26,437 matches
-
dat afară? Așa, pur și simplu? O Înfuriase vestea că lui Din i se trântise ușa biroului În nas, că fusese lipsit de cărți și de mașină de scris, adică de tot ce putea fi mai de preț pentru el, cheia viitorului lui. — Nu, a răspuns fata, tot cu ochii mijiți de prea multă lumină și clipind Întruna, nu atât iritată de praf, și-a zis Margaret, cât nemulțumită de somația de a răspunde. Deocamdată e mai de grabă suspendat, câtă
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
să mai crezi în vorbe frumoase, să-ți mai faci iluzii erotice. Bătea soarele, o usturau ochii, o făceau să filtreze cu greu imaginea. Tot nu se dusese la policlinică să consulte un oculist. Ajunse acasă aproape orbită, bâjbâi după cheie, se obișnui greu cu lumina din cameră, mobila, scaunele, biblioteca erau întunecate iar contururile lor păreau formate dintr-o pulbere strălucitoare într-o continuă mișcare. Îi era foame și nu avea nimic în frigider dar nimeni n-o forța să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
niște obiecte în fond ce aparțineau acum unui executat și a căror prezență apăsa. Le culese cu pioșenie de parcă erau lucruri sfinte, le alinie cotor lângă cotor și le depozită într-un raft mai greu accesibil al bibliotecii, închise cu cheia și oftă. De unde fericire supremă? Nu simțea decât o acută senzație de nesiguranță, o slăbire generală a organismului. Se afla încă sub dominația lui Alexe și a Ninei. Câteva minute, în timp ce-i asculta vorbind când pe unul când pe altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
casă i-ar fi putut stingheri, Larisa era o ființă prea voluntară ca să-i pese că babacii ei sau ai lui circulau prin apartament în timp ce ea avea chef de amor, asta nu avea absolut nici o importanță, era suficient să întoarcă cheia în broască, să răsucească butonul casetofonului, în șaizeci de minute cât dura până se termina înregistrarea muzicală, avea tot timpul să-și potolească simțirile, pe urmă ea deschidea ușa, își scotea capul ciufulit pe hol și făcându-i semn cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
abia atingând-o cu vârful degetelor. Știu, i-a răspuns Carmina și i-a zâmbit încrezătoare, să fiu foarte atentă. E vreun complot organizat împotriva mea, s-a alertat Ovidiu, privindu-le cu îngăduință superioară în timp ce-și rotea cheile mașinii pe deget. Nu, nici vorbă, i-a răspuns Carmina și au început să coboare scările. Mama ta este foarte îngrijorată în privința Fanei, asta-i. Ei, a scuturat mâna a plictiseală Ovidiu, fleacuri de-ale mamei. Fana se simte foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu sine ca pe-o armură, blazarea. Vrei s-o iei de soție, ori ba? îl întrebă enervată când urcau scările către locuința lor. Cred că da, îi răspunse cu voce înceată, în timp ce-și căuta în buzunarul sacoului cheia. Pe urmă săltă din umeri și, traversând holul, pătrunse în bucătărie, îl auzi cum deschide frigiderul și cum își toarnă din sticlă o cană cu vin alb. Bea, se gândi Sidonia și își descheie bareta la pantofi, bea singur, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai acătării, mai cu sclipit, vorba poetului. În ziua aceea, pe sârmele de telefon din fața primăriei se adunaseră zeci și zeci de rândunele. Și ce ceartă pe ele și ce splendoare de ciucuri se alcătuiau. Funcționarii tocmai își scoteau de sub cheie actele și le aranjau lenevoși pe birouri. Apoi își ascuțeau îndelung creioanele și priveau afară pe geam erau indispuși în somnolența lor cu toate că se anunța o zi frumoasă. Asta-i profesoara de pian a Monicăi? întrebă unul. Asta-i, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
umeri. Nu ești gata, a întrebat cu ton stăpânit, fără nici o nuanță și s-a întors spre fereastră. Puiul de tei își legăna frunzele puține, bătea vântul, dar cerul era cu desăvârșire senin. Bărbatul și-a scos din buzunarul trenciului cheile mașinii și, cu degetul petrecut prin inelul lor, a început să le legene într-o parte și alta, ca o pendulă a nerăbdării lui. Într-o transmisiune de-o clipă a fluidului unei stări, mama s-a lăsat copleșită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
