KorAP: Find »[drukola/base=ceremonial & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...104 105 106 ...115 >

2,856 matches

Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744

autocratului înscăunat etc.). Cu semnul, în schimb, relația ei este mai slabă și mai puțin provocatoare. Imaginea simbolizată joacă un rol relevant în ceremonial, de aceea ea se manifestă deplin în texte și în programele iconografice, în mărturiile care descriu ceremonialurile de consacrare a puterii sau care redau portretul identitar; ea provoacă imaginația intelectuală, se bazează pe coduri culturale și pe cunoaștere; imaginea-semn are în schimb un caracter informativ, de aceea funcția ei se situează mai aproape de procedeul narativ, de trăire

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
și contra-modelul, respectiv trădătorul sau "turcitul". Un al doilea nivel pe care îl străbat cele două registre este cel al structurilor simbolice și fantastice. Iau naștere: un imaginar al unităților-reper timp și spațiu, cronotopoii (Durand), pentru planul terestru (spre exemplu, ceremonialul încoronării, un montaj simbolico-descriptiv care "străbate" toate spațiile în care se manifestă puterea), ca și pentru "lumea de dincolo", dar și un imaginar fantastic (al creațiilor "literare", de genul romanelor populare sau al scrierilor culte - cum ar fi, la noi

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
s-ar putea adăuga la cunoscuta relație spațiu profan − spațiu sacru cea dintre privat și public sau dintre laic și religios (numesc astfel convențional spațiul în care se manifestă de preferință personajele clericale, asceții sau sfinții, în care se desfășoară ceremonialul bisericesc sau a avut loc cândva o faptă canonizată, cu relevanță creștină). De asemenea, pentru că registrul în care se manifestă maleficul este construit prin opoziție cu ceea ce este canonic și pus de asemenea în relație cu divinitatea, poate fi așezat

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
valorizarea datoriei față de stăpân și a fidelității 17. Un alt exemplu edificator: activitatea autocratului creștin și mare cărturar sau a constructorului de biserici sau de mănăstiri constă în gesturi edilitare, de finanțare, de tipărire de carte etc., întărită fiind prin ceremonialuri religioase și prin respectarea ritualurilor comunității (modelul de cucernicie). La întâlnirea cu dogma religioasă, se formează modelele sacre, ale apologetului, ecumenului, ascetului, clericului sau monahului (pentru codul cultural), modelul sfinților eliberatori sau al sfinților martiri (pentru codul eroicului). Acestora li

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
și mai ales aplica preceptele dogmatice). Aparițiile femeii în spațiile comune (ale orașului sau ale palatului) sunt urmărite cu atenție de ochiul public, fie al Curții (o altă instanță de putere masculină), fie al comunității, în măsura în care ea avea acces la ceremonialuri. Imaginarul cronotopic este cu siguranță cel mai bogat reprezentat, datorită specializării timpului "laic" în funcție de profesii, funcții și roluri: public - se sub-împarte în: istoric (ceremonialurile publice), politic (soliile, execuțiile de boieri, mazilirile) sau militar (înfruntarea armată, asediul), social (nunta, înmormântarea) sau

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
al Curții (o altă instanță de putere masculină), fie al comunității, în măsura în care ea avea acces la ceremonialuri. Imaginarul cronotopic este cu siguranță cel mai bogat reprezentat, datorită specializării timpului "laic" în funcție de profesii, funcții și roluri: public - se sub-împarte în: istoric (ceremonialurile publice), politic (soliile, execuțiile de boieri, mazilirile) sau militar (înfruntarea armată, asediul), social (nunta, înmormântarea) sau cultural (inaugurările de contrucții sau donațiile) −; privat (câteva exemple: posturile, timpul muncii etc.). Timpul religios, în care acționează fie modelele, fie figurile malefice, poate

