2,924 matches
-
asemănătoare. Însumînd toate acestea, imaginile albilor săraci și imaginile morților care bîntuie căminele burgheze codifică temerile și anxietățile unei epoci de insecuritate socială și economică determinată de invazia altor rase și clase. Poltergeist II continuă, așadar, procesul de sondare a angoaselor contemporane cu privire la rasă, clasă și sex (într-o manieră mai radicală și mai extravagantă decît primul film al seriei). Pelicula a fost lansată în 1986, în perioada recesiunii din timpul președinției Reagan, perioadă de accentuată teamă de șomaj, de pierderea
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
familial burghez 17. O critică diagnostică: de la Poltergeist la Slackers și Beavis și Butt-Head În interpretarea pe care am dat-o celor două filme Poltergeist, spiritele rele reprezintă amenințările de natură socială și rasială la adresa normalității burgheze; peliculele dau glas angoaselor contemporane ale familiei burgheze într-o societate cu o economie instabilă și cu o ordine socială în plin proces de dezintegrare. Ambele filme prezintă clasa de mijloc incapabilă de a exercita controlul asupra propriului destin și gata să se destrame
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
dezintegrare. Este foarte adevărat că pierderea căminului, a locului de muncă și criminalitatea amenințătoare, ca și declinul economic reprezentau și încă mai reprezintă temeri extrem de reale și puternice în societatea contemporană a Statelor Unite; așadar, probabil pentru public contruntarea cu aceste angoase era de preferat să se facă într-un film de groază decît într-o dramă realistă. Căci, nu-i așa, cine și-ar dori să privească drama unei familii care-și pierde slujba, casa și care se dezmembrează cînd toate
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
nu scriu ceva în mod special, mă pregătesc, cumva mai mult sufletește, să mă apuc de unul dintre cele vreo șase romane pe care le am în cap de multă vreme, unele din prima tinerețe. Dar, pe moment, sufăr de angoasa alegerii, așa că tot amîn să mă apuc de lucru. În ce privește literatura, n-am scris niciodată ceva atît de lung cum amenință să fie orice roman! A.B.Ce vă doriți în acest moment? Păi, îmi doresc două lucruri care e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
echipă. Nu e vorba de alții, pot fi alții de zece ori mai buni sau de zece ori mai răi. Dar noi trei am pornit la un drum. Bine, fiecare, pe de altă parte, are viața lui, cu nebunia și angoasele ei, da ? Însă cât de greu e să găsești, iată, trei destine atât de diferite și să le împreunezi ca să iasă ceva minunat ? Câtă șansă, nu, Sachi ? Câte posibilități în care la fel de bine, în nouă din zece, putea să iasă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
n-aș fi fost din ce în ce mai îngrijorat din cauza lianelor care se strângeau tot mai restrâns în jurul nostru. Dintr-o dată, mi s-a făcut teamă. Pierdeam semnalul visului. Și am realizat că purtarea Nadinei nu era provocată de alcool, ci de o angoasă specifică ce părea să se reverse afară din albie. - Chestia e - luă o gură de vin apoi își țuguie buzele - că nici unul dintre ei nu se va întoarce vreodată. - Nadine, cred că trebuie să-l găsim pe Mitchell, bine? era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
întrebam pe el. Vreau să spun că nu înțeleg ce-mi spui. Adică spui o chestie ca asta și sunt pe cale să-mi pierd mințile și... - Informația respectivă se găsește în întregime pe internet, domnule Ellis... Însă eram pierdut în angoasa momentului. - Adică ai un CV sau niște scrisori de recomandare, pentru că atunci când îmi spui că ai văzut indivizi explodând în flăcări încep să simt că înnebunesc... - Domnule Ellis, nu mi s-a dat o diplomă. N-am urmat o „facultate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
verificat numărul de apel, apoi l-a închis. Pe tot parcursul acestei manevre a continuat să vorbească, de parcă ar fi furnizat aceste informații de un milion de ori. Stafiile își trag energia de la un număr de surse: lumină, teamă, tristețe, angoasă - acestea creează precedentul unui spirit. Stafiile nu sunt violente. Tu ai demoni, șopti scriitorul. - Demonii sunt o manifestare a răului și îi bântuie pe cei care le-au permis din neglijență să intre în viața lor. Îți amintești ce spuneam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și pentru o epocă ce nu s-au schimbat prea mult în ceea ce privește ideea unității europene - idee minată de atâtea contradicții și defazări -, doar că, în cei șapte ani scurși de la călătoria noastră cu garnitura scriitorilor, ne-am ales cu niște angoase în plus. În toamna anului 2000, la Moscova, o bombă artizanală spulbera un pasaj subteran de pe strada Tverskaya. Am recunoscut locul la televizor. Răsfoiserăm acolo, în plimbările noastre prin oraș, cu doar două luni mai devreme, cărți expuse pe tarabele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
