2,881 matches
-
marțian sosește, dându-le lui Parkhill și soției sale jumătate din planeta Marte în proprietate. Exact atunci, pe Pământ izbucnește războiul nuclear, care pune punct sosirii coloniștilor și afacerii lui Parkhill. Scrisă pentru "Cronicile marțiene", povestirea descrie modul în care coloniștii urmăresc de pe Marte războiul nuclear de pe Pământ. Ei se reped să cumpere tot ce are vânzătorul de geamantane, preocupați să revină pe Pământ pentru a-și ajuta famiilie rămase acolo. Povestirea a fost publicată în revista "Charm", în numărul din
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
in Silence", ea apărând pentru prima dată în numărul din 15 septembrie 1948 din "Maclean's". Hathaway, fizicianul/arheologul din A Patra Expediție, trăiește pe Marte alături de soția și copiii săi într-un oraș pustiu, părăsit de multă vreme de coloniștii care au revenit pe Pământ odată cu începerea războiului. Talentul său îi permite să realizeze iluminarea nocturnă a orașului, acesta apărând ca și cum ar fi locuit. Într-o zi, pe planetă sosește o rachetă la bordul căreia se află fostul său comandant
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
2008 în timpul sezonului inaugural al Fordham University Lincoln Center Alumni Company. "Cronicile marțiene" au fost adaptate pentru radio în cadrul emisiunii SF "Dimension X", într-o versiune care conține elemente din povestirile "Vara rachetei", "Ylla", "...Și Luna va fi la fel de strălucitoare", "Coloniștii", "Lăcustele", "Țărmul", "Sezonul mort", "Vor veni ploi blânde" și "Picnicul de un milion de ani". "...Și Luna va fi la fel de strălucitoare" și "Vor veni ploi blânde" au fost adaptate și ca episoade separate în cadrul aceleiași emisiuni. Povestirile "Mars Is Heaven
Cronicile marțiene () [Corola-website/Science/324303_a_325632]
-
și Fofeldea, Nicolae Grecu din Săsăuș, fiind restaurată în urmă cu o jumătate de secol. Prima atestare documentară a bisericii din Țichindeal datează din anul 1350 când apare în actele diplomatice sub numele de Chechendeal. Era un punct grăniceresc. Primii coloniști ai localității au fost secuii, dar într-un document din 1402 se arată că satul era lociut de coloniștii sași. În arhiva Vaticanului se găsește un alt document în care se confirmă existența acestei localități administrată de un preot catolic
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Țichindeal () [Corola-website/Science/324378_a_325707]
-
bisericii din Țichindeal datează din anul 1350 când apare în actele diplomatice sub numele de Chechendeal. Era un punct grăniceresc. Primii coloniști ai localității au fost secuii, dar într-un document din 1402 se arată că satul era lociut de coloniștii sași. În arhiva Vaticanului se găsește un alt document în care se confirmă existența acestei localități administrată de un preot catolic, o dovadă în plus că sașii aparțineau, în acea vreme, cultului catolic. În locul unde a fost biserica catolică, prima
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Țichindeal () [Corola-website/Science/324378_a_325707]
-
episcopatului, al comitatului de Rupea (Kosd). Pe la 1500, Viscri este enumerată printre comunele libere ale Scaunului de Rupea, cu 51 de gospodării, trei păstori, un dascăl și doi săraci. Aici, ca și în alte comune, vechimea bisericii confirmă că așezarea coloniștilor germani a luat ființă la sfârșitul secolului XII când a fost colonizată și partea apuseană a viitorului Scaun al Rupei. Biserica-sală romanică, cum mai există în zona Rupei doar în Homorod (biserica-sală din Criț aparținea deja stilului de trecere de la
Biserica fortificată din Viscri () [Corola-website/Science/326529_a_327858]
-