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
boieri, mazilirile) sau militar (înfruntarea armată, asediul), social (nunta, înmormântarea) sau cultural (inaugurările de contrucții sau donațiile) −; privat (câteva exemple: posturile, timpul muncii etc.). Timpul religios, în care acționează fie modelele, fie figurile malefice, poate fi clasificat în liturgic (inclusiv ceremonial), biblic (mai general) sau evanghelic, apocaliptic, dar și hagiografic. Spațiul, de asemenea, în funcție de specificul său - închis/deschis sau de trecere/legătură între lumi - se poate proiecta convențional prin nenumărate relații. Spre exemplu, pentru viața profană: casă/cetate/palat; han/sat

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
revarsă în gândirea unei comunități, precum într-o albie, cu un întreg "instrumentar" de memorare. La fel se întâmplă și cu "sistemul semiotic al puterii" (cum îl numește Le Goff), care se creează pe baza "gramaticii" imaginarului. Spre exemplu, schema ceremonialului înscăunării (descris într-o cronică) se formează prin cumularea arhetipului (întemeietorul) cu narațiunea mitică (cucerirea unui nou teritoriu, civilizarea), cu ritualul (sacrificarea unui animal) și cu simbolul (heraldica, tronul, sceptrul, coroana); codurile scenografice, scenariile ceremonialurilor − primirea solilor, mazilirea, primirea domnului

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
gramaticii" imaginarului. Spre exemplu, schema ceremonialului înscăunării (descris într-o cronică) se formează prin cumularea arhetipului (întemeietorul) cu narațiunea mitică (cucerirea unui nou teritoriu, civilizarea), cu ritualul (sacrificarea unui animal) și cu simbolul (heraldica, tronul, sceptrul, coroana); codurile scenografice, scenariile ceremonialurilor − primirea solilor, mazilirea, primirea domnului la hotar etc. − particularizează structurile "morfologice" ale sistemului general al imaginarului. Aceste formule, sau descrieri, sau sub-structuri narative se realizează așadar pe un traseu cumulativ, care străbate nivelele și dă naștere compozițiilor textuale sau reprezentărilor

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
specialitate, nu a fost întregul sistem basileic de guvernare, ci în primul rând planul de exercitare a puterii ortodoxe pentru organizarea eficientă a teritoriilor stăpânite (Violeta Barbu, "Lex animata et le remploi des corps". Guran 232-38); în plus, simbolistica, schema ceremonialurilor, scenariul și tiparul scenografiilor publice, precum și teologia imaginii; după cum vom vedea, implicit și o structură asemănătoare a imaginarului colectiv. În cadrul analizei câmpului semantic și conceptual al termenului de oikonomia,20 Marie-José Mondzain urmărește apariția noțiunii încă de la Aristotel și de la

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
de perioadă istorică, considerată a fi pentru principatele extra-carpatice începutul modernității. Aceste analize dau și un tablou (destul de greu de contestat) al mentalităților politice, precum și, implicit, al imaginarului puterii medievale, menținut neschimbat de instituții prin mesajele lor politico-militare repetitive, prin ceremonialuri, acte edilitare, donații, acte de justiție, realizate practic după aceleași scenarii, timp de secole. Tocmai de aceea cercetarea lui Vlad Georgescu este fundamentală pentru înțelegerea corectă a fenomenului, altminteri dificil de creditat, din cauza numărului redus de scrieri specializate (de teorie

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
temă politică vulnerabilitatea, statutul de margine expusă presiunilor imperiului "păgân", și să contextualizeze valoarea militantă a moștenirii creștine bizantine, precum și imaginea ei23. Această temă politico-religioasă centrală a lăsat totală libertate domnitorului în a-și impune autocrația prin vocabular politic, coduri ceremoniale și scenografie de inspirație constantinopolitană, apărând ca un "uns" în scaun de către divinitate, în egală măsură stăpân al lumii laice și al lumii clericale (Valentin Al. Georgescu 127; Daniel Barbu, Rome, Byzance et les Roumains 61-75): ... domnilor români le revenea

