6,356 matches
-
aprobând. Asta ca să n-auzi ce vorbește. Am privit din nou spre fereastra lui Ashton, dar plecase de-acolo. Cum putea Robby să vorbească la telefon când plânsese de frică doar cu zece minute mai devreme? Mă implorase să omor arătarea cu zece minute mai devreme - cum de era în stare să dea telefoane, când eu de-abia dacă mă puteam mișca? Ce-mi ascundea? De ce revenise actorul? Nu ne împăcasem lăcrimând reciproc doar cu câteva ore în urmă? Mă uitam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
tactică. Ar fi trebuit să-i îmbrac pe copii și să mergem cu toții la hotel.) Da, dar aveai nevoie de un alibi ca să ieși din casă, mi-a reamintit scriitorul. Cum altfel să-ți explici „evadarea“ de la 307 Elsinore Lane? Arătarea de pe hol ți-a furnizat un motiv convenabil. - Noi credem că probabil a fost câinele, domnule Ellis. - Mergem la hotel, am zis foarte scurt. M-am întors spre Marta. Corect? A dat din cap, privindu-mă cu ochii larg deschiși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o expresie înțelegătoare - care indica faptul că vom aștepta și vom vedea. Am vrut să strig: „Vom aștepta să vedem ce?“ Ușa sărise din balamale și o spumă grețoasă lucea oribil pe clanță. Și mai groaznic: ușa fusese smulsă pentru că arătarea o mușcase și trăsese de ea. Smocuri de blană punctau coridorul - păr pierdut de creatură. De la fereastra dormitorului am privit cum doi ofițeri cercetau câmpul din spatele casei, căutând indicii inexistente. Nu aveau să găsească nici o urmă. Nimic nu ducea spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-te, încă se cojește. Te-ai mai uitat încă o dată în camera de zi? Cred că ai fi... În timp ce treceam prin orașul pustiu mi-am sprijinit capul de geam. Răceala sticlei îmi făcea bine la obrazul lovit. Deci, spuse scriitorul. Arătarea din hol. Ce-i cu ea? Momentul amintirilor, nu-i așa, Bret? Știu ce-am văzut. Ce-ai văzut? Sau, mai precis, când ai văzut-o prima oară? De fapt am văzut-o în noaptea de Halloween. Era în pădure
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
când ai scris povestirea? Doisprezece. Eram de vârsta lui Robby. Scrisă cu o mână de copil. Cum îi spunea povestirii? N-avea titlu. De fapt nu-i adevărat. Ai dreptate. Îi spunea „Mormântul“. Despre ce era vorba, Bret? Despre o arătare. Un monstru. Trăia în pădure. Îi era teamă de lumină. De ce ai scris-o? Pentru că mi-era tot timpul frică . De cine îți era frică? De tata. Cum arăta monstrul din povestire, Bret? Ca ceea ce a pătruns în casă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
tot timpul frică . De cine îți era frică? De tata. Cum arăta monstrul din povestire, Bret? Ca ceea ce a pătruns în casă în noaptea asta. Identic cu ceea ce îmi imaginasem la doisprezece ani. Scrisesem și ilustrasem eu însumi povestirea. Iar arătarea de pe coridor era ceea ce desenasem. Ai mai văzut-o înainte? Nu. Ce făcea acest monstru pe care l-ai creat? Se strecura în casele oamenilor. În miez de noapte. De ce făcea asta? Nu vreau să răspund la asta. Dar vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
putea fi considerată foarte bine un ecran, iar casa un cinematograf. Cobora pe scări, oprindu-se în dreptul unor trepte. Era înaltă și avea o vagă alură umană și, deși scheletală, avea ochi. Fața tatălui meu se aprinse rapid în craniul arătării. Înlocuită apoi de o altă față. A lui Clayton. Înghețasem locului. Respirația mea febrilă nu se auzea din cauza camerelor video și a detectoarelor. Arătarea-schelet se oprise acum în fața scărilor. Producea un fel de clic cu dinții. În craniu se vedeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
camerelor video și a detectoarelor. Arătarea-schelet se oprise acum în fața scărilor. Producea un fel de clic cu dinții. În craniu se vedeau globii oculari. Brusc, s-a năpustit asupra noastră. Eu și Miller ne-am dat rapid înapoi și atunci arătarea s-a oprit. Începu să-și ridice brațele, extinzându-le în sus. Avea niște mâini atât de lungi încât falangele degetelor zgâriau tavanul. Gemea. Ce așteptam? Nu înțelegeam ce așteptam să facă. Fața tatălui meu se aprinse încă o dată, urmată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am remarcat ceva. Avea un scalpel. Când s-a aruncat asupra noastră m-am întărit, ochii rămânând deschiși. - Te aud, am șoptit. Te aud. Apoi luminile din casă au pâlpâit pe moment. În momentul în care casa renăscu în lumină arătarea se opri înclinându-și capul înainte de a se răsuci într-un ciclon de cenușă. Sam și Dale urmăreau scena de sus. În momentul în care casa a explodat în lumină s-au repezit jos. Miller mă întrebă: - Ai închis siguranțele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-ți explice cum stau lucrurile dar tu nu asculți. N-ai spus decât „Scapă-mă de ea.