5,096 matches
-
sumbră unde stă, ascunsă, fata albă, dulce, trădează o simbolistică gravă a trecerii dincolo de frontierele vieții. Aflăm, aici, mitul lui Orfeu, combinat cu alte simboluri romantice, poate și cu acela din Faust. Domnul de rouă este, din această sferă tematică, balada cea mai frumoasă a lui Bolintineanu. Este o banalitate, dar o banalitate ce trebuie spusă, că poemul anunță prin simbolurile lui grave pe Eminescu și Ion Barbu (cel din Riga Crypto și lapona Enigel). Cu lot coșmarul de convenții („luna
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
s-o primească, răspunde În chip brav după ce În prealabil: „Rumenind la față, ca o rozișoară...”. Fata din Dafin, ispitită de un străin drumaș, Își dă repede pe față „rumeneala” și, cu chipul purpurat, fuge pe plai. În fine, În balada N-aude, n-avede, n-a Greul Pămîntului, domnul tînăr, trecător șt acesta (trecător și expert erotic), vede numaidecît „fața rumeoară” a copilei și Înțelege despre ce e vorba. Făt-Frumos află În palatul de sub stîncă fata ce visase. Cum putea fi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fata de la Cozia, Însă fata nu acceptă pînă ce domnul nu dovedește că poate să-și dea viața pentru patrie: „— Dacă vrei iubirea-mi să o dobîndești Pentru țară, doamne, să mori, să trăiești.” Simbolul feminității se indentifică, În cîteva balade, cu acela al Înțelepciunii mîndre și inflexibile. Mama lui Ștefan cel Mare prefigurează tipul femeii virile cu o largă circulație În literatura română. La vîrsta canonică, ea Întruchipează legea morală, simțul onoarei medievale. Nu deschide poarta fiului Înfrînt și-și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stat: „Căci să știți cu toții că un neam se face Mare, sau se pierde cum femeii place”... dînd, În prealabil, o fabulă despre soția domnitorului Neagoe care Își sacrifică bijuteriile pentru a termina mănăstirea Curtea de Argeș. Tema erotică este părăsită În baladele citate În favoarea temei patriotice. Asceza este aici pur morală. Erosul reapare În Macedonele unde femeile au „dulci nuduri” și ciobanii mor conversînd cu mioarele. Erosul intră Într-o mitologie de ordin pastoral. Memorabile sînt versurile din Românele din Cavaia: „Tropotă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de Miorița. Întors la Vardar, păstorul nu află pe Cilia lui și, chestionînd oițele, află că pe Cilia a luat-o În carul ei o Doamnă mare, nu alta, Își dă seama păstorul, decât moartea. Cilia, Întocmea ca păstorul din balada lui Alecsandri, Îi lăsase un testament prefăcut: „Voi, oițe, voi, mioare, CÎnd păstorul va veni Ochii lui În lăcrimioare Lipsa lui Îi va topi, Spuneți lui cu-ndemînare Că-ntr-o noapte de amar A venit o doamnă mare Și m-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
degradat, amestecat, metamorfozat În poezia europeană. Poemul scris de Conachi la moartea tatălui ar putea fi apropiat de formula planh-ului. Versurile scrise după moartea Zulniei au ceva din lamentațiile unui Bertrand de Born și, În genere, arată oarecare afinitate cu baladele funebre din Evul Mediu: exprimarea zgomotoasă a durerii, elogiul celui decedat, intervenția pe lingă Dumnezeu În favoarea dispărutului... Conachi ține planh-ul său la primele două nivele. Misticismul e redus, credința că poate Îndrepta ceva dincolo de mormînt e aproape nulă. Dăm și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fantastic ține, în cazul acesta, de un program estetic de factură anticlasicistă, orientat spre toate formele de libertate a spiritului și spre eliberarea imaginației creatoare de limitele ei raționale și logice, iar lumea fantastică apare în mituri, basme, povești, legende, balade, epopei, poeme eroice, povestiri, nuvele. Romanul însuși, o creație a lumii moderne, face din spațiul fantastic un topos frecventat foarte des, însă fantasticul nu se oprește aici căci el este prezent și în poezie, teatru, film, arte vizuale. Lumea fantastică
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
romantice germane, fantasticul și feericul reușesc să pătrundă în aproape toate genurile literare, elocvente în acest sens fiind romanul lui Novalis, Heinrich von Ofterdingen, drama lui Kleist, comedia fantezistă a lui Tieck, povestirea, așa cum au ilustrat-o Arnim, Tieck, Brentano, baladele din culegerea lui Arnim și Bretano. În literatura daneză un scriitor preocupat de fantastic este Hans Christian Andersen, autor care împrumută motive din anumite basme nordice cunoscute și inventează altele, alternând melancolia tulburătoare (Lebedele) cu umorul rafinat (Hainele împăratului, Amnarul
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
