2,884 matches
-
sau în curs de împlinire (T. Maiorescu ș.a.) alături de tineri studioși veniți din marile metropole spre a cinsti memoria ctitorului. D. Xenopol a avut misiunea să rostească atunci conferința de rigoare. De la început, el a ținut să-i asigure pe ascultători lume venită de oriunde că nu avea de gând să facă istoricul faptelor, nici să prezinte sistematic personalitatea eroului, ci numai să dezvăluie pe cât posibil valoarea morală a acțiunii sale, exemplaritatea ei pentru noile generații. Venim aici, declara tânărul istoric
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
anunță, în această perspectivă, ca expresie a unei funcții istorico-mnemotehnice. Istoria se întâlnea din capul locului cu poezia și metafizica. "Oamenii întâi cântă, apoi scriu. Cei dintâi istorici au fost poeți", spunea Bălcescu, în spirit romantic, pe când Kogălniceanu recomanda insistent ascultătorilor săi poema lui Homer ca pe o istorie. Fiindcă "ce este Iliada, se întreba el retoric, decât o istorie în versuri, cea mai veche și cea mai frumoasă din toate?" Tânărul dascăl de la Academia Mihăileană se gândea, firește, la funcția
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mai mult de o mie de victime, nu ocupă decât câteva secunde spre finalul ediției. Așa-numitul fenomen al distanței față de victimă indică faptul că importanța acordată de către mass-media victimelor unei drame depinde de distanța care le separă de telespectator, ascultător sau cititor. De ce redacțiile ziarelor nu încearcă să trateze informațiile în funcție de importanța acestora pe plan uman, și preferă să pună accentul pe cele care aparțin micului nostru univers național? Pur și simplu, deoarece, conform mecanismului psihologic denumit infra-humanisation, suntem mai
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
victimei. Or, se știe că vederea unui chip induce o dimensiune umană care nu reiese, neapărat, din descrierea unei catastrofe în masă. La fel, faptele diverse despre victime izolate intră în detaliile vieții private și apropie victima de telespectator, de ascultător sau de cititor. Concluzie Ziarele sunt înnebunite după situații care implică indivizi izolați, pentru că astfel de situații se pretează povestirii concrete și emoționante. Nu suntem neapărat mai sensibili la suferința unui mare număr de indivizi decât la cea a unui
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
apariției personalităților politice în mass-media a arătat că numele lui Nicolas Sarkozy a fost citat de mai mult de 200 de ori în timp ce Franșois Mitterrand, al doilea pe listă, nu a fost citat decât de 80 de ori. Fiecare telespectator, ascultător sau cititor o știa în acea perioadă: președintele francez era foarte prezent în mass-media, într-atât încât nu trecea o zi fără să îi fie auzit numele. În același timp, cota sa de popularitate era foarte ridicată. De ce anumite personalități
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
legată de experiențe trecute și inconștient transferată asupra produsului care e prezentat în același timp. Un alt psiholog, Jennifer Edson Escalas, a experimentat o variantă a acestui efect care nu necesită nici măcar suscitarea unor amintiri autobiografice la telespectator, cititor sau ascultător. Era suficient să îi prezinte produsul dintr-o perspectivă narativă, incitându-l sa-și imagineze o situație anume. În acest experiment J. Escalas arăta voluntarilor reclame pentru pantofi de sport. Într-un caz, textul de lângă fotografie arăta o descriere obiectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
de emisiunea „A prendre ou à laisser”? Anticiparea regretelor Între anii 2004 și 2007, se difuza o emisiune, seara, „A prendre ou à laisser”. Prezentată de Arthur, a atins niveluri de audiență considerabile, cu mai mult de cinci milioane de ascultători pe zi în toamna lui 2006. Jocul se termină întotdeauna printr-o situație à la Corneille, care este și cheia succesului ei: invitatul avea în față două cutii opace care conțineau fiecare o sumă necunoscută de bani și ținea în
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
Concluzie Întreruperea discursului este un gest agresiv din mai multe motive: privează interlocutorul de principalul lui mijloc de existență - posibilitatea de a-și exprima ideile. La fel de bine asta poate să apară ca fiind un semn al lipsei de respect pentru ascultători, al căror creier se proiectează automat - chiar inconștient în continuarea discursului, pentru care consumă energie neuronală. Întreruperea muncii de anticipare este frustrantă. De aici și necesitatea de a folosi cu moderație întreruperea cuvântului, mai ales în cazul în care urmărirea
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
