5,189 matches
-
care arăta atât de Îmbietor. ― Îmi place, am recunoscut când am intrat. Înăuntru era un spațiu micuț, dar foarte bine organizat, Într-un decor vintage de care m-am Îndrăgostit pe loc. Pe unul din pereți scria cu litere maronii „ Cafeneaua viselor” și totul era Încadrat Într-o ramă de tablou. Nu știu de ce, dar numele mi se părea drăguț și amuzant totodată. Am mai aruncat o privire În jur și am decis că Adi chiar avea gusturi bune. ― Stăm afară
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
eu. Peste puțin timp, telefonul Începu să mi vibreze În buzunar. Era și timpul ca Angela să dea un semn de viață. ― E Angela, i-am spus Mariei indicând În direcția telefonului. M-am ridicat și am ieșit afară din cafenea. Voiam să pot discuta În liniște. ― Angela, bună. ― Alisia, Îmi pare rău că am fost imposibil de găsit dimineață. Telefonul meu murise. ― Nu mai contează. Eu...chiar trebuie să vorbesc cu tine. ― Știu despre ce vrei să vorbim. Uite, Alisia
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
mic motiv să vreau să mă Întorc. Eram Îngrijorată pentru Alex și În secundar pentru mine. Când o dai În bară În felul În care o dădusem eu, e foarte probabil să ai de suportat consecințe. În fața mea, se afla cafeneaua la care mă dusese Maria. Mi se uscase gura și brusc miam dat seama că muream de sete. Un pahar cu apă mi-ar fi făcut foarte bine Înainte de a mă Întoarce acasă și de a da ochii cu părinții
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
gândit să te salvez, explică el zâmbind. L-am privit atent. Brunet, Înalt, cu ochi mari și verzi. Dacă n-aș fi fost Într-o stare atât de proastă, cu siguranță l-aș fi remarcat imediat ce aș fi intrat În cafenea. Tipul era foarte chipeș. Și, În mod inexplicabil, chipul lui Îmi era bizar de familiar. ― Un „mulțumesc” ar pica destul de bine acum, zise el aproape râzând. ― Da, am spus tresărind. Doamne, scuze! Adică mersi. Mersi mult. Acum râdea de-a
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
-mă dacă-i vrei Înapoi. Zâmbetul i se simți și În voce. ― Sau dacă nu-i vreau Înapoi! Am ridicat din sprâncene. ― Sau așa! Chiar trebuie să plec acum. ― Vorbim, zise el. Mi-am ordonat cu greu să ies din cafenea. Odată ajunsă Înapoi pe alee, totul Îmi părea deja un vis. Dar nu fusese un vis. Sau, dacă fusese, nu se terminase. Tastasem cu mâna mea continuarea lui. Telefonul Îmi vibră din nou. De data asta trebuia să răspund. Era
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Doamne, Maria, nici măcar nu știu cum aș putea să-ți mulțumesc... ― Pentru asta sunt surorile, spuse ea. Mai rămâne doar... ― Radiografia, am murmurat, speriată la acel gând. ― Hei, zise ea, apucându-mă de mâini. Nuți face griji pentru asta acum. Arătă către cafeneaua care se afla la doar câțiva metri de noi. Gândește-te că peste câteva minute vei avea o Întâlnire cu un tip grozav. Am zâmbit. Avea dreptate. ― Mă duc acasă, spuse ea și mă Îmbrățișă. Distracție plăcută! M-am uitat
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
se cocoța pe ele. Mi-am amintit de toate perechile minunate de cizme și pantofi care fuseseră exilate În debara. Era nedrept! Mi-am dat pe spate părul lung și ondulat și, luându-mi un zâmbet Încrezător, am intrat În cafeneaua micuță. Nu a fost nevoie să-l caut cu privirea. Mi-a sărit În ochi din prima, stând singur la masă și uitându-se În gol. Arăta la fel de bine cum Îmi aminteam, la fel de Înalt, la fel de chipeș. Imediat cum mă văzu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
colțul gurii. ― Exact! Își Împreună palmele gânditor. ― Spun doar că există momente În viață când chiar trebuie să faci ceva. Ca să mă Înțelegi mai bine, uite un exemplu oarecare. Să spunem că un băiat vede o fată drăguță Într-o cafenea. O fată pe care o place cu adevărat. Ei bine, nu e suficient ca el să se holbeze la ea fără să acționeze. Pentru că, În cele din urmă, ea va ieși pe ușa aceea și o va pierde. Iar apoi
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
