3,162 matches
-
și universul se destramă ca și cum nici n-ar fi fost.” Scriitorul V., ascuns în trupul suferind îmi pare c-am reușit să te trag, tinere, în simultaneitatea vitraliului. Pasărea violet plutește deasupra amîndorura deși privirea ta încordată spre a străpunge bezna zorilor nu o vede. Îți pare că e însăși noaptea. Te uiți la altceva ca atras: o femeie plină de somn greblează nisipul și frigul inocent se interpune între simțirea ta și suferința logodnei cu marea. Infidelitate peste tandrețea visurilor
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ce nu permite viața e rău. Iar răul este pretutindeni, doar viața pare a fi un accident. Te bucuri și bucuria fuge. Și ești mirat că tot ce a ținut pînă acum omului capul sus, pe tine te afundă în beznă. Ți se pretind sacrificii demente ce nu ajută nimănui. Iar nefăcîndu-le, ești sancționat. Ai încălcat porunca zero. Cea care le ține pe toate. Pedeapsa e unică indiferent cît de mare ți-e refuzul. Punîndu-ți cămașa pe dos ți se ia
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Doctor mă privește speriat: „-Deci tot ce facem noi, întreaga zbatere pentru mîngîiere și speranță e doar o amăgire?”-întreabă el. „-Spui că ne petrecem existența căutînd să uităm ceva ce-ar fi singurul antrenament pentru a putea petrece durerea, bezna? Bine dar, e groaznic!” Are dreptate să se înspăimînte. Descoperirea lui V. tînăr are ceva neomenesc. Și-l văd cu greu cum intră fascinat în presupusa împărăție a normalității cruzimii. În jurul meu apele au urcat și simt cum în jur
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-i dea iubirii veșnicie.” Tînărul Doctor se ridică de pe scaun și umplîndu-și un pahar cu apă îl bea pe nerăsuflate. În Tenotihuacan zgomotele s-au potolit. Bărbații tineri cîntă și mîngîie femei. Alături, lîngă mine Netzahalcoyotl recită: „-Ni-e soarta veșnicia beznei/și doar o scurtă clipă lumina 3.” Numai durerea îți dezvăluie strălucirea clipei de sănătate, temeinicia vieții ca grînă. „-Ai înnebunit la abatoare, acolo”-îmi replică Doctorul și mă miră că tocmai el vorbește așa, ca o domnișoară oripilată de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a putut precipita din gol, ci o explozie de sens a reușit acoperirea. Și stau alături acum, înfrățite, învolburate, cea mîngîiată de cuvînt, lumina, și întunericul cald și protector, substanța cea încă ne-bine-cuvîntată. Mi-e dragă strălucirea. Mi-e dragă bezna nopții protectoare. E uterul cel fără răutate din care urmează să mă nasc. Îndată văd cum, la Poruncă, acestea două se despart și le cunosc distinct și încă-mi par mai blînde, mai curate. Temperatura trupului scade o gradație. Se
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
târzie a nopților. Undeva din ruine e pustiu și urlă din mine, PĂMÂNTUL, Ei, morții mei vin să mă vindece, îmi sărută prin vieți viețile, dar astăzi am dat mâna cu ei, cu morțile unui vis conceput. Fă Doamne ca bezna să dispară, Noaptea începutului să doară, Noaptea unui proces să renască din PASĂREA VIS. Undeva lumea e nebună, undeva îmi este un poem sinucis METAFORA îmi este furată. Dintre mine și DEMONI ei rămân PIATRĂ, și la rândul lor ei
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
spărgea teama de a nu mă simți cum mă dizolv în noapte, în paradisul așteptărilor. Prin imense păcate am ascuns patima anonimă dintre oameni. Pădurea îmi ascundea ruinele oarbe ale lunii unde numai trupul meu prăbușit se clătina ca o beznă de lumi pierdute. Îmi depănam amintirile luminate-n arderea Adevărului. Mă întrebam de unde vin? Cine sunt și ce caut în această libertate de timp apăsătoare, unde ideile mele țineau în mâini clipele transformate-n adâncuri? Și mi se păreau străine
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o tristețe din vecii sfidate, Și beau din cupa neagră a unui sfânt Ce mi-a vegheat durerile-n serate. Orașul parcă a adormit în CER, La un pian o mână execută Cu degetele întrezărite-n ger Când dorurile-n beznă se-mprumută, De-acele simfonii nătângi, Ce viața le-a ucis cândva, Un Ochi îmi doarme, când îl atingi Prin Haitele de nori și-n AȘCHIA DE STEA, Mai plâng prin lacrimile de AMOR, Pe un APUS DE VARĂ tristă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