“ Stăteai într-un singur loc. Nu-ți dădeai seama de nimic. N-ai vrut să admiți că rostind acele cuvinte ai făcut ca arătarea să se transforme în cenușă. Te gândeai că vei reveni după-amiaza. Te gândeai să dai foc la casă. - Casa trebuie decontaminată, îmi spunea Miller. Trebuia decontaminată pentru că spiritele puteau pătrunde în orice ființă vie din casă - asta includea orice făptură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
urlu și eu la el. Încă mai alunecam când m-am uitat să văd cât mai aveam până să ajung sus. Erau cam opt trepte. Am început să mă trag în sus, târându-mi piciorul zdrobit. Pe urmă am simțit arătarea sărindu-mi în spate când a realizat încotro mă îndreptam. M-am răsucit, azvârlind-o de pe mine. M-am zbătut în balta de sânge, încercând s-o țin la distanță. Am vomitat neputincios pe piept, apoi am șoptit, „Te aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe spate, alunecând pe scări și aterizând pe podea, zbierând în timp ce încerca să se ridice în patru labe, agitându-se ca o insectă. Ajuns sus am început să mă târăsc nebunește spre camera lui Robby din capul scărilor. Sub mine, arătarea reuși să se ridice și începu să urce pe scări după mine, clănțănind în timp ce se apropia de mine din teribilele șiruri inegale de dinți care îi umpleau acum gura. M-am aruncat înainte și am alunecat în camera lui Robby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
după mine, clănțănind în timp ce se apropia de mine din teribilele șiruri inegale de dinți care îi umpleau acum gura. M-am aruncat înainte și am alunecat în camera lui Robby, trântind ușa și încuind-o cu mâna scăldată de sânge. Arătarea se izbi de ușă. Atât de rapid urcase scările. M-am ridicat sus și am început să sar într-un picior spre fereastră. M-am prăbușit în fața ei, chinuindu-mă să deschid încuietoarea. M-am uitat în spate, pentru că dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sar într-un picior spre fereastră. M-am prăbușit în fața ei, chinuindu-mă să deschid încuietoarea. M-am uitat în spate, pentru că dintr-o dată era prea multă de liniște. Dincolo de dâra de sânge ușa se încovoia spre mine. După care arătarea a început din nou să urle. Am deschis fereastra, balansându-mă pe piciorul stâng, și m-am târât pe pervaz, stropind peste tot cu sânge. Îmi amintesc că nu-mi păsa când m-am prăvălit pe fereastră. Nu va fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Împlinesc opera, fără șovăire, rezultat al unei conștiințe și a unor daruri artistice și de credință. Cartea este o carte rară, un mare dar culturii poporului nostru. Se citește cu bucurie și emoție, este un document literar important dar și arătarea părții creatoare a autorului, care te duce până În preajma tragediei antice. Acesta este un dar. Familia Lovineștilor creată În special de Doamna Profira, Hecuba! Se duc spre pieire oameni de valoare numai pentru că Își Îndeplinesc destinul creator, și pentru aceasta
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
stradă. Ce căuta la Dortmund această făptură a deșertului? Întrebarea mea mărturisește o pură inadecvare estetică, revelația unei nepotriviri de decor, nu comportă implicații rasiste, Doamne ferește! O femeie musulmană în peisajul unui oraș german. Mi s-a părut, recunosc, o arătare de pe altă planetă, o intrusă în mijlocul Europei creștine, căreia îi aducea, cu siguranță, un mesaj despre viitor. Conținutul acestuia nu e prea greu de ghicit. VASILE GÂRNEȚ: Înspre seară ne trezim la hotel cu un echipaj de poliție. Cuplul spaniol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Un titlu de roman. Ce ne-ar fi așteptat de partea cealaltă? Poate nu mare lucru (cum s-a și văzut), dar nu am fi știut niciodată. Așa, știm și ne-am mai liniștit. Castelul reapare de după curbură, ca o arătare supranaturală. Îl întreb pe Thomas Wohlfahrt, „bossul” nostru de la literaturWERKstatt Berlin, aflat și el pe punte, împreună cu câțiva colegi din Anglia și din fosta Iugoslavie, ce crede despre acest vechi sit german, iar el, fixându-mă inexpresiv, îmi spune că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
