2,854 matches
-
-i conduc, pe mătușa și unchiul, care urmau să se îmbarce, pentru a trece lacul; dacă m-aș lua după secvența pe care mi-o propune memoria ar trebui să accept absurditatea că am venit să-i conduc singur, un băiețel de vreo patru ani. Părinții nu se văd pe mal; e posibil ca priveliștea acelei mari suprafețe de apă plumburie să mă fi impresionat până la a-mi inculca, o dată cu plecarea rudelor, un sentiment de solitudine care, dezvoltându-se monstruos, până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
căreia o mână matură și prudentă avusese grijă să smulgă steaua roșie, în cinci colțuri, ce îi trăda proveniența. Văd limpede, de parcă aș mai ține în mână acea jucărie adaptată, urgent, mersului istoriei, locul gol, urât, „cicatricea”, și realizez că băiețelul de patru ani, de atunci, pricepea exact necesitatea îndepărtării unui simbol devenit, peste noapte, inactual și indezirabil, semnificația gestului prin care se operase extracția „nasturelui” de metal. Se schimbase, încă o dată, administrația, regimul, orânduirea... * Când l-am văzut pentru prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cavitatea de piatră a criptei din incinta monumentului funerar ridicat în Parcul Libertății, dl. Nicoriuc a exclamat înveselit. „Până aici ți-a fost, Dejule!”. După familia Nicoriuc, în fosta lor locuință s-a mutat o pereche de tineri, având un băiețel de vreo doi ani, pe care îl chema Romeo. Nume frumos, desigur, nume ilustru, riscant însă în anumite situații inevitabile în cazul copiilor foarte mici. „Ce diaree a făcut Romeo, dragă”, o puteai auzi pe tânăra mamă, care desigur că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ce mă preocupă intens, căci, nici eu nu știu cum, m-am implicat pătimaș în politică, într-o asemenea dimineață deci observ jos, în „curte”, o scenă simplă care mă emoționează profund: o fetiță de vreo șapte-opt ani duce în cârcă un băiețel, frățiorul ei probabil, care a obosit, pe care nu îl mai țin piciorușele, fragile, neînvățate cu distanțele. Merge pe lângă zid, pe banda îngustă de asfalt, trece chiar pe sub fereastra mea și se îndepărtează încet. Ținându-l mereu, pe băiețel, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un băiețel, frățiorul ei probabil, care a obosit, pe care nu îl mai țin piciorușele, fragile, neînvățate cu distanțele. Merge pe lângă zid, pe banda îngustă de asfalt, trece chiar pe sub fereastra mea și se îndepărtează încet. Ținându-l mereu, pe băiețel, în spate. În curtea-coridor dintre cele două blocuri nu e nimeni; nimeni, probabil, la zecile de ferestre ce dau spre ea: cine are timp să stea așa, degeaba, ca mine, la geam, de dimineață? Agitația îmi dispare ca prin farmec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
tăiate energic de o linie, cu ocazia celei de a doua grafii, cifrele 23 și 6. Sunt anii personajelor din fotografie: bunica și tatăl Doinei (din aceste cifre se poate deduce că fotografia a fost făcută înainte de august 1925, când băiețelul a împlinit șapte ani, în noiembrie mama lui împlinind 24). „Mamaie” e aici o femeie tânără, frumoasă, o doamnă îmbrăcată în nota modei de pe vremuri (Fotografia are exact 65 de ani: cu toată vârsta ei respectabilă - arată, se ține, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
exista ochii - curați, cinstiți; prin care, ca printr-o apă limpede, se poate vedea până în fundul unui suflet neîntinat. Privesc fotografia din 1925 știind tot ce i s-a întâmplat ulterior, prin ce i-a fost dat să treacă apoi băiețelului de șase-șapte ani din ea: războiul din est, teroarea anilor ’50 (cu amândoi socrii duși la canal), moartea prematură a soției, la numai 34 de ani, boala neiertătoare care l-a răpus, tot prematur, la 43 de ani (în 1961
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ei, mai înțelept, deși el însuși un mare admirator al lui Mazilu, i-a făcut semn să se potolească. * Pe stradă, lângă Livada cu nuci, după lăsarea întunericului trec pe lângă două doamne în vârstă îmbrăcate în negru care însoțesc un băiețel foarte mic, de vreo trei-patru ani, exact în clipa în care un pui de pisică invizibil începe să miaune sfâșietor. Lamentația îl amuză însă pe copil, care râde înveselit, pare a se distra copios: „l-a părăsit mama lui”, ține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
