2,897 matches
-
demoni, penele de cucoș, vopseaua roșie și petele negre, care, în nouăzeci și nouă, din o sută de cazuri, sunt instrumentele histrio-lui literar 14. Susține, cu tărie, ca "accidentul, ori intuiția, nu justifică nici un moment din compoziția lui [a poemului "Corbul"]"15, ceea ce este, desigur, o exagerare deliberată, menit să corecteze antiraționalismul caracteristic doctrinei romantice. Aflăm unele precizări suplimentare, într-o recenzie mai veche, "Drake și Halleck", pe care Edgar Poe a publicat-o în Southern Literary Messenger, în 1836. Răspunsul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
această ocazie, este mediat de ceea ce el numește, folosind un termen din frenologie, "Facultatea Idealității", adică, de imaginație. În schimb, din punctul de vedere al creatorului, operă rămâne, în esență, produsul unei activități pur intelectuale [s.n.], sau cum spune autorul "Corbului", apelând, din nou, la F. J. Gall, al "organelor Cauzalității și Comparației"16. Și în viziunea lui Ion Barbu, dar și în cea a tradiției "poeziei pure", cu care are vădite relații, si care face din autorul american un precursor
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
pare să spună tot Barbu, urmând îndeaproape pe Edgar Poe18, transformă opera poetica în expresia inconștiență a unei gândiri care depășește autorul ei, iar acesta din urmă, devine, astfel, un simplu vehicul al ideii, se preschimba, cum ar spune autorul "Corbului" în "didacticism". Poezia nu ar mai fi, în acest caz, frumusețe pură și absolută. Procedând astfel, sugerează Barbu, poetul ar renunța nu numai la propria responsabilitate, dar și la autonomia operei sale, pentru care "construcția" (cf. "intrigă" poescă) rămâne datul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
al șaselea simt"; a acelei facultăți ce recunoaște frumosul, i.e., ordinea și armonia cerească, în opoziție cu rațiunea, care se ocupă doar de adevăr"46. Astfel "mântuiți, regenerați"47, oamenii își redobândeau condiția divină. Semnul iluminării, sugerează în continuare, poetul "Corbului", este o amplificare a intuiției, prin care poetul primește atingerea "conștiinței cosmice", fără a-și pierde, totuși, memoria fizică. La rândul lui, bergsonismul pornește și el de la ideea muzicii că esența a lucrurilor: durată, i.e., creația continuă și indivizibila de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
să trezească în cititori Sentimentul Poetic, adică, viziunea armoniei și ordinii Naturii, preceptele consistentei și unității efectului, caracteristice construcției poetice - , Edgar Poe rezolva, teoretic și practic, cerințele decurgând din ele, explică, în opinie barbiana, incapacitatea ("deficien[ta]") versurilor memorabile din "Corbul" ("silabele prăpastii") de a exprima deplin "Adevărul" și golește, oarecum, de semnificații mai profunde ("vid[a]") celebrul leitmotiv "nevermore". Cauza? Ceea ce am putea numi o concupiscenta a simțurilor, ce aparține, în ceea ce-l privește pe autorul român, unei etape "de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
sigur și bustul) făceau atunci deficiențe silabele-prăpăstii, vida enunciație "never more"2 (italice în original). Soluția poescă oferă doar "sentimentul" unei realități transcendente - idee la care Barbu adera -, dar, care rămâne, atât pentru poetul american, ca și pentru protagonistul din "Corbul", în ultimă, instanța, inaccesibila: Iar sufletul meu, din umbră ce se-ntinde pe podea / Nu se va mai ridică niciodată!"3 Fundamentală pare să fie, în viziunea barbiana, lipsa unei metode precise, în sensul rigorilor "lirismului absolut", care să transfigureze
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
contrar propriei poetici, Edgar Poe se dovedise neputincios să le elimine, probabil, din cauza corsetului prea strâmt al logicii (mai mult psihologice) a efectului. Poetul american chiar insistă, în "Filozofia compoziției" asupra grijii de a păstra, până la un punct, situația din "Corbul", în limitele realului, pentru ca, spune el, țintește, în primul rând, la un efect "psychal" (psihic) concret: Odată cu deznodământul propriu-zis - odată cu replică Corbului "Nevermore" la întrebarea ultima a îndrăgostitului dacă își va întâlni iubita într-o altă lume - poemul, în acest
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
efectului. Poetul american chiar insistă, în "Filozofia compoziției" asupra grijii de a păstra, până la un punct, situația din "Corbul", în limitele realului, pentru ca, spune el, țintește, în primul rând, la un efect "psychal" (psihic) concret: Odată cu deznodământul propriu-zis - odată cu replică Corbului "Nevermore" la întrebarea ultima a îndrăgostitului dacă își va întâlni iubita într-o altă lume - poemul, în acest stagiu evident al unei narațiuni simple, putem spune că se întregește. Până acum, totul este în limitele plauzibilului, ale realului [s.n.]5
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
