6,391 matches
-
telefon, pe internet. Câteva zile au trecut, neobservate,în liniște deplină. Dar, cineva, un jurnalist mai ascuțit la minte, de la o publicație de scandal, a sesizat faptul. Fapt, pe care, l-a așezat în paginile gazetei la care lucra. Și bomba a explodat. A explodat, cu o putere, nebănuită de nici unul dintre autorii ei. S-a dus vestea în oraș, la inspectoratul județean,în întreaga țară. L-au preluat cățelele de televiziuni centrale, care, numai asta așteaptă: să apuce un capăt
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
luat sfârșit printr-o superbă croazieră, cu unul din scumpele vase, care hălăduiau pe-acolo. Către final,însă, ceva s-aîntâmplat. În profesor s-a declanșat o gelozie, cumplit de bolnăvicioasă, care a aruncat, în aer, toată dragostea lor, ca o bombă izvorâtă din senin. I se părea că toți bărbații sunt nebuni după Lola lui. Și i-o sorb din priviri. Și i-ar îngurgita-o, firimitură cu firimitură, dacă ar fi avut cum. Ea a observat, a înțeles de-a
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
în fața cinematografelor să mă uit la poze. Dar nu văzusem, încă, vreun film. Urmăream cu atenție doar afișele care anunțau conferințe publice deoarece acolo intrarea era liberă. Mă revăd în locul unde se găsea clădirea "Cărții Romînești", dispărută, ulterior, sub o bombă. În vitrină, o fotografie mare; un bărbat frumos, îmbrăcat într-o cămașă rusească. Alături, ultimul său roman: "Lorelei". Nedumerire: ce o fi însemnînd Lorelei? Plec mai departe, cu sentimentul că nu știu ceva esențial. În clasă, cântam, împreună cu ceilalți, "Trăiască
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
deloc, adoptă o atitudine contemplativă. La fel făcură și alți cîțiva, printre care și Julius. Nu statura lui Fernandito i-a adus În această stare de expectativă, ci mai curînd Înfățișarea lui furioasă și tăcerea la fel de furioasă, care Îi descumpănise. Bomba cu efect Întîrziat era gata să explodeze Într-o dimineață, la cîteva săptămîni de la venirea lui Fernandito. Dar din nefericire incidentul n-a avut semnificația pe care cei dintr-a treia ar fi dorit-o, n-a fost nicidecum hotărîtor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
alții cu pielea ca negrul de fum. Pe unii dintre ei ai fi putut să-i confunzi cu negrii eleganți de la pompele funebre, aproape toți ar fi putut fi șoferi și cîțiva mai dezghețați chiar ajutori de barmani Într-o bombă Întunecoasă unde se dansează pînă spre ziuă. Dar cei nouă profesori erau niște artiști, ceea ce au și demonstrat ajungînd În patio-ul interior, unde chelnerii elastici de la „Murillo vă servește“, puțin În Întîrziere din pricina celei de a doua defecțiuni electrice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
am reîntâlnit-o pe Irina, anul urmă tor, tot la Cluj, de data asta la un festival de poezie din cadrul Cântării României. Am văzut-o de de parte, într-un grup de inși care așteptau la intrarea legendarei Arizona (o bombă ordinară, de fapt). Mi-a ieșit, mai împleticită ca oricând, în întâm pinare. Avea acum părul scurt, căzându-i în șuvițe tocite de-a lungul obrajilor. De câte ori o vedeam după o vreme mă frapa cât era de urâtă: buze subțiri
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Întrebat timid, Sincu ne trăgea un zâmbet cuceritor: nu e momentul acum, trebuie să ne mai gân dim, să mai aprofun dăm... Am putea să le lăsăm moștenire următoarei promoții de studenți, noi făcuserăm destul, să mai facă și alții... Bomba de aur Regret vremurile când tot ce era auriu în picturi se reprezenta prin foițe de aur adevărat. Jumătăți și sferturi de monezi erau bătute-ndelung cu cioca nul până deveneau mari hârtii de aur, ușoare ca pana și aproape
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
fetiță ghe muită în uter, și fetița a ieșit din mingea de mușchi ca dintr-o mare rotundă și-a crescut și-n cele din urmă a moștenit pământul. Căci întreaga lume există pentru a ajunge la o femeie frumoasă. Bomba de aur au poreclit-o foarte repede cei de pe plajă, băr bații goi și femeile goale ce se-nnegreau lângă mare pe măsură ce ea devenea tot mai albă și mai pietroasă. Femeile însele o mâncau din ochi, cot la cot cu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
