2,862 matches
-
omului», promotorii «valorilor tradiționale ale lumii libere» urmăresc prin exportul unor asemenea «valori» să aibă drept de cuvânt în treburi care nu-i privesc, să decidă acolo unde de mult nu mai au nimic de decis, să reinstaureze ceea ce a apus o dată pentru totdeauna.“ („Democrația la proba realităților contemporane“, Scînteia, 4 iunie 1989) VELEA Nicolae, prozator „Acum, astăzi, când înfăptuirile, realitățile noastre politice și sociale au devenit sentiment național, hârtia albă din față nu mai intimidează, merită, cheamă și impune lesne
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
contraceptive au pregătit-o, ducând-o mai departe, în cele mai inedite forme. Mi s-a părut o ironie a destinului emiterea în România a decretului de interzicere a întreruperii de sarcină cu doi ani înainte de istoricul 1968, când în Apus tinerii se lăsau amețiți de sloganul „Totul este posibil, totul este permis“, înscris pe ziduri și intonat când revoluționar, când tandru de barzi pletoși și bărboși. Copiii din flori ai generației flower power erau aduși pe lume cu inocența, bucuria
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
s-a părut lung, mult mai lung, interminabil. La un moment dat mi s-a făcut dor de casă. Abia așteptam să ajung acasă ca să povestesc cum a fost la mare. Când am ajuns la Turnu-Severin a început să apună soarele dar pe Dunăre am văzut pe lângă alte ambarcațiuni și acel vapor care scotea un fum ca o locomotivă de pe linia noastră CFF. Am coborât la Caransebeș și am urcat în trenul de Reșița. De acolo urma să urcăm într-
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
nător, nimeni nu sar fi sinchisit, fiindcă prentru votanții tribunului aceasta e o calitate. Cei care au apreciato pe Mona Muscă au însă un alt set de valori și, prin urmare, putem fi siguri că steaua Monei Muscă a cam apus. Până la urmă, dacă televiziunea a făcuto vedetă, tot ea a și detronato de pe piedestalul pe care o ridicase. Televiziunea a dat, televiziunea a luat, fie numele televiziunii binecuvântat! (2006) Cazul Bleonț Lam văzut pentru prima oară pe Claudiu Bleonț pe
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
să audă vocea voioasă prin care natura îi vorbea, simțind că îl cheamă necontenit. La rândul ei, Carlina se aplecă cu brațele întinse spre el și cu buzele țuguiate îi sărută toată fața închipuindu-se fiica soarelui care urma să apună. Apoi stătură câteva minute lipiți unul de altul, neștiind care dintre ei iubea mai mult. Ea finaliză despărțirea de tatăl său cu capul lăsat jos într-o supunere totală adăugând: „ E tatăl meu! E cel mai bun tată din lume
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Ai dreptate. Mă gândeam că toți murim o dată și-o dată dar nu toți trăiesc cu adevărat. Alții trec prin viață ca gâsca prin apă iar alții cu ochii închiși. Mulți stau degeaba. Se uită la soare de când răsare și până când apune. - Dar când realizezi ceva e ca atunci când faci baie și te simți bine în mirosul tău. Nu-i așa?, adăugă Nicky. - Dar tu știi ce simt femeile cu adevărat? - Nu știu ce să-ți răspund. Adevărul e că pe mine femeile mă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Familia lui era mai mult ca sigur că se va destrăma, după cum stăteau lucrurile. Deveniseră geloși unul pe altul. Își reproșau anumite lucruri iar toate acestea însemnau pași siguri spre divorț. Căsătoria lor era ca un soare ce urma să apună. Iubirea lor era înfrântă. Numai timpul cu măsura lui mai putea decide cum le va fi ziua de mâine. Carlina oftă, continuând: - Ei bine, dacă tot ești aici, părerea mea este că sunteți ambii derutați. - Înțeleg ce vrei să spui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de ancoră s’a tăiat ca la podul Amărajii, scobit și măcinat pe dedesupt, dacă a mai rămas de 3½ metri lat. Era frumos, ca într’o apoteoză! peisagiu de negândit : pe la 6½ dintr-o parte răsărea luna, din cealaltă apunea soarele. M’am dus la Lemonides să pun smoală sticlelor de bulion; acolo Dandu Kir[ițescu], General Vărlejanu, d-na Piti Curti... Pe mâine sunt invitată acolo, la masă. Astă seară am mers la masă la Comino și-am mâncat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Mami și cu mine avem o relație indestructibilă. În timp ce, pentru Luke, asta s-ar putea să fie unica lui șansă de a se reconcilia cu mama lui. Telefonul sună și eu privesc blocurile argintii nesfârșite și turnurile din Manhattan. Soarele apune pe o clădire și e preluat de fațada alteia, exact așa cum a spus Luke. Nu are unde să se ducă - nici în față și nici în spate. Taxiurile galbene sunt atât de departe încât par jucării Tonka, iar oamenii arată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cercetat documentele de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) găsind numeroase referiri asupra lui Cataramă. Iată pentru ce se supăraseră tovii (printre multe altele): pe o poezie realistă. „SPERANȚA. Ne mângâie speranța deopotrivă/ cu fruntea’n soare sau de-apuse/ tristeți și lacrimi adunate’n stivă,/ le-om pune cândva iarăși de colivă/ să spargem din nou lanțuri și cătușe...// În munții de piatră tu de ești fugar/ și osândit să dormi pe stânci sau peșteri,/ te poartă departe gândul