secetă calmă, Adieri de morminte în pătule de nori, Condamnabilă clipă prin cei ce se trec în arsura de visuri și ploi. 19-08-2000, 1925 h ALBIA DE NOPTE Am trăit prin viața unui asfințit de sânge, M-am răsfirat în bezna uitată de văpae Cu trupul alb de șoapte pe-o flacără ce plânge Și-un zâmbet adunat prin zgura de noroaie. Și-n frământări iscate în cruzime Am scris cu mâna dreaptă pe trupuri fără glas Și-n umbrele de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
fi putut referi decît la libertatea fiecăruia de-a scrie și citi și critica cum Îi trecea prin minte. Chiar și-n zilele cînd era frig sau se stingea lumina și se suspenda reuniunea. Nu ne păsa prea mult de beznă. Fiindcă se luau În discuție Însorita estetică, splendoarea unui verb plasat În iarbă, harpa de iarbă și adîncimea unei pauze, cenaclul fiind mai ales de poezie, nu societatea ce se-nchidea În urma noastră odată cu ușa, n-am auzit pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
sonată de Beethoven, Appassionata, Barenboim Îl cîntă pe Beethoven ca pe Mozart, gingaș, identic, nu știi care-i unul și care celălalt de nu cumva o fi același compozitor. Mă uit din nou la Întrebare și-ncerc să recuperez din bezna memoriei ce era, de exemplu, În mintea mea În luna mai, acum 12 ani. Nu prea mai era mult, tocmai ieșisem din primul spital de boli nervoase dintr-o lungă și valoroasă serie. Vrăbiuțele țopăiau pe alee ciripind vesel, Înverziseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Schwarzeneger nu puteau fi născuți decît tot În America. Să vedem ce se va mai Întîmpla, deocamdată mișcarea nealiniaților la Die Hard nu e unitară, nu scrie nicăieri, În nici o carte că licuricii au puterea sau voința de-a Înlocui bezna printr-o strălucire solară, nu putem decît spera, fiindcă aproape tot ce vedem acum seamănă cu desene animate cu oameni. Lipsesc directorii de film, scenariile ( În sensul că-s la fel, cu aceleași ingrediente: sînge, mortăciuni, sex ori ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
casă, pentru ora de vară, pentru că ne stingea lumina, suprema umilință, și furia nemăsurată și frustrarea, se stingea cînd te așteptai mai puțin și erai gata să atingi punctul G sau Învățai, aveai examene și nu știai cît va dura bezna și-aprindeai o lampă cu gaz la etajul doi, asemănătoare cu aia pe care-o aprindeam mai tîrziu la dispensarul unde-am fost azvîrlit - așa al unsprezecelea pe țară cum terminasem facultatea -, la Gura-Bărbuleț, lîngă cimitir, un sat apatic Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
așadar normală. Faptul că un popor căruia i-a rămas ca singură trăsătură de apărare doar umorul - prin care mai amendează cu cîte un leu drumul idioților spre cupola siciliană - nu mai pune la zid o asemenea stupefiantă planare-n bezna minții este un semn de comă. De-aia e și grevă la metrou. Ieșim astfel la suprafață, lumea a devenit extrem de lentă, obositoare, mai e și efectul de seră. După ce termin de scris mă duc la Poiana Mare, că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Întuneric, e cuprins de groază și aprinde bricheta, rîcÎie pereții de lemn, se zbate, scena pare filmată chiar În coșciug, simți teroarea din acel loc sinistru și strîmt pentru totdeauna, mai vezi flacăra brichetei, o dată, de două ori, apoi nimic, beznă completă, nu se mai aude decît zgomotul inutil al pietrei de brichetă, și gata, s-a terminat gazul, ecranul rămîne negru. (Adevărul este că Sutherland fiul și-a construit cariera jucînd numai În filme polițiste sau thriller-uri ieșite din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În noaptea teiului în floare Elena Marin Alexe În noaptea teiului în floare, Îmi număr pașii pe alee, Parfumul naște încântare, Între natură și femeie. În noaptea teiului în floare, Lumina nu se mai aprinde, E bezna mai ațâțătoare Și-o vrajă rece se intinde. În noaptea teiului în floare, Alunecoasă luna trece, Salut-a cerului grandoare, Rămâne însă pururi rece. În noaptea teiului în floare, Colind pe străzi întunecoase, Dau mâna cu înfiorare, Cu flori, copaci
?n noaptea teiului ?n floare by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83277_a_84602]
-