licitație a guvernului. Trecem relativ repede formalitățile de control și îmbarcare și iată-ne în sala de așteptare. Un moment de suspensie între aici și acolo. Mintal, suntem deja plecați. Ne‑am despărțit de Moldova, de Chișinău, de obsesiile și angoasele noastre nevindecate. Într-un fel, este o eliberare de tine însuți, de cel pe care îl vei regăsi la întoarcere și pe care-l vei resimți ca pe o piele mult prea strâmtă - pentru tine, omul schimbat -, ca pe o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
face un castel medieval cu principiile omului postmodern?! Tot la Trakai ne întâlnim și cu niște editori lituanieni. Discuții despre soarta cărții și a literaturii în economia de piață: euforia libertății de expresie a cedat și pe aici teren în fața angoaselor supraviețuirii prin scris. Semn că viața merge înainte! VITALIE CIOBANU: Alte poze la Castelul Trakai, în forfota mesei pe care o luăm în picioare, retrăgându-ne apoi cu paharele de bere și cu ceștile de cafea pe lungile bănci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Popescu, VITALIE CIOBANU, Hakan Sandell și Andrei Bodiu. Vitalie citește un fragment din nuvela Zilele după Oreste, care îl entuziasmează pe Leons Briedis. Cere textul și traduce pentru asistență (e o proză empatică pentru sensibilitatea unor est-europeni, pentru că sublimează niște angoase comune). Suedezul citește o baladă, dar înainte de asta, tulbură scenariul gazdelor, intrând în dialog cu publicul. Are o pronunție de parcă ar cânta. În comentariul de după lectură spune că mizează pe fonetică în construcțiile sale poetice, că folosește arhaisme pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
lumi noi și moartea celei vechi, înțepenite în ritualuri hieratice, prăfuite, paralizată de prejudecăți și constrângeri absurde. O magmă originară, în care oamenii se resorb în vederea unei replămădiri de mult prevestite. Un ciclu al evoluției se încheie, începe altul, în angoasa necunoscutului. Aceasta pare să fie noima învolburării spasmodice a celor douăzeci de corpuri tinere, judecând după „mizanscenele” construite cu multă migală. Podiumul dansatorilor este învăluit în rotocoale de fum, vântul își întețește bătaia, cerul se lasă tot mai jos, urletul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
groase ale ochelarilor, apoi îți cere pe un ton imperativ să-ți declini identitatea și să-i spui numărul odăii, ca pe un cifru pe care nu ai voie să-l greșești dacă mai vrei să rămâi înăuntru. Atmosferă de angoasă tulbure, insidioasă, măcinând nervii unui om normal, și mai ales ai unui intelectual cu ceva lecturi la activ, a cărui vulnerabilitate psihică se hrănește prin accesul la o memorie culturală de o ambivalență discutabilă. Aceste „achiziții” literare, acest „combustibil” al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
noastre, cât și prin ceea ce lasă în umbră; iar întrebările stânjenitoare de care ne exonerează o fac adesea mai atractivă decât răspunsurile pe care ni le sugerează. Povestea Învierii îl captivează pe orice muritor, eliberându-l realmente de moarte, de angoasa căii de urmat și de hazardul de a se fi născut, fără motiv, de întrebarea de ce aici și nu în altă parte. De unde vin? Dintr-un spermatozoid cu chef. Încotro merg? La viermi. Ce-mi este permis să sper? Nimic
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Islamul este pe cale de a câștiga partida. Este un fapt ireversibil. Singura întrebare în privința viitorului este: care islam? În orice caz, Libanul nu va fi niciodată un Iran, e tot ce știu". Iar tot ce văd eu e faptul că angoasa a trecut în cealaltă tabără: acum nu șiiții sunt cei cărora le e frică, ci creștinii. Când moartea nu mai orbește ochii primilor, aceștia din urmă încep să se teamă pentru viața lor. Scandal printre adepții statu-quo-ului: un lider creștin
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de gânditorii voștri decât suntem noi. De ce? Pentru că Hitler a adus iudeitatea în centrul istoriei europene ca pe o piatră de hotar, o hârtie de turnesol. E normal ca dezbaterea de idei să fie centrată pe Shoah, pe antisemitism, pe angoasă, pe abandonarea evreilor din Franța și din Europa, cu atât mai mult cu cât acestea au fost niște realități, și să nu fie centrată deloc sau aproape deloc pe realitățile voastre. Voi sunteți Dublul nostru. Dacă nu chiar dușmanul, cel
