KorAP: Find »[drukola/base=arde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...104 105 106 ...1018 >

25,430 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

ăsta infect? Mierla e o pasăre gingașă, nu se potrivește cu mizeria din jur. Cântecul unei mierle anunță ceva bun, e un imn al bucuriei, și nu e cântec de cucuvea sau, și mai rău, un strigăt de revoltă. Îmi ard mâinile de atâta scris, au luat foc, și din ele flăcările se Înalță spre cer dicolo de șandramaua lui Ben, care cântă la muzicuță toată ziua, pentru că ori cum, ceva mai bun nu are de făcut. Are cârje noi, pantofi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

văzând ce multe fire auriu-roșcate găseam. Avea părul foarte lung, complet drept, ca o coadă de cal, și poate la fel de aspru. Camera lui Georgie era cufundată în penumbră, luminată acum doar de focul din cămin și de trei lumânări ce ardeau pe polița de deasupra. Lumânările și câteva rămurele anemice de ilice aruncate la nimereală prin cameră erau cam tot ce putea produce Georgie în materie de podoabe de Crăciun, și totuși încăperea avea o strălucire aparte, amintind de o peșteră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
în care a aflat? întrebă Georgie. Vezi, vreau să înțeleg și eu. Păi, totul este monstruos de strâns legat de iubire și de viața intimă. Nu se poate să nu-ți dai seama. E simplu ca bună-ziua. De exemplu, Antonia arde pur și simplu de dorința de a te cunoaște. — Serios? întrebă Georgie, depărtându-se brusc de mine și ștergându-și lacrimile de pe tricou. Asta e minunat. Și eu ard de dorința de a face cunoștință cu ea. Nu spune prostii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
nu-ți dai seama. E simplu ca bună-ziua. De exemplu, Antonia arde pur și simplu de dorința de a te cunoaște. — Serios? întrebă Georgie, depărtându-se brusc de mine și ștergându-și lacrimile de pe tricou. Asta e minunat. Și eu ard de dorința de a face cunoștință cu ea. Nu spune prostii, iubito, și nu începe iar, am spus. — Când m-ai dus în Hereford Square, m-ai trecut printr-o oglindă, continuă Georgie. Acum nu mai există cale întoarsă. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
cu miros proaspăt. Stătusem mult la Georgie. Trecuse deja de ora zece. În hol și pe palierul din capul scărilor lumina era aprinsă. Am ascultat. Nu se auzeau glasuri. M-am apropiat de ușa salonului și am deschis-o. Focul ardea vesel, dar nu era nimeni acolo. Am aprins luminile. Camera prinse viață sub ochii mei, liniștită și totuși pulsând de o viață a ei proprie, sinistră. Am închis ușa în urma mea și am rămas pe loc un timp. Ceva din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
sufragerie. Lăsând luminile aprinse, am traversat holul. Ușa de la sufragerie era închisă. Am deschis-o și am intrat. Nu era întuneric în sufragerie și mâna mea a ezitat în drum spre întrerupător. În sfeșnicele de argint așezate pe masa lungă ardeau lumânări, transformând camera într-o peșteră de lumină caldă, palidă, la care ochii mei s-au adaptat imediat. Am rămas nemișcat, puțin surprins, și am închis ușa în urma mea. Apoi am observat o persoană care stătea singură la capătul celălalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
doi și sticla de vin, de data aceasta un Lynch-Gibbon Château Malmaison din 1953, era goală. Pe locurile lor rămăseseră două șervete în dezordine, iar suprafața lustruită a mesei era presărată cu firmituri sub care lumina reflectată a lumânărilor parcă ardea încă o dată. Apropiindu-mă am observat că, fără să-și miște capul, Honor Klein mă urmărea din priviri. Parcă era un cadavru care prinsese viață. Am privit în jos spre ea atent, surprins, apoi am constatat că m-am așezat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
un fel pe care acum îl înțelegeam mai bine, inaccesibilă mie. Încă ploua. Ploua de câteva zile. Am ajuns în Hereford Square, mi-am scuturat apa de pe haină și am agățat-o în cuier și am intrat în salon. Focul ardea strălucitor în cămin și toate luminile erau aprinse. Draperiile nu erau încă trase și, prin fereastra luminată, se vedea magnolia încărcată de apă. Antonia, care citea lângă foc, sări să mă întâmpine. Avea deja un Martini gata pregătit și un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
cu adevărat ce sentimente am față de Anderson. Uneori cred că îl urăsc. Dar îmi e cât se poate de clar că între noi totul s-a terminat. — Și atunci de ce să mă întâlnesc cu el? am întrebat. Dar sufletul îmi ardea de nerăbdare. — Ca să termini treaba definitiv, spuse Antonia. Și mai sunt și unele aspecte practice. Mi-au rămas o mulțime de lucruri în Pelham Crescent pe care le-ai putea aduce înapoi sau ai putea închiria o mașină, nu cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
am ridicat receptorul, așa cum făceam mereu în ultimul timp, în așteptarea a ceva neobișnuit. Era Alexander. Mi-a făcut plăcere să-i aud glasul. — Ce faci, bestie? l-am salutat. De ce n-ai mai dat nici un semn de viață? Antonia arde de nerăbdare să te vadă. Nici nu-ți închipui ce viață monotonă ducem. Hai, vino pe-aici să ne mai înveselești. Alexander păru puțin încurcat, spuse că ar veni cu plăcere, sigur că da, că-i pare rău că a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

