3,256 matches
-
consiliul bătrânilor satului, cu formulare diferit colorate în funcție de zonă, formulare diferite de însemnări pentru bărbați și femei... Toate pregătirile pentru Africa, începând de la studiile din biblioteca universității, până la discuțiile cu profesorul Chapel (și mai înainte lecțiile de istorie, măsurătorile de cranii, poeziile recitate...) i-au creat aceeași imagine edificatoare: un aventurier singuratic, care caută să implanteze cu eroism caracterul englezesc pe un pământ gol. Iar acum, va ajunge un fel de inspector de taxe. Ceva sigur n-a mers cum trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sub forma unui ritual în fața unei nișe din stâncă. În nișă, se află un altar plin de obiecte de tot felul. Tigvele în care se află resturile lipicioase ale libațiilor. Sunt acolo lame de cupru bătătorite, mănunchiuri de ierburi, un craniu de câine învelit în iarbă uscată. Nișa este împroșcată cu praf de cretă, sânge și bere de mei, ceea ce face dificil să vadă celelalte lucruri; briceagul, oglinda de mână, cutia goală de conserve și cele două păpuși pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Lamele se lovesc de os, despicând tendoane și înflorind intestinele prin șorturile kaki și de acolo pe genunchii scurtați și umflați.Vede capul lui Gregg rânjind deoparte în cenușă. Profesorul simte acel lucru care nu-i amintește de nimic, în timp ce craniul său despicat dă la iveală creierul și fața îi este terciuită, greu de recunoscut. Gittens imploră, Morgan se uită batjocoritor și Marchant înjură, în timp ce sunt eviscerați. Când iese soarele, este tăcere în vale și în peșterile morților. Pagină separată Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
apleacă să măture praful din colibe. Mai jos de complexul lui Daou câmpul vrăjitorilor este doar o amintire, o pată a fostului cămin lăsată pe pământ. Aproape tot ce le aparținuse albilor a fost ars, a mai rămas doar un craniu albit adăugat altarului din peștere, și un teodolit fără luciu încorporat într-un altar dintr-o fermă. Deși spiritele europenilor au fost alungate pe alte tărâmuri și încă o dată strămoșii au ieșit să le călărească femeile în timpul dansului, se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
acces de euforie, când Îi crapă capul. Sângele țâșnește cu presiune, ca dintr-o doză de suc acidulat nici o cascadă uleioasă Îi acoperă fața, aruncându-mă Într-o stare de frenezie: Îl lovesc cu sete În cap și-i trosnește craniul, se crapă, și Îmi Înfig ciocanul cu vârful despicat În materia creierului lui și pute, dar asta numai pentru că el se pișă și se cacă, și aburii aderă rapid la aerul tihnit al iernii, pe când eu smulg ciocanul scoțându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
a mers mai departe decât ceilalți și l-a lovit cu o armă. Medicii legiști deja ne-au zis că rănile probabil au fost făcute cu lovituri puternice de ciocan. Agresorul l-a pocnit de mai multe ori, spărgându-i craniul și Înfigându-i ciocanul În creier. Așa cum am spus și mai devreme, prietenii noștri din serviciul de salubritate au găsit corpul. Prietenii tăi din serviciul de salubritate Toal. Eu n-am prieteni din ăștia zdrențăroși. — L-au lăsat să zacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
-i Întorc zâmbetul. Vreau să-i trag un pumn În mutră, să-l trântesc la pământ și apoi să-i storcesc mutra aia simandicoasă și afectată de podea cu călcâiul ghetei și s-o țin tot așa până Îi explodează craniul pe linoleum, proiectându-și conținutul ăla iubitor de criminali să alunece hârșâind pe gresia din cantină. Dupaia mi-aș lua cina și nici măcar n-aș borî vreun pic, să mor io. — Îți amintești ce ți-am spus că Înseamnă PIG
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
stat Încât să i te adresezi ei cu grijile astea ale tale, nu? Ha! Dar nu pot să-mi spun punctul de vedere. Toal. Mă mâhnește, dar asta numai pentru că el e mâhnit... Nu pot să mă gândesc decât la craniul băiatului ăluia, zdrobit, la cât de scobit era capul lui și că de fapt nici nu semăna cu un cap, ci doar cu chipul unei păpuși prostuțe stricate, la cum, când distrugi ceva, când maltratezi un lucru, Întodeauna acel lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Walt Disney. Frumoasa și bestia... 000000000000000000000000000000000Ian Robertson a fost alături de soția sa, dar de fiecare dată când se uita la bebeluș Îi vedea chipul bărbatului de pe prima pagină a lui Daily Record și titlul CHIPUL UNEI BESTII Îl ardea pe sub craniu. Tu știai că nu ești ca el. Ca ăla. Trebuia s-o dovedești 000000000000000000000000000000000000000 Schimb canalele... reclame... scoțienii adevărați citesc Record.... Ai ajuns să cunoști chipul ăla. Vechiul Daily Record era pe un microfilm În Salonul Glasgow din Biblioteca Mitchell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
