2,866 matches
-
contractul a fost gresit calificat si poate produce alte efecte juridice. Cauza constă în intenția asociaților de a se asocia pentru derularea împreună a unor activități comerciale 100. Cauza trebuie să fie licită, morală și în concordanță cu regulile de conviețuire socială. Cauza actului constitutiv lipsește, este falsă sau ilicită în cazul societăților fictive. 1.2. Condiții de formă ale actului constitutiv (contractului de societate comercială) Potrivit art. 5 alin. (2) din L.S.C. contractul de societate se încheie sub forma înscrisului
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
anonimi, atomi sociali fără nici o legătură între ei. Sociologul german Tönnies sintetizează această mutație prin celebra metaforă a trecerii de la comunitate la societate. Mai exact, se trece de la o colectivitate caldă, naturală și spontană, fondată pe alianțe de sînge, pe conviețuirea vecinilor și coeziunea credințelor la o colectivitate rece, artificială și forțată, întemeiată pe contractul de interes, pe avantajele pe care le pot avea unii de pe urma altora și pe logica științei. Metafora a avut un ecou răsunător, căci ilustrează unul dintre
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
pe baza unor principii bine conturate cum sunt cele de colaborare, respect și ajutor reciproc Între state, respectarea independenței și suveranității „Trăim Într-o lume a independenței Între state. Cooperarea lor validă e construită pe fundamentul solid al respectării principiilor conviețuirii. Numărul mare de interacțiuni (consulaturi politice, comerț, proiecte comune și societăți mixte) arată că gradul de conexiune al lumii crește. Interacțiunea pașnică a statelor este cel mai sigur antidot la tendințele de conflict, violență și război.”
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Eliza-Carolina Vieru () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93558]
-
de BOR este biunivocă: Biserica nu face politică, iar Statul nu se amestecă în treburile Bisericii. Autonomia formal căpătată a Bisericii devine inoperantă atunci când Biserica este controlată de un partid politic. Modelul bizantin care funcționează în Ortodoxie este modelul de conviețuire a celor două tipuri de autorități: autoritatea laică (Statul) și autoritatea ecleziastică (Biserica). Modelul creștin-oriental al raporturilor dintre religie și politică este prost cunoscut și judecat de către occidentali. Unii autori, precum Hugo Rahner subliniază contrastul dintre supunerea Bisericii orientale și
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
luarea de decizii în familie 142 6.2.4. Planificarea familială și costul copilului 145 6.3. Satisfacția în viața familială 148 6.3.1. Diferențieri marcante 148 6.3.2. Factori ai reușitei și nereușitei familiale. Sindromul incapacității de conviețuire 150 6.4. Ciclul vieții familiale 153 6.5. Violența în familie 156 Capitolul 7 Divorțialitate, recăsătorire și alternative nonmaritale 7.1. Divorțialitatea și cauzele ei 169 7.1.1. Creșterea disrupției conjugale în societatea contemporană 169 7.1.2
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
la rândul lor, pot fi căsătoriți cu una sau mai multe femei. (O asemenea situație se întâlnește frecvent la unele populații din Africa.) În acest caz avem o familie extinsă poligamă. Mulți autori preferă să includă însă acest tip de conviețuire în grupul domestic (vezi 3.5.) și să considere familia poligamă ca familie extinsă. În al doilea rând, sistemul familiilor extinse este tipic pentru societățile nonindustriale, în vreme ce familia nucleară, ca unitate independentă, caracterizează societatea industrială și postindustrială. În acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
ideale, cazurile concrete de familii fiind abateri mai mult sau mai puțin semnificative de la modelul teoretic. De exemplu, cuplul conjugal fără copii este subsumat tot familiei nucleare, iar un părinte cu un copil, de asemenea. Familie extinsă este considerată și conviețuirea soț-soție (fără copii) cu părinții unuia dintre ei, la fel situația de soț-soție (cu copii) și un părinte al unuia dintre soți. Se distinge astfel, atât la nivelul familiei nucleare, cât și la nivelul familiei extinse, între familii complete și
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
dintre tatăl biologic și tatăl social, precum și nevoia ca acesta din urmă să existe; ritualul de căsătorie are loc tocmai în vederea acreditării sociale a unui tată (soțul de ritual). Așa încât, cu toate că exemplul Nayar infirmă universalitatea unor dimensiuni esențiale ale mariajului (conviețuirea, relații sexuale soț-soție, stabilitate și durată), el dovedește caracterul universal al căsătoriei, chiar simbolică, drept formulă dezirabilă de a crește copii și de a le atribui acestora un statut social. În tradiția funcționalistă, antropologii culturali insistă că situația este, în
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
