2,819 matches
-
fi pornit și oprit prin apăsarea pe o cheie. Sunt însă și aparate special adaptate pentru măsurarea timpului de asociație verbală, de care ne vom ocupa în paginile care vor urma. Când cronometrul este pornit și oprit de către experimentator prin apăsarea pe o cheie, la timpul de reacție asociativă al subiectului se adaugă și timpul de reacție simplă al experimentatorului, ceea ce viciază întrucâtva rezultatul. Unii autori propun ca acest timp, care este relativ scurt și constant, să fie scăzut din timpul
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
fereastra cu proporții normale, care ne prezintă atât cât trebuie, și până la ferestruica de închisoare, prin care pătrunde o firavă rază de lumină. Avem ferestre cu forme verticale care aspiră spre înălțimi, spre cer, sau cu dominantă orizontală, care accentuează apăsarea și presiunea unei existențe mediocre. Dar aceste goluri pot fi transparente, opace sau zăbrelite și cu fiecare formă nouă semnificația imaginii se schimbă. Compoziția devine un loc al sugerării prin forme a unei semnificații, care să dea de gândit privitorului
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
dacă tînărul Călin Chirilă știe să scoată din textul ce i s-a încredințat atîtea nuanțe, ce fac răul ispititor și cu atît mai primejdios, este, nu în cele din urmă, și meritul regizorului. Se vede grija pentru rostire și apăsarea pe cute ce pot scăpa atenției la lectură și în maniera de joc a celorlalți trei interpreți. Surpriza ne-o aduce Doina Deleanu, care ne obișnuise cu diafane apariții în ingenue de dramă ori comedie. De astă dată, rolul sună
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mai spus, nu face decât să simuleze reciprocitatea legăturilor pasionale și care nu reprezintă, în fond, decât versiunea lor deteriorată. „Aici nu ești niciodată singur” - supravegherea se exercită tocmai pentru a anula siguranța oricărui refugiu, protecția oferită de intimitate! Sub apăsarea acestei permanente tensiuni, singurătatea - pe care ființa socială o evită, încearcă să o depășească - se transformă într-un ideal, devine visul oricărui om exasperat de omniprezența supravegherii. (Ceea ce produce o răsturnare paradoxală: supravegherea care, în țările cu regim totalitar, se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
mai complexă decât ceea ce se întâmplă în plan fizic. În ceea ce privește marmura lui Canova, adăugarea capului retezat în partea superioară a corpului face figura mai grea din punct de vedere fizic și sporește presiunea descendentă. Din punct de vedere vizual, această apăsare este contrabalansată de tendința capului Meduzei de a acționa ca un centru independent, ridicându-se ca un balon. Prin urmare, judecând contribuția greutății în anumite opere baroce - de exemplu, unele dintre figurile lui Bernini -, este esențial nu numai să aplicăm
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
comprimare, este localizat sub mijlocul geometric al monumentului înalt de aproximativ 8 m și, probabil, tot sub centrul său de echilibru vizual. Această amplasare face în așa fel încât mare parte din greutate să tindă înspre partea inferioară, astfel accentuând apăsarea în jos a obeliscului invertit. Totuși, punctul de mijloc își exercită puterea centralizatoare legând sculptura într-un tot și creând astfel un focar de energie. Așa cum se întâmplă adesea, vectorii aflați în relație cu acest centru indică direcții opuse. Pe
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Într-un gestalt, componentele interacționează astfel încât schimbările întregului influențează natura părților și viceversa. GREUTATE - Din punct de vedere fizic, greutatea este efectul atracției gravitaționale. Din punct de vedere chinestezic, ea este privită ca o atracție excentrică descendentă sau ca o apăsare în jos generată centric de obiectul în sine. Din punct de vedere vizual, greutatea este puterea dinamică inerentă unui obiect prin chiar prezența, mărimea, forma, locul său etc. IERARHIE - Gradație a forței, greutății sau importanței create vizual de gradienți perceptivi
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Poezii", în care îl reînvie pe mopete în douăsprezece sonete. Sunt reluate și personajele v înnopteanu, marele prieten Vasile K., în scopul de-a le folosi ca pretexte ale stărilor psihice prin care trece mopete: indiferența, tristețea, refuzul existenței, neliniștea, apăsarea, false examene de conștiință. Într-un poem intitulat " Reversibilitate", sfârșitul emoționează tot atât de mult ca și sfârșitul poemului "Ireversibilitate". Primul înseamnă izolare și singurătate: "O, dacă arunc/ o piatră spre apa întunecoasă, nici n-am cum/ s-aud cercurile sparte acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Poetul încearcă să se situeze în sfera absolutului, dar aceasta rămâne un permanent miraj, un fel de Mecca ce lasă în urmă, semnificativ, strădania: "...Dar el s-a dus alunecând,/ împins din rai ca de