iarbă țăpoasă și tare din care împletesc Rușii pălării. Tufe mărunte de ierburi bolnave. Cadavrul unui cal, calcinat de soare, uscat de vânt, pe jumătate îngropat de nisipul sărat. Și vedem în sărăcia aceasta de verdeață și o sulfină o arătare veselă parcă-o amintire în acest pustiu. 24 Iulie De la Sfântul-Gheorghe, sau Caterleț cum îi zic Rușii, ne întoarcem până la canalul Dunavățului. Apucăm pe canal pe o căldură cumplită, căci vântul între stufării și sălcii a încetat, și parcă curge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mununa», «toiagul de judecată de la mormântul sfântului», simboluri recunoscute ale puterii și autorității”. Cea de a doua propunere a lui Bogdan, semn că inteligența ca semn al dinamicului masculin are o forță ordonatoare asupra haosului, specu¬lează latura „feminină” a arătării: „Capul mieu la mâna ta,/ Mi l-oi tăia când oi vrea;/ Dacă este vorbaașa,/ Ridică-ți obloanele/Și toate țohoanele/ Să văd și eu ochii tăi,/ Să știu din ce mâini să piei!”. Obloanele ca indiciu al armurii pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Hotin și Suceava. Și în ziua de 4 iulie când au mers în Iași și l-a văzut iapa pe Cornescu Traian, cu barbă și cu coroană pe cap, țipa și necheza și mergea în două picioare ca o altă arătare și lui Cornescu nu-i pasa. Și toată lumea îl aplauda: Halal Ștefan cel Mare! Să trăiești Ștefan cel Mare! Mai ales evreii ziceau: "Chichi azoi! Ștefan cel Mare! Bravo Ștefan cel Mare! Și iapa necheza și-i stropea pe toți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
în Huși, având oarece bănuieli asupra-i. În acest timp, e drept, domnul Mităchescu a fost supravegheat, însă nu a fost oprit de a eși din casă și încă de la 26 Martie d-sa s-a reîntors la catedră. Din arătările instrucției nu reese întru nimic că domnul Paul Mităchescu ar fi instigat printre țărani și dacă d-sa a spus vorbele de mai sus domnului arendaș Calciu, care are moșie cu totul departe de Tătărăni, aceasta a făcut-o din cauză că
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Potoliți-l, căci va ajunge să fie doborât. Nu credeam că gl An to nescu, chiar furios, ar putea fi atât de nepoliticos. E un semn rău. Trebuie îngrijit.“ Și am plecat, într-adevăr, foarte îngrijorată. Îi vorbisem și de arătarea pe bani a caselor Lupeascăi. „Avem nevoie de bani“, îmi spuse. „Dar nu strânși în demoralizarea populației, răspunsei, am văzut pe trotuarul ei sute de fete, femei, studente și studenți, liceene, care făceau coadă pentru a privi patul, baia, cămașa
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
precare, utilizându-se în acest scop un burete, și el trecut cu grijă în inventar. Credem că la cancelarie se aflau "pendula", "două părechi de călimări" și cele peceți cu "insignia ospiciului". La intrarea în Ospiciu exista o tăbliță "pentru arătarea orelor de vizită la bolnavi". În saloane se aflau iconițe cu chipul Sf. Spiridon și o icoană cu "hârtie cu privaz". În acest cadru viața bolnavilor se desfășura cât se poate de monoton. Nu se menționează nicăieri vreo preocupare pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
tutun, nu li se dă decât o dată pe săptămână și în foarte mică cantitate". Din raport, pe lângă această mizerie materială, se desprinde și promiscuitatea morală care domnea la acest azil. "Slujile prevăzute pentru buget lipsesc și acelea care sunt după arătarea bolnavilor refuză să-i îngrijească, întrebuințându-i Domnul Inspector de acolo în trebile lui la casă și la vie". Brutalizarea bolnavilor era regulă. Cel mai grosolan se purta bucătarul; "după arătarea bolnavilor toți au arătat că sunt maltratați". Mizeria era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
prevăzute pentru buget lipsesc și acelea care sunt după arătarea bolnavilor refuză să-i îngrijească, întrebuințându-i Domnul Inspector de acolo în trebile lui la casă și la vie". Brutalizarea bolnavilor era regulă. Cel mai grosolan se purta bucătarul; "după arătarea bolnavilor toți au arătat că sunt maltratați". Mizeria era și mai mare noaptea. Pentru "luminarisirea au arătat bolnavii că pentru 4 zile li se dă o lumânare încât neajungându-le cele mai multe ori rămân pe întuneric noaptea, se bat sus, având
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]