am tot mers. Teama și nevoia de droguri creșteau în mine. Mi-am adus aminte cum mă simțisem odată, când trebuia neapărat să merg la budă și nu era deschis nicăieri. Cum alergasem pe străzi căutând un bar sau o cafenea unde să mă lase să merg la baie. Cum disperarea creștea pe măsură ce clădirile îmi închideau ușile în nas și-și întorceau fețele de la mine. Nicăieri, nu puteam să mă duc la baie, practic nicăieri. Acum aveam, din nou, aceleași sentimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mă ajute să mă vindec de Chris. Nici măcar să nu-ți treacă prin cap, mi-a zis Nola zâmbindu-mi cu căldură atunci când m-a surprins aruncând o privire piezișă unuia dintre tipi. După întâlnire, Nola m-a interogat în cafeneaua de alături. — Ce era în capul tău de te uitai așa la toți bărbații? Așa că, vrând să-mi descarc sufletul, i-am mărturisit Nolei prin ce experiență îngrozitoare trecusem cu Chris. I-am povestit de partida de sex cu final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
romantic oraș din lume. Iar eu eram acolo, cu Randall. Totul era atât de perfect. * * * Deci, ți-a plăcut masajul? Mă bucur, draga mea. Randall a zâmbit, amestecându-și café au lait-ul. Mâncam la Deux Magots, din arondismentul șapte, o cafenea unde Sartre și George Sand obișnuiau să mănânce croisante, atunci când făceau o pauză de filozofie. Cafeneau asta era puțin cam prețioasă și cu prețuri cam piperate, dar turistul din mine o adora. — A fost cel mai bun masaj care mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
schimbat, datorită mașinilor. Iar intelectualii, ia gândește-te, cine sunt, de fapt, azi intelectualii? Doctori, ingineri, avocați, profesori, organizatori politici. Da, da, nu râde, organizatorii politici sunt și ei în categoria asta... Ăștia sunt intelectuali! Nu cei care pălăvrăgesc prin cafenele. O clasă nouă, importantă, care reglează activitatea socială. Așa că... ce să-ți spun? Fac lucrări interesante, am o căsnicie plăcută, ce altceva... văicăreală? Fănică se apropie și mai mult de interlocutoare, pentru a fi convingător. — Am și călătorit. Destul de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vedea fără s-o vadă. A ieșit repede, s-a îndepărtat în panică. Trecuse, apoi, un secol. Veniseră iarăși amurgul, langoarea. A aruncat hârtiile, a deschis fereastra, a coborât în stradă. Primăvara hipnotică, amețeala, dorința, indecizia. A intrat într-o cafenea. S-a așezat lângă domnul cărunt, cu frumoasa sa barbă și mustață albă, cu numele de cod Marcel. A comandat cafea, deși știa că nu cafea va primi. Ușile batante s-au rotit vesel. Două femei fosforescente. Au intrat râzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
timp. Nu mai e, de mulți ani. Eu am cunoscut-o când lucra la radio. Nu te mai suci, frate, ce dracu’... fac haz cucoanele. Parc-ai fi un adolescent! Uite, îți dau toate informațiile, numai să stai cuminte. O cafenea selectă, ce naiba... mai e și pustiu, în seara asta, ne facem de râs. — Promit, promit, tovarășe Gafton, promit. Am înțepenit, gata. Ascult, atât, ascult. — E adorabilă, să știi. Generoasă, veselă. Plină de haz. Simplă, sinceră. Delicată, aș spune. Nu văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prin parcul Cișmigiu, prin parcul Libertății, prin parcul Pache, până în fața blocului cu ferestre luminate. Nu mai vorbiră, în acest lung ocol, decât despre spectacolul de la Național, despre improvizația stângace și tâmpa seriozitate, impuse celebrei comedii. Despre frumoasa doamnă de la cafenea nu mai vorbiseră. Tolea o uitase, o vreme. Și-a reamintit-o, cândva. O seară când primăvara părea toamnă și în umbrele ferestrei se zbătea iarăși șarpele de foc, halucinația, dorința fără nume și obiect. O și revăzu, de altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fi aflat Carolina Carolina, singura limbă vorbită acolo era engleza. Acum, în timp ce ne făceam plimbările în sus și în jos pe Seventh Avenue, trecând pe lângă curățătorie, pe lângă magazinul alimentar, pe lângă brutărie și salonul de cosmetică, pe lângă chioșcul de ziare sau cafenea, era asaltată de o pletoră de limbi diferite. Auzea spaniolă și coreeană, rusă și chineză, arabă și greacă, japoneză, franceză și germană, dar, în loc să se arate intimidată sau perplexă, ea exulta la auzul varietății de sunete omenești. — Vreau să vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
