3,741 matches
-
stare proprie principiului Haosului precosmogonic - e cufundat demonul/monstrul la întâlni rea cu zeul/eroul. Vtra, de exemplu, după ce confiscă apele cosmice, este găsit de Indra în adâncul munților (Rig Veda, IV, 19, 3) zăcând întins (aśayanam), dormind (abudhyamanam), cufundat în somnul cel mai profund (su¿upa¡am), de netrezit (abudhyam) (20, p. 32). Inerția, somnul, letargia, nonmanifestarea sunt stări proprii ființelor mitice care întruchipează Haosul. În mitul asiro- babilonian al creației (Enuma Eliș, I, pp. 37-40), Apsu - principiul masculin
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
monstrului ca jertfă (75, a, b, c, d). Eroul adoarme aproape întotdeauna înaintea luptei - constată V.I. Propp, comentând basme rusești similare -, situație deosebit de frecventă în basmele în care fata de împărat este dată zmeului spre a fi mâncată. Eroul se cufundă într-un somn voinicesc, punându-și capul pe genunchii fetei de împărat și a-l trezi nu este întotdeauna treabă ușoară. Constatăm așadar că, în basm, natura somnului este bivalentă. Pe de o parte, înainte de luptă sau în timpul ei dorm
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
mitic sumerian (Mitul tărâmului Dilmun) este descris Cosmosul abia creat, dar lipsit de viață, „dormind”. Somnul lumii se datorează somnului zeului Enki și al soției sale Nin-Sikil (= fecioara), virgină încă, așa cum virgin era însuși Pământul : Cuplul unic, la Dilmun, este cufundat în somn. Pământul pe care Enki doarme alături de [zeița] Virgină, Acest pământ este virgin... (51, p. 106). Zeița îl trezește pe Enki pentru a da viață Lumii. Similar, într-un alt text mitic sumerian, Enki stă întins în mare, dormind
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sului în Haos. Dumnezeu (sau o altă ipostază a sa - Sf. Ilie) trebuie să se mobilizeze - susținut de aportul ritual al omului - pentru a răsturna această situație. Într- adevăr, demonul va fi în final învins, legat, „amorțit” - de fapt, (re)cufundat în somn - pentru o perioadă de încă un an. Dar să nu anticipăm. 4. Regresiunea în Haos Iuda cheia mi-a furat Și în rai că s-a băgat Multe lucruri și-a luat : Luă luna cu lumina, Soarele cu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
astrelor este în mod ceremonial recitat la granița dintre un an vechi și unul nou. Pentru ca o nouă ordine cosmică să fie stabilită, în prealabil trebuie instaurată dezordinea. Pentru ca Demiurgul să creeze o lume nouă, cea veche trebuie mai întâi cufundată în Haos, trebuie distrusă. De o „distrugere” este vorba în textul colindei ? Bineînțeles. în diverse variante ale colindei, „obiectele” prădate de Iuda sunt Soarele, Luna, „scaunul de-mpărăție”, „bățul de vitejie” (12, p. 87), stelele, „cununa Raiului”, „scaunul de judecată
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
să fie (6, pp. 117-118). Chiar dacă textul colindei nu descrie un act propriu- zis de creație a Cosmosului, semnificația cosmogonică a colindei este evidentă. Sf. Ilie (re)stabilește ordinea Lumii, permițându-i să dureze încă un an. Într-un Cosmos cufundat în Haos, el reinstaurează legile („data Raiului și datina Iadului”) abrogate de Iuda temporar, dar ciclic. Lumea este refăcută, „împrennoită”, cum spun colindele. Dar această înnoire este văzută ca o cosmogeneză propriu-zisă, care se produce „tocma-n noaptea lui Crăciun
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
vrăjitoarea Pamfila, din Măgarul de aur al lui Apuleius (secolul al II-lea e.n.). Pamfila este un personaj probabil fictiv, dar nu mai puțin emblematic pentru un anume tip de vrăjitoare din societatea romană din Antichitatea târzie. Ea putea să „cufunde lumea în haosul străvechi”, aruncând astrele în Tartar sau învăluind soarele „într-o negură greu de pătruns, condamnându-l la un veșnic întuneric”. De asemenea, ungându-se pe trup cu o alifie miraculoasă, ea putea să se preschimbe în pasăre
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
6, p. 244). Ca atare, cerce- tătorul român consideră cei doi termeni în discuție - maghiar și sârbo-croat - ca fiind „relicve lingvistice” provenind de la un pro totip tracic (din familia hidronimului Gabranus - râu în Dobrogea), cu rădăcină i.-e. *guebh- = „a cufunda” (cf. 45, p. 68). Și această ultimă soluție suferă din punct de vedere fonetic și, mai ales, semantic, nefiind foarte clară relația între vrăjitorul tip garabonciás și acțiunea de cufundare. în fine, mai trebuie menționat faptul că nu există încă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pentru că descrie o situație analoagă cu cea comentată mai sus, pentru că este mai puțin cunoscut și pentru marea sa vechime. Este vorba de un fragment dintr-un text egiptean (Cartea Vacii) de la sfârșitul mileniului al II-lea î.e.n. : „Pământul era cufundat în beznă ; când se iviră zorile, oamenii aceștia au ieșit cu arcuri și săgeți [și au ridicat] mâna asupra vrăjmașilor lui Ra” (16). în zona carpato-dunăreană, gesturile rituale de săgetare, de amenințare cu unelte/arme tăioase (aruncate, agitate sau înfipte
