3,230 matches
-
că, uneori, el se ducea singur. — O noapte numai bună pentru remușcare, Daniel, spuse un glas din Întuneric. O țigară? Am sărit În picioare cît ai clipi, cu un frig subit În trup. O mînă Îmi oferea un chiștoc din beznă. — Cine sînteți dumneavoastră? Străinul Înaintă pînă În pragul beznei, lăsîndu-și chipul În umbră. O adiere de fum albastru ieșea din țigară. Am recunoscut de Îndată costumul negru și mîna aceea ascunsă În buzunarul jachetei. Ochii Îi străluceau ca niște mărgele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
bună pentru remușcare, Daniel, spuse un glas din Întuneric. O țigară? Am sărit În picioare cît ai clipi, cu un frig subit În trup. O mînă Îmi oferea un chiștoc din beznă. — Cine sînteți dumneavoastră? Străinul Înaintă pînă În pragul beznei, lăsîndu-și chipul În umbră. O adiere de fum albastru ieșea din țigară. Am recunoscut de Îndată costumul negru și mîna aceea ascunsă În buzunarul jachetei. Ochii Îi străluceau ca niște mărgele de sticlă. — Un prieten, zise. Sau asta nădăjduiesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de foc. Acela era țesutul mort pe care Îl atinsese Clara. — Să le ard, murmură el, cu glasul și privirea otrăvite de ură. O adiere a brizei Îi stinse chibritul dintre degete și chipul său rămase din nou ascuns În beznă. — O să ne mai vedem, Daniel. Eu nu uit niciodată o față și cred că, Începînd de azi, nici tu, zise el Încet. Spre binele tău și al prietenei tale Clara, am Încredere că vei lua decizia corectă și că vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acest subiect cu domnul Neri, care În mod sigur are un nume de filfizon. Eu nu m-aș Încrede În el nici cît negru sub unghie. Dintr-o dată, străinul se Întoarse și o porni spre cheiuri, o siluetă evaporîndu-se În beznă, Învăluită În rîsul ei contrafăcut. 8 O mantie de nori scînteind de electricitate călărea dinspre mare. O luasem la fugă pentru a mă adăposti de aversa ce se apropia, Însă cuvintele acelui individ Începeau să-și facă efectul. Îmi tremurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
tremură sub picioare. Pulsul fragil al luminii electrice care contura fațade și ferestre se risipi cîteva secunde mai tîrziu. Pe trotuarele pline de bălți, felinarele clipeau, stingîndu-se ca niște lumînări În vînt. Pe străzi nu se zărea nici țipenie, iar bezna creată de pana de curent se răspîndi cu un suflu fetid care urca din gurile de scurgere ce se vărsau În sistemul de canalizare. Noaptea deveni opacă și impenetrabilă, iar ploaia - un lințoliu de abur. „Pentru o astfel de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de chică și Îmi scotoci prin buzunare pînă cînd dădu peste chei. M-am prelins pe pardoseală, ținîndu-mă de stomac, scîncind de agonie sau de mînie. — Spuneți-i Clarei că... Mi-a trîntit ușa În nas, și am rămas În bezna cea mai desăvîrșită. Am căutat cartea bîjbîind prin Întuneric. Am găsit-o și m-am tîrÎt cu ea pe scări În jos, rezemîndu-mă de ziduri, gîfÎind. Am ieșit afară scuipînd sînge și respirînd pe gură cu bulbuci. Frigul și vîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai poată găsi. Isaac aruncă o privire bănuitoare pe străduță. Deschise un pic ușa și Îmi făcu semn să mă strecor Înăuntru. Vestibulul Întunecat și insondabil mirosea a ceară arsă și a umezeală. Se putea auzi o picurare intermintentă În beznă. Isaac Îmi Întinse opaițul ca să-l țin În timp ce el scotea din pardesiu un mănunchi de chei care ar fi stîrnit invidia unui temnicer. Conjurînd vreo știință necunoscută, nimeri cheia pe care o căuta și o introduse Într-o Încuietoare protejată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o singură carte necunoscută din infinitatea acelei necropole, alte zeci de mii rămîneau neexplorate, uitate pentru totdeauna. M-am simțit Înconjurat de milioane de pagini abandonate, de universuri și de suflete fără stăpîn, care se cufundau Într-un ocean de beznă, În timp ce lumea care palpita În afara acelor ziduri Își pierdea memoria pe neștiute, zi după zi, simțindu-se cu atît mai Înțeleaptă cu cît uita mai mult. Se iveau primele sclipiri ale zorilor cînd m-am Întors la apartamentul din strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