și pozitiv! După masa de prânz, proiectăm seara despărțirii și a bilanțului în cămăruța lui Noica. Andrei are ideea unui mic Abschiedsduett vesperal și îmi arată - o adevărată performanță - opt strofe în marginea triadei născute în aceste zece zile, o "baladă" despre aventura spiritului petrecută în "locul Păltiniș". Eu am să citesc pagini din jurnalul zilelor de aici, pasajul focului și cel al locului de culă. Poezia lui Andrei sună așa: În Ardealul plin de dealuri, Printre brazi crescuți pieziș, Între
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
are un început și un sfârșit, poartă în ea epicul, "se povestește". Vin acum și spun, răsturnînd: dacă nu se povestește, nu este. În acest sens, Heidegger nu este. Gândul adevărat are o desfășurare, își poartă în el propria lui baladă, acel "stați să vă povestesc ceva". Or, la Heidegger, totul rămâne în înfășurare, în cerc. Heidegger nu are baladă. L-am ascultat în două rânduri vorbind, o dată în 1941, a doua oară în 1943, când am avut senzația că ascult
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se povestește, nu este. În acest sens, Heidegger nu este. Gândul adevărat are o desfășurare, își poartă în el propria lui baladă, acel "stați să vă povestesc ceva". Or, la Heidegger, totul rămâne în înfășurare, în cerc. Heidegger nu are baladă. L-am ascultat în două rânduri vorbind, o dată în 1941, a doua oară în 1943, când am avut senzația că ascult aceeași conferință de cu doi ani în urmă. Îi acord un singur lucru: are hermeneutică, obține interpretarea individualului. Dar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se poartă cu tupeu. Și, mai ales, poporul român nu poate purta acest război pentru că nu mai percepe imoralitatea: lui îi este indiferent că îl are din nou în față pe autorul unor spectacole en plein air care începeau cu balade duioase și se terminau cu "Ceaușescu, Romînia!", scandat pe scenă și preluat, prin incitație și pseudo-isterie colectivă, de tribune. Și de ce îi este lui indiferent dacă vede aceleași mutre în decoruri istorice care se vor diferite? Pentru că poporul român, aceasta
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
posibilitatea eschivei, mă răstignea, ca pe un boxeur căzut în ring, pe urâțenia acestei țări: case din chirpici roase de inundații, orătănii evoluând printre șoproane acoperite cu carton gudronat, obrajii scofâlciți ai oamenilor, guri fellinian știrbe, priviri moarte, haine jerpelite, balada mizeriei recitată în fața unui microfon într-o limbă stâlcită, fără nici o propoziție întreagă, fără nici un cuvânt adunat cum trebuie lângă altul; o limbă a nimănui, vestigiu al unei omeniri pe cale de a fi destituită din statutul ei. În fiecare seară
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
copilul ei cel dezmierdat, decât acele drame fără caractere, fără scop, fără legătură, imposibile prin nimicnicia lor, astfel încît autorul lor se pare a fi uitat cumcă e compunătoriul plin de geniu și inima a "Cîntecelor și a plângerilor ", a "baladelor" - sânte oglinzi de aur ale trecutului românesc. Dacă am fi să alegem între comediele lui Alesandri și dramele lui Bolintineanu, sigur c-am trebui să alegem comediele, cari, cu toată frivolitatea lor, respiră pe fiece pagina o mulțime de spirit
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
aproape cum de un titlu pe care Milan Vodă nici nu l-a primit încă poate să mâhnească pe voievodul Munților-Negri. Țara acestui din urmă, săracă și muntoasă, e patria acelor tipuri aproape omerice, acelor eroi legendari cari răsar din baladele popoarălor în genere. Născut din familia de viteji a Negușeștilor, domnind preste o rasă de răzăși liberi prin sărăcia lor și dotați c-un rar curagiu personal, princepele Nikita samănă cu voinicul din poveste care-a plecat în lumea largă
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
9 RON 15 100 RON 149,9 RON 20 150 RON 199,9 RON 25 200 RON 30 În domeniul Beletristică au mai apărut (selectiv) • Abigél, Magda Szabó • Album de versuri, Stéphane Mallarmé • Amphitryon. Comedie după Molière, Heinrich von Kleist • Balada bătrînului marinar, Samuel Taylor Coleridge • Balul operei, Josef Haslinger • Bucolicele. Georgicele, Vergilius • Cărțile profetice, William Blake • Cîntece religioase, Novalis • Ducesa de Amalfi, John Webster • Eneida, Vergilius • Eternul feminin și teatrul, Elfriede Jelinek, Gertrud Fussenegger ș.a. • Faust, Johann Wolfgang von Goethe
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
se îndrăgostește de madonna Agnese, „o frumusețe de femeie, nevasta unui bogătaș”546, și pentru a ajunge la ea îi botează copilul, dovedindu-se în elanul său erotic un veritabil trubadur, deoarece începu „a așterne în versuri cântări, sonete și balade”547. Femeia, asaltată de avansurile călugărului și nefiind nici prea instruită, cedează mai ales în fața „explicațiilor” convingătoare pe care i le oferă cumătrul („Femeia, care, biata, habar n-avea de logică și care se lăsa destul de lesne înduplecată, ori că
