KorAP: Find »[drukola/base=bărbie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...104 105 106 ...135 >

3,362 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

atât de bine gestualitatea ei involuntară, este ca și cum fiecare emoție ar avea pe chip un microscop revelator. A fost de atâtea ori lângă mine în avion. Îi cunosc dungile de pe gât, cuta aceea mică pe care pielea o face sub bărbie când își lasă capul în jos să citească, îi cunosc oboseala ochilor, atunci când își scoate ochelarii și-și închide pleoapele, lăsându-și capul pe speteaza scaunului. Acum poate că stewardesa îi întinde tava cu prânzul, ea o să-l refuze într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
anume trebuie să se teamă, nu-mi cunosc intențiile. Știu doar că îi strâng tare părul de rafie, i l-am prins cu cealaltă mână și trag ca de o pănușă. Apoi mă reped la ea cu dinții. Îi mușc bărbia, buzele întărite de frică. O las să geamă, pentru că acum are de ce. Acum, când i-am smuls de pe piept floarea de paiete, când îi strâng sânii slabi și îi frec. Iar mâinile îmi coboară deja între picioarele ei, între oasele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-ți spun asta... Își ținea capul plecat și mâna nemișcată pe nas, poate o lovisem rău. — ... Să mă scuz. — Nu-ți face probleme. Din nas îi curgea un firișor de sânge. M-am apropiat de ea și i-am prins bărbia: — Dă-ți capul pe spate. — Nu-ți face probleme, de ce-ți faci atâtea probleme? Un zâmbet inexpresiv îi îmblânzea chipul. Dincolo de atâta clemență, acum mi se părea că simt o înfrângere. Îi împingeam bărbia în sus, vroiam să înving