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
a fost, de fapt, contextualizat extrem de realist − cu o oarecare tendință de sublimare la Șerban Cantacuzino, într-un moment istoric deja discutat de bibliografia de specialitate (Pippidi 315-57). Preluarea − cum spuneam, doar parțială, deși importantă cantitativ − de titulaturi, componente de ceremonial bizantin, instituții sau aspecte juridice, oglindește concepția autocrată a domniei, reflectată de scrierile cu caracter mai mult sau mai puțin politic − istoriografie, parenetică sau cărți populare (Mazilu, Recitind literatura română veche I 131-39, 130-209). Ceremonialul în sine și funcțiile sacerdotale

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
cantitativ − de titulaturi, componente de ceremonial bizantin, instituții sau aspecte juridice, oglindește concepția autocrată a domniei, reflectată de scrierile cu caracter mai mult sau mai puțin politic − istoriografie, parenetică sau cărți populare (Mazilu, Recitind literatura română veche I 131-39, 130-209). Ceremonialul în sine și funcțiile sacerdotale ale domnitorului, tindeau în anumite contexte către o "performare" imitativă, de tip basileic, pe teritoriu românesc. Neducând însă la o substituire (poate dată fiind și conștiința că nici nu era posibil), programele politice ale domnitorilor

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
reprezentat în variate forme și în mentalul colectiv, în imaginar. Mentalitățile, precum și procesul de memorare colectivă, au fost întărite tocmai de caracterul oral al culturii, de precaritatea mijloacelor de comunicare și de stereotipiile tradiției. Formele culturale și spirituale ale vremii - ceremonialul, iconografia, predica de amvon, hagiografiile - au întărit și au încărcat schemele de memorare cu narațiuni mitice desprinse din relieful istoric, cu figuri și modele locale sau preluate din tradiția creștină, cu legende istorice care amestecă fantasticul și evenimențialul, într-un

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
credința creștină. Cele mai importante roluri sunt jucate de puterea laică și de Biserică, instituții reprezentate mai ales dincolo de timpul cotidian, pe toate coordonatele de mentalitate. De fapt, marile momente spectaculare ale istoriei se desfășoară între uman și divin, prin ceremonial sau ritual, și în înfruntarea alterității (păgâne) - chiar dacă gestionate de instituții diferite (puterea laică - puterea clericală), cu ideologii în principiu necoincidente și cu teleologii bine delimitate. Spre diferență de imaginarul occidental, în imaginarul local (românesc) nu au loc rupturi decisive

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
figura constantiniană, nu s-a obținut nimic specific dinspre Bizanț pentru exercițiul guvernării cotidiene. Spre exemplu, în a doua parte a Învățăturilor, în mod explicit, textul ia cunoscuta turnură pragmatică, prin trimiterile (în vocabular politic local) la momentele importante ale ceremonialului de curte - masa împreună cu boierii, primirea solilor, adunările de judecată și luarea deciziilor, "milostivirea", sfatul domnesc - sau la atitudinea în/față de război. Aceste fragmente de viață politică, redate cu un mare grad de generalitate, sunt exemplificate însă prin pilde și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
dat de comportamentul lui Alexandru Lăpușneanu sau al lui Mihnea-vodă în episodul uciderii boierilor la petrecere, pe fundalul relațiilor încordate dintre instituțiile pe care aceștia le reprezentau (Pippidi 164-84)]. Sala Tronului este prin excelență spațiul politic în care se desfășoară ceremonialul primirii solilor (ipostaziat și în pictură: curtea lui Țepeș), dar și al judecății și al milosteniei domnești, puse sub semnul dreptei-credințe. Câmpul de luptă reprezintă topos-ul cel mai puternic conotat, dramatizat atât în imaginarul cărturăresc, cât și în cel