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în limba engleză daisy (margareta) este „ochiul zilei”, simbol al purității și al prospețimii. 186 Că-n lume orișicât vei fi cătând,/ Nu-i vei găsi perechea nicăirea:/ Făcând-o s-a-ntrecut pe sine Firea.”679 Poetul îi închină o adevărată baladă în poem, având un refren care-i subliniază superioritatea și unicitatea, și care amintește de chansons d’amour ale trubadurilor: „Pe toate le-adumbrește doamna mea”680. Zeiță și femeie în același timp, ea îmbină realul cu fabulosul, devenind un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
semn că voința femeii nu era cu totul de necombătut. și pentru că femeile îndurerate vrând-nevrând atrag atenția asupra lor, scutierul Aurel se îndrăgostește de cea rămasă singură, și, în cel mai autentic mod cavaleresc, își mărturisește pasiunea cântând elegii, rondeluri, balade. Dorigena, fidelă soțului, nu răspunde tuturor acestor avansuri, nu dă glas ispitei de a ceda unui alt bărbat („Dar jur pe Dătătorul meu de viață/ Că nu voi fi necredincioasă soață/ Cu fapta sau cuvântul niciodată,/ Ci-a lui voi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de vitejie și jertfă supremă pentru păstrarea zestrei strămoșești, prin graiul nostru dulce „ca un fagure de miere”, prin tot ceea ce a creat poporul în multimilenara sa existență. În realizarea acestui obiectiv, un loc de seamă ocupă descântecele populare, doinele, baladele, sârbele, horele, șezătorile și obiceiurile din străbuni, de la horă și nuntă până la ieșirea la arat sau la culesul roadelor. Căminul cultural, ca instituție de educație sătească, nu este creația statului socialist și a partidului comunist, cum s-ar putea crede
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
aproape total pe cultul personalității cuplului Ceaușescu ajunseseră la saturație. Dar la Căminul cultural, de o bucată bună de vreme, continuă să nu se mai organizeze activități în care să se cânte „d-alea d-ale noastre”, o doină, o baladă sau un cântec de dor, și unde tinerii să danseze îmbrăcați în minunatele noastre costume populare. În ziua de astăzi, desele discoteci organizate la căminul cultural - de astfel foarte frumoase - sunt cam singurele activități care se mai au loc aici
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
ar fi Bătuta, Corăgheasca, Țărăneasca, Ruseasca, Ciobănașul și Trece rața la Buhoci . Se spuneau diferite strigături: „Lelia cu șorțul roș,/ Nu știe să umple borș,/ Dar la horă cu flăcăi,/ Ea se prinde mai întăi”. Cântecele populare locale, doinele și baladele, sunt expresie a vieții spirituale, a trăirilor și sentimentelor oamenilor de pe aceste meleaguri. Sunt concludente versurile: Foaie verde lemn de scai,/ Inimă de putregai,/ N-am cuțit ca să te tai,/ Să văd în tine ce ai". Doinele sau cântecele de
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
se îndrăgostește de madonna Agnese, „o frumusețe de femeie, nevasta unui bogătaș”546, și pentru a ajunge la ea îi botează copilul, dovedindu-se în elanul său erotic un veritabil trubadur, deoarece începu „a așterne în versuri cântări, sonete și balade”547. Femeia, asaltată de avansurile călugărului și nefiind nici prea instruită, cedează mai ales în fața „explicațiilor” convingătoare pe care i le oferă cumătrul („Femeia, care, biata, habar n-avea de logică și care se lăsa destul de lesne înduplecată, ori că
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
în limba engleză daisy (margareta) este „ochiul zilei”, simbol al purității și al prospețimii. 186 Că-n lume orișicât vei fi cătând,/ Nu-i vei găsi perechea nicăirea:/ Făcând-o s-a-ntrecut pe sine Firea.”679 Poetul îi închină o adevărată baladă în poem, având un refren care-i subliniază superioritatea și unicitatea, și care amintește de chansons d’amour ale trubadurilor: „Pe toate le-adumbrește doamna mea”680. Zeiță și femeie în același timp, ea îmbină realul cu fabulosul, devenind un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
semn că voința femeii nu era cu totul de necombătut. și pentru că femeile îndurerate vrând-nevrând atrag atenția asupra lor, scutierul Aurel se îndrăgostește de cea rămasă singură, și, în cel mai autentic mod cavaleresc, își mărturisește pasiunea cântând elegii, rondeluri, balade. Dorigena, fidelă soțului, nu răspunde tuturor acestor avansuri, nu dă glas ispitei de a ceda unui alt bărbat („Dar jur pe Dătătorul meu de viață/ Că nu voi fi necredincioasă soață/ Cu fapta sau cuvântul niciodată,/ Ci-a lui voi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]