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ea și i-am prins bărbia: — Dă-ți capul pe spate. — Nu-ți face probleme, de ce-ți faci atâtea probleme? Un zâmbet inexpresiv îi îmblânzea chipul. Dincolo de atâta clemență, acum mi se părea că simt o înfrângere. Îi împingeam bărbia în sus, vroiam să înving, s-o înving. — Te culci des cu bărbați pe care nu-i cunoști? Nu-și schimbă expresia, dar primise o lovitură. Privi drept în față și nu știu în care grădină i se rostogoliră gândurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
servesc cu un pahar de vin. Nu-i aduseseră încă nimic, poate uitaseră de ea, mă uitam în jur căutându-l cu privirea pe chelner. Nu era liniștită, îmi făcuse o favoare iar acum, cu coatele pe masă, își pișca bărbia cu o mână, nedorindu-și altceva decât să plece. Îi simțeam stânjeneala chiar și de la distanța aceea. Chelnerul se aplecă spre ea ridicând capacul în formă de cupolă care ținea caldă mâncarea. Italia folosi lingura, poate ca să mânânce o supă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
te voi lăsa niciodată. Și sunt atât de sigur de ceea ce spun, că întregul meu corp se întărește, fiecare fibră din mine se întărește în timp ce o îmbrățișez, ca și cum un scut de putere m-ar fi înconjurat. Rămânem așa, fiecare cu bărbia pe umărul celuilalt, privind fiecare în propriu-i gol. Ce înseamnă să iubești, fetițo? Tu știi? Să iubesc a însemnat pentru mine să țin respirația Italiei în brațe și să-mi dau seama că orice alt zgomot se stinsese. Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
spre ea, fixează tavanul cu o expresie ciudată. — Am putea încerca să ne privim în ochi. Vocea îi este străbătută de o nuanță care se înfășoară mândră în jurul fiecărui cuvânt. — Ai băut? — Puțin. Mi se pare că ochii îi lucesc, bărbia îi tremură. Dar noi ne privim, de ce să nu te privesc, ești atât de frumoasă! Mă întorc, aranjez perna, nu mi-e somn. Să înceapă noaptea predicii conjugale, dă-i drumul cu valsul revanșelor! Dar îmi dă un picior în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
de cearșafuri verzi își arată chipul său cel mai crud: sub lințoliul de pânză se află un om care pleacă. Aud bipul de alarmă al monitorului. Tensiunea scade. Alfredo urlă: — Repede! Este în stop!, și masca i-a alunecat pe bărbie. Alerg spre tine, spre inima ta. Ghearele mele de tată se reped spre toracele tău, apasă, o dată, încă o dată. Ascultă furia mâinilor mele, Angela, spune-mi că mai sunt încă bun de ceva. Ajută-mă, fetiță curajoasă, și iartă-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
de disperată? — Nu știu ..., spun și mă trag înapoi cu bustul, cu lașitatea mea. Ești doctor și nu știi ce are soția ta? Băiatul a ieșit de la toaletă, îl privim cum iese, ne privește și el. Are ochii negri și bărbia subțire. Trece pe lângă acvariu și dispare pe scara în spirală. — Mă duc la toaletă. Se clatină și dintr-o dată își ia avânt și se lovește cu capul de perete, atât de tare încât acesta se zguduie. Mă ridic și mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
trecătoare, ca pe unul din trupurile inutile care aglomerează lumea, străzile, autobuzele. Trupuri pe care în fiecare zi le deschid și le scotocesc, fără bucurie, fără milă. Privirea mea chirurgicală coborâse de la ochii ei la mâna pe care își sprijinea bărbia, rușinând-o, descoperind mici urâțenii, câteva fire de păr pe barbă, degetul mic strâmb, două dungi pe gât. Se întorsese sub mizerabila ei calotă, iar eu puteam s-o privesc așa, fără nici un sentiment, fărâmițându-i lipsa de armonie. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
vâscoasă ce se ridica printre blocurile și barăcile care înconjurau casa Italiei. Ce făcea în felia aceea de dimineață? Poate luase o cârpă atârnată de sfoara din fața ferestrei de la bucătărie și rămăsese să privească cerul tăiat de viaduct, sprijinindu-și bărbia în mână. M-am gândit la mama, i-ar fi plăcut să aibă o nepoată. Ar fi dus-o cu ea vara în hotelurile cu demipensiune. Bunica și nepoata. La prânz, un sandviș mâncat pe patul plin de nisip. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
să fac? spuse din nou cu un fir de voce gâtuită și părea că se adresează cuiva care aștepta, acolo sus, pe tavanul jos și inundat de lumină. I-am mângâiat chipul, obrajii îi erau nefiresc de rigizi. Pielea de pe bărbie avea vinișoare albastre, gâtul era întins și diafan ca o lanternă de pergament în vânt. De câte ori o văzusem plecând așa? Când făceam dragoste, își înclina pe neașteptate capul spre perete, întindea gâtul care devenea lung și slab și căuta un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
intensă a unei fericiri pe care n-ar fi avut-o niciodată și pe care o căuta cu disperare pe perna aceea transpirată. Am încercat din nou să-i prind privirile, dar mâna mea transpirată nu reuși să-i țină bărbia. — Iubire... Respiră profund, pieptul i se ridică, apoi se lăsă și în respirația aceea întregul corp se cufunda, se abandona. Atunci mă privi, dar nu eram sigur că mă vede. Își mișcă buzele, șopti un ultim cuvânt. — Du-mă. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
lucrurilor nu mă mai interesa. Îi priveam rigiditatea, în timp ce lumina se retrăgea de pe ea și umbra lumii cobora spre întuneric. Și în azuriul acela vibrant care umplea fiecare colț al încăperii trupul ei deveni cenușă uscată. Am adormit șezând cu bărbia în piept. Am tras-o după mine, albastră cum era. Înainta, scufundată până la brâu, în apele mâloase ale unui bazin nemișcat, către o corabie încărcată, poate o corabie poștală, cu picioarele ude până la pântece. Aud apa atinsă de zgomotul mișcărilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nu aveam curajul s-o strâng în brațe. Un avion trece pe cer, peste puțin va ateriza. Acolo sus e o femeie care plânge. O femeie de cincizeci și trei de ani, care s-a îngrășat puțin și are un început de bărbie dublă, aceea e soția mea. Mirosul ei a îmbătrânit în nările mele. Privește un nor, o privește pe fiica ei. Taie norul acela, Italia, taie-l ca o barză. Dă-mi-o înapoi pe Angela. — Domnule profesor... Mă ridic în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

