2,912 matches
-
celții războinici cu ochi fioroși, ÎngînÎnd aceleași balade ca pe vremea cînd se repezeau dincolo de frontieră conduși de nenumărații lor Bruce. Nu. Catawbianul de astăzi nu este așa și nici nu-și dorește să fie așa. Nu este un simplu colonist stabilit aici, un european transplantat; pe parcursul celor trei secole petrecute acolo, În. sălbăticie, a devenit locuitorul pămîntului Întins și pustiu pe care trăiește, pe parcursul celor trei secole a absorbit structura și culoarea acestui pămînt, și-a construit un caracter, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nu mă simt bine că n-am fost și eu măcar să văd cum arată mormântul bunicului meu. — O să mergem, spuse Nick. Îmi dau seama că trebuie să mergem odată. . Cocteil preparat din gin și lămîe verde . Adresare politicoasă față de soțiile coloniștilor albi din India. . Dialect african. . Stăpîne (În swahili). . Afacere, termen de origine arabă folosit În estul Africii. . William Shakespeare, Henric al IV-lea, partea a II-a, actul III. . Jandarmeria spaniolă . Călăreț Înarmat cu o lance al cărui rol este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
statul rus s a extins an de an doar prin războaie și cuceriri, prin cruzime și banditism, prin minciună și spoliere, prin supunerea, jefuirea și arderea avuției învinșilor, prin deportarea și înfometarea acestora și aducere a în locul lor a noi coloniști, prin sfâșierea și uciderea de cătr e st ăpâni a propriilor concurenți la domnie. Acestea au fost metodele întrebuințate pentru realizarea statului multinațional rus, vecinul de la răsărit, de care ne desparte Moldova noastră. Fie că a fost Rusia lui Ivan
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
care mi-a plăcut. N-am mai citit SF de 35 de ani, și m-am simțit deodată copil, dar n-am mai găsit ursulețul. În viitor Însă-l voi găsi, căci vor exista două planete unde vor trăi descendenții coloniștilor tereștri: Viridis, cu o comunitate „neo-rousseeanistă”, și Stellaris, pe care viețuiește o societate tehnologică, „Înregimentată”, ceea ce nu e bine. Personajele sînt multe, dar expresiv conturate. Regulienii reprezintă cea mai rezistentă formă de viață imaginabilă (supraviețuiesc unui atentat cu bombă asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
este de neconceput să credem că vechea religie zalmoxiană, ce dăinuia în Dacia de o mie de ani, n-a mai avut adepți în nordul Dunării, după 275. La fel de greu de admis este afirmația că religia romană, împărtășită de numeroșii coloniști aduși în Dacia, după 106, ar fi încetat să existe după plecarea legiunilor, deoarece coloniștii în bună măsură au rămas aici cu credințele lor cu tot. Mircea Eliade susținea în cartea sa, De la Zalmoxis la Genghis-han: Nu știm ce s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mie de ani, n-a mai avut adepți în nordul Dunării, după 275. La fel de greu de admis este afirmația că religia romană, împărtășită de numeroșii coloniști aduși în Dacia, după 106, ar fi încetat să existe după plecarea legiunilor, deoarece coloniștii în bună măsură au rămas aici cu credințele lor cu tot. Mircea Eliade susținea în cartea sa, De la Zalmoxis la Genghis-han: Nu știm ce s-a întâmplat cu Zalmoxis și cultul său după transformarea Daciei în provincie romană (106 d.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
italo-illyrică. Pârvan încheie astfel aprecierile sale față de creștinismul daco-roman: atunci când am fost lăsați în vălmășagul barbarilor slavo-turanici, după 602, în secolele VII-X, noi nu eram niște copii, ci un popor romanic, creștin, viguros, încă tânăr, dar deplin închegat. De aceea, coloniștii daco-romani n-au pierit, ci au dăinuit și s-au înmulțit, extinzându-se în spațiul vechii Dacii.58 Sfârșitul creștinismului antic Secolul VII marchează începutul unor fenomene istorice care au afectat profund evoluția creștinismului în sud-estul Europei. Cel mai spectaculos
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numai abandonarea unei provincii expusă atacurilor din toate părțile, dar și consolidarea sistemului militar defensiv roman. Retragerea aureliană nu a dus la pătrunderea imediată a goților în fosta provincie romană. De altminteri, după 275, Dacia, părăsită de pătura bogată de coloniști, nu mai era tentantă pentru goți. Pătrunderea și așezarea goților în teritoriile de la de la sud și est de Carpați, care au dus curând și la izbucnirea unor conflicte cu foștii "aliați", daci, carpi și sarmați, nu s-a petrecut, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în secolul al X-lea, și chiar după aceea. După retragerea stăpânirii romane din Dacia, populația autohtonă "nu s-a strâns în obști sătești", ci ele au continuat să dăinuie în noile condiții. Așa-numiții "deditici" din Dacia nu erau coloniști aduși aici, ci populația țărănească autohtonă