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
se adună într-o peșteră, în jurul focului, unde jertfesc capre și le mănâncă, apoi aruncă în jar componente ale unui arbust, un soi local de smirdar, Rhododendron caucasicum. Oseții se îmbată cu fumul narcotic care se degajă și apoi se cufundă într-un somn profund : „visele pe care le au în această stare sunt considerate a fi preziceri” (69, p. 170). De data aceasta, contextul ritual este evident (izolare în peșteră, sacrificii de animale, agapă rituală, narcoză, incubatio, profeții onirice etc.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fanarioți, vechi și noi, își făceau tabietul fumând „ca turcii” din „ciubucele și narghelelile cele umplute cu parfumatul tutun al Siriei”, sau cu „parfumata plantă arabică numită gebel”, sau cu „tumbekiu aromatic, cumplit de tare” (zice Radu Rosetti), lăsându-se „cufundați în acea dulce extază pe care o simt numai adevărații fumători”. „Fumau și cucoanele, dar mai rar”, conchide Rosetti (199, p. 62 ; 205, pp. 75, 69, 239). Să consemnăm, de exemplu, faptul că, în 1732, Antioh Cantemir (fiul lui Dimitrie
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
acum că veți îngădui credința creștină numai pe aceste domenii, nu cred că vă vor da crezare cu una cu două. Misionarul nu uitase nici acum să-i vorbească de rău pe iezuiți. Loviți într-un punct slab, japonezii se cufundau din nou în tăcere. Dacă tăcerea de adineauri era doar un șiretlic, de data aceasta ea semăna cu descumpănirea celui lovit pe neașteptate, gândi misionarul. Ar fi doar un sigur lucru de făcut... Ca pentru a le reda speranța de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu noi. În timpul acestei călătorii trebuie să ne pregătim pentru orice schimbare de pe domeniul Stăpânului. Îl durea capul. Matsuki și Tanaka se contraziceau mai departe. Samuraiul își dorea să fie singur. Se strecură încet afară din cameră. Coridorul mănăstirii era cufundat în liniște, căci vremea siestei încă nu se terminase. Din coridor ieși în grădina interioară. În spatele iazului, un bărbat sfrijit cu capul atârnând fără vlagă era răstignit pe o cruce. Apa din fântâna arteziană dădea pe de lături susurând. Împrejurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și altă dată: Lumea este cu adevărat... largă! Muntele cel uriaș rămase tot timpul în fața japonezilor câtă vreme coborâră dealul în șir indian, ca niște furnici. Oricât de mult mergeau, tot nu se apropiau de muntele cel uriaș. Neclintit și cufundat în liniște, muntele uriaș scruta parcă lumea oamenilor. Privindu-l samuraiului îi părea din ce în ce mai mult părerile lui Matsuki nu erau decât niște lucruri mărunte. Deja pășea într-o lume care lui Matsuki avea să-i rămână pe veci necunoscută. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mergem! se ridică el. Se îmbrăcară în liniște și ieșiră din cameră în vârful picioarelor. Nu luaseră cu ei nici o lumânare, însă razele lunii care pătrundeau prin ferestrele coridorului luminau calea spre ușa ce dădea în grădina interioară. Mănăstirea era cufundată în somn, iar grădina poleită de razele palide ale lunii era plină de mireasma tare a florilor tropicale. Se furișară din mănăstire fără ca nimeni să bage de seamă. Orașul dormea încă adânc, de parcă ar fi fost mort. La rădăcina unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
primiți de Măria Sa naifu și de Măria Sa shōgunul. Bucuria țâșnea ca un val din adâncul sufletelor lor, inundându-le trupurile. Din această cauză, îndoiala și neîncrederea în Velasco aproape că se risipeau. Însă oboseala unei zile întregi de drum îi cufundă într-un somn adânc. Din pricina aceleiași bucurii, când plecară din Córdoba a doua zi dimineață sub un cer fără nori, înconjurați de măgari și de supuși, solii mergeau cu pași ușori. Îngrijorarea provocată de răzmerițele indienilor aproape că le ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dădea bătăi de cap. Le-am strâns mâna unchiului și vărului meu. M-au însoțit până în ocol, unde m-am urcat în trăsură. Cădea o ploaie rece. M-am întors la mănăstire de-a lungul străzilor pietruite. Orașul era iarăși cufundat într-o liniște deplină. Era întuneric beznă, în afară de felinarele ce luminau imaginea Fecioarei prinsă în vreun perete sau de-a lungul drumului. Ascultând tropotul cailor, am închis ochii și am încercat din nou să mi-l închipui pe părintele Valente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