oameni, la aprozar sunt struguri negri, dar ea nu mai are timp să aștepte, pornește ca un bolid către blocul ei. Pe scări, între etaje își mai trage sufletul, se sprijină epuizată de balustradă. Sunt nebună, își zise în timp ce introduce cheia în broască, sunt nebună de legat. Se odihnește sprijinită de perete, în hol poșeta îi alunecă din mână, își leapădă pantofii, mai face câțiva pași și se prăbușește în fotoliu, cu genunchii tremurând. Zace acolo nemișcată, palidă, câteva minute pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mătase, țesătura alunecă pe ea și pielea ei alunecă pe țesătură, acum e gata, roaba a fost pregătită, minuțios pregătită pentru venirea stăpânului. Puțină muzică, derularea unui CD durează patruzeci de minute, acum vine, acum vine. Îl aude cum întoarce cheia în broască, aleargă în întâmpinarea lui, aproape se lovesc unul de altul în hol. Știam că vii, știam că vii, exclamă ea. Sărut mâna, Carmina, rostește el protocolar și-i sărută de câteva ori degetele reci, subțirele. Ți-i frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
intră pe ușa blocului, se opri în fața cutiilor poștale. A ei era goală, bineînțeles, cine să-i scrie și despre ce? În lunile din urmă nu primise decât citațiile de la tribunal și avizul telefonic. Atât. Ar fi vrut să învârtă cheia în broască și dintr-odată să-și amintească de problemele ei multiple, studii, lecturi, corespondențe. Dar când pătrunse în hol știu că o așteaptă aceeași lâncezeală ca ieri, alaltăieri, ca în toate zilele din urmă. Din cauza ploii, a vântului, bătrâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la postul de pază bătrâna, nemișcată, consternată, figura ei o făcu să întoarcă privirea înapoi. Mașina lui Ovidiu era acolo, parcată lângă bordură, în vechiul ei loc. De altfel observă la geamurile ei o lumină pală. Ovidiu nu-i predase cheia apartamentului. Deși divorțul se terminase de patru luni, între ei nu se discutase încă problema partajului. Ovidiu nu-și luase decât hainele, magnetofonul, aparatul de fotografiat, cortul și alte câteva obiecte mărunte. Mobila din dormitor fusese cumpărată de Sidonia, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
insistență, mergeam foarte încet, speram să te întorci din reflex. N-ai făcut-o, erai prinsă de vorbă, nu m-ai văzut nici când am trecut cu mașina pe lângă voi și asta mi s-a părut fantastic! Am venit aici, cheia era încă în portmoneul meu, mașina am lăsat-o special la vedere, să știi că sunt sus, ca nu cumva să urci cu el, n-aveam nici un chef de scene grotești. Am dorit să-ți spun toate astea. Înțeleg, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
avusese două zile sterpe când "știuse" că vine, se îmbăiase, se parfumase, își masase obrajii, își aranjase cu ondulatorul vârful la păr, cu respirația accelerată, tot mai speriată că el va veni înainte de a isprăvi ea pregătirile, că va auzi cheia învârtită în broască, în timp ce va sta întinsă pe pat cu ochii acoperiți cu pansament, sub infuzia de tei ce-i atenua cearcănele, o va găsi așa cu mâinile ridicate în sus spre tavan, ca sângele să coboare încetișor de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
frumoși ani din viață. Larisa îi spusese într-o seară, la munte, pe terasa unei vile: Știu totul despre voi, Ovidiu, absolut totul. E inutil să negi. Știu unde-ți parchezi mașina când te duci la ea, știu unde ții cheia de la apartamentul ei, tot, tot, tot. Fii atent numai, să nu întinzi prea mult coarda. Habar nu am cât timp sunt dispusă să închid ochii. La început am crezut că între voi e un sentiment de prietenie, cum se creează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
așteptând într-o cută a cearceafului. În timp ce-și făcea în pripă bagajul, cineva sunase la ușă lung, insistent. Nu știa cine este. Împietri acolo, aplecată deasupra geamantanului și inima-i zvâcni cu putere. Nu era Ovidiu, el avea cheie, se putea reîntoarce oricând, era altcineva. În momentul acela avea credința că de peste tot o pândește o primejdie. Așteptă nemișcată până când persoana din fața ușii renunță și plecă. O clipă se gândi la Sidonia. Poate Ovidiu se dusese la ea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Se trezise în parcare, lângă locuința sa, furia i se dizolvase pe drum, rămăsese doar o stare de incubație lentă, un tremur al mâinilor. Nu s-ar fi crezut capabil să facă ceea ce făcuse. Trebuia să găsească alt final. Răsuci cheia în contact și rulă