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
heraldice (Pippidi 39-74), precum și "codul vasalității". Indiferent de marca stilistică a narațiunii, ritualul sacralizant îl introduce pe domn într-un sistem religios specific timpului, în cadrul căruia transmiterea prerogativelor puterii se face de la instanța superioară (divină) la cea subordonată (vasalică) prin ceremonialul de legitimare (pe tron) de către Curte. În fond, se realizează o integrare oficială a personajului istoric în familia elitistă a autocraților. De aceea, se impune o etică a relației de "vasalitate" și un cod de legi ce țin de tradiție

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
imaginar bizantin (larg comentat de Patlagean și Maltese în lucrările lor) oglindește și relația femeii păcătoase cu demonicul, "complex" transmis și în culturile post-bizantine, și nu numai ortodoxe, cu consecințe tragice în cele catolice ("vânătoarea de vrăjitoare" și represiunile inchiziției).] Ceremonialul de înscăunare, cel de numire a ierarhului clerical, cel de investire feudală (cu o moșie) sau de căsătorie se bazează pe trei "momente" obligatorii, valabile pentru toate situațiile: primul este cel al gestului, al doilea, al cuvântului și, în ultimul

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
ritualic) implică o simbolistică majoră a corpului purificat - prin care sufletul se înalță și în care inevitabil se împlinește condiția umană. La acest proces al asumării obligațiilor jurământului participă atât stăpânul, cât și supusul, realizând schimbul dar − contra-dar. De fapt, ceremonialul investirii sau al căsătoriei recuperează semnificațiile originare ale ritualului întemeierii, cu implicații specifice, de trecere de la un statut social la altul superior. Procedeul amintește de soluția pars pro toto, prin includerea în secvența ritualică a unor gesturi arhetipale. În paradigma

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
de soluția pars pro toto, prin includerea în secvența ritualică a unor gesturi arhetipale. În paradigma întemeierii, relația stabilită între domn și supus actualizează tot un jurământ inaugural, făcut cu acordul și în prezența grupului comunitar (în cadrul unui ritual sau ceremonial public), în baza valorilor tradiționale. Investirea are ca scop intrarea într-o casă nouă (palat/țară, biserică/mănăstire, conac/feudă sau o simplă locuință), care se clădește pe sacrificiul simbolic al Fiului (amintit de ceremonial), asigurând noii lumi durabilitate și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
comunitar (în cadrul unui ritual sau ceremonial public), în baza valorilor tradiționale. Investirea are ca scop intrarea într-o casă nouă (palat/țară, biserică/mănăstire, conac/feudă sau o simplă locuință), care se clădește pe sacrificiul simbolic al Fiului (amintit de ceremonial), asigurând noii lumi durabilitate și fecunditate. În simbolistica gesturilor ritualice intră și cea a mâinii, fie că ea este a călăuzei spirituale sau a stăpânului în fața căruia se face închinarea. Nu e deloc lipsit de importanță acest motiv, dat fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
menționează Le Goff), în spațiul bizantin supusul îngenunchia în fața stăpânului său, pentru a-și pecetlui credința prin sărutarea mâinii ocrotitoare, subliniindu-se și în acest fel rolul proeminent al autocratului. Poziția de inferioritate este mai accentuată în acest tip de ceremonial, în care încheierea contractului prevede un triplu rol al mâinii: de a se întâlni cu cea a partenerului în ceremonial, de a jura pe Biblie și de a primi/da obiectele ritualice: Și câte unul, câte unul, pre rând, fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
subliniindu-se și în acest fel rolul proeminent al autocratului. Poziția de inferioritate este mai accentuată în acest tip de ceremonial, în care încheierea contractului prevede un triplu rol al mâinii: de a se întâlni cu cea a partenerului în ceremonial, de a jura pe Biblie și de a primi/da obiectele ritualice: Și câte unul, câte unul, pre rând, fiind Sfânta Evanghelie așezată în mijlocul bisericii, puseră mâinile toți pre dânsa ... ; ... dând la mâna domnu-său și o scrisoare a lor încredințată

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]