al corpului feminin? Și nu al orică rui corp, ci numai al celei ce stătea acum pe cearșaf, cu picioa rele-ncru cișate, vorbind la mobil zâmbitoare și jucându-se cu lănțugul de aur ce ardea-n jurul gleznei de uriașă. Bombă? Mai curând o rachetă trimisă în patul fiecărei ființe care-o vedea măcar și o singură dată pe plajă, sorindu-se goală și visătoare pe încâlceala de stabilopozi, căci nu-mi imaginam, ci știam că, în umbra fiecărei camere de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
avea, pentru că biata Mădă sau Cătă erau simple femei, iar un bărbat are nevoie de mult mai mult ca să țâșnească asemeni unui vulcan, îne când în lavă arzândă orășelele de marmură de la poale. Are nevoie să călărească peste șalele unei bombe de aur. Nopți în șir, când s-a făcut dragoste, s-a făcut dra goste doar cu femeia cu pubis de aur ce lăsa-n nisip, de câte ori pleca, o adâncitură în for mă de violoncel. În ultima zi a sejurului
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
să fac un efort de memorie, să le identific în sufletul meu, dar nu reușesc decât să zâmbesc. În fond, fleacuri și nimic mai mult! Țigara e pe sfârșite. Tic-tac, tic-tac,... Asta-i bună! Doar n-o avea montată vreo bombă în ea! Și, totuși, aud prea bine și nu știu să mai existe vreun ceas aici, la bucătărie. A, da, e ceasul de mână, pe care am uitat să-l scot. Nici ăsta nu mă iartă. Am ajuns înapoi, în
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
rup, pe urmă, din ce în ce mai repede, împăturesc, rup, împăturesc... Când anonima nu-i decât bucățele mici, mici de hârtie, strâng totul de pe birou și arunc la coș. Acum, mă simt ușor ca un fulg și nevinovat ca un înger... Și răzbunarea? Bomba? Bubuitura? Nu-s de nasul meu, nu-s eu în stare de așa ceva. Facă-le alții, dacă pot. Eu nu-s capabil să mă bălăcesc în... 3....tic-tac, tic-tac... Ce mi-o fi venit cu anonima asta? Nici măcar prin gând
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
țină seama de afirmațiile de mai sus. Epicul și întinderea speciei ar trebui să fie criteriile fundamentale, dar tocmai aceste componente sunt discutabile. Și nu postmodernismul (o recrudescență a vechiului avangardism), nici nevoia de a veni în fața cititorului cu o ,,bombă”, ci, revenim, literatura ca artă nu se mai supune regulilor de orice natură ar fi ele. De altfel, romanul, așa cum este gândit azi, s-a scris dintotdeauna, dar înclin să cred că Apuleius nu știa că scrie roman, pentru că la
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
păcii în toată lumea. Piciorul cocorului - pied de grue - a devenit pentru genealogi marca descendenței, pedigree-ul. Ca să li se îndeplinească o dorință, japonezii trebuie să facă o mie de cocori din hârtie. Sadako Sasaki de doisprezece ani, suferindă de „boala bombei atomice“, a ajuns până la șase sute patruzeci și patru. Copiii din toată lumea îi trimit în fiecare an mii de cocori. Cocorii însoțesc sufletul în paradis. Desene cu cocori încadrează ferestrele caselor îndoliate, iar morții sunt împodobiți cu bijuterii în formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în ralanti, cu lupinguri nesfârșite. Din Câmpiile Centrale, New Yorkul se vedea ca un fulg negru la orizontul cel mai îndepărtat. Armata păzea podul Golden Gate. În bolurile de zahăr ale populației începuse să apară antraxul. Apoi începuseră să cadă bombe în Afganistan. Un crainic din Omaha declarase: A sosit clipa răzbunării și de-a lungul râului se auzise un murmur aspru și unanim de aprobare. Rupp o numea „pur și simplu autoapărare“. Se grăbea să explice adesea că America nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
spuse Rupp, cu îndoială. Nu e ca și cum ar fi pur și simplu naivi. Reverendul Billy zice că treaba asta cu Irakul e de fapt profețită în Biblie, adăugă Bonnie. Trebuie să se întâmple ceva înainte de final. Karin sugeră că fiecare bombă lansată ar putea crea alți teroriști. —Doamne! Mark clătină din cap. Ești o trădătoare mai mare decât soră-mea. Încep să cred că n-ai nici o legătură cu guvernul! Corul mormonilor se prăbuși epuizat și fu înlocuit de un country
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
două stări de conștiință modificată necunoscute până acum. La alții, vreau să zic. Își luă la revedere, închise greierele și-l băgă în buzunar, apoi sări pe bicicletă până la Setauket Common, la biblioteca Clark. Parcurse șirul de titluri din ziare. Bombe americane nimicesc o nuntă afgană. Ministerul de interne ia măsuri. El unde fusese când se întâmplau toate astea? Cu Harper-ul în coperta sa tare, de plastic, în mână, se simțea vag vinovat. Era obscen să caute o cronică a cărții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