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Cezar Ivănescu în revista Luceafărul din februarie 1982. REFERIRI EXTRASE: -BUSUIOC, NICOLAE, Scriitori ieșeni contemporani, Editura Junimea, Iași, 1997, p.70-71 -BUSUIOC, NICOLAE, Scriitori și Publiciști Ieșeni Contemporani, Dicționar 1945-2002, Ed. Vasiliana ’98, Iași, 2002, p. 72-73. ARTICOLE: -MANUȚĂ, CONSTANTIN, Apus de stea. Memoriei poetului Ion Boroda, „Flacăra Iașului”, nr 751, 29 martie 2003, p.4 -BÎRLEANU, HORIA-ION, Note de lectură - Ion Boroda. Noaptea șoimului, „Evenimentul” (IS), nr 2108, 10 iulie 1998, p.9 -Misterul răbdării. Ion Boroda, „Convorbiri literare”, nr.
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
pătruns pe aceste teritoriu de nisipuri mișcătoare al reconstrucției formulei societale cu o sensi- bilitate particulară care s-a imprimat în literatură, în artele plastice etc. Este un fapt tulburător că aceste deformări de limbaj ale unei epoci care a apus demult vehiculează o serie de mărci identitare cu care fiecare generație ope- rează propriile identificări plasând în contemporaneitate opera și autorul ei. Pe lângă aceste decupaje absurdist- hilare sunt revendicate și situațiile care configurează contextul lor, adesea situații politice, dar nu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
amintire nostalgică. Hurghada, stațiune în plină dezvoltare, peste câțiva ani va deveni, probabil, unul din cele mai elegante locuri de pe glob, un loc în care sezonul este permanent din ianuarie până în decembrie, un loc unde soarele răsare din mare și apune după munții pe care-i poți vedea-n zare în timp ce înoți, un loc pe care omul l-a înverzit, l-a curățat, i-a dat consistență și esență. Un loc de vis, un Paradis. Acum nu mai știu dacă am
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Nu vorbește numai pentru ea, se dăruie tuturor. Vorbește pentru toți. Vineri 1 septembrie 2000 Am început cu mișcarea. Încălzire. Căutăm lumina care ne luminează sufletul. Personajele reacționează la lumina din afară, la energia care vine. Reprezentând o lume care apune, Gaeva înaintează împotriva curentului cu dârzenie și candoare, luminoasă și mândră. Spiritul ei rămâne în memoria colectivă. Dovadă? Nostalgia cu care ne gândim și azi Ia reprezentanții aristocrației. Dacă Cehov ar scrie din nou piesa după ce ar vedea spectacolul lui
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
convingător. Deci e adevărat că nu cuvintele transmit mesajul, ci tonul vocii. Actorii japonezi aveau o sensibilitate cu totul specială pentru misterul și magnetismul lacului din piesă. În seara când am repetat lângă lacul natural piesa În piesă, soarele tocmai apunea. În această atmosferă melancolică, declamația Ninei releva sensul de mister descris În text. În Japonia există, ca și În alte culturi, credința că lacurile sunt locuite de monștri. Odată cu Înserarea, se producea o schimbare de lumină care ne afecta pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de ea, locul de execuție, care n-o interesa, mama mai stătea o clipă să le admire, cu o privire strălucitoare de satisfacție tăcută. Deseori se Întâmpla ca la sfârșitul vreunei zile ploioase, soarele să mai licărească palid Înainte de a apune deasupra mesei jilave pe care erau Întinse ciupercile ei, foarte colorate, unele purtând urmele vegetației din jurul lor - câte un fir de iarbă lipit de o pălărie cafenie vâscoasă sau o bucățică de mușci ce Îmbrăca baza bulboasă a unei codițe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zărit Între timp și imediat ni s-a alăturat Într-un galop vesel. Toți trei am urmat o cărare foarte ușoară și după ce am Înotat prin troiene mai mari, am ajuns la drumul ce ducea În sat. Între timp soarele apusese. Întunericul se lăsă ciudat de repede. Fratele meu declară că Îi e frig și a obosit, dar eu l-am mânat mai departe și În cele din urmă l-am convins să călărească câinele (singurul membru al formației care Încă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de șah nu fuseseră Încă deranjate pe tabla de joc. Capitolul 10 1 Romanele despre vestul sălbatic ale căpitanului Mayne Reid (1818-1883), traduse și simplificate, erau extrem de populare printre copiii ruși la Începutul acestui secol, mult timp după ce faima lui apusese În America. Știind englezește, am putut savura Călărețul fără cap, În versiunea originară neprescurtată. Doi prieteni schimbă Între ei haine, pălării, cai și În cele din urmă este ucis cine nu trebuie - acesta este filonul principal al complicatei sale intrigi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de irlandez), un tânăr geambaș care era de fapt un baronet, Sir Maurice Gerald, după cum va descoperi emoționată mireasa lui, la sfârșitul cărții. Asemenea emoții false au constituit poate unul dintre motivele pentru care faima autorului de origine irlandeză a apus atât de repede În țara lui adoptivă. Imediat după ciocnire, Maurice a efectuat mai multe acțiuni În ordinea următoare: și-a depus paharul pe tejgheaua barului, și-a scos o batistă de mătase din buzunar, și-a șters „murdăria de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu var de la capătul parcului; și apoi, cuprins de un extaz melancolic de libertate, goneam pe marginile din pământ bătătorit, plăcut cleios, ale lungilor drumuri de țară. În vara aceea treceam Întotdeauna pe lângă o izbă, aurie În lumina soarelui ce apunea, În pragul căreia stătea rezemată de ușorul ușii Polenka, o fată de vârsta mea - fiica vizitiului nostru principal, Zahar - cu brațele goale Încrucișate pe piept, cu acel gest domol și comod, specific Rusiei rurale. Mă urmărea cum mă apropii, cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
planturoase În barurile de noapte pariziene. Mediul lor natural era populat de privighetori Înlăcrimate, lilieci Înfloriți și alei mărginite de copaci foșnitori ce Înnobilau parcurile nobilimii de țară. Acele privighetori scoteau triluri și, Într-un crâng de pini, soarele ce apunea scălda la diverse nivele trunchiurile de copaci cu un roșu de foc. O tamburină Încă vibrând părea să zacă pe mușchiul tot mai Întunecat. Un timp, ultimele note ale răgușitului contralto mă urmăreau În lumina crepusculară. Când se făcu din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
strălucirii mele!... Oare, nu mă cântă prostimea: "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare, Seamăn pe lume nu are, Decât numai mândru' soare"?! Mă iartă, se căinează vinovat Daniil. Ochii... Bătrânețile... Nu-s ochii, Sihastre! răbufnește Ștefan necruțător:... E apusul! Soarele a apus! Daniil se zbârlește: Ce vorbe-s-aistea Doamne?! Apoi, deodată, înfiorat la un gând, îngână cu teamă: Turcii?... Ha!! Ha!! Ha!! izbucnește Ștefan într-un hohot de râs sarcastic. Turcii?!?! Praful și pulberea! zice și se agită de colo-colo șchiopătând, gesticulând, strigând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în tabăra de la Zemun, sub zidurile Belgradului eliberat, după o strălucită biruință asupra lui Mahomed. Tace. Se lasă o tăcere ca un moment de reculegere. Țamblac îngână: L-a plâns Europa toată; pierduse pe cel mai vajnic apărător. "Soarele Creștinătății" apusese... Se stinsese "Lumina Lumii"... Înainte de a muri, m-a chemat în cort. Nu mai putea vorbi. Mi-a zâmbit trist. Mi-a făcut un gest să mă apropii. Mi-a arătat un deget, apoi altul și altul,și altul, palma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dor oasele. De fapt, e toamnă târzie... Să ne încălzim și noi, îndeamnă el și umple ulcelele, întinzându-i una. Zi bogdaproste... Bogdaproste... Bogdaproste că la Stambul peste tot e liniște. La fereastră, Ștefan privește cerul însângerat de soarele ce apune dincolo de colinele Sucevei. Voichița intră pe ușa de taină. Tresare și se oprește. Pe palme duce o cățuie cu jăratic, din care fumegă învălătucit mireasmă de tămâie. Voichițo! Voichița face o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am fost vouă scut și apărare de orice parte păgână... Când voi înceta să port pe umerii mei aiastă povară, atunci veți ști... o știți, dar nu vreți s-o știți..." Ștefan către solii poloni ce reclamau Pocuția 11 Apusul apune. "Pax Ottomanica?!" Pe fereastra spătăriei năvălește zarva vrăbiilor gureșe ce se bucură de primele raze de soare ale primăverii. La Stambul se adună nori negri, glăsuiește Ștefan, încruntat, măsurând cu pași rari spătăria și boierii, cu capetele plecate, tac. S-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]