timpul. În State nu e așa. Prudential Centre e atât de curat încât ai putea mânca de pe jos fără probleme. Toată lumea care se plimbă pe aici e bine îmbrăcată și vitrinele sunt mortale. Mirosul de cafea proaspătă adie de la diversele cafenele și ciocolatele făcute manual de la drăgălașele magazine cu delicatese mă cheamă, parcă. Dar nu voi ceda. Sunt foarte autodisciplinată. Amy vrea să viziteze magazinul Warner Bros. ca să îi ia nepoțelului său un cadou de ziua lui. Mă supun, pentru că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
să mă duc sus, să mă uit la Banana Republic. De obicei cumpăr ceva drăguț de la magazinul ăsta și e grozav că nu vezi pe nimeni în Irlanda purtând ceva ce ai cumpărat de aici. Intru în grabă într-o cafenea, îmi iau o cafea la pachet și mă îndrept spre scara rulantă. În magazinul Banana Republic, vânzătoarea îmi spune „Bună“ cu un zâmbet atât de larg încât, o fracțiune de secundă, sunt convinsă că o cunosc. Apoi îmi aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
în viteză, iar un miliard de ghicitoare așteaptă să le spună trecătorilor viitorul. Ne plimbăm, uitându-ne la Pacific. Arată îmbietor, dar e o senzație înșelătoare, pentru că, având în vedere anotimpul, apa e probabil foarte rece. Ne îndreptăm spre o cafenea mică și comandăm cafea neagră și salată, fără sos pentru că după o plimbare prin trăsnita Venice, nu prea ai tendința să te îmbuibi. L.A. e un loc foarte ciudat. Toată lumea pare să fie ori foarte slabă, ori foarte grasă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
amintești, tu ai fost cea care mi-a sugerat să mănânc de prânz În altă parte decât de obicei. Ei, și am găsit locul ăsta ușor ciudat, ascuns pe o străduță. Îl recomand tuturor. — E... un restaurant, ce e ? O cafenea ? — Nu chiar, spune meditativă. N-am mai fost niciodată Într-un asemenea loc. Intri și cineva Îți dă o tavă, apoi Îți iei singur mâncarea să te duci și o mănânci la masă. Și nu costă decât două lire ! Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
doar eu și cu ei. Doar noi trei, fără bunicul, fără Kerry și fără Nev. E ca și cum ne-am fi Întors cu cincisprezece ani În timp sau așa ceva. Am putea să intrăm acolo, spun, În clipa În care ajungem la cafeneaua italiană. — O idee foarte bună ! spune tata voios și Împinge ușa. Ieri l-am văzut pe prietenul tău Jack Harper la televizor, adaugă În treacăt. — Nu e prietenul meu, răspund scurt, iar el se uită la mama. Ne așezăm la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
copleșită brusc de emoție. — Poftim ? Amândoi părinții mei mă privesc fără nici o expresie. — Ei, nu contează. N-are nici o importanță. Îmi eliberez mâna și iau o gură de cappuccino, după care ridic privirea. Și aproape Îmi stă inima. În ușa cafenelei se află Jack. DOUĂZECI ȘI DOI Îmi bubuie inima să-mi sară din piept, când Îl văd dincolo de ușile de sticlă. Întinde o mână, ușa face ping și iată-l, a intrat În cafenea. În timp ce vine spre masa noastră, simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
aproape Îmi stă inima. În ușa cafenelei se află Jack. DOUĂZECI ȘI DOI Îmi bubuie inima să-mi sară din piept, când Îl văd dincolo de ușile de sticlă. Întinde o mână, ușa face ping și iată-l, a intrat În cafenea. În timp ce vine spre masa noastră, simt un val puternic de emoție. Ăsta e bărbatul de care credeam că sunt Îndrăgostită. Ăsta e bărbatul care s-a folosit de mine la modul ăla absolut incalificabil. Acum că șocul inițial s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
poziția asta, nu mai pot să-mi apuc ceașca de cappuccino. — Poftim. Mă Întorc și văd că Jack și-a mutat scaunul chiar lângă al meu și acum Îmi Întinde ceașca. Îmi Înhaț geanta și ies ca o furtună din cafenea, pe strada plină de oameni. O clipă mai târziu, simt o mână pe umăr. — Am putea măcar să discutăm ce s-a Întâmplat... — Ce să discutăm ? Mă Întorc cu fața la el. Despre cum te-ai folosit de mine ? Despre cum m-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nu se întâmplă de ani de zile. Pe lângă mine treceau în fiecare zi oameni atrăgători, dar inabordabili, potențându-mi nerăbdarea de a mă refugia la crâșmă, topos-ul meu de pe Sfânta Vineri, pe care în visurile mele îl transformasem în cafenea literară. Scrâșnetul vechii râșnițe de cafea sau mirosul tare de cafea turcească probabil sunt doar pentru mine un element de atmosferă boem-intelectuală. Adevărul e că la Carmen nimeni nu venea pentru cafea, decât probabil dimineața după chef. Nici clienții ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]