a viitorului Scaun al Rupei. Biserica-sală romanică, cum mai există în zona Rupei doar în Homorod (biserica-sală din Criț aparținea deja stilului de trecere de la romanic la gotic), a avut o predecesoare care a fost parțial inclusă în aceast edificiu. Coloniștii germani (care s-au așezat în Viscri ca imigranți după domnia regelui Geza al II-lea, adică după 1162, ca ""alii Flandrenses"", în ultimul sfert al secolului XII) au găsit pe promontoriul din nord-estul comunei actuale o mică capelă. Aceasta
Biserica fortificată din Viscri () [Corola-website/Science/326529_a_327858]
-
După piesele descoperite în mormintele dinăuntrul și din afara capelei, monede și cercei de tâmplă de la începutul secolului XII, aceasta se datează între 1100-1120, ca aparținând unui grup de secui ce păzeau în acest punct granița statului maghiar feudal, înaintea sosirii coloniștilor germani. Existența capelei părăsite a dispensat pe coloniști de truda ridicării unei bazilici romanice cu trei nave, cum s-au construit în cele mai multe așezări săsești în decursul secolului XIII pe "pământul crăiesc". Adaptarea capelei s-a efectuat în etape, în
Biserica fortificată din Viscri () [Corola-website/Science/326529_a_327858]
-
capelei, monede și cercei de tâmplă de la începutul secolului XII, aceasta se datează între 1100-1120, ca aparținând unui grup de secui ce păzeau în acest punct granița statului maghiar feudal, înaintea sosirii coloniștilor germani. Existența capelei părăsite a dispensat pe coloniști de truda ridicării unei bazilici romanice cu trei nave, cum s-au construit în cele mai multe așezări săsești în decursul secolului XIII pe "pământul crăiesc". Adaptarea capelei s-a efectuat în etape, în concordanță cu evoluția socială a coloniștilor și condițiile
Biserica fortificată din Viscri () [Corola-website/Science/326529_a_327858]
-
dispensat pe coloniști de truda ridicării unei bazilici romanice cu trei nave, cum s-au construit în cele mai multe așezări săsești în decursul secolului XIII pe "pământul crăiesc". Adaptarea capelei s-a efectuat în etape, în concordanță cu evoluția socială a coloniștilor și condițiile istorice respective. Așa cum rezultă din analiza și interpretarea cercetărilor arheologice, capela s-a folosit, în prima etapă a evoluției așezării săsești, fără lărgire planimetrică, construindu-se doar o tribună de vest, susținută de patru arcade semicirculare, purtate de
Biserica fortificată din Viscri () [Corola-website/Science/326529_a_327858]
-
la 19 decembrie 2009 și a fost lansat pe DVD și Blu-ray în Marea Britanie la 11 ianuarie 2010 și în SUA la 2 februarie 2010. Poveste are loc pe planeta Marte în anul 2059, unde Doctorul se întâlnește cu primii coloniști umani din prima colonie marțiană, Bowie Base One. Aceasta este condusă de Căpitan Adelaide Brooke care va deveni un punct de cotitură în istoria umanității. Doctorul trebuie să se decidă dacă trebuie să-și folosească cunoștințele despre soarta acesteia pentru
The Waters of Mars () [Corola-website/Science/326611_a_327940]
-
care ar putea proveni de la toponimul maghiar "Erked" sau de la un antroponim germanic ("Archo" sau "Ercho"). Numele de Archita este prima oară menționat în anul 1356 sub forma "Ercud". Localitatea a fost fondată de sași în preajma anului 1200, după strămutarea coloniștilor secui care ocupau aceste meleaguri. Se presupune că primele fortificații ridicate de către săteni au început din anul 1200 și ele ar fi fost reprezentate de către o cetate de pământ situată pe locul denumit astăzi ""Dosul Cetății"". De asemenea au mai
Biserica fortificată din Archita () [Corola-website/Science/326689_a_328018]
-