din provincie, de unde existența unei țărănimi provinciale, organizată în obști. Sub romani, ca și înainte de ei, Dacia a rămas o țară de obști, care n-a cunoscut sclavagismul, nici colonatul prefeudal. După părăsirea Daciei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regiunile dunărene, părțile stăpânite de creștini, el atacă lagărul cel întărit".7 Din textul cronicii rezultă că pe atunci-a doua jumătate a secolului al VII-lea-Dobrogea nu era locuită atât de slavi (păgâni) cât de creștini, latini și greci, urmașii coloniștilor din Pont. După respingerea oștilor bizantine, Asparuch și-a extins stăpânirea, în est, până la Varna (bizantină), în sud, până la Munții Haemus și, în apus, până la râul Ogost. Cele șapte triburi slave, învinse de bulgari, se supun acestora, după cum notează un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării de Jos. El constată că nici un singur nume de oraș sau de sat din antichitate nu s-a păstrat până azi pe teritoriul României (fosta Dacie), în forma sa antică, cu schimbările cerute de legile limbii. Chiar dacă unii (puțini) coloniști romani ar fi rămas în Dacia, năvălirile pustiitoare ale barbarilor au distrus aceste rămășițe neînsemnate așezate "în calea răutăților". Limba română, spune Roesler, este o limbă sud-dunăreană ce cuprinde împrumuturi însemnate din cea albaneză, vorbită în sudul Peninsulei Balcanice. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
veche știre de acest fel datează din 1211 și se referă la oștenii români din părțile Sibiului. De atunci au început românii să fie colonizați de regii unguri în Transilvania. Documentele cancelariei ungare, susține el, îi amintesc pe români în calitate de coloniști pe pământurile regale în frunte cu cnezii lor, șefii obștilor păstorești. Situația socială a românilor în Transilvania medievală, precizează Roesler, ca șerbi și oameni fără privilegii, îi arată ca noi veniți și de aceea ei nu se pot bucura de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trebuie disprețuită sau ignorată, ea fiind împărtășită și de savanți români de bună credință și avem datoria s-o examinăm cu atenție. Prin urmare, în lucrarea sa, Roesler a căutat să dovedească că românii nu sunt urmașii dacilor romanizați de coloniștii aduși aici, deoarece aceștia, toți sau cea mai mare parte a lor, au fost evacuați de împăratul Aurelian, în 275 d. H., odată cu armata și administrația imperială. După închegarea ca popor, în sudul Dunării, unde se află patria lor originară
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Romanski, într-o revistă din 1925, afirma: "cu nici o dovadă serioasă nu se mai poate susține părerea că românii de astăzi, din ținuturile Daciei de altădată, despre prezența cărora istoria nu pomenește nimic până în secolul al XIII-lea, sunt urmașii coloniștilor și dacilor romanizați".7 În 1937, la Paris, a apărut lucrarea lui Ferdinand Lot, Les invasions barbares et le peuplement de l Europe, ce cuprindea și o secțiune intitulată " O enigmă și un miracol istoric: poporul român". Cele două capitole
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
macedo-român din sud, nu se poate explica decât printr-o despărțire relativ recentă a celor două idiomuri, "poate prin secolul al X-lea". Prin urmare, conchide Lot, au avut loc două migrații: una determinată de părăsirea Daciei și retragerea ultimilor coloniști romani la sud de Dunăre, în cele două Dacii, constituite de Aurelian, în Moesia, după 275, iar cealaltă, în sens invers, efectuată de valahii (românii) transdanubieni spre nordul Dunării, categoric înainte de secolul al X-lea, de venirea ungurilor în Transilvania
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
observă: "pe când toate limbile romanice au primit, în măsură mai mare sau mai mică, vechi elemente germanice,...numai limbii românești îi lipsesc într-un chip uimitor acele amintiri din perioada rătăcirii (migrației) popoarelor". De-aici deducem că, la venirea goților, coloniștii romani nu mai erau aici (în Dacia). În aceiași termeni se exprima și Miklosich despre strămutarea (evacuarea) coloniștilor din Dacia, din nord în sud, bazându-se pe susținerile lui Vopiscus. Istoricul Tomaschek admitea o continuitate, după 275, dar pentru dânsul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limbii românești îi lipsesc într-un chip uimitor acele amintiri din perioada rătăcirii (migrației) popoarelor". De-aici deducem că, la venirea goților, coloniștii romani nu mai erau aici (în Dacia). În aceiași termeni se exprima și Miklosich despre strămutarea (evacuarea) coloniștilor din Dacia, din nord în sud, bazându-se pe susținerile lui Vopiscus. Istoricul Tomaschek admitea o continuitate, după 275, dar pentru dânsul aceasta era una traco-balcanică. Cu privire la elementul rămas în Dacia, el susținea că "nu toți au fost trecuți peste