detaliată a acestui aspect al creației poetice descoperim în conferința lui Ion Barbu despre Jean Moréas (1947), poetul francez, în care vede un continuator al revoluției poetice inițiate de Edgar Poe. Cu această ocazie, poetul român îi "reproșează" lui autorului "Corbului" tocmai lipsa de preocupare de a delimită, în "Filozofia compoziției" și "Principiul poetic", mai strict, domeniul poeziei și de a "funda axiomatic", adică de a dezvolta un "sistem de gandire" (poetic), pornind de la câteva adevăruri, cu o cuprindere mai largă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ci prin specialitatea universului ei"40. Ceea ce-i lipsește lui Edgar Poe este tocmai o formulă eficace de a accede la realitatea ideală (domeniul Frumosului), pentru că de fapt, procedeele imaginate de el, în "Filozofia compoziției", construcția în sine a poemului "Corbul" [The Raven], par să țină, eminamente de o logică obișnuită (spațială/ retorica!) și mențin, deci, poezia în contingent. Începută de el, revoluția poetica este desăvârșită, explică Ion Barbu, într-o conferință din 1947, de către Jean Moréas, autorul Stanțelor [Leș Stances
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
spre integrarea cu Creația divină, posibilă doar prin metamorfoza morții. Barbu pare să spună că Edgar Poe a intuit esență poeziei - poezia există atât timp cât răspunde doar unui scop estetic - , doar că operația de "purificare" nu este dusă, cel puțin în "Corbul", până la consecințele ei ultime, sau este direcționată greșit, în "Filozofia compoziției"47. Soluția teoretică, dar și rezolvare ei practică găsită, ale cărei date primare Poe le întrezărește, fără a le dezvolta corespunzător, nu satisfac întru-totul exigențele autorului român, fapt ce
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
totuși, indigentă o faptului celui mai stingher, înscris în vidul unei butelii - buretoasa, venerabila navă a Științei, forțează acest cer solidar. Și pânzele ei deprimate aliază aedica stirpe a Ușerilor, înnodatelor, geloaselor rase de jos: în acele semne de gudron (corbi întorși în ghirlande) a caror ivire aici e singura proferare a iadului, acceptată vreodată sub ceruri, cuvantul complet 5. (italice în original) DISCOVERY Ceea ce pune în evidență, în aceste rânduri, Ion Barbu este tocmai dimensiune metafizica a artei, idee pe
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
și să își regăsească dispoziția vatică, drumul către "mulțime" ("înnodatel[e], geloasel[e] rase de jos"). Cuvântul scris ("semne de gudron") ce, în determinările lui obișnuite, aparține lumii sublunare ("iadul"), odată reinvestit cu puteri orfice ("complect"), devine locul unui miracol (corbi întorși în ghirlande), al unui transfer (al unei viziuni) spre un tărâm ideal - și, de aceea, acceptat "sub ceruri[le]" poeziei pure - , în care adevărul ultim se întrupează ("DISCOVERY"). O idee asemănătoare este exprimată, altcumva, de S. Mallarmé, în prefață
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
și mlădioasă, puica/ Trupșor alung avea ca nevăstuica./ Purta un brâu vârstat cu borangic,/ șorț alb - precum smântâna din ibric -/ Pe șale și tivit cu horboțele,/ O ie albă numai-n găurele/ Lucrată jur în jurul gâtului,/ și guleraș ca pana corbului./ La scufa albă își lega cordele/ Aidoma cu gulerul și ele,/ Iar sus pe frunte-și înnoda maramă./ și-avea o uitătură...mamă, mamă.../ Sprâncenele subțiri, ca din condei,/ și negre, tot la fel cu ochii ei./ Mai mândră arăta
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
viu, prieten și dușman, în același timp.152 Element fundamental în toate sistemele cosmogonice simbol al vieții și al creației, focul se opune apei, ca principiu activ, masculin (yang) și este izomorf păsării Pasărea de foc din mitologia slavilor (Zar-ptica), corbul igni-fer al australienilor, zburătorul din folclorul românesc, Phoenix la popoarele mediteranene. Purificator și dătător de viață, "focul viu" apare în ritualurile și ceremoniile specifice sărbătorilor calendaristice.153 În mitologia românească, focul nou, de primăvară, este sărbătorit de Alimori (Transilvania și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-se în adevărate metafore ale timpului: ianuarie genarie, ghenarie, ghenare, călindariu, cărindariu, cărindar, carindar; februarie faur, făurariu, făurar, luna faurilor de fier care pregătesc fiarele aratului (în Bucovina se spune că în februarie e așa de frig încât crapă ouăle corbului, iar țiganii se tem de frigul din februarie, zicând "Șie iarna cât de reașie / Numai făurariu de-ar treașie, / Șie iarna ori nu șie, / Numai făurariu nu vie", iar, în Bucovina se spune "Fie orișicât de rece, / Numai făurar de-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la toate fetele, numai la fata cea sortită vânătorului nu ajunge, ea primind un alt dar, cel al cununii de mireasă. Astfel, colinda cerbului devine o prevestire și o drămuire a sorții: Hei, tu, pane, voinice, Nu-ți chinui calul corb, / Calul corb de sub tine! / Nu sunt cerb pentru vânat, / Nu sunt cerb crescut de-o zi, / Nu sunt cerb crescut de-un an, / Ci sunt cerb crescut de trei ani, / Trei ani lăptișor am supt, / Lăptișor am supt și iarbă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fetele, numai la fata cea sortită vânătorului nu ajunge, ea primind un alt dar, cel al cununii de mireasă. Astfel, colinda cerbului devine o prevestire și o drămuire a sorții: Hei, tu, pane, voinice, Nu-ți chinui calul corb, / Calul corb de sub tine! / Nu sunt cerb pentru vânat, / Nu sunt cerb crescut de-o zi, / Nu sunt cerb crescut de-un an, / Ci sunt cerb crescut de trei ani, / Trei ani lăptișor am supt, / Lăptișor am supt și iarbă-am păscut