înapoi, opri în fața blocului Carminei, în timp ce înainta pe alee văzu la apartamentul ei lumina aprinsă peste tot, erau singurele ferestre luminate, urcă repede, presat de sentimentul vinovăției, pe scări căută cheia în sacou, în pantaloni, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să găsească alt final. Răsuci cheia în contact și rulă înapoi, opri în fața blocului Carminei, în timp ce înainta pe alee văzu la apartamentul ei lumina aprinsă peste tot, erau singurele ferestre luminate, urcă repede, presat de sentimentul vinovăției, pe scări căută cheia în sacou, în pantaloni, peste tot, n-o găsi nicăieri. Se opri în fața ușii. Scotoci buzunarele fără nici un rezultat. Pe urmă sună, sună de câteva ori fără să se aștepte ca femeia să-i deschidă. Coborî scările, se urcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de mult așa că se amețise puțin și i se părea că are dreptul să năzuiască la toate, că nu mai existau praguri, calea i se netezise, devenise uniformă, numai să vrea să înainteze mai departe. În timp ce, oprită la recepție cerea cheia, i-a trecut prin minte că nici măcar nu știa cum îl cheamă pe bărbatul care avea s-o urmeze în cameră, desigur avea un nume dar nu-l reținuse... Îl întâlnise pe Trofin cu totul întâmplător. Era încălțat cu pantofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ham câinele, dar nu prea o să mănânce, că e cam veche și stricată, am stat o săptămână la mare toți 3, normal. Mihai a ajuns la Londra acum, cred, ai mai vorbit cu el? îhî, nu mare lucru, am 2 chei acum, de la 2 case, și eu stau tot prin străini, zicea el în ziua aceea, boule, gândesc, adică tot nu stau acasă, o întoarce el trecând prin intersecția privirii mele. Auzi, mă întreabă Cezar la cafea, nu poți să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
telefonul era de parcă acum se aprind becurile în oraș, brusc, haaa... spune-mi ce e între noi ca să știu mâine cum trăiesc, furtuna, cică a doua zi copaci rupți, străzi închise, dar cui îi pasă? Îl încuiasem pe Marius cu cheia și eu eram pe stradă, în ploaie, cu pizza în mână, cheltuiam din banii de casă, dar ce conta? El își dăduse toți banii de pe card pentru o cameră de hotel și îmi luase o floare roșie, pe care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
de ce, mă simt atrasă, ca un fluture care nu se poate abține, e o chestie de chimie, a zis el. Te încui ca să nu pleci, și am ieșit în ploaie să iau pizza, Baby aștepta în fața blocului să-i dau cheia de la garsonieră, să-și ia proprietarul ceva din casă, și eu am cotit-o pe altă stradă și m-am ascuns în spatele unui autocar care stătea la stop, cum ar fi să mă vadă Baby că intru la hotel vis-à-vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
spre bucătărie din 3 pași pe lună, o dâră de vomă mi se scurgea în chiuvetă, ahhh, iar am ajuns în acest punct, în punctul din gaura chiuvetei, când Fetele, ce bune! ce chestie! cum le întâlnesc eu în momentele cheie și atunci, la mare, am cerut Postinor, cum mi-a indicat Marius, vezi să nu-mi vii la anul cu vreun copil, așa urât mi-a vorbit, știi Cehov? și mi-a mai spus, după ce ne culcaserăm împreună, sper să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
-te. N-o să te condamn pentru alegerea ta. — Bine, atunci o să plec, zise el. — Fie, pleacă, zise și ea. Își terminară călătoria într-o tăcere sumbră. Creighton parcă mașină în fața ușilor de sticlă ale aerogării, la terminalul pentru plecări. Lasă cheia în contact, coborî din mașină și deschise portbagajul. Fanny răsari lângă el în timp ce-și descarcă bagajele pe trotuar. Îmi pare rău, Creighton! îi spuse ea, simțindu-se îngrozitor. Distracție plăcută. El se îndepărta fără un cuvânt. Canaturile ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
În cele din urmă, această atât de râvnită libertate eșua și ea În ceea ce „dincolo” numea obișnuință. Singurătatea Împrumuta forma casei lor: cu picătura sonoră de apă prelingându-se la intervale egale pe țeava nichelată a chiuvetei din bucătărie, cu cheia Întoarsă de două ori În broască și pusă apoi Într-un loc anume În magazia de lemne, și cu crăpăturile tot mai adânci din rondul de flori devastat de căldură. Ducea cu el această singurătate În timp ce urmărea cu fruntea lipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]