după cum au confirmat alte studii, mai ales în domeniul publicitar. Un studiu realizat în 2003 de psihologi de la Universitatea din Columbia Britanică a arătat că folosirea unei voci grave într-o reclamă reduce numărul reacțiilor negative la mesajul publicitar din partea ascultătorilor și-i face mai deschiși către marca respectivă. Și de această dată, timbrul grav este perceput ca demn de încredere. Recent, psihologul David Puts de la Universitatea din Pittsburgh a propus o explicație efectului vocii grave asupra credibilității ascultătorilor. Pentru asta
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
publicitar din partea ascultătorilor și-i face mai deschiși către marca respectivă. Și de această dată, timbrul grav este perceput ca demn de încredere. Recent, psihologul David Puts de la Universitatea din Pittsburgh a propus o explicație efectului vocii grave asupra credibilității ascultătorilor. Pentru asta a realizat următorul experiment. Voluntari bărbați au fost invitați să interacționeze cu femei într-un joc al întâlnirilor amoroase. În a doua etapă, bărbații se întâlneau și discutau între ei, iar vocea le era înregistrată. Psihologii au dat
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
niște chestionare în care erau întrebați cât de mult erau de acord cu ceea ce se spunea dacă li se părea că persoana este credibilă în argumentarea ei. Compararea rezultatelor în diferitele grupuri de participanți a dus la două concluzii: la ascultătorii americani, bărbați sau femei, persoana care se exprimă într-un ritm rapid este percepută ca fiind mai credibilă decât cea care se exprimă într-un ritm lent. La ascultătorii coreeni, femeile îl considerat pe vorbitorul rapid mai credibil, iar bărbații
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
obișnuit să ne alegem decidenții în funcție de rapiditatea de expresie și de decizie, într-atât încât ne-am obișnuit să vedem astfel de persoane în posturi cu responsabilitate. Studii de psihologie au arătat și că principalul de persuasiune între vorbitor și ascultători este asemănarea vitezelor de vorbire: o persoană care vorbește repede va avea impact mai mare asupra ascultătorilor care vorbesc repede, iar una care vorbește mai lent va convinge mai mult ascultătorii care vorbesc astfel. La televizor, prezentatorii emisiunilor vorbesc tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
obișnuit să vedem astfel de persoane în posturi cu responsabilitate. Studii de psihologie au arătat și că principalul de persuasiune între vorbitor și ascultători este asemănarea vitezelor de vorbire: o persoană care vorbește repede va avea impact mai mare asupra ascultătorilor care vorbesc repede, iar una care vorbește mai lent va convinge mai mult ascultătorii care vorbesc astfel. La televizor, prezentatorii emisiunilor vorbesc tuturor ascultătorilor în același timp fără a face diferența între debitele de vorbire. În acest caz, contează efectul
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
arătat și că principalul de persuasiune între vorbitor și ascultători este asemănarea vitezelor de vorbire: o persoană care vorbește repede va avea impact mai mare asupra ascultătorilor care vorbesc repede, iar una care vorbește mai lent va convinge mai mult ascultătorii care vorbesc astfel. La televizor, prezentatorii emisiunilor vorbesc tuturor ascultătorilor în același timp fără a face diferența între debitele de vorbire. În acest caz, contează efectul general de rapiditate. Concluzie Rapiditatea vorbirii și a informației ne înșală în mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
este asemănarea vitezelor de vorbire: o persoană care vorbește repede va avea impact mai mare asupra ascultătorilor care vorbesc repede, iar una care vorbește mai lent va convinge mai mult ascultătorii care vorbesc astfel. La televizor, prezentatorii emisiunilor vorbesc tuturor ascultătorilor în același timp fără a face diferența între debitele de vorbire. În acest caz, contează efectul general de rapiditate. Concluzie Rapiditatea vorbirii și a informației ne înșală în mai multe feluri. Pe de o parte, pentru că avem tendința să asociem
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
intuind ceea ce se petrece -, nu doar ascultând ce se spune. A fi un bun „ascultător” Înseamnă a fi capabil de asimilarea unor cantități mari de informații noi fără a fi supus biasului. Pe măsură ce un intervievat povestește un incident, un bun ascultător este atent la cuvintele folosite de acesta (uneori, terminologia reflectă o orientare importantă), surprinde dispoziția și componentele afective și Înțelege punctul de vedere prin care el percepe realitatea. Însă această aptitudine trebuie folosită și la inspectarea documentelor sau observarea situațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]
-
inspectarea documentelor sau observarea situațiilor din viața reală. În studierea documentelor, ascultarea ia forma preocupării pentru mesaje semnificative, transmise printre rânduri; bineînțeles, orice deducție trebuie confirmată prin surse suplimentare de informație, dar În acest fel se pot obține perspective importante. „Ascultătorii” mai puțin buni probabil nici nu Își vor da seama că se poate citi și printre rânduri. Alte inconveniente ar fi o minte mai puțin deschisă sau pur și simplu o memorie proastă. Adaptabilitatea și flexibilitatea Foarte puține studii de
[Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]
-
a analizat mai ales impactul campaniilor mediatice asupra indivizilor (studii finanțate de Fundația Rockefeller), în cadrul institutului său de cercetare aplicată. A nuanțat viziunea simplistă a "auditorului-burete" în anchetele privitoare la ascultarea radiofonică (1942-1943) și a evidențiat partea de autonomie a ascultătorilor (The People's choice, 1944); În Franța, Jean Stoetzel (1910-1987), titularul catedrei de sociologie de la Bordeaux după al Doilea Război Mondial (cel mai ilustru predecesor al său fiind Durkheim), și-a consacrat primele lucrări "psihologiei reclamei" și a predat psihologia
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
orientarea discursului poetic înspre tuul liric (receptor ficțional/lectorul abstract), prin invocație retorică, prin monolog adresat etc. (în imn, odă, epistolă sau în Glossa eminesciană: Tu rămâi la toate rece, / De tendeamnă, de te cheamă); - textualizarea lectorului în opera epică: ascultătorul basmului popular sau naratarul din proza cultă, postmodernistă, mai ales, precum în secvența: Dacă bine ții minte, mărite Cetitoriule - și nu vedem ce tear putea împiedica săți aduci aminte: memorie distributivă ai, cult ești, autodidact devii - pe cuviosul Metodiu și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în rândul adolescenților, care „asortează“ muzica cu starea lor de spirit, pentru că, de cele mai multe ori, muzica este abrevierea emoției pe care o simțim. La rândul ei, muzica influențează stările noastre sufletești. Astfel, sunetul unui flaut se insinuează durabil în inima ascultătorului, cel al unui saxofon dintrun blues „vorbește“ minții acestuia, în timp ce tonul, când tandru, când alert al viorilor poate stârni dorința de exprimare prin dans. În concluzie, este evident faptul că muzica este parte integrantă din viața noastră; ea este o
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
pe care, subconștient, îl avem. Reclamele de terenuri și imobile folosesc adesea metalimbajul pentru a prezenta proprietatea respectivă într-o lumină mai favorabilă. Iată câteva exemple, în paralel cu înțelesul lor real. Iată un exemplu tipic: la un program radio ascultătorii sunt îndemnați să telefoneze și să discute cu realizatorul probleme personale sau de stringentă actualitate. Programul, difuzat duminică seara, este animat de un binecunoscut preot. De multe ori, adolescente care descoperă că sunt însărcinate și nu știu cine este tatăl copilului dau
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
a sărutat, vedeți, el a... cum să zic... știți dumneavoastră... și acum sunt... un fel de... cum se zice... știți... și nu prea știu ce să fac. Interlocutoarea și-a terminat fraza cu o intonație urcătoare la cuvântul "fac", lăsând ascultătorii să se gândească dacă pune o întrebare sau face o declarație, sau dacă a terminat într-adevăr ce avea de spus. Trebuie să recunoaștem că această formă degenerată de conversație este o excepție, mai degrabă decât o regulă și pune
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
manipulativ dă la iveală intenția celuilalt de a ne împinge într-o situație dorită de el, sau de a obține ceea ce vrea. Expresiile: "Nu credeți că", " Nu vi se pare că", " Nu e oare adevărat că" cer drept răspuns de la ascultător un "da" și-i permit vorbitorului să manipuleze. "Așa cum poate știți" și "Fără îndoială" sunt expresii utilizate în același scop și oarecum "îl bat pe umeri" pe ascultător, sugerându-i că este destul de isteț ca să înțeleagă faptele sau lasă să
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
se pare că", " Nu e oare adevărat că" cer drept răspuns de la ascultător un "da" și-i permit vorbitorului să manipuleze. "Așa cum poate știți" și "Fără îndoială" sunt expresii utilizate în același scop și oarecum "îl bat pe umeri" pe ascultător, sugerându-i că este destul de isteț ca să înțeleagă faptele sau lasă să se presupună că interlocutorul le cunoaște deja. "Din toată inima" este de-acum o veritabilă cursă, care trebuie să ne pună în gardă în privința unor posibile intenții răuvoitoare
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
ori Johnny Garson, nu utilizează niciodată asemenea prologuri. Mulți oratori publici folosesc expresia: "Asta-mi aduce aminte de povestea cu", care are aceeași soartă. "Și știi ce a spus?" este un tic verbal plictisitor, folosit pentru a-l atrage pe ascultător atunci când conversația lâncezește. Cere un răspuns de genul: "Nu, ce-a spus?" "Ghici ce s-a întâmplat?" este o formulă similară. Când veți auzi proxima dată din nou aceste fraze, răspundeți: "Nu și nici nu mă interesează" și așteptați reacția
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]