poetice; poate că nu-și potolise Încă setea. — Și ce zici de „Dora“? Înainte să-mi răspundă, am tras-o jos și am Întors-o spre mine. Numele tău conține aceleași vocale, să știi. — E lipsit de imaginație. Fața Îi ardea, palidă și cât se poate de concentrată. „Dora“ e numele unei persoane care se Îngrijește. Și care are câteva secrete. — Și atunci care-i diferența Între „Dora“ și „Dorothée“? Brațele mi-au cedat și m-am prăbușit Într-un fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
făcu un gest cuprinzător cu brațul. Am plecat de lângă poartă și seara umedă Își reluă locul. În prima curte toate ferestrele erau deschise, mirosul de prăjeală Întinzându-se În aerul stătut. O mână fără trup tocmai scotea pe pervaz resturile arse de la trei cotlete de miel. Ridicându-se leneș din scaunul În care a moțăit, cu fața acoperită de un ziar, un soț făcu o față vicleană, așteptând ceva. Dinspre mai multe ferestre se auzea larmă de copii care se bat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ca femeia din fața Cramei Albastre, o doamnă căreia Konrad i s-a adresat simplu, cu Dominique - adică, să țin poșeta strâns la piept. Am plecat cu puțin Înainte de miezul nopții, Încălzit și clătinându-mă, simțindu-mă din ce În ce mai liber. Hainele mă ardeau, sângele Îmi cânta, eram În sfârșit eu! Pentru prima dată În viață eram o doamnă, nu o fată - e drept, una cu acel je ne sais quoi În plus, dar orișicât. Cu puțin norc, aș putea face rost de proba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

Mănânci ca un porc și cineva trebuia să-ți spună odată și-odată chestia asta. — Bravo, frumos mai vorbești câteodată! — Nu fac decât să spun adevărul, ripostează ea. Toată ziua mă spetesc muncind la bucătărie, iar tu mănânci de parcă ar arde undeva, iar ăsta - ăsta a ajuns la concluzia că mâncarea gătită de mine nu-i destul de bună pentru el. Preferă să se-mbolnăvească și să mă bage și pe mine-n toți sperieții. Ce-a făcut? — Nu vreau să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
fapt, chiar așa de naiv în privința pizdelor? Să fi văzut și să fi premeditat ea totul, nu, chiar de-acolo, de pe Lexington Avenue?... În camera de zi, cu pereții acoperiți de rafturi de cărți, a căsuței noastre de la țară focul arde molcom, doica irlandeză îmbăiază copiii înainte ca Mama să-i culce în pătuțurile lor, iar suplul fost manechin, fostă călătoare pe meridianele globului și deviaționistă sexual, fiica minelor și a combinatelor de prelucrare a minereurilor, victima autoproclamată a unei liote

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Alton Peterson - Alton Christian Peterson? Sau te pomenești că-mping lucrurile un pic cam departe? Alton C. Peterson? Și atât de tare mă preocupă gândul să nu care cumva să uit cine mi-ar plăcea să fiu, atât de tare ard de nerăbdare să ajung odată la debarcader, s-o găsesc dându-și jos patinele din picioare - întrebându-mă în sinea mea și ce anume să-i răspund când o să mă-ntrebe ce-am pățit cu mijlocul feței (o mai veche