În 1937, bunico, la 24 de ani după moartea ta... Păcat că nu ai apucat primul război mondial... Ai murit chiar în ajunul lui... E groaznic să ratezi evenimente atât de importante... - Vorbești ca un copil!...” * „ - Nu mă recunoști? Sunt băiețelul strivit de plăcile acelea de marmură din subsolul Școlii de aplicație din Cluj...” „Ce tare te iubesc, Vova, ce tare te-am iubit toată viața... să știi că am și scris despre tine... te-am evocat...” * „ - Știți, eu sunt autorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
printre flori. Episcopul sosește îmbrăcat cu modestie și vorbește simplu, fără emfază. E foarte cunoscut încă din tinerețe pentru atitudinea lui liberală, militând pentru drepturile femeilor. După moartea soției sale s-a îndrăgostit de o femeie mai tânără, cu un băiețel la care ține foarte mult. Mă privește lung și apoi mă întreabă despre crucea coptă de la gâtul meu, cadou de la Agneta (Pleijel), ca purtător de noroc în creația literară. Se face o rugăciune în tăcere și mâncăm, în adierea brizei
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Pfui!!! Tocmai am vorbit cu tine la telefon. Mă simt fericit, dar într-un fel ciudat: abstract. Sunetul vocii tale se repercutează încă între pereții bietului meu cap: sug vibrațiile tale cu insistență și pasiune, cum făceam când eram un băiețel care sugea înghețata ce se topea de căldură. Scuză-mi realismul infantil! Sunt într-adevăr neliniștit de sănătatea ta! Ce e ciudat e că am același simptom, eu care fumez 40 de țigări pe zi, și asta de 24 de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
că eram în mare dragoste cu un bărbat. Cine era? Nu știu, dar îl iubeam mult, era parcă ultima dragoste, la fel de nebună ca și prima îndrăgostire, când eram copil, aveam cinci ani și păstram pâine proaspătă ca să-i dau acelui băiețel care s-a mutat peste un timp de pe strada noastră și pentru care am suferit îngrozitor, refuzând să mai mănânc, fiind „inițiată” astfel de adevărata natură a iubirii: „la început ca mierea, și apoi ca fierea”, cum se scrie în
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
S-a măritat cu un ofițer superior de marină și se spune că ar fi murit amândoi în timpul războiului, într-o șalupă care s-a lovit de o mină pe Dunăre. Cei mai dragi din clasa întâia îmi erau un băiețel căruia mereu îi cădeau pantalonii și-l ajutam să și-i ridice, Zelincenco, și o fetiță, Feodorov Marusea, fiica cântărețului care avea doi copii la seminar, pe Colea și pe Petea. Pe Colea Feodorov l-am întâlnit mai târziu la
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
familiei. Avea locul ei la masă indiferent ce companie simandicoasă s-ar fi întâmplat. Soră și fiică. În comună ne-am împrietenit și cu familia Calcev. El era gestionarul cooperativei iar soția era casnică. Aveau o fetiță, Ina, și un băiețel. Notarul comunei, Dragnev, era însurat cu sora doamnei Calcev, o femeie posacă, închisă și încrezută, însușiri taman pe dosul celor de care se bucura sora. Preot era un bătrân, Bandurovschi, un om liniștit, cumsecade, cu un băiat fără ocupație, așa
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
are cu mine?), dar o tânără, poate studentă, mă roagă să vin cu ea în casă, unde mă invită bunica ei, care nu poate vorbi pentru că a avut afazie; acum e ceva mai bine, dar încă nu poate vorbi. Un băiețel, care a apărut și el, mă lămurește că bunica aceea este doamna Leahu, o veche pacientă care a trecut prin viața mea de medic. Am intrat într-o căsuță scundă, cu tavan de bârne, mirosind a ierburi uscate și busuioc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
recomanda să nu se dea scutiri facile celui care s-ar fi aflat în întârziere cu studiile. Don Calabria, când își amintea acest fapt, va mărturisi toată amărăciunea și umilirea pe care a trăit-o aflându-se la liceu cu băieței mult mai tineri decât el. Și concludea: În ciuda a toate, nu am avut nici cea mai mică îndoială asupra vocației mele». Anul scolastic a trecut repede. Giovanni s-a implicat cu sârguință, obținând rezultate bune chiar și în acele materii
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
fost providențial iarăși impulsul și recomandarea protectorului său don Scapini. Profesorul don Zenati se lamenta pentru amestecul invadator al maturului și navigatului don Scapini; dar el printr-o dojană îl liniștea: «Te si proprio un buteloto!» (Te porți ca un băiețel!). Pentru a-i da de înțeles că există alți parametri mult mai importanți pentru a evalua capacitățile persoanelor. Unii profesori au intuit calibrul de sfințenie și de inteligență al tânărului cleric. Doi dintre ei, în chip deosebit, și-au arătat