care nu se știe dacă a fost reconstruită din temelii sau dacă au fost folosite structurile bisericii mai vechi din secolul al XIV-lea. Regele Sigismund de Luxemburg, în anul 1426, a acordat așezării privilegiul de a primi iobagi și coloniști, precum și de a ține târg săptămânal: Sigismund acordă în 1427 privilegiul de a ține iarmaroc de Sfântul Andrei. Privilegii se acordă și pe plan bisericesc, astfel episcopul Vlasie ("Blasius") de Timișoara acordă o indulgență de 40 de zile urmată de
Biserica fortificată din Brădeni () [Corola-website/Science/326701_a_328030]
-
a bisericii. O primă ipoteză susține că edificiul ecleziastic ar fi fost ridicat la sfârșitul secolului al XIII-lea de membrii familiei nobiliare maghiare Illyei din neamul Ákos (familie care în 1292 a primit permisunea regelui pentru a aduce primii coloniști valahi pe mosia lui); varianta ca stăpânii catolici să fi ridicat o biserică de zid, destinată supușilor iobagi de altă ”religie”, poate susținută. Mai ales datorita faptului ca aceasta biserică inițial era identică cu capela Iisus din Odorheiu Secuiesc sau
Biserica Arhanghelul Mihail din Gurasada () [Corola-website/Science/326705_a_328034]
-
Biserica evanghelică fortificată din Felmer, comuna Șoarș, județul Brașov, a fost construită în secolul XIII și este monument istoric, . Denumirea își are originea în numele unui preot care s-a stabilit în acel loc, împreună cu mai multe familii de coloniști, venite în anul 1206, și care au întemeiat un sat, căruia i-au dat numele preotului: Felmer, ulterior numele apărând și sub forma Felmern. Prima atestare documentară: 6 septembrie 1206 într-un act de donație emis de regele Andrei al
Biserica fortificată din Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/326770_a_328099]
-
Aborigenii nu formează o populație omogenă, ci constau din mai multe triburi sau clanuri, adesea cu obiceiuri și limbi diferite: înainte de colonizarea europeană se presupune că trăiau aproximativ 400 - 700 de triburi diferite de aborigeni. Aceștia erau vânători-culegători. Odată cu sosirea coloniștilor englezi, în 1788, populația aborigenă a scăzut de la aproximativ 500.000 - 1 milion de locuitori la 60.000 în 1920, în special din cauza bolilor, dar și datorită conflictelor violente cu coloniștii. Aproximativ trei sferturi din populația de aproximativ 464.000
Aborigeni australieni () [Corola-website/Science/326828_a_328157]
-
triburi diferite de aborigeni. Aceștia erau vânători-culegători. Odată cu sosirea coloniștilor englezi, în 1788, populația aborigenă a scăzut de la aproximativ 500.000 - 1 milion de locuitori la 60.000 în 1920, în special din cauza bolilor, dar și datorită conflictelor violente cu coloniștii. Aproximativ trei sferturi din populația de aproximativ 464.000 de aborigenii locuiesc în orașe și în mare parte s-au adaptat la stilul de viață al europenilor, datorita politicii de asimilare dusă de către autorități. Cel mai bine și-au păstrat
Aborigeni australieni () [Corola-website/Science/326828_a_328157]
-
la atacurile gherilelor grecești împotriva forțelor sale din Peloponez, Ibrahim a lansat o campanie de transformare a civililor în sclavi și trimitere a lor în Egipt, cât și de distrugere sistematică a teritoriului, care urmărea înfometarea supraviețuitorilor. El a adus coloniști arabi, care ar fi trebuit să înlocuiască populația elenă. Revoluționarii greci, care aveau ca motto "Ελευθερία ή θάνατος" ("Eleftheria i thanatos": „Libertate sau moarte”), au rămas pe poziții. Mai mult, au numit ofițeri simpatizanți ai cauzei elene la comanda trupelor
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