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
stâlpul de pe morminte.234 În mentalitatea arhaică românească, pasărea este ambivalentă, întruchipând atât forțele întunericului, cât și puterile luminii, prevestind binele sau răul, supunându-se metamorfozelor continue pentru a răstălmăci lumea înțelesurilor simbolice. Astfel, în hieraldica românească, pasărea prezentă este corbul, corbul valah și corbul corvinilor. În unele steme, corbul este înfățișat cu aripile deschise și cu ciocul orientat spre emblema soarelui. Corbul încadrat de soare și de lună apare pe stema Țării Românești în cronicile și cărțile de cult din
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de pe morminte.234 În mentalitatea arhaică românească, pasărea este ambivalentă, întruchipând atât forțele întunericului, cât și puterile luminii, prevestind binele sau răul, supunându-se metamorfozelor continue pentru a răstălmăci lumea înțelesurilor simbolice. Astfel, în hieraldica românească, pasărea prezentă este corbul, corbul valah și corbul corvinilor. În unele steme, corbul este înfățișat cu aripile deschise și cu ciocul orientat spre emblema soarelui. Corbul încadrat de soare și de lună apare pe stema Țării Românești în cronicile și cărțile de cult din secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În mentalitatea arhaică românească, pasărea este ambivalentă, întruchipând atât forțele întunericului, cât și puterile luminii, prevestind binele sau răul, supunându-se metamorfozelor continue pentru a răstălmăci lumea înțelesurilor simbolice. Astfel, în hieraldica românească, pasărea prezentă este corbul, corbul valah și corbul corvinilor. În unele steme, corbul este înfățișat cu aripile deschise și cu ciocul orientat spre emblema soarelui. Corbul încadrat de soare și de lună apare pe stema Țării Românești în cronicile și cărțile de cult din secolul al XVIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este ambivalentă, întruchipând atât forțele întunericului, cât și puterile luminii, prevestind binele sau răul, supunându-se metamorfozelor continue pentru a răstălmăci lumea înțelesurilor simbolice. Astfel, în hieraldica românească, pasărea prezentă este corbul, corbul valah și corbul corvinilor. În unele steme, corbul este înfățișat cu aripile deschise și cu ciocul orientat spre emblema soarelui. Corbul încadrat de soare și de lună apare pe stema Țării Românești în cronicile și cărțile de cult din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea. În
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
răul, supunându-se metamorfozelor continue pentru a răstălmăci lumea înțelesurilor simbolice. Astfel, în hieraldica românească, pasărea prezentă este corbul, corbul valah și corbul corvinilor. În unele steme, corbul este înfățișat cu aripile deschise și cu ciocul orientat spre emblema soarelui. Corbul încadrat de soare și de lună apare pe stema Țării Românești în cronicile și cărțile de cult din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea. În prima pecete al lui Mircea cel Bătrân, din 1390, capul corbului este orientat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
emblema soarelui. Corbul încadrat de soare și de lună apare pe stema Țării Românești în cronicile și cărțile de cult din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea. În prima pecete al lui Mircea cel Bătrân, din 1390, capul corbului este orientat spre soare care este însoțit de lună. În majoritatea stemelor, capul corbului este orientat spre soare, există doar patru reprezentări în care este orientat spre lună pecetea lui Radu Mihnea, pe un document din 1623; sigiliul lui Radu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în cronicile și cărțile de cult din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea. În prima pecete al lui Mircea cel Bătrân, din 1390, capul corbului este orientat spre soare care este însoțit de lună. În majoritatea stemelor, capul corbului este orientat spre soare, există doar patru reprezentări în care este orientat spre lună pecetea lui Radu Mihnea, pe un document din 1623; sigiliul lui Radu Vodă Șerban, din 1604 și pe stema Țării Românești în "Învățături pentru toate zilele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]