din față. Toată toamna, o familie de lișițe verzi se aciuase pe malul lacului efemer. Dar acum lacul înghețase și păsările zburaseră. Sylvie ajunsese prima acasă. Mai nou, încerca să vină acasă devreme de la Wayfinders, asta de când el își lansase bomba. Nu el i-o ceruse. Dar nici n-avea curajul să-i spună că nu era nevoie. Băga ceva la cuptor, vinete la tavă. În urmă cu douăzeci de ani, îi spusese că ar mânca așa ceva în fiecare zi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
termen scurt. Ea e ațâțată toată, de parcă n-ar mai fi văzut locul ăsta de-o veșnicie. Chestia tare e că probabil nici nu l-a mai văzut. Intră pe aleea lungă a fermei și parcă a aruncat cineva o bombă cu neutroni pe verandă. Toate ferestrele, negre și fără perdele. Curtea, o mare de iarbă înaltă și de buruieni, ca un fel de proiect de restaurare a preriei. Pe verandă e bătut în cuie un panou negru cu portocaliu, INTRAREA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ori e cea mai mare actriță din istorie, ori chiar i s-a transplantat o parte din creierul surorii lui. Trebuie să se lămurească înainte să se țicnească de tot. Ea se fâțâie de colo-colo șocată, ca una dintre victimele bombelor de le vezi la știri. Aici mâncam. Aici era mormanul de pantofi. E foarte supărată. În timpul ăsta, el se întreabă dacă o fi casa adevărată sau o copie în mărime naturală. Ea se întoarce spre el. Mai ții minte când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
rătăcești căutând soluția, ieșirea. Dar te și bucuri să vezi, în sfârșit, în detaliu, cum a fost realizat decorul, fără stresul că s-ar putea să te împuște cineva, sau să înfigă cuțitul în tine, sau să ți arunce o bombă. Nostalgie și liniște, multă liniște, un vag sentiment de așteptare, lipsit însă de angoasa aferentă, și binecuvântata senzație că nu te grăbește nimeni să faci ce ai de făcut.
Curățenia de primăvară. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Cristina Ispas () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1771]
-
grădinărit, cu modă celebrități violuri imigranți din Europa de Est decorațiuni interiore programe TV - s-au întors spre noi. — Și de unde sunteți dumneavoastră ? Ce dracului contează de unde sunt ? ! Sunt o mamă care-și alăptează pruncul. — Din România. Se prăvălește liniștea ca o bombă peste policlinică. — Ah, zice doamna într-un final. That explains it. Copilul începe să scâncească. Mi-a mirosit fluxul de cortizol. — Nu cred că alăptatul are ceva de-a face cu cetățenia. Dacă-i e foame copilului, îl alăptez. Simplu
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
lor, erau uneori interesați să viziteze ținuturi de turist, fără emoție și cu siguranță, fără senzația că s-au întors acasă. Dacă ei ar rămâne, ar trebui să facă în așa fel încât să nu mai fie ținta aruncătoarelor de bombe... Poate, ce-ar fi să se mute undeva în vestul mijlociu al Pământului, să cumpere o mică fermă și să locuiască acolo cu Enin și Regina Mamă Strala? Gosseyn se trezi zâmbind, în timp ce vizualiza acest rezultat improbabil al situației în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ne faci să ne asumăm niște riscuri imposibile, sper. - Dacă nu așteptăm, zise Crang, Gosseyn rămâne izolat aici nouă sute șaptezeci și unu ani-lumină de transportul interstelar cel mai apropiat. Patricia răspunse foarte repede: - În orice moment, Enro poate "similariza" o bombă atomică în fosă. - Nu cred că va distruge baza. A cerut prea mult timp pentru organizare. De altfel, eu cred că știe că ești aici. Ea îl privi cu duritate. - De unde-ar fi putut afla? Crang zâmbi. - De la mine. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Gosseyn se grăbi într-acolo. Peste puțin timp, contempla orașul Gorgzid. Capitala Celui Mai Mare Imperiu strălucea sub ochii lui în razele soarelui său albastru deschis. Gosseyn își aminti cu memoria lui Ashargin că vechea capitală, Nirena, fusese rasă de bombele atomice și că întreaga suprafață pe care se afla altă dată un oraș de treizeci de milioane de indivizi nu era decât un deșert radioactiv. Această amintire îl tulbură pe Gosseyn. Ashargin, care nu asistase la scenele de distrugere din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]