea din urmă slăbesc și fac ambigue pacturile inițiale, iar între actorii instituționali - armata, în particular - există diferențe în ceea ce privește politicile fundamentale. Procesul aceasta este mai fezabil atunci când, pentru un regim, este dificilă realizarea unei legitimări autonome de masă din cauza faptului ca grupurile sociale ale clasei de mijloc
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]