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
din punct de vedere magic, este emanația directă a acțiunii relatate, căci „manifestarea sacrului întemeiază ontologic Lumea”. Sentimentul rupturii de profan și deschiderea conștientă către o dimensiune în care legile firii se suspendă nu vin însoțite în mentalitatea tradițională de angoase. Ușurința cu care spațiile se transcend vorbește despre absența unei „rupturi existențiale pentru român între lumea de aici și lumea de dincolo, între vremea de acum și veșnicie”; pentru el există „numai vamă, adică poartă de trecere”. Povestirea - „această traducere
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
folos să se cerceteze legăturile dintre inițiere și cele mai «nobile» și mai creatoare expresii ale culturii”. Mărturii ale unor practici de mult apuse, textele restituie mentalului modern un segment spiritual adânc îngropat în subconștientul colectiv și, în felul acesta, angoasa zădărniciei piere, căci omul nu este victima hazardului, ci împlinește gesturi după un model cosmic și divin. Corpusul de texte folclorice acoperă majoritatea spațiilor românești, indiferent de frontierele politice. Interpretările stilistice și poetice vor crea un tablou obiectiv al răspândirii
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
adică poate repeta gesturile strămoșilor civilizatori. Ieșirea din social este obligatorie pentru dispariția constrângerilor supraego-ului și este echivalentă cu o coborâre în id. Similară este și izolarea în pădure a neofiților din triburile arhaice, izolare ce eliberează subconștientul depozitar al angoaselor colective, ca imagine holomorfică a haosului de dinainte de geneză. Protagonistul baladelor fantastice se află în mișcare, dinspre cunoscut, spre spațiul de interferență a lumilor, adică fîșia de limită de unde neantul poate reveni. El nu întârzie niciodată să găsească drumul de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
toate indiciile procesului inițiatic: intrarea în întunericul paroxistic prin dublarea nopții cu negura „de-ngrozit” provoacă un regres total. „Noaptea exprimă tocmai ambivalența sacrului: obscuritatea maschează particularitățile și ne restituie fascinanta unitate ascunsă a lunii; însă în acest timp apare angoasa de a fi văzut fără a putea vedea, de a fi dezorientat și la discreția zgomotelor și umbrelor, transformate rapid în bestiar fantastic. Atâtea ritualuri sacre, ce evocă în special atmosfera morții sau a haosului cosmic, folosesc sau creează nocturnul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Benedetta Craveri: În "Exerciții de admirație" citim că "a scrie este un viciu". În ce constă acest viciu ? Cioran: Unii scriu pentru a susține o teză, alții scriu din vanitate, eu am scris întotdeauna numai ca să scap de o profundă angoasă, pentru a mă lupta cu un soi de neliniște interioară. Când mă aflu în lume, sunt sociabil, vesel, dar prin temperament sunt un deprimat. Acum, aproape nu mai scriu, dar pentru mine scrisul a fost mereu un tonic, un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
SUA, deși nu se poate măsura ca populație; excepție face Rusia, nu se știe de ce, care are mai mulți!), care caută mereu poezie nouă și nu devin conservatori. Tu câți cititori buni crezi că ai? Ce e cu "șuvoiul de angoase" din poezia ta, despre care vorbește Al. Cistelecan, în postfața la recenta antologie VorbaIago? În poezia ta și orizonturile nemărginite pare că se închid. Spui, la un moment dat: "cu spatele vom intra în istorie/ în paradis niciodată". Sau: "de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
poezia ta și orizonturile nemărginite pare că se închid. Spui, la un moment dat: "cu spatele vom intra în istorie/ în paradis niciodată". Sau: "de puțin timp în oraș toate femeile sunt bătrâne". Și exemplele pot continua. E poezia o angoasă sau e un leac pentru angoasanta viață? Nicolae, Nicolae, de ce te prigonești...? Nu mă prigonesc deloc. Mai degrabă practic, așa cum a remarcat Ștefania Mincu în textul de escortă pus de mine pe coperta a IV-a a antologiei VorbaIago, "un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
experiat până și de visceralitatea sa concretă, ca semn de ultimă rectitudine morală". Cistelecan mă citește în cheia neoexpresionistă de extracție ardelenească, pe urmele germanilor, desigur, și în anumite privințe are dreptate s-o facă. Totuși, e mai complicat cu angoasa. Scrisul e o îndeletnicire pe care o faci de plăcere, dar de care ai vrea să scapi la un moment dat, atunci când simți că nu mai e scăpare. E o descensus ad inferos, ca să fiu nițel prețios, de la orfici citire
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]