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
populației rurale în pădurile și munții Daciei, după 275, în fața ocupației barbarilor este plauzibilă și nu mai pare absurdă. Brătianu subliniază un aspect interesant, anume faptul că, în Dacia, romanizarea nu reprezintă cu necesitate un fapt de natură etnică, deoarece coloniștii erau aduși din toate regiunile Imperiului, alcătuind un adevărat mozaic de rase și naționalități. Însă ceea ce s-a petrecut aici a fost, în special, un fapt de natură lingvistică, creșterea influenței latinei, limbă a unei civilizații superioare și a stăpânirii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Rosetti afirma, simplificând, că poporul român s-a format prin amestecul dintre slavii care ocupau regiunile dunărene și prizonierii aparținînd populației romanizate, aduși de ei din sudul Dunării. De fapt, susține Brătianu, este vorba despre trei straturi etnice succesive: 1. coloniștii romani rămași în Dacia, după retragerea din 275, al căror număr este imposibil de precizat 2. prizonierii aduși de dincolo (sudul) de Dunăre de către migratorii veniți aici, între 275-602 3. populația romanizată din sudul Dunării, în special locuitorii celor două
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Imperiului (971-1018), se cuvine să reținem că nu a existat niciodată o separare totală, o "cezură definitivă" între cele două maluri ale fluviului. Este de ordinul evidenței că poporul român nu s-a format numai în Dacia (nordul Dunării), din coloniștii romani lăsați aici de Aurelian, amestecați apoi cu slavii. Este cât se poate de clar că ei (coloniștii) au primit sprijinul elementelor romanizate din sudul Dunării, care au evoluat într-un mediu mai favorabil păstrării latinității. Însă, subliniază Brătianu, este
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cele două maluri ale fluviului. Este de ordinul evidenței că poporul român nu s-a format numai în Dacia (nordul Dunării), din coloniștii romani lăsați aici de Aurelian, amestecați apoi cu slavii. Este cât se poate de clar că ei (coloniștii) au primit sprijinul elementelor romanizate din sudul Dunării, care au evoluat într-un mediu mai favorabil păstrării latinității. Însă, subliniază Brătianu, este "absolut inexact" să presupunem că teritoriul ocupat actualmente de români (nordul Dunării) a fost părăsit în întregime, de către
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și moesii, înrudiți cu ei, s-au desprins și alcătuiau ramura nordică a tracilor, constituind populația autohtonă a spațiului carpato-dunăreano-pontic. În teritoriile întinse ocupate de geto-daci au pătruns, în decursul veacurilor, și alte etnii, cum au fost sciții iranieni (agatârșii), coloniștii greci, celții, bastarnii, sarmații (iazigi și roxolani), dar acestea n-au schimbat caracterul etnic al spațiului autohton. În secolele I î. H-I. d. H., s-a închegat aici un mare regat dacic ce a dăinuit de la Burebista (82-44 î
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
etnogeneza)? După C. C. Giurescu, dacii alcătuiesc baza etnică a poporului român. Această afirmație se întemeiază pe argumentul că majoritatea populației din Dacia romană o forma elementul dacic. Cu toate pierderile suferite în cele două războaie, cu tot numărul însemnat al coloniștilor de limbă latină, ei au păstrat preponderența numerică după cucerirea Daciei, sub stăpânirea romană (106-275). Dacii erau locuitorii satelor și oricât de numeroase și populate ar fi fost orașele, satele le întreceau ca număr și populație. Dacă romanitatea a prins
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cele 12 orașe cunoscute din Dacia, 9 au nume autohtone, terminația -dava din numele unor orașe (Sucidava, Capidava) a supraviețuit. Pe lângă dacii din provincia romană, în teritoriile învecinate trăiau dacii liberi: în Moldova, Muntenia, Crișana, Maramureș. În cursul conviețuirii, cu coloniștii romani, dacii au fost asimilați de ei, dar au transmis un număr de cuvinte ce au intrat în vocabularul limbii române. Romanizarea Este un proces complex, desfășurat într-o lungă perioadă de timp, pe parcursul câtorva secole. El a început odată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost strămutați în Moesia, pe pământ deja roman. Dar etapa principală a romanizării o reprezintă perioada stăpânirii romane (106-275). După cucerirea și transformarea ei în provincie, a început procesul de colonizare cu elemente romane sau în curs de romanizare. Numărul coloniștilor a fost însemnat ("infinitas copias hominum") și ei proveneau din întreaga lume romană ("ex toto Orbe Romano"). Coloniștii erau atrași de bogățiile Daciei și erau exponenții (purtătorii) civilizației provinciale romane. În perioada aceasta, ca limbă a statului, a justiției, a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]