o creează... Rhyme observă că era aproape ora 12:00. Aproape dup-amiază... Următoarea victimă va muri în curând. Dar când? La 12:01 sau la 16:00? Un fior de frustrare și de mânie se făcu simțit la baza craniului și dispăru apoi în corpul lui de piatră. Mai era atât de puțin timp. Poate nu mai era deloc timp. Dar nu putea desprinde nicio concluzie din indiciile pe care le aveau deocamdată. Și ziua înainta încet, precum picăturile dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
să facă, să plece sau să rămână. El era cel care descoperise cadavrul în apă în timp ce mergea la muncă. Era conțopist la poliție. Și astăzi face același lucru, doar că e cu douăzeci de ani mai în vârstă și are craniul neted ca o banchiză. Nu e mai deloc greu un trup de zece ani, pe deasupra îmbibat de apă, iarna. Berfuche a tras de un colț al păturii, apoi și-a suflat în palme pentru a se încălzi. Se ivi chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cântecul acela și scrâșnetul dinților. Când auzeam cântecul colonelului - încă ne gândeam cu toții la Belle de jour, ne imaginam chipul bestiei care o ucisese -, era ca și cum un burghiu ne-ar fi pătruns în creier, încet, după ce făcuse o gaură în craniu. În fond, cântecul lui era înrudit cu ouăle cerute de judecător, micile lumi degustate la doi pași de cadavru. Nu întâmplător cei doi, Mierck și Matziev, fără să se cunoască dinainte și completându-se reciproc, s-au înțeles perfect. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fiindcă soseau zi de zi, în grupuri mari. Ne-am obișnuit. Ne-am și dezgustat puțin. Ei ne purtau pică fiindcă eram la adăpost, pe când noi... noi le purtam pică fiindcă ne vârau sub ochi pansamentele și picioarele lor tăiate, craniile prost sudate, gurile și nasurile deformate, tot ceea ce am fi preferat să nu vedem. Astfel, erau două orașe: al nostru și al lor. Două orașe în același loc, dar care-și întorceau spatele, fiecare având promenadele, cafenelele și orele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
paturi, toată dimineața aceasta am încercat ba să înțeleg, ba să nu înțeleg, ba să mă apropii de el, ba să mă îndepărtez de el, toate eforturile acestea depuse în direcții contradictorii mă sleiesc de puteri, mâna mea îi mângâie craniul, din afară totul pare a fi la locul său, nici o protuberanță, nici o malformație, iar în clipa în care mi se pare că reușesc să ademenesc veverița cu nuci, iat-o căzută în capcană, perdeaua este dată la o parte brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ochii și să sper doar la ce e mai bine. N-o să-ți vină să crezi ce-au adunat în mănăstirea asta, îmi arată el către o clădire micuță, al cărei acoperiș strălucește în inima câmpiilor pure ale Ierihonului, sunt craniile călugărilor care au fost uciși aici de persani cu sute de ani în urmă. Vrei să vezi? El este gata să iasă de pe șosea, dar eu mă opun, chiar nu, iar el acceptă dorința mea cu o ușurință surprinzătoare, starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
frumos să îl refuz din nou, mi-ar spune imediat că nu mă interesează nici un loc încărcat de legendă, că nu am pic de interes față de istorie. Păcat că nu fusesem de acord să intrăm la mănăstire, ce erau câteva cranii antice de călugări în comparație cu un oraș întreg de morți, încerc să mă entuziasmez, un oraș întreg al morților? Și el spune, da, un oraș plin de morminte, evreii din toate colțurile lumii au venit aici pentru a fi înmormântați, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
parte creatura care dormea lângă ea. Șeful echipei se îndreptă și scutură din cap cu năduf. ― N-avem noroc. E doar o pisică. Să asculte era penibil, să privească, nici vorbă. Gâtlejul parcă-i era un filon de antracit înăuntrul craniului, din piatră ponce; negru, uscat, cu un vag gust de rășină. Cu toate acestea limba i se putea deplasa slobodă într-un teritoriu demult uitat. Încercă să-și aducă aminte ce era vorbirea. Buzele se dezlipiră și din plămâni urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