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
înving la loto, îți plătesc toate datoriile... dar după aceea s-o terminăm odată!». Don Giovanni, cu iscusința sa știa cum să abată acea ostilitate aparentă, rod nu al unui egoism ci al unei incapacități de a ține sub control băiețeii dezlănțuiți. Înfăți-șându-i noii copii săraci și abandonați, îi spune: «Masina, acest copil este orfan, l-au abandonat. Ce spui, îl luăm?». Și femeia morocănoasă, cu lacrimi mari în ochi, se topește în efuziuni de gingășie maternă, îmbrățișând și mângâind copilul
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
sa și, după ce s-au jucat, îl urmează cu bucurie la catehism și la slujirile din biserică. Când vrea să-l conducă la Dumnezeu pe vreun băiat puțin mai poznaș se implică cu tenacitate. Am amintit istoria lui Goffredo Friedmann, băiețelul care locuia lângă casa lui, pe aceiași străduță Disciplina. Și l-a făcut prieten. L-a cules de pe stradă și l-a însoțit zilnic la oratoriu pentru a se juca și, între timp, a căutat să-i îmblânzească caracterul rebel
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Scoțîndu-și sabia curbă, Nikita al Muntenegrului își adăpostea ginerele firav de un posibil atentat, împingîndu-l sub proțapul de la afetul de tun pe care era pus sicriul regal. Șeful meu, domnul Alexandru Catargi, se trezi într-o străduță laterală cu un băiețel agățat de poalele uniformei sale brodate cu aur. Cît despre Diadoh, el trecuse prin gardul metalic al Băncii, dar nu mai reușea să revină pe aceeași cale din cauza epoleților uniformei, așa că a fost nevoie să fie chemat portarul pentru a
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
un înger disperat își acoperă ochii. Se face o declarație profetică la adresa celui de-al Doilea Război Mondial și, într-un sens mai general, se pronunță o condamnare a tuturor războaielor. Dalí precizează că tabloul evidențiază propria sa tragedie: "Un băiețel cu aripi de înger, așezat în colțul din stânga jos, își acoperă ochii ca să nu vadă tunul-sex sprijinit de o cârjă, din care sare un cal cu ochii scoși, picioarele lui din față amestecându-se cu brațele unei Victorii înaripate, care
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de un Dalí-copil, îmbrăcat în costum de marinar. Ni se înfățișează o repetare, mai mult sau mai puțin exactă, a copilului din Spectrul sex-appeal-ului. Copilul stă în picioare, este tulburat și ține în mână un cerc. Închipuindu-se ca un băiețel și nu ca adult, Dalí portretizează astfel propria copilărie și, în felul în care privește nudurile statuare, sexualitatea abia trezită. În colțul din stânga sus vedem un portret al soției sale, Gala, căreia i-a dedicat tabloul. Expresia ei serioasă și
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de mult, Încât s-au dus noaptea unde munceam noi și au lăsat mâncarea. Altădată, când a fost prima colonie Stoenești, lucram Într-o localitate dintre Stoenești și Salcia, numită Grădina, la reabilitarea unui drum... Și o femeie cu-n băiețel trecea cu o căruță Încărcată cu lebeniță și, când a ajuns pe la mijlocul cordonului, cum lucram noi cu pază și toți erau cu puștile pe lângă noi, a dat bici la cai și toate lubenițele au căzut... De fapt, ea le-a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
fost căpitan În armata regală. Sabin Mare, așa Îl chema. El fusese ofițer, profesor la Făgăraș, la o școală de subofițeri. S-a căsătorit acolo cu fiica unui cofetar austriac, Embaker, și-a Întemeiat acolo o familie, a avut un băiețel. După terminarea războiului a fost dat afară din armată, că i-au scos pe ăștia vechi și i-a Înlocuit cu ai lor, cu ofițerii pregătiți la două-trei luni... Dacă a fost dat afară, a făcut Academia Comercială la fără
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
sus la direcție 399) ceea ce scrisesem ieri. Irimeștii au scris: „Am remarcat În expoziție modul original de abordare a aquarelei de Tov. Tatos”. Ceea ce voiam să demonstrez. Sunt bucuros. Abia azi am citit. A venit vorba și despre Vigh400. Spunea: „băiețelul acela”. Contez pe cele spuse și scrise, ca ceva foarte bun. Nu mă pot reține să nu dau această complectare. Cele cuvenite familiei. Distinse salutări, Teodor Tatos 10 C.P. (Fălticeni, 3 martie 1969) Stimate domnule Eugen, Ultima dată când ai
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]