un vânt,/ sau, poate, de apăsarea unui gând/ cu mult mai mare" ("Îngerul cu o carte în mână"). Cu "Laus Ptolemaei", Nichita Stănescu atinge maturitatea poetică, modalitatea estetică fiind expunerea în ton de prelecțiune populară pentru specialiști, iar pentru cei mai puțin inițiați în ale științei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poezia este de notație, dar de o mare sensibilitate, transmițând în imagini o anume oboseală ce apasă lumea. Pleoapele cad de la înălțimi amețitoare, după o zi lungă, ca niște "pietre aruncate în fântâni părăsite din cauza adâncimii", ele dau sentimentul de apăsare ce se topește într-un fel de desprindere de tot ce e contingent. Apăsarea e percepută prin intermediul pleoapelor care survolează prăpăstii, astupându-le; poetul își simte trupul electrizat de o stare de deschidere spre transcendent. Închiderea pleoapelor e provocată de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
oboseală ce apasă lumea. Pleoapele cad de la înălțimi amețitoare, după o zi lungă, ca niște "pietre aruncate în fântâni părăsite din cauza adâncimii", ele dau sentimentul de apăsare ce se topește într-un fel de desprindere de tot ce e contingent. Apăsarea e percepută prin intermediul pleoapelor care survolează prăpăstii, astupându-le; poetul își simte trupul electrizat de o stare de deschidere spre transcendent. Închiderea pleoapelor e provocată de undeva de sus, și ea se coboară parcă ar fi suflet pe care poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Singurătate finală"). Marea și muntele sunt cântate cu predilecție. Dacă la Lucian Blaga muntele reprezintă un punct luminos, un punct de comunicare cu absolutul, ("Munte jumătate-n lume, jumătate-n infinit"), la Adrian Păunescu muntele este întunecat, sentimentul este de apăsare, dar va rămâne seninătatea în fața morții, seninătate de sursă folclorică. Prezența tradiției, a folclorului, se realizează într-o rară poezie: "Călușarii" sunt purtătorii de datini străvechi, de trăire autentică, într-o mișcare de ansamblu și într-o ritmică asemănătoare dansului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a propriului nostru declin: Ca povară îi simt și ei știu că-i așa, până când și ei vor începe a simți/ că povară simțim pentru-ai noștri copii!". Poezia se realizează într-o incantație liturgică în care simțim plânsul și apăsarea,pentru că orice devenire este limitată, în existența noastră rămâne doar rigida perspectivă a "poverii". Cine are părinți/ pe pământ nu în gând,/ mai aude și-n somn ochii lumii plângând." Târziul și pustiul sunt aduse în contextul sensibilității poetice, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ni le provoacă diferitele ei aspecte cu care venim în contact. Treptat, bogăția de culori afective a lumii se transformă în sepia, îndreptându-se către modul alb-negru. Semn că punctele de contact senzorial și afectiv cu lumea se restrâng odată cu apăsarea adusă de ratarea mută a idealurilor tinereții și concomitent cu transformarea corpului propriu în principalul obiect al atenției noastre. Cred că bătrânețea îmi va aduce cu sine o progresivă despărțire de această lume, astfel încât momentul morții va constitui, în bună
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
taie; dacă nu merge, răsuciți cuțitul cu 180 de gradepe axa longitudinală (tăișul trebuie să fie orientat spre pâine); - estimați cu precizie traiectoria lamei și nu intersectați acest plan cu degetele sau cu oricare altă parte a corpului; - forța de apăsare a cuțitului trebuie dozată astfel încât pe felie să nu apară urme de rumeguș de la tocător/blatul mesei; mai bine tăiați cu un centimetru în minus decât cu unul în plus (de altfel, e și mult mai ușor); - grosimea feliei nu
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
nivelul corpului său. În sensul acesta, ea are două accepțiuni: aă este o senzație penibilă, neplăcută, localizată precis sau difuz, de forme, intensități și frecvență diferite, indicând o suferință fizică sau funcțională a corpului; bă reprezintă un sentiment moral de apăsare, sfâșiere sufletească, resimțită ca durere psihică, la care se adaugă o importantă componentă ideativă de factură depresivă sau anxioasă. Din punct de vedere corporal, durerea este indicatorul și semnalul răului, iar efectul acesteia este suferința pe care o resimte individul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Hardy, vorbind despre aspectele psihice ale durerii, distinge două dimensiuni ale acesteia: 1Ă Durerea ca senzație, definită prin următoarele aspecte: aă intensitatea durerii; bă durata acesteia; că localizarea și extensia sa În corp; dă calitatea senzației dureroase (Înțepătură, arsură, presiune, apăsare, durere surdă, intermitentă etcă. 2Ă Reacția persoanei la durere, resimțită ca tonalitate afectivă. Durerea nu este numai o senzație, ci și un sentiment, fiind resimțită ca atare sub forma unei stări de impotență și amenințare funcțională, dar și vitală. F.J.