negurile din sală, un suflu de lumină clipitoare care abia contura linii și pete de culoare. L-am recunoscut de Îndată pe omul fără chip, Coubert. Privirea lui lipsită de pleoape lucea, oțelită. ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În aburi de penumbră albastră și purpurie. Omul fără chip dispăruse. M-am Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
portăresei și am perceput mirosul acru de sudoare pe care-l emana. M-am simțit ca un hoț de morminte, cu sufletul Îmbătat de lăcomie și dorință. — Auziți, ce-o fi zgomotul ăsta? a Întrebat portăreasa, neliniștită. Ceva flutura prin beznă, alertat de prezența noastră. Mi s-a părut că Întrezăresc o formă palidă plutind la capătul holului. — Porumbei, am zis eu. Trebuie că s-au strecurat pe vreo fereastră spartă și au cuibărit aici. Să știți că mie-mi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mă privea cu teamă, ca și cum aș fi fost pe punctul de a deschide cutia Pandorei. — Încăperea asta dă În stradă? am Întrebat eu. Portăreasa tăgădui. — Are o ferestruică, o răsuflătoare care dă spre luminator. Am Împins ușa. Un puț de beznă ni se deschise dinainte, impenetrabil. Lumina slabă din spatele nostru ne precedă ca o adiere care abia izbutea să scrijelească umbrele. Fereastra ce dădea spre curtea interioară era acoperită cu paginile gălbejite ale unui ziar. Am smuls foile și o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
impenetrabil. Lumina slabă din spatele nostru ne precedă ca o adiere care abia izbutea să scrijelească umbrele. Fereastra ce dădea spre curtea interioară era acoperită cu paginile gălbejite ale unui ziar. Am smuls foile și o săgeată de lumină vaporoasă străpunse bezna. — Doamne Iisuse Hristoase, murmură portăreasa lîngă mine. Încăperea era infestată de crucifixe. Atîrnau de tavan, unduindu-se la capătul unor sfori, și acopereau pereții, fixate În cuie. Erau cu zecile. Se puteau Întrezări În toate ungherele, zgîriate cu cuțitul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
adormit gîndindu-mă la inspector, la Fermín și la ceasornicar. CÎnd m-am deșteptat, era ora două noaptea. M-am dus pe hol și am văzut că tata se retrăsese În camera lui cu deșteptătorul cel nou. Apartamentul era cufundat În beznă, iar lumea Îmi părea un loc mai obscur și mai sinistru decît mi se păruse cu o noapte În urmă. Am Înțeles că, În fond, nu ajunsesem niciodată să cred că inspectorul Fumero ar fi fost real. Acum aveam impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un bilet de clasa a treia pînă la stația Tibidabo. Am făcut drumul Într-un vagon populat cu ordonanțe, servitoare și zilieri care duceau cu ei sandvișuri de mărimea unor cărămizi, Învelite În foi de ziar. M-am refugiat În bezna tunelelor și mi-am rezemat capul de fereastră, mijindu-mi ochii În timp ce trenul străbătea măruntaiele orașului, pînă la poalele muntelui Tibidabo. CÎnd am urcat din nou În stradă, mi s-a părut că redescopeream o altă Barcelonă. Se crăpa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
a lui Jose Saramago. O blasfemie la adresa lui Dumnezeu spun unii, un protest împotriva formelor rafinate de autoritarism spun alții, lumea se prelinge printr-un tunel, e puțină lumină, uneori doar speranța de la capătul tunelului, ne adâncim tot mai tare în beznă chiar dacă celebra partidă de vânătoare a lui J.J Rousseau îl determină pe Kant să-l considere pe autorul acestei inedite metodologii un Newton al teoriei politice. 16 noiembrie 2009 Sunt de zece zile în Sydney. În primele zile am
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lui cu teamă, cu un fel de oboseală. Zinzin trage arcușul pe strunele viorii, sunetul scrâșnește în creierul ei, se uită la cei din sală, și-i imaginează plutind în văzduh, siluete haotice, planând peste dealuri, cântând ca îngerii în bezna lumii, și-a înfipt picioarele în podea, își lasă mâna să conducă arcușul ca într-un fel de transă, ascultă vocea profundă a viorii, aceasta tresare într-un suspin, muzica începe să curgă în aer ca mierea în faguri, sunetele