și poate. Ea, în ciuda celor cincizeci de ani ai săi, arată încă bine și mai ales e bine făcută, iar când iese uneori din bucătărie cu mânecile suflecate și brațele atât de rotunde... ce mai, e o nebunie! Și dubla bărbie și cutele de la gât!... Zău, e groaznic, groaznic, groaznic... „Vin’ aici, Orfeule - continuă el, luând cățelul în brațe -, ce crezi tu că trebuie să fac? Cum să mă apăr de asta până când mă voi hotărî, în fine, să mă-nsor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
plec eu și rămâi tu aici, ca să vezi că nu te dau afară. „Hotărât lucru, nu e sănătos“, gândi ea și îi fu milă de el. — Du-te, du-te, și nu mă uita, ce zici? - și-o apucă de bărbie, mângâindu-i-o -. Nu mă uita, nu-l uita pe bietul Augusto. O îmbrățișă și-o sărută lung și apăsat pe gură. Ieșind, fata îi aruncă o privire plină de o spaimă enigmatică. Și de îndată ce ieși ea, Augusto gândi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și ea un animal domestic? Și dacă n-ar exista femei, ar fi bărbații oameni? Vai, Orfeule, cine te-alungă din casă vine de altundeva!“ Și-l strânse la sân, iar câinele, care chiar părea că plânge, îl lingea pe bărbie. XXIX Totul era pregătit acum pentru nuntă. Augusto o voia intimă și modestă, dar ea, viitoarea lui soție, prefera, pare-se, să i se dea mai mult fast și rezonanță. Pe măsură ce se apropia data fixată, logodnicul ardea să-și permită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

ridicase paharul împreună cu mine, chiar în acele ferestre. Acum un bătrân, cu umerii lăsați, cu un chip purtând povara lipsurilor, mă privea de sub pleoape grele. De când am început să semăn cu tata? Mi-am îndreptat umerii și mi-am ridicat bărbia, dar tot vedeam ochii încercănați ai tatei în sticla neagră. Expresia aspră a gurii tot a lui era. Am mai luat o înghițitură din băutură. Bărbatul care semăna cu tata luă și el una. Felicitări, am spus și am făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Nici lui Norman și nici mie nu ne place să înfruntăm traficul pentru a merge în oraș, să ne mâncăm în fugă cina pentru a ajunge când cortina se ridică și să stăm într-un teatru superîncălzit, cu genunchii în bărbii - Norman este aproape la fel de înalt ca și mine -, cu hainele mototolite în brațe și să simțim răsuflarea cu iz de usturoi de la cina franțuzească în ceafa noastră timp de două ore și jumătate. Susannah a încercat să îl convingă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
a avut mustață, așa cum nici mama nu a fost blondă. Chipul lui trist, care se schimba când făcea glume sau când era nervos, rămăsese la un moment dat fără nici un fir de păr, de la fruntea sa lată și cheală la bărbia lui proeminentă. Eram în mașină, în drum spre casă, când mi-am dat seama de unde îmi venise ideea. Lou Jacobi, actorul din film, cel care fură pâine, avea mustață. Era neagră și țepoasă și semăna puțin cu a lui Hitler

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
în Amsterdam sau poate se întorsese în Germania. Nu era evreică. Nu avea de ce să se teamă. Dar nu putea să fie altcineva. Eram sigur, credeam eu. M-am aplecat în față ca să mă uit mai bine la profilul ei. Bărbia i se odihnea într-o gușă rotundă. O linie neagră, ca o urmă de creion, îi atârna de gură, ca o virgulă nefericită. Sub o pălărie maro banală, buclele ei erau de un blond spălăcit. Costumul era și el maro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
în Anglia, tatăl lui a avut inspirația să îl trimită cu transportul pentru copii, exact în ultimul moment. O priveam pe Charlotte, în timp ce ascultam mărturia lui Meyer Levin. Vorbea despre denaturare. A folosit termenul înșelăciune. Vorbea despre lipsă de respect. Bărbia lăsată de vârstă a lui Charlotte se mișca în sus și în jos în semn de aprobare. Când am ajuns în sala de tribunal, lunea următoare, stătea în același loc pe care îl ocupase vinerea trecută. Era un loc liber

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
care împarte camera cu Anne Frank, numele lui nu e Dussel, ci Pfeffer. Fritz Pfeffer. Eu sunt văduva lui. — Piesa nu zice că el era căsătorit, am spus eu, deși era și acesta un gest crud. Eram soț și soție. Bărbia moale deveni dârză. —Legile rasiale ale naziștilor interziceau căsătoria între evrei și creștini, dar noi eram oricum soț și soție. După război, guvernul olandez a recunoscut căsătoria. Am certificatul. Vezi, Mammichen, a făcut-o până la urmă femeie cinstită sau guvernul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
ca să facă această călătorie. Nu din pensia lui Pfeffer, eram gata să pariez. Împrumutase de la prieteni? Amanetase bunuri? Nu purta bijuterii, cu excepția unei verighete simple de aur. — Și ați făcut atâta drum pentru asta? Își îndreptă umerii și își ridică bărbia. Credeți că nu e suficient? Credeți că e puțin să aud adevărul spus cu voce tare, să văd că numele dragului meu soț este reabilitat, memoria lui cinstită și bunătatea lui respectată? Se aplecă iar spre mine. Ochii ei îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]