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
echilibrului dintre persoană și mediu. Omul se simte atins el Însuși În unitatea sa corporală de un pericol care Îi amenință existența. Viața sa este subit și violent confruntată cu vulnerabilitatea propriului corp. Atitudinea persoanei, În acest caz, este de apăsare corporală. În cea de-a doua situație, durerea, ca element psihic, implică Întreaga sa personalitate, nemaifiind percepută ca o localizare anumită la nivelul corpului. Natura patetică a durerii se manifestă, În raport cu intensitatea acesteia și caracterul persoanei respective, prin neliniște, iritare
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
stare de suferință resimțită interior. Plictiseala, spleen-ul, tristețea sunt semne ale unei dureri care mă apasă sufletește. Această durere Îmi amintește că eu sunt singur și destinat morții. Este acel memento mori. Literatura de specialitate numește această stare de apăsare morală, pe care o apropie de melancolie, sentimentul de depresie vitală. Durerea morală este resimțită ca o pedeapsă pentru greșelile sau păcatele comise de către individ. Ea se asociază cu ideile de culpabilitate și pune persoana Într-o stare de inferioritate
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
rămas În stadiul de proiect, unele Însă au fost traduse În fapt și s-au dovedit, În toate cazurile, a fi cele mai teribile nenorociri ale omenirii. Cum este posibil ca proiecția unui ideal spiritual să devină o nenorocire, o apăsare grea care să dizolve Însăși existența și cetatea? Se pot Întoarce idealurile Împotriva omului și a cetății? Istoria a dovedit că da. Cui se datorează acest lucru? Contradicției dintre spirit și lume. Ele nu se pot suprapune, pentru că prin Însăși
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
datoria, sau de a fi greșit, involuntar sau voluntar, prejudiciindu-mă astfel atât pe mine, dar mai ales pe ceilalți, mă va tulbura. Răul pe care l-am făcut cândva va reveni permanent În gândurile și sentimentele mele ca o apăsare pe care nu o pot Îndepărta cu ușurință. Puterea răului este cu mult mai mare asupra mea decât cea a binelui făcut. Răul Încarcă conștiința mea morală, care va sancționa Eul. Orice vinovăție este trăită cu mult mai mare intensitate
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Încarcă conștiința mea morală, care va sancționa Eul. Orice vinovăție este trăită cu mult mai mare intensitate decât oricare altă virtute. Aceasta se datorează faptului că vinovăția este sursa sfâșierilor interioare ale persoanei, a durerilor sufletești, dar și a unei apăsări morale care vine dintr-o Încercare tardivă de reparație a răspunderii mele pentru faptele din trecut. Atât binele, cât și răul, reprezintă esența morală a acțiunilor mele psihologice. Acțiunile o dată consumate, ceea ce rămâne după ele sunt efectele pozitive sau negative
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
organică. Ele vin dinspre conștiință către Eul persoanei și sunt trăite ca niște stări psihice particulare, În primul rând morale. Nu putem desprinde durerea morală de suferința morală. Ele sunt asociate, nu au nici un caracter medical, ci sunt expresia unei apăsări a persoanei care vine dinspre conștiință. În felul acesta, induc o neliniște, o suferință interioară care afectează Eul. Durerea morală este resimțită ca o stare de apăsare interioară, cu caracter difuz ca localizare, ceva simțit, dar, cu toate acestea, incert
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
morală. Ele sunt asociate, nu au nici un caracter medical, ci sunt expresia unei apăsări a persoanei care vine dinspre conștiință. În felul acesta, induc o neliniște, o suferință interioară care afectează Eul. Durerea morală este resimțită ca o stare de apăsare interioară, cu caracter difuz ca localizare, ceva simțit, dar, cu toate acestea, incert. Suferința morală este secundară durerii morale. Este o trăire a neliniștii și incertitudinii, a sfâșierii interioare a ființei. Persoana care suferă din punct de vedere moral știe
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dubli de consoane strivesc o vocală. Și totuși acest cuvînt fără rezonanță, mut și rece, a avut momentul său de atracție și de „elocvență”. De ce? Pentru că definea, scurt, un complex de stări caracteristice generației de la confluența secolelor XIX și XX: apăsare, oboseală, plictiseală etc. Era termenul unui diagnostic moral, o metaforă a „durerilor înăbușite”, un simbol al decepționismului și dezabuzării. „Plumb” se întîlnește, ce i drept, și la „veselul Alecsandri”, și la impetuosul Heliade și la năstrușnicul Pann și la Eminescu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]