care pentru noi este cu totul separată de ființa omului, pentru ei este o ființă care învăluie întreaga omenire. Noi... am dat greș și n-am putut să le îndreptăm această înclinație. La cuvintele neașteptate ale părintelui Valente, episcopii se cufundară într-o liniște adâncă. Dintre toți misionarii trimiși în țări îndepărtate, nici unul nu vorbise vreodată cu atâta deznădejde. — Simțămintele lor sunt atât de puternic legate de natură, încât nu se vor îndrepta niciodată spre tărâmuri mai înalte. Atâta vreme cât rămân în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o manta uriașă și ținând în mână un felinar de fier, mergea încet cu pași răsunători zornăindu-și mulțimea de chei de la brâu. Când ajunse la colțul străzii, se întoarse ca și cum și-ar fi amintit ceva și strigă înspre casele cufundate în liniște: Han dado las once y sereno. CAPITOLUL VIII Pe masă licărea o lumânare. Flacăra pâlpâitoare arunca umbre înfricoșate pe chipul sleit de oboseală al lui Velasco. Încrederea sa obișnuită îi dispăruse cu totul din priviri făcând loc mâhnirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și ambițiile mele. Drumul de la Civitavecchia până la Sevilia a durat o lună. De când am ieșit din Sevilia în largul Oceanului Atlantic au trecut alte două luni și am înfruntat două furtuni. Mi-am petrecut fiecare zi a acestei călătorii pe mare cufundat în cea mai mare umilință. În schimb, japonezii își primesc nenorocul și se resemnează mai repede decât noi, europenii. La început priveau marea duși pe gânduri cu ochii lor goi care par să nu exprime niciodatpă nimic, dar acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din Sfatul Bătrânilor. După zece zile, în amurg, trecură dincolo de zidurile cenușii care împresurau orașul Puebla. Ca și atunci, și acum în piața din apropierea cetății indienii cu părul împletit întinseseră pe jos vase de lut, țesături și fructe și stăteau cufundați în tăcere ca niște statui de piatră cuprinzându-și genunchii cu mâinile. — Senior Hasekura, îl mai țineți minte pe japonezul acela? — Cel care fusese o dată călugăr? Până să-l întrebe Nishi, samuraiul își adusese și el aminte de compatriotul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
priveliștea de dinaintea lor era încă un vis. De-a lungul călătoriei visaseră această priveliște de nenumărate ori. De pe catarg, un matelot chinez arătă înspre o insulă și strigă ceva. Poate le spunea că sosiseră. Poate le arăta Tsukinoura. Cu toții erau cufundați în tăcere și nu se clinteau. Priveau duși pe gânduri priveliștea meleagurilor natale care li se desfășura agale în fața ochilor, fiecare cu amintirile și gândurile sale. Doar valurile se spărgeau de vas cu un clipocit ascuțit pentru ca apoi să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
roșu ca racul. Nu e vina voastră, zise împăciuitor seniorul Tsumura. Poruncile Măriei Sale de a opri credința creștină au schimbat totul. — Eu m-am creștinat! La strigătul lui Nishi, seniorul Tsumura își ridică brusc capul. Un fior înghețat străbătu încăperea cufundată în tăcere. În liniștea aceea, Matsuki își îndreptă pentru prima oară privirile către ei. — Adevărat? glăsui încet seniorul Tsumura într-un târziu. Asta e... — N-am făcut-o din inimă, zise samuraiul încercând să-l oprească pe Nishi care voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
închis. Spre deosebire de rățuște, rațele sălbatice nu zburau în stol, ci se înălțau una câte una. Departe de aceste păsări obișnuite, lebedele înotau în tihnă în larg. Din când în când, în timp ce înotau își scuturau gâturile lungi și apoi și le cufundau în apă. Iar când își scoteau capetele după aceea, în pliscurile lor galbene sclipea câte un peștișor argintiu. Când oboseau să înoate, își răsfirau larg aripile și își curățau penele cu ciocul. Nu știa dincotro veniseră aceste păsări și de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vedea nici picior de om. Era ca și cum toți locuitorii fugiseră din pricina vreunei molime sau a altor nenorociri. Chinezii m-au sfătuit să cobor aici, dar eu șovăiam. Nu știu de ce, dar nu mă simțeam în largul meu în satul acesta cufundat în liniște. Aveam sentimentul că în umbra neagră a colibelor de pescari se ascundea cineva care ne iscodea fiecare mișcare. Mi se părea chiar că cei ascunși plecaseră pe furiș să-i înștiințeze pe slujbași. Doar știam bine cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]