pierderea identității. La fel, aproape o jumătate dintre americanii japonezi se căsătoresc în afara propriului grup etnic (Takagi, 1994). Într-o viziune societală mai largă, cred că ar fi bine să notăm și beneficiile căsătoriilor mixte, pe linia unei mai bune conviețuiri intergrupale și comunitare, a posibilității de reducere a potențialului de conflictualitate interetnică, a creșterii coeficientului societal de interculturalism activ. Tabelul 4. Homogamie etnică Apartenența religioasă este în mare măsură asociată cu cea rasială și etnică. Studiile care au izolat doar
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
predictor al fericirii ca adult, cu mențiunea crucială - dacă este un mariaj fericit (Glenn, 1998). 6.3.2. Factori ai reușitei și nereușitei familiale. Sindromul incapacității de conviețuiretc " 6.3.2. Factori ai reușitei și nereușitei familiale. Sindromul incapacitĂȚii de conviețuire" Într-o investigație ce urmărea problemele majore cu care se confruntă familia, efectuată în 1984-1985 (Iluț, Cordoș, 1986), ne-a interesat și percepția cuplurilor conjugale referitoare la sursele satisfacției și insatisfactiei maritale. Pe baza aprecierii unor itemi, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
avute cu subiecții și cu unii experți în problemele familiei rezultă că motivele tensiunilor grave și apoi ale disocierii (de fapt sau de drept) a familiei sunt foarte strâns legate între ele, formând un gen de sindrom al incapacității de conviețuire conjugală normală. În viziunea subiecților (în speță, a femeilor), în centrul lui ar sta „lipsa sentimentelor de dragoste”. Acest lucru contează foarte mult, mai ales la cuplurile tinere, dar chiar și aici ea apare mai degrabă ca un efect al
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
cauzală: alcoolismul bărbatului duce la infidelitatea soției sau, simetric, descoperirea infidelității duce la sau accentuează consumul de alcool. Discutând despre sursele tensiunilor grave din familie, am încercat să circumscriem un nucleu factorial responsabil pentru acestea, un sindrom al incapacității de conviețuire normală. Ne putem îndreptățit întreba care ar fi constelația de factori ai reușitei familiale (ideal ar fi al fericirii familiale)? În clasamentul condițiilor unei vieți de familie reușite, pe primul loc figurează „sinceritatea și respectul reciproc”. Este o condiție, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
intră în acțiune condiții de reușită pe măsură ce sunt satisfăcute cele de bază (sex, confort etc.). Desigur, ar fi vorba doar de o analogie sugestivă, pentru că dacă Maslow se referă la motivația individuală, în familie avem de-a face cu interacțiunea (conviețuirea) a cel puțin doi membri. Iar dacă teoria ierarhiei motivelor este valabilă doar ca o tendință statistică în sens foarte general, cu atât mai mult se poate stabili un model explicativ (și eventual terapeutic) pentru cuplurile conjugale. Totuși, doar cu
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
mai mult se poate stabili un model explicativ (și eventual terapeutic) pentru cuplurile conjugale. Totuși, doar cu titlu cu totul ipotetic, am putea spune că reușita familiei este asigurată, statistic vorbind, prin absența factorilor tensionali ce formează sindromul incapacității de conviețuire normală, la care s-ar mai adăuga: deplină înțelegere erotico-sexuală, un anumit confort material și social și o anume consensualitate cultural-axiologică (valori fundamentale comune, nu neapărat „gusturi” specifice identice). Contează bineînțeles și condițiile premaritale, dintre care cunoașterea profundă reciprocă înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
de alcool și droguri, de lipsa de bani, de inegalitatea flagrantă în efectuarea treburilor gospodărești, de gelozie. După cum arătam în subcapitolul 5.3.2., în viziunea mea, aceste caracteristici sunt atât de interdependente, încât formează un sindrom al incapacității de conviețuire normală care duce, în marea majoritate a cazurilor, la disoluția familială. În acest spirit, violența familială poate fi considerată o cauză directă a divorțului, dar și o variabilă intermediară, în sensul că ea cumulează efectele unor factori sociali și psihologici
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
pe temeiul dragostei adevărate (romantice), dezinteresate, ajung să divorțeze în asemenea proporție? Ironic (și paradoxal), răspunsul este că tocmai de aceea. Adică, dacă cineva se căsătorește din dragoste, ceea ce înseamnă suport emoțional, afecțiune, confort psihologic, de ce să mai continue o conviețuire conjugală în care acestea au dispărut? Sistemul marital fundamentat pe nevoi expresive și mai puțin pe cele instrumentale (economico-productive, instruirea și profesionalizarea copiilor, presiunile grupului și ale familiei extinse etc.) conduce la o mai mare libertate de dizolvare oficială a
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
la dimensiunea „deziluzie și dezamăgire cu privire la viața concretă de familie”. Sintetizând rezultatele unei cercetări proprii efectuate în anii 1984-1985 privitoare la percepția surselor de satisfacție și insatisfacție maritală, am arătat că se poate vorbi de un sindrom al incapacității de conviețuire, în centrul căruia se situează „lipsa sentimentelor de dragoste”, consumul exagerat de alcool, asociat cu cheltuirea banilor, distribuirea inechitabilă a sarcinilor gospodărești, violența verbală și fizică, gelozia, infidelitatea (vezi 5.3.2.). Într-o cercetare asupra tinerei familii, alături de aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
și operatori, cât și pentru populație). Personal, cred că o sursă de distorsiune a fost și continuă să fie și folosirea expresiei „uniune consensuală” în întrebările adresate populației. În literatura de specialitate franceză sunt trei termeni care desemnează situațiile de conviețuire fără contract legal: concubinaj, coabitare și uniune liberă (union libre). Deși unii autori încearcă să facă distincție de conținut între ei (Roussel, 1986), termenii acoperă practic aceeași realitate. În engleză, cuvântul consacrat este cohabitation. Într-un limbaj mai tehnic, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
cupluri informale” (Segalen, 1987). Și pentru limba română s-ar putea desprinde anumite nuanțe între „concubinaj” și „coabitare”, dar ele pot fi folosite ca echivalente. Nuanța relevantă este aceea că în tradiția românească, și probabil că nu numai, concubinajul desemna conviețuirea „nelegitimă” a două persoane mature, în tot cazul nu foarte tinere. Pentru acestea din urmă, opinia publică, gura satului - cu excepția locurilor unde se practica „căsătoria de probă”, dar care dura mai puțin decât concubinajul - societatea, în totalitatea ei, nici nu
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
și prestigiu social. Natura și dinamica respectivelor schimburi se particularizează în funcție de anumite caracteristici: a) În mediul rural, unde gospodăria continuă să fie și o unitate productivă, relațiile dintre cuplurile generaționale sunt mult mai intense, dar și mai contradictorii. În cazul conviețuirii a două sau trei nuclee conjugale, continua intersecție în treburile domestice dintre membrii familiei, cu predilecție dintre noră și soacră, este o sursă majoră de tensiuni. Permanenta interacțiune dintre bunici-părinți-copii în fluxul vieții de zi cu zi are, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
Family Diversity (2000), editată de D. Demo, K. Allen și M. Fine, se afirmă că cel mai rațional este ca în loc de a aplica relativismul (toate genurile de familie sunt egal de „bune”) sau absolutismul (există clar o singură formulă de conviețuire familială potrivită pentru umanitate), să admitem că sunt preferabile multe tipuri, dar nu toate. Autorii recunosc că prin „bun” și „rău” încălcăm principiul neutralității axiologice, dar propun ca termenul de familie „bună” să fie operaționalizat în eficiența individului în raport cu familia
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
fundamentale în profilul familial al societăților moderne și postmoderne. Două observații se impun aici: 1. nu este vorba numai de schimbări profunde în funcțiile și procesele de interior ale familiei integrale clasice, ci și de transformări structurale ale modalităților de conviețuire în societate; 2. aceste modalități (familii monogame, familii reconstituite, coabitare, celibat, cupluri homosexuale) au existat și în trecut - cu excepția oficializării căsătoriei dintre homosexuali-, dar ele erau, în general, cazuri izolate. „Revoluția” care s-a produs, numită pe nedrept de unii
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
pe tehnicile terapiei structurale - ce au menirea de a controla și reduce conflictele maritale și familiale și nivelul general de EE; - în faza a patra, atenția se focalizează pe pacient, purtătorul de boală, dezvoltând strategii care să-i permită o conviețuire optimă cu ceilalți membri ai familiei: se insistă asupra consecințelor actelor comportamentale ce sfidează regulile familiei, se interzice folosirea drogurilor și a violenței în familie; - practica arată că terapia psihoeducațională multifamilială - ședințe comune cu mai multe familii și tratament psihologic
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
2004, altă motivație a actului decât apariția națiunii moldovenești: „motivul definitoriu, cauza principală a apariției și afirmării noului stat a fost năzuința de eliberare națională, socială și politică a comunității etnice cu numele de moldoveni, constituită pe baza întrepătrunderii și conviețuirii urmașilor dacilor liberi din spațiul carpato-nistrean cu populația romanizată de la nord-vest de Carpații Orientali. Voința nestrămutată de libertate, de a trăi și munci de sine stătător pe pământurile lor din Carpați până dincolo de Nistru a celor care, în balada norodnică
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
4, 1-4 pacea, posibilitatea încetării oricărei forme de război, este considerată o soluție escatologică definitivă. Transformarea armelor în instrumente agricole oglindește raportul ultim al omului cu pământul devenit, dintr-o proprietate de ocupat sau de apărat, loc de muncă și conviețuire. În aceste texte, contemplăm o răsturnare a condiției omenești primordiale de după cădere: pământul, datorită uciderii lui Abel, scăldat de sângele fratern, nu-l va mai face părtaș pe Cain de forța binecuvântării pe care o conține. Uciderea lui Abel creează
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]