nu trebuie să se îngrozească de o lucrare a naturii, pentru că ar săvârși o copilărie, cum spune Marc Aureliu, care zice mai departe: durata vieții omenești este doar un punct din vecie, substanța vieții un flux ce curge continuu, senzațiile bezne, întreaga alcătuire a trupului sortită unei grabnice putrefacții, sufletul o volbură, soarta greu de ghicit, faima îndoielnică; toate ca o apă curgătoare, un abur și vis, un drum pe care o singură călăuză e în stare să te poarte - filosofia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să respir pe gură. Dar m-am consolat cu gândul că nu mergeam decât până la Victoria, o singură stație, atâta tot, și că o să scap în câteva minute. Dar metroul încetinea deja și când în sfârșit s-a oprit în bezna tunelului, nu cred că parcursese mai mult de trei, patru sute de metri. Imediat ce s-a oprit, s-a simțit cum tensiunea din vagon crește. Nu cred că am stat așa mai mult de un minut, un minut jumate, dar părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
crescuse în mod perceptibil; oamenii începeau să vorbească între ei și femeia cu pulover de lână începuse să geamă încet, rostind O, Doamne, Doamne, Doamne, Doamne - când dintr-odată luminile din vagon s-au stins și ne-am cufunat în beznă totală. La câțiva metri de mine o femeie a scos un mic țipăt și s-a ridicat un nou val de exclamații și văicăreli. Era o senzația îngrozitoare - pe lângă că eram imobilizați, nici nu mai vedeam nimic, deși cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de sub picioare și am auzit pe cineva spunând: Atenție, leșină! și ultimul lucru de care mi-a amintesc este că m-am gândit: săracu’, nu e de mirare cu astmul lui: apoi nimic, nici o amintire despre ce a urmat, doar beznă și neant, care nu știu cât au durat. — Arăți cam terminat, spuse Patrick după ce ne-am așezat. — N-am mai ieșit de mult. Uitasem cum e. Se pare că trenul pornise din nou la două, trei minute după ce leșinasem și apoi omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
gard și m-am apropiat să mă uit mai bine. Magaziile nu aveau ferestre: dar cățărându-mă pe unul din containere, am reușit să privesc printr-o breșă dintre scânduri. Timp de câteva secunde privirea mi s-a izbit de beznă și am fost copleșit de atmosfera de praf umed cu un miros puternic de amoniac. Apoi, treptat, începură să apară din întuneric diverse forme. Dar ceea ce vedeam e greu de explicat, pentru că nu avea nici un sens și nu are sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de un zid lung de cărămidă întrerupt în cele din urmă de o pereche de porți din fier forjat. Se deschiseră la atingerea lui și Michael bănui că în sfârșit călătoria lui era aproape încheiată. Când ieși din tunelul de beznă aparent nesfârșit, înecat în noroi și năpădit de bălării care constituia aleea de intrare, pătratele aurii ale luminilor de lampă care străluceau la ferestrele reședinței Winshaw Towers puteau părea aproape prietenoase. Dar această impresie nu putea dăinui nici măcar unei priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fost tăiate, nu putem fugi, doi dintre noi au fost omorâți și unul lipsește. Ce ar putea fi mai rău? În acel moment, se stinseră luminile și casa se cufundă în întuneric. — Of, Doamne! spuse Roddy. Ce s-a întâmplat? Bezna în care se afundaseră era totală. Draperiile groase din sufragerie erau trase și era imposibil să se vadă ceva în întunericul dens, de nepătruns. Adăugându-se la efectul straniu al situației, tuturor li se părea că zgomotele vremii turbate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
departe, în timp ce mergea șovăielnic pe pardoseala de piatră. Apoi clinchetul andrelelor Tabithei se auzi din nou. Tabitha începu să fredoneze o nouă melodie. De data asta, The Dambusters’ March. — Pentru numele lui Dumnezeu, mătușică, spuse Roddy. Cum poți tricota pe bezna asta? Și ai putea te rog să te abții să fredonezi cântecele astea enervante? — Trebuie să recunosc, domnule Owen, că ingeniozitatea dumnevoastră e de admirat, spuse Hilary, și fratele ei recunoscu în glasul ei o veselie rigidă, forțată - semn sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
familiei, unde fuseseră înmormântați generații întregi ale familiei Winshaw și unde un mormânt gol, dar sofisticat inscripționat purta mărturia memoriei lui Godfrey, eroul de război, al cărui cadavru nu reușiseră să-l recupereze de pe pământ inamic. Hilary coborî treptele în beznă totală, dar ajungând la intrarea în cripte, văzu o fâșie subțire de lumină venind de sub ușă. Înfricoșată, șovăielnică, o deschise ușor: și văzu... ... și văzu un sicriu gol ridicat pe o platformă în mijlocul încăperii, cu capacul ridicat și lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]