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
o să rămâi șontorog pentru tot restul vieții! Și pentru că am alergat după șiske cu patinele-n picioare și cu-n nume de împrumut o să rămân olog câte zile mai am. Cu o viață ca a mea, doctore, cui îi mai arde de visuri? Bubbles Girardi, o tipă de optsprezece ani care fusese dată afară din Liceul Hillside și pe care o găsise făcând pluta în bazinul din parcul Olimpic, lascivul meu coleg de clasă Smolka, feciorul croitorului... Eu, unul, nu m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
și mă reped la bucătărie, unde Smolka și Mandel se tăvălesc de râs. — ...chiar în... izbucnește Mandel și se îndoaie de șale, jos pe podea, bătând cu pumnii în linoleum... căca-m-aș, chiar în... — Apă, căcănarilor, că orbesc. Mă arde! și, trecând cu viteză maximă pe lângă Mandel, îmi bag capul sub robinet. Deasupra chiuvetei, Iisus își continuă înălțarea în cămașa lui de noapte rozalie. Nemernicul ăsta neputincios! Credeam că trebuie să le insufle creștinilor milă și omenie. Credeam că le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
mai profunde efluxuride tandrețe pe care le-am avut vreodată! Crede-mă, confluența celor două fluxuri a fost formidabilă! Și la ea! Chiar mi-a și spus-o! Sau crezi că de vină o fi fost culoarea frunzelor, focul ce ardea în sufrageria hanului din Woodstock, doar asta să ne fi înmuiat pe amândoi? Să fi fost chiar tandrețe ceea ce am simțit unul pentru celălalt sau să fi fost aici mâna toamnei pârguind bostanii (John Keats) și aburindu-i pe turiști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
mai larg al cuvântului. Or asta contează cel mai mult. — Naomi, te iubesc. Mă privi printre gene cu ochii ei căprui, idealiști. Cum poți să mă „iubești“? Ce tot îndrugi acolo? — Vreau să mă-nsor cu tine. Bum, sări ca arsă în picioare. Vai și-amar de teroristul sirian care-ar încerca s-o ia prin surprindere! — Ce-ai pățit? Te ții de bancuri? Fii soția mea. Mama copiilor mei. Orice ștunk cu o fereastră pictată are copii. Eu de ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

palmă ultimul tichet și urmări din priviri pasagerii care treceau peste cheiul cenușiu și umed, traversând o Încâlceală de șine și macazuri sau dând ocol vagoanelor izolate. Se deplasau cu gulerele ridicate și umerii strânși. În vagoanele lungi, pe mese, ardeau lămpile, strălucind În ploaie ca un șirag de mărgele albastre. Brațul unei macarale uriașe se roti și se lăsă În jos, iar zăngănitul vinciului acoperi pentru un moment sunetele insinuante ale apei, apa care cădea din cerul mohorât, apa care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
altui bărbat, dar știa că aranjamentul o să-l coste ceva mai mult, pentru că era evreu. Nu va fi pur și simplu o chestiune gen vreau, da, poftim bacșișul. Trecu prin fața geamurilor luminate ale vagonului-restaurant, unde lămpi mici, cu muchiile mov, ardeau pe fețele de masă puse deja pentru cină. „Ostende - Köln - Viena - Belgrad - Istanbul“. Trecu pe lângă șirul de nume fără să-i arunce vreo privire. Rutina Îi era cunoscută. Numele treceau În urmă, la nivelul ochiului, ca niște minarete, cupole sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În cizme de cauciuc, și Înjurau puțin, verificând superficial bagajele. Partea a treia Viena 1. Josef Grünlich se mută pe partea pe care coșul Îi oferea un adăpost, În timp ce zăpada se aduna roată În jurul său, pe acoperiș. Dedesubt, gara centrală ardea ca un rug În Întuneric. Un fluierat sparse aerul și un șir lung de lumini Îi apăru În orizontul privirii lui, mișcându-se Încet. Se uită la ceas, În timp ce un orologiu bătu de nouă. Acesta-i expresul de Istanbul, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și nu putea avea Încredere În ea că va păstra tăcerea. Așa că Își aprinse arzătorul cel mai mic, punându-și Întâi ochelarii fumurii ca să-și apere ochii de flacără. Detaliile Încăperii ieșiră brusc din umbră la izbucnirea flăcării, căldura Îi arse fața, și ușa de oțel Începu să sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor. — Anton! Ce faci? De ce m-ai Închis Înăuntru? El strigă la ea peste zgomotul scăzut al flăcării: — Taci! O auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cutele largi ale balonzaidului său și se porni iarăși pe culoar. Trecu prin vagonul de serviciu și ieși la cele de clasa a treia, care fuseseră adăugate trenului la Viena. Majoritatea compartimentelor zăceau În Întuneric, cu excepția unui glob orb care ardea În tavan. Pe băncile de lemn pasagerii se aciuaseră pentru noapte, cu hainele făcute sul sub cap. Unele compartimente erau atât de pline, că bărbații și femeile dormeau țepeni, În picioare, pe două șiruri, cu fețe verzui și impasibile În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]