sud, și chiar mai departe spre sud la Long Island. În cele din urmă, în 1960, norvegianul a avut parte de succesul mult așteptat. Sunt aceste săpături, urme ale așezării lui Leif Eriksson din jurul anului 1003, rămâne încă un mister. Coloniștii francezi care au ajuns în teritoriul viitorului Quebec, au fost surprinși să afle de la irochezi, despre existența unui regat misterios, "Regatul din Saguenay", unde se presupunea că locuiau oameni cu pielea albă și părul blond, care aveau mult aur și
L'Anse aux Meadows () [Corola-website/Science/325753_a_327082]
-
istoric din 1845 numit „Calea spre Oregon” în care ghidul de frontieră Stephen Meek a condus o căruță prin deșertul Oregon de-a lungul unui drum care va fi denumit mai târziu Meek Cutoff. În 1845, un mic grup de coloniști care călătoresc prin marele deșert Oregon suspectează că ghidul lor, Stephen Meek, nu prea știe bine locurile în care se află și unde trebuie să ajungă. Ceea ce trebuia să fie o călătorie de doar două săptămâni a ajuns să dureze
Scurtătura () [Corola-website/Science/325763_a_327092]
-
ele să poată participa în luarea deciziilor. Dinamica puterii începe să se schimbe atunci când prind un indian singuratic pe care-l țin captiv pentru ca acesta să-i ducă undeva unde s-ar putea găsi apă. Întrebările devin din ce în ce mai apăsătoare pentru coloniști în timp ce se confruntă cu o scădere a resurselor: ar trebui ei să aibă încredere în Meek? Îi va conduce indianul la o sursă de apă sau le va întinde o capcană? Există și alții care îi urmăresc? Cât de mult
Scurtătura () [Corola-website/Science/325763_a_327092]
-
(în română "Cartea așezării") este cel mai important izvor de informații privind colonizarea Islandei. În elaborarea autorul a subliniat lista genealogică a primilor coloniști, majoritatea din ei de origine norvegiană. În ciuda unor inexactități, cartea are o importanță istorică mare. În Landnámabók sunt enumerați primii 400 de migratori scandinavi, care au debarcat pe țărmurile Islandei, între anii 850 și 930. Împărțirea pământului între coloniști fiind
Landnámabók () [Corola-website/Science/325800_a_327129]
-
primilor coloniști, majoritatea din ei de origine norvegiană. În ciuda unor inexactități, cartea are o importanță istorică mare. În Landnámabók sunt enumerați primii 400 de migratori scandinavi, care au debarcat pe țărmurile Islandei, între anii 850 și 930. Împărțirea pământului între coloniști fiind aranjată geografic. Autorul de asemenea a subliniat frontierele primelor localități islandeze, a enumerat caracteristicile coloniștilor în biografii, a subliniat strămoșii și descendenții până în secolul al XI-lea. La momentul în care fost scrisă cartea, în Islanda trăia deja a
Landnámabók () [Corola-website/Science/325800_a_327129]
-
mare. În Landnámabók sunt enumerați primii 400 de migratori scandinavi, care au debarcat pe țărmurile Islandei, între anii 850 și 930. Împărțirea pământului între coloniști fiind aranjată geografic. Autorul de asemenea a subliniat frontierele primelor localități islandeze, a enumerat caracteristicile coloniștilor în biografii, a subliniat strămoșii și descendenții până în secolul al XI-lea. La momentul în care fost scrisă cartea, în Islanda trăia deja a cincea generație de migratori. Cartea a fost scrisă în secolul al XI-lea de către savantul islandez
Landnámabók () [Corola-website/Science/325800_a_327129]
-
Columbus în noiembrie 1492. În următorii zece ani insula a început colonizarea insulei de către Spania, care a deținut-o pentru următorii patru sute de ani. Începutul secolului XVI dezvăluie faptul că au fost aduși câini de-a lungul acestor curse ale coloniștilor, cel mai probabil „câinele de Tenerife”, strămoș comun pentru întreaga familie Bichon. Acești câini mici au găsit curând drumul spre casele aristocraților spanioli și s-au dezvoltat fără prea multă influență din exterior. Ei au reușit totuși să se adapteze
Bichon Havanez () [Corola-website/Science/325071_a_326400]