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
însemnat să i se ia viața, dar i s-a luat dreptul de a cânta după voia ei. Atât Zinzin, cât și vioara au devenit obiecte de patrimoniu național, păzite cu strășnicie. Aide stă în sala de concert scufundată în beznă. Sus pe podium Zinzin și-a proptit picioarele în podea și cântă în extaz. Trage de arcuș de parcă ar trage de propriii ei nervi. Sunete incandescente se desprind din trupul viorii, claia neagră de păr i se aprinde în reflexe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
i se aprinde în reflexe albăstrii, toată femeia pare cuprinsă de flăcări. Zinzin și Sandei, perechea perfectă, Zinzin sfâșiind cerul cu sunetele viorii, Sandei posedând pianul ca pe o dihanie scoasă din minți, în sală, Aide, spectatoarea fidelă, topită în beznă, cina în trei, poveștile deocheate, somnul din zorii zilei, senzația de ieșire din timp, revenirea la treburile zilnice ca după o amnezie îndelungată, lucrurile din jur par învechite, casa pustie, oamenii păpuși bezmetice, prăfuite, chiar corpul ei suferă schimbări substanțiale
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
i-a șoptit la ureche: "Pe ce lume trăiești?" și a lăsat-o baltă în mijlocul curții. Era prima zgârietură în pielea pe care avea să o piardă zi de zi de acum încolo, încerca să înțeleagă unde se află, dar bezna din sală nu o lăsa să ghicească niciun amănunt, toată lumina era focalizată pe Zinzin și undeva în sală îl zări pe Alex, inima îi tresări în piept ca scoasă din minți, o simțea ca pe o pasăre prinsă în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
poate, zarva din jurul ei e tot mai mare, altă siluetă cu miros și mai rău se apleacă peste ea, o lovește, în acel moment simte o durere îngrozitoare, parcă i se spintecă măruntaiele, scoate un urlet de fiară, alunecă în beznă și în gol, departe se aude o detunătură. În dormitorul întunecos se aud bufnituri, înjurături. O grămadă de corpuri se vânzolesc unele în altele. "Îl omor, auzi, îl omor", se aude o voce înăbușită. "Tu ai chemat-o pe lepădătura
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
acesta, scăpa de alte năpaste! Fiindcă, în Goldana, într-o noapte, s-au prelins, lăbărțându-se, ca umbrele provenite de la o lampă, plimbată în odaia vecină, siluete de șepcari, lați în spate și cu plumburii chipuri lombroziene care, sub acoperământul beznei, se adunară în casele părăsite ale dispăruților fruntași din Goldana și, mai apoi, la sediul Sfatului popular și al Miliției poporului muncitor. A doua zi, se răspândi vestea că au venit oaspeți din rândul muncitorilor petroliști, care-i vor ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un singur cuvânt Fiecare în cugetul său, am înțeles că Viața cu Moartea una sunt, cum îngemănate sunt unghia și carnea, apa și setea, lumina și întunericul, sau cum să mai zic eu? însă toți ne-am înfiorat că din bezna cea grea, ne pândește bufnița primejdiei, cu ochii ei multvăzători în Necunoscut Cum am putut, am mers la camera sondei, unde ne-am cățărat, șiroind de apă și clănțănind din dinți, pe schele salvatoare și am început să ne facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
aveau pe ei și le-am stors hainele și i-am urcat sus, pe geamblacul sondei, unde era mai cald, decât la fața apei Și eu, și Enea Căpută și Cornel Braiu, sătui de schimnicia în care ne pecetluiau Apele beznei, învâlvorându-ne de nerăbdare, am căutat niște scoabe și pescuind niște bușteni bezmetici de pe forfoteala Apelor, am pripit o plută , pe care s-a urcat Cornel Braiu și a pornit spre galerie cu ea A cercetat el Apa cea sireapă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mocnea în el ascultându-l pe Ali Străilaș cum hăulește în întunecime, jelind rugăciuni către Alah, pe limba și în legea lui Și, în lumina lămpii, pe care eu o mai aprindeam, din când în când, ca să nu ne copleșească bezna, am zăpsit că nu numai mirarea domnea pe fața și în ochii săi Ci, deodată, s-a stropșit la Ali Străilaș, cel zis și Mehmet, care mult se mai tânguia, certându-l că: de ce a cotropit el, cu mătăniile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]