necesare supraviețuirii timp de o lună într-un mediu ostil fără nici un ajutor din afară; harnașamentul care-i împiedica să sară ca niște mingi în caz de coborâre rapidă, sau pe timpul înaintării în VTT pe teren accidentat; casca pentru protejarea craniului și viziera pentru ochi; emițătorul-receptor pentru comunicarea cu naveta de debarcare, blindatul, cu camaradul însărcinat cu supravegherea spatelui. Degetele vioaie se deplasau cu iuțeală pe încuietori și butonii de presiune. Când totul a fost pregătit, verificat și operațional, și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
netezi și ondulați de mai înainte, erau acum alții, grosolani și neuniformi. Se vedea în plus un basorelief compus din obiecte diverse provenind din colonie; mobile, cabluri, componete solide și lichide, mașini sfărâmate, efecte personale, zdrențe de haine, oase și cranii umane, totul asamblat de acea rășină epoxidă omniprezentă și translucidă. Hudson se aplecă pentru a-și trece repede mâna înmănușată peste un perete, mângânind în treacăt niște coaste care aparținuseră unor ființe umane. Râcâi materia rășinoasă, fără s-o cresteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în multe spectacole de stradă. Cu un decor din fiare și sârmă care pare reciclat, cu motociclete vechi și vrăjitoare acoperite cu văl alb, Macbeth a reușit să surprindă prin folosirea inteligentă a unor elemente-cheie care devin leit-motivele montării. Coroana, craniul, stâlpii din lemn deveniți piloni ai ringului în care este încoronat Macbeth au funcția unor semnale vizuale cu rol actanțial. În jurul lor se construiesc ascensiunea și căderea în cel mai „împlinit“ derizoriu pe care Macbeth îl corporalizează perfect. O roată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
deveniți piloni ai ringului în care este încoronat Macbeth au funcția unor semnale vizuale cu rol actanțial. În jurul lor se construiesc ascensiunea și căderea în cel mai „împlinit“ derizoriu pe care Macbeth îl corporalizează perfect. O roată din fier cu cranii care se rotesc ca niște bile mortuare îi agață lui Macbeth conștiința până i-o pulverizează. Coroana devine în final un cerc de fier pe care puștiul de pe bicicletă îl rostogolește râzând. Macbeth tocmai a trecut pe-acolo. Urmele rămase
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
-ul nu e deloc anti, dimpotrivă, e mereu pe val, cu moda. Adevărul este că Ianuș poate să facă absolut orice. Cred că dacă i s-ar da o revistă de antropologie, în care să compare oasele de elefant cu craniul de șoarece și ciocul de ornitorinc, ar fi în stare să o facă. Ce ar putea să facă un poet la cârma unei reviste mondene? Cred că Ianuș ar fi în stare să pună citate din Blaga pe chiloții tanga
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
orășel pașnic din Austria, am zărit un magazin ciudat, cu mobilier ornamental confecționat din os: de elefant, tigru, leu, girafă, maimuță și din alte oase de animale considerate a fi emblematice și puternice pentru vremurile noastre. Era expus inclusiv un craniu uman de ținut în bibliotecă, probabil precum în celebra tiradă a lui Hamlet (descoperind craniul lui Yorickă lângă viitorul mormânt al Ofeliei. Nu știu dacă magazinul cu pricina (era elegant și exotic, ca să zic așaă chiar avea cumpărători, dar produsele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
de elefant, tigru, leu, girafă, maimuță și din alte oase de animale considerate a fi emblematice și puternice pentru vremurile noastre. Era expus inclusiv un craniu uman de ținut în bibliotecă, probabil precum în celebra tiradă a lui Hamlet (descoperind craniul lui Yorickă lângă viitorul mormânt al Ofeliei. Nu știu dacă magazinul cu pricina (era elegant și exotic, ca să zic așaă chiar avea cumpărători, dar produsele sale expuse cu gust și, în același timp, cu emfază m-au angoasat realmente. Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
lor. Am simțit însă că magazinul cu pricina era sfidător, că era un spațiu în hybris: că aveam de-a face cu o depășire a măsurii. Și mi-am închipuit ce chilipir ar fi fost să se vândă, la kilogram, cranii de ținut în bibliotecă. De fapt, de ce să mă mir? În 2000, când am străbătut catacombele Parisului, unde se află, depozitate pe vreo trei kilometri, osuarele de odinioară ale metropolei medievale, un